In-kind restitution of nationalized property: distinction between valid and invalid titles for equivalent compensation in privatized entities under Law No. 10/2001

Imobil preluat în mod abuziv de stat și aflat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate. Cerere de restituire în natură. Acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

Cuprins pe materii. Drept civil. Drept de proprietate. Imobil preluat în mod abuziv de stat și aflat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate. Cerere de restituire în natură. Acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

Index alfabetic. Drept civil.

- Imobil preluat în mod abuziv de stat și aflat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate.

- Cerere de restituire în natură.

- Acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

Legea nr. 10/2001. art. 27

Deși Legea nr.10/2001 caracterizează drept abuzive toate preluările efectuate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 printr-una din modalităţile prevăzute de art.2 alin.1 lit.a – h, distincţia dintre imobilele preluate cu sau fără titlu valabil prezintă interes din punctul de vedere al măsurilor reparatorii ce se pot acorda potrivit legii speciale de reparaţie.

Astfel, conform art.27(în forma anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005), pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent.

Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 8413 din 20 octombrie 2006.

La 26 octombrie 2001, M.N. și M.C. au chemat în judecată S.C VINALCOOL S.A București solicitând instanţei să anuleze hotărârea nr.10 din 13 septembrie 2001 adoptată de consiliul de administraţie al pârâtei, prin care s-a respins cererea acestora de restituire în natură, în temeiul Legii nr.10/2001, a unui imobilul din București, sector 1, compus din construcţie și teren și să dispună restituirea în natură a imobilului menţionat.

Prin sentinţa civilă nr.2 din 7 ianuarie 2002, Tribunalul București Secţia a III-a Civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor și a respins cererea, reţinând, în esenţă, că prin actul de donaţie întocmit în anul 1941 E.E.C.N. a primit în proprietate imobilul mai sus menţionat, care a fost naţionalizat în baza Decretului nr.92/1950.

Reclamanţii au făcut dovada prin certificatul de moștenitor nr.333 din 8 aprilie 1986 că sunt moștenitorii defunctei A.C,, dar nu au făcut dovada că, la rândul său, la rândul său, a fost moștenitoarea defunctei N.E. căsătorită C.

Prin decizia civilă nr.234 din 16 mai 2002 Curtea de Apel București, Secţia a III-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei, întrucât reclamanţii nu au depus la dosar acte din care să rezulte că sunt moștenitorii defunctei N.E.

În anul 1980, când a intervenit decesul acesteia, defuncta avea două surori și doi fraţi în viaţă, cu vocaţie succesorală, care îndepărtau pe reclamanţi de la moștenire, ei fiind nepoţi de soră.

Chiar dacă reclamanţii fac dovada că sunt moștenitorii defunctei N.E. ei pot introduce acţiunea în revendicare numai cu respectarea principiului unanimităţii.

Prin decizia civilă nr.451 din 7 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiţie – secţia civilă a admis recursul declarat de reclamanţi, a casat ambele hotărâri și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea Supremă de Justiţie a reţinut următoarele:

Reclamanţii sunt colaterali privilegiaţi ai fostei proprietare a imobilului naţionalizat în anul 1950 și deţinut în prezent de S.C. VINALCOOL SA.

Calitatea de succesori în drepturi a fost dovedită cu certificatele de moștenitor eliberate în anul 1980 de pe urma defunctei N.E. și, respectiv, în anul 1986 de pe urma defunctei A.C.

Cum potrivit Legii nr.10/2001 sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a acestora, precum și moștenitorii persoanelor fizice îndreptăţite, instanţele au pronunţat hotărâri nelegale.

În ceea ce privește regula unanimităţii reţinută de instanţa de apel, Legea nr.10/2001 cuprinde mai multe dispoziţii derogatorii de la dreptul comun.

Din formularea art.4 alin.1 reiese că este admisibilă, atât în privinţa restituirii în natură cât și prin echivalent, cererea formulată separat de mai multe persoane îndreptăţite, urmând ca dreptul de proprietate să se stabilească pe cote părţi ideale.

Prin sentinţa civilă nr.1015 din 4 noiembrie 2003 Tribunalul București – secţia a III-a civilă a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamanţi.

