Evidentiary standard for ownership claims under Law No. 10/2001: presumption of title in abusive seizure acts overriding lack of land registry intabulation.

Cerere pentru restituirea în natură a unui imobil preluat în mod abuziv de stat. Proba dreptului de proprietate cu privire la bunurile preluate în mod abuziv de stat.

Cuprins pe materii. Drept civil. Drept de proprietate. Cerere pentru restituirea în natură a unui imobil preluat în mod abuziv de stat. Proba dreptului de proprietate cu privire la bunurile preluate în mod abuziv de stat.

Index alfabetic Drept civil.

- Cerere pentru restituirea în natură a unui imobil preluat în mod abuziv de stat.

- Proba dreptului de proprietate cu privire la bunurile preluate în mod abuziv de stat.

În materie de probaţiune, în redactarea iniţială a Legii nr. 10/2001, legiuitorul impunea beneficiarilor acestui act normativ să prezinte, în dovedirea dreptului de proprietate, actele doveditoare ale raporturilor juridice intervenite în perioada de timp mai sus arătată și, uneori a celor intervenite anterior datei de 6 martie 1945, înţelegând prin acestea acte juridice translative de proprietate care atestau deţinerea proprietăţii de către o persoană fizică sau juridică cum ar fi: acte de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, acte sub semnătură privată și altele asemenea.

Având în vedere dificultatea reală a prezentării unor astfel de acte, dată fiind perioada mare de timp care a trecut de la momentul preluării terenurilor de către stat, legiuitorul a derogat de la exigenţele impuse cu privire la probaţiunea dreptului de proprietate și a modificat dispoziţia legală menţionată în sensul că a statuat că, în absenţa unor probe contrare, existenţa și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actele în care s-a dispus sau executat măsura preluării abuzive de către stat.

În concluzie, în materia Legii nr.10/2001, dat fiind specificul acestor litigii, proba dreptului de proprietate cu privire la bunurile preluate în mod abuziv de stat se poate realiza și prin alte mijloace de probă decât cele admise în litigiile de drept comun.

Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 8007 din 11 octombrie 2006

Prin notificarea din 10 august 2001 B.E.J. P.E., B.M.S. au cerut restituirea în natură a unui imobil situat în Oradea, sau, în subsidiar, acordarea de despăgubiri bănești, cu menţiunea că acesta a aparţinut părinţilor săi și a fost preluat în mod abuziv de stat, invocând incidenţa dispoziţiilor Legii nr.10/2001.

Prin dispoziţia nr.873 din 5 iulie 2003, Primarul Municipiului Oradea a respins notificarea motivat de faptul că petenta nu a dovedit că are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul art.3 și art.4 din Legea nr.10/2001, respectiv faptul că autorii săi ar fi fost proprietarii imobilului.

Prin cererea înregistrată la 1 august 2003, reclamanta B.M.S. a cerut anularea dispoziţiei și să se constate că autorii săi au fost proprietarii imobilului, drept dobândit prin cumpărare și că, în calitate de moștenitoare a acestora, este îndreptăţită să primească despăgubiri ca urmare a preluării imobilului în mod abuziv de stat.

Prin sentinţa civilă nr.535/C din 31 mai 2004, Tribunalul Bihor a admis în parte acţiunea, a anulat dispoziţia contestată și a dispus continuarea procedurii pentru acordarea reclamantei de despăgubiri bănești pentru imobilul în cauză.

În motivarea sentinţei s-a reţinut că reclamanta a dovedit că autorii săi au dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 2 februarie 1941 dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, pentru care au plătit preţul convenit, conform chitanţelor datate 1941, precum și faptul aceștia au făcut demersuri pentru intabularea dreptului în registrul de carte funciară, mai întâi cererea fiind respinsă pentru ca, ulterior această menţiune, înscrisă sub nr.B.2, a să fie radiată.

Cum imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza Decretului nr.111/1951, fiind considerat a fi un bun fără stăpân, așa cum rezultă din considerentele sentinţei nr.1507/1954 a Tribunalului Popular Oradea, caz în care preluarea este abuzivă în sensul art.2 din Legea nr.10/2001 și cum bunul a fost înstrăinat de stat prin contractul nr.146/1996 instanţa a apreciat că reclamanta este îndreptăţită să primească despăgubiri bănești, sens în care a dispus desfiinţarea deciziei contestate și continuarea procedurii pentru acordarea despăgubirilor menţionate.

Prin decizia civilă nr.53 din 1 februarie 2005 Curtea de Apel Oradea, secţia civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Oradea.

În motivarea deciziei instanţa a reţinut că potrivit înscrisului sub semnătură privată încheiat la data de 2 februarie 1941 imobilul în litigiu, fost proprietatea vânzătoarei R.F. (soţia lui P.N.) și înscris în C.F.11975 Oradea sub nr. top 9447/2, a fost înstrăinat în favoarea autorilor reclamantei L.L. și M.-M. pentru preţul de 9000 pengo, preţ care se declară că s-a plătit în condiţiile convenite de părţi, conform menţiunilor chitanţelor datate 2 mai 1941 și 1 iunie 1941.

A reţinut instanţa că tatăl reclamantei a fost jandarm și că acesta a fost nevoit să se refugieze cu familia în Ungaria după anul 1945, fără să mai finalizate demersurile