Imprescriptibility of damages for demolished buildings on nationalized land: rejection of Decree 167/1958 limitations and inapplicability of Law 10/2001 to pending revindication claims

Acţiune în revendicare, sau de despăgubiri, pentru imobilul preluat de stat prin naţionalizare. Incidenţa Legii nr. 10/2001 și a Decretului nr. 167/1958.

Cuprins pe materii. Drept civil. Dreptul de proprietate. Imobil preluat de stat. Revendicare sau despăgubiri. Incidenţa Legii nr. 10/2001 și a Decretului nr. 167/1968.

Index alfabetic. Drept civil.

- Imobil preluat de stat.

- Revendicare.

- Despăgubiri

- Prescripţia acţiunii în despăgubiri.

C.civ.: art. 480

Legea nr. 10/2001: art. 47

Decretul nr. 167/1958

Instanţa sesizată cu o acţiune în revendicare va soluţiona cauza în raport cu temeiul de drept invocat, iar nu conform procedurii speciale reparatorii instituite ulterior prin Legea nr. 10/2001

Dreptul la despăgubiri pentru construcţiile demolate, aflate pe terenurile preluate abuziv de stat, urmează cursul acţiunii imobiliare, imprescriptibilă sub aspectul revendicării, nefiind aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 167/1958.

Î.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 163 din 14 ianuarie 2005

Tribunalul București, secţia aIIIa civilă, prin sentinţa nr. 1445 din 22 noiembrie 2001, a respins acţiunile conexate introduse de moștenitorii coproprietarilor unui imobil – teren și construcţii – situat în București, naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950, acţiuni prin care s-a cerut obligarea Consiliului General al Municipiului București, Ministerului Culturii și Statului Român, să lase reclamanţilor deplina proprietate și liniștita posesie a terenului (488mp) și despăgubiri (estimate provizoriu la 20 de miliarde de lei) pentru construcţiile demolate și pentru teren, dacă nu este posibilă restituirea lui în natură.

În esenţă, instanţa de fond a reţinut că terenul, fiind destinat unor obiective de investiţii ale Ministerului Culturii, nu poate fi restituit în natură, reclamanţii fiind îndreptăţiţi la măsuri reparatorii. Cum, însă, reclamanţii au solicitat despăgubiri banești și nu sub forma acţiunilor ori a titlurilor de valoare – așa cum statuează art. 12 din Legea nr. 10/2001 - acţiunea nu se admite.

Curtea de Apel București, secţia civilă, prin decizia nr. 192 din 10 mai 2002, a respins apelul declarat de reclamanţi.

Soluţia de respingere a acţiunilor s-a menţinut, de instanţa de apel, cu motivarea că existând o lege specială de reparaţii, Legea nr. 10/2001, imobilul nu poate fi revendicat și că, pentru plata despăgubirilor, acţiunea este prescrisă conform art. 1 și art. 3 din Decretul 167/1968.

Recursul reclamantelor este întemeiat pentru următoarele considerente:

Prin cele trei acţiuni din cele trei dosare conexate, L.E., N. S. și N.G. au revendicat, la 20 decembrie 2000, în temeiul art. 480, art. 998 Cod civil și art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, terenul ce a aparţinut autorilor lor. In subsidiar, în cazul existenţei unor cauze obiective care ar face imposibilă restituirea terenului în natură, reclamanţii au solicitat contravaloarea acestuia precum și contravaloarea construcţiilor aflate pe teren și demolate, în vederea realizării unui obiectiv de investiţii.

Potrivit temeiului de drept pe care reclamanţii și-au fundat acţiunea - alin. 2 al art. 6 din Legea nr. 213/1998 - bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul legii speciale. În spiritul și pentru aplicarea eficientă a alin. 2 al art. 6 instanţele sunt investite în temeiul pct. 3 al art. 6 Legea nr. 213/1998 să stabilească valabilitatea titlului.

Din interpretarea alin. 2 al art. 6 din Legea nr. 213 /1998 rezultă că acţiunea în revendicare are un caracter subsidiar procedurilor speciale de reparaţie instituite prin legi speciale. Desigur că această relaţie dintre acţiunea în revendicare și procedura legală specială de reparaţie se analizează în raport de momentul introducerii acţiunii și nu în raport de modificările legislaţiei prin care se instituie asemenea proceduri reparatorii speciale, ulterior acestui moment.

In speţă, instanţa fusese sesizată cu o acţiune în revendicare în temeiul art. 480, art. 998 Cod civil și art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998- și potrivit acestui temei de drept era ţinută se se pronunţe în conformitate cu art. 129 Cod procedură civilă.

Faptul că pe parcursul soluţionării cauzei – a intrat în vigoare Legea nr.10/2001- care a instituit o procedură specială reparatorie în privinţa imobilelor trecute abuziv în proprietate statului, cu titlu sau fără titlu, nu justifică respingerea acţiunii în revendicare.

Aplicarea imediată a legii, în privinţa cauzelor aflate în curs de judecată, se putea face numai în condiţiile prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 10/2001. Obţiunea persoanei, îndreptăţite la una din procedurile prevăzute de lege, se concretizează fie prin renunţarea acesteia la judecarea cauzei în revendicare fie prin solicitarea acesteia de suspendare a cauzei.

Instanţa sesizată cu o acţiune în revendicare nu va putea abdica de la temeiul juridic al acţiunii cu care a fost investită, aplicând cauzei în curs de judecată procedura specială reparatorie instituită de Legea nr. 10/2001, așa cum greșit a procedat instanţa de fond.

Si instanţa de apel a greșit, întrucât, în lipsa unei solicitări exprese a reclamanţilor, de aplicare a dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 10/2001, era datoare să soluţioneze acţiunea în revendicare pe fondul ei, nu să o respingă, considerând-o inadmisibilă.

Prin modul de a proceda, instanţa de apel a lăsat nesoluţionat apelul cu care a fost sesizată. In consecinţă, se impune, în temeiul art. 313 Cod procedură civilă, casarea deciziei Curţii de Apel București, cu trimitere spre rejudecare.

Instanţa de trimitere va analiza cauza și în raport cu Ministerul Transporturilor, Construcţiilor și Turismului căruia, între timp, prin Hotărârea nr. 937 din 14 august 2003, i s-a transmis terenul, aferent, iniţial, obiectivului de investiţie - Centrul de Creaţie Culturală „Cântarea României”.

Fără nici o justificare și contrar legii, instanţa a considerat că dreptul reclamanţilor la despăgubiri pentru construcţiile demolate este prescris potrivit dispoziţiunilor art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958, ignorând faptul că despăgubirile pentru construcţiile demolate, aflate pe terenurile preluate abuziv de stat, urmează cursul acţiunii imobiliare, imprescriptibilă sub aspectul revendicării.

Ca urmare, instanţa de trimitere urmează a se pronunţa și în legătură cu acest capăt de cerere, lăsat de asemeni nesoluţionat pe fondul său.