În motivarea hotărârii tribunalul a reţinut următoarele:

Deși contestatorii susţin că autoarea lor era exceptată de la naţionalizare, nu dublează această afirmaţie cu nici o dovadă, simpla invocare a Decretului nr.92/1950 nefiind suficientă pentru aprecierea nevalabilităţii titlului.

În atare condiţii sunt aplicabile prevederile art.27 din Legea nr.10/2001, cererea de restituire în natură fiind corect respinsă, iar contestatorii având dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.

Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii, invocând următoarele motive de apel:

1.Tribunalul a calificat greșit acţiunea și tot greșit a respins cererea de probe.

Fiind vorba de aplicarea Legii nr.10/2001 nu se mai punea problema să se verifice dacă autoarea reclamanţilor era sau nu exceptată de la naţionalizare, deoarece legea specială nu condiţionează restituirea proprietăţilor naţionalizate de calitatea pe care au avut-o proprietarii.

Cu toate că apelanţii au solicitat administrarea de probe pentru a stabili dacă preluarea s-a făcut sau nu valabil, tribunalul a respins cererea, imputând apoi reclamanţilor că nu au făcut dovada preluării imobilului fără titlu valabil.

2.În mod nelegal se reţine că imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul unităţii intimate ca urmare a privatizării. Contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni depuse la dosar atestă că tranzacţiile s-au desfășurat asupra acţiunilor și nu asupra activelor societăţii, iar intimata nu poate susţine că a devenit proprietară asupra terenului ca efect al privatizării.

Nu puteau face obiectul privatizării imobilele naţionalizate, indiferent de modalitatea în care acestea au trecut în proprietatea statului.

Prin decizia civilă nr.1728 din 24 septembrie 2004 Curtea de Apel București, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei, cu următoarea motivare:

În ceea ce privește probele, tribunalul a încuviinţat reclamanţilor proba cu înscrisuri și a respins proba cu martori ca nefiind utilă cauzei.

Și în apel aceștia au solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu și un martor, iar instanţa le-a încuviinţat proba cu înscrisuri și interogatoriu, respingând proba testimonială, cu motivarea că în privinţa modului de preluare a imobilului dovada urmează să se facă cu înscrisuri.

Prin înscrisurile depuse la dosar, reclamanţii nu au dovedit însă că autoarea lor nu se încadra în dispoziţiile Decretului nr.92/1950 și că, prin urmare, era exceptată de la aplicarea acestui act normativ.

Curtea a mai reţinut că, faţă de împrejurarea că prima critică formulată de apelanţi nu se poate primi, cealaltă critică referitoare la modul în care a intrat imobilul în patrimoniul intimatei urmează a nu se mai examina.

Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii, invocând următoarele motive:

1.În mod nelegal Curtea nu a examinat motivul de apel prin care se susţinea că imobilul nu putea face obiectul privatizării, fiind incidente dispoziţiile art.304 pct.9 și 10 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea acestei critici, recurenţii arată că cererea de restituire a imobilului a fost respinsă cu motivarea că se află în patrimoniul pârâtei, care este societate comercială privatizată, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art.27 din Legea nr.10/2001.

Or, principala apărare formulată de reclamanţi, atât în faţa primei instanţei cât și în faţa instanţei de apel a fost aceea că, imobilul compus din teren și construcţie nu putea trece în proprietatea intimatei prin cumpărarea acţiunilor în urma privatizării.

2.Autoarea reclamanţilor nu a făcut parte din categoria persoanelor prevăzute la art.1 din Decretul nr.92/1950.

Neavând înscrisuri suficiente pentru a dovedi că N.E. nu a făcut parte din categoria moșierilor și exploatatorilor de locuinţe, reclamanţii au solicitat proba cu martori pentru a dovedi că autoarea lor era exceptată de la naţionalizare.

Aceasta deoarece era soţia lui C.N., președintele Curţii de Casaţie și, potrivit regulilor din acea vreme, nu putea fi încadrată în muncă.

Pe de altă parte, dat fiind că se căsătorea cu un magistrat, era obligatoriu să aibă o situaţie materială îmbunătăţită, motiv pentru care E.N. a primit dotă cu ocazia căsătoriei două imobile, ambele fiindu-i naţionalizate.

