Reparations for Abusive State Expropriation: Appeal Dismissed and Compensation Ordered

Cerere pentru acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul preluat în mod abuziv de stat. Proba privind existenţa și întinderea dreptului de proprietate cu privire la bunurile preluate în mod abuziv de stat.

Cuprins pe materii. Drept civil. Drept de proprietate. Cerere pentru acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul preluat în mod abuziv de stat. Proba privind existenţa și întinderea dreptului de proprietate cu privire la bunurile preluate în mod abuziv de stat.

Index alfabetic.

- Cerere pentru acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul preluat în mod abuziv de stat.

- Proba privind existenţa și întinderea dreptului de proprietate cu privire la bunurile preluate în mod abuziv de stat.

Legea nr. 10/2001: art. 221 (în prezent art. 24)

Potrivit prevederilor art.221 (în prezent art.24) din Legea nr.10/2001 republicată, în absenţa unor probe contrare, existenţa și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, iar conform alin.2 al aceluiași articol, în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.

Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 8048 din 12 octombrie 2006.

A.I.C. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr.4079 din 15 martie 2005 emisă de Primarul general al Municipiului București, arătând, în motivarea cererii sale, că, prin această dispoziţie, a fost respinsă notificarea nr.2159/2001 privind acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul situat în București, sector 2, deși era îndreptăţit la acordarea unor asemenea măsuri, dovedind dreptul său de a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001.

Tribunalul București, Secţia a V -a civilă, prin decizia nr.960 din 16 septembrie 2005 a admis contestaţia, a anulat dispoziţia Primarului general al Municipiului București și a obligat pârâta să emită dispoziţie motivată cuprinzând propunerea de acordare a despăgubirilor pentru imobil.

Instanţa a apreciat că înscrisurile ce însoţesc notificarea reprezintă, în sensul prevederilor art.22 pct.1 lit.d din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii de către autoarea contestatorului la data preluării abuzive a imobilului.

De asemenea, tribunalul a reţinut că, potrivit prevederilor art.24 din Legea nr.10/2001 republicată, în absenţa unor probe contrare, existenţa și întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.

Aplicând prezumţia instituită de dispoziţiile susmenţionate, sprijinită și de procesul verbal nr.17670 din 6 septembrie 1940, întocmit de Comisiunea pentru Înfiinţarea Cărţilor Funciare, conform căruia imobilul a fost înscris ca proprietatea autoarei contestatorului, tribunalul a reţinut că în cauză a fost dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului.

S-a apreciat că dispoziţiile ce instituie prezumţia de proprietate, care au fost introduse ca urmare a modificării Legii nr.10/2001 prin Legea nr.247/2005, sunt aplicabile și proceselor în curs de judecată, iar instanţele sunt investite a analiza legalitatea și temeinicia deciziilor emise în faza administrativă anterior intrării în vigoare a Legii nr.247/2005.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat apel.

Curtea de Apel București, Secţia a III -a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, prin Primarul general al Municipiului București, a declarat recurs, susţinând, în esenţă, că în momentul depunerii notificării, contestatorul avea obligaţia să depună toate actele pe care înţelegea să le folosească și că aceste dovezi trebuiau depuse la Comisia pentru aplicarea Legii 10/2001 și nu în faţa instanţei. S-a mai arătat că intimatul contestator nu a dovedit că există identitate între persoana menţionată în procesul verbal de C.F. – A.P.E. și persoana pe care aceasta o moștenește, respectiv S.A.I., căsătorită A.

Recursul este nefondat.

Așa cum corect au reţinut, atât prima instanţă, cât și Curtea de Apel, potrivit prevederilor art.221(în prezent art.24) din Legea nr.10/2001 republicată, în absenţa unor probe contrare, existenţa și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, iar conform alin.2 al aceluiași articol, în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.

Având în vedere faptul că înscrisurile cu privire la care s-a pronunţat prima instanţă sunt aceleași cu cele atașate notificării, nu se poate reţine discutarea puterii doveditoare a înscrisurilor depuse după împlinirea termenului prevăzut de Legea 10/2001.

Referitor la susţinerea privind lipsa identităţii între A.P.E. și S.A.I., prin actele depuse la dosarul de fond s-a dovedit tocmai că S.P.A., născută la 1 august 1903, s-a căsătorit cu A.C., ei figurând ca părinţii contestatorului în registrul stării civile pentru născuţi pe anul 1945, iar prin certificatul de moștenitor nr.955 din 9 septembrie 1985, s-a dovedit că acesta este moștenitorul unic al mamei sale A.I.

Faţă de cele menţionate, iar recursul a fost respins.