Singura dovadă cu înscrisuri pe care o pot administra reclamanţii o reprezintă sentinţa civilă nr.12952/1997 a Judecătoriei Sectorului 1 București, prin care s-a constatat că din unul din imobile a intrat în proprietatea statului fără titlu valabil.

Recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente:

Cererea de restituire în natură a imobilului din București, formulată de M.S., moștenită de reclamanţii M.N. și M.C. a fost respinsă de unitatea deţinătoare, printr-o decizie întemeiată pe următoarele argumente:

- imobilul a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului și

- este evidenţiat în patrimoniul SC Vinalcool SA, societate comercială privatizată cu respectarea dispoziţiilor legale.

În drept, s-a reţinut incidenţa art.27 alin.2 din Legea nr.10/2001, în redactarea în vigoare anterior modificării prin Legea nr.247/2005.

Contrar celor susţinute de reclamanţi în cererea de apel, era esenţial să se dovedească dacă autoarea lor era exceptată de la naţionalizare și dacă, pe cale de consecinţă, preluarea imobilului în baza Decretului nr.92/1950 s-a făcut chiar cu încălcarea actului normativ în discuţie, deci fără un titlu valabil.

Apelanţii-reclamanţi au susţinut că, fiind vorba de aplicarea Legii nr.10/2001, nu se mai punea problema să se verifice dacă autoarea lor era sau nu exceptată de la naţionalizare, deoarece legea nu condiţionează restituirea proprietăţilor de calitatea pe care au avut-o proprietarii.

În realitate, deși Legea nr.10/2001 caracterizează drept abuzive toate preluările efectuate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 printr-una din modalităţile prevăzute de art.2 alin.1 lit.a – h, distincţia dintre imobilele preluate cu sau fără titlu valabil prezintă interes din punctul de vedere al măsurilor reparatorii ce se pot acorda potrivit legii speciale de reparaţie.

Astfel, conform art.27, pe care și-a întemeiat pârâta hotărârea de respingere a notificării, iar instanţele hotărârile atacate în prezenta cauză, pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent.

Apelanţii au susţinut însă că nu sunt întrunite condiţiile acestui text de lege, în vigoare la data pronunţării deciziei, pentru două motive:

-imobilul nu a fost preluat de stat în temeiul unui titlu valabil, deoarece proprietara era exceptată de la naţionalizare;

-imobilul nu face parte din patrimoniul intimatei deoarece privatizarea s-a făcut prin vânzare-cumpărare de acţiuni și nu de active, iar imobilele naţionalizare, indiferent de modalitatea în care au fost preluate de stat nu puteau face obiectul privatizării.

În ceea ce privește primul motiv, instanţa de apel, în baza probatoriului încuviinţat a reţinut că reclamanţii nu au reușit să facă dovada preluării imobilului fără titlu valabil.

Împrejurarea că instanţa de apel a respins proba testimonială nu cade sub cenzura instanţei de recurs, deoarece o astfel de critică nu se încadrează în condiţiile art.304 Cod procedură civilă.

Nici modul în care instanţa de apel, pe baza probelor administrate, a reţinut o anumită situaţie de fapt nu poate constitui motiv de critică în recurs, deoarece, la data pronunţării deciziei – 20 septembrie 2004, era deja abrogat pct.11 al art.304 Cod procedură civilă.

Ceea ce i se poate reproșa instanţei de apel este că a omis să analizeze unul din cele două motive de apel formulate în cauză, pe considerentul că o astfel de analiză ar fi inutilă.

În realitate, era esenţial să se stabilească dacă acest motiv de apel este sau nu întemeiat, deoarece, dacă imobilul în litigiu nu a intrat în patrimoniul pârâtei, nu se mai pune problema aplicării dispoziţiilor art.27 din Legea nr.10/2001, respectiv a actualului articol 29, din aceeași lege, care prevede că, pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art.21 alin.1 și 2, persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale, privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv corespunzătoare valorii de piaţă a acestora.

Neanalizarea acestui motiv de apel atrage incidenţa art.304 pct.7 Cod procedură civilă, astfel încât în baza art.312 alin.5 Cod procedură civilă, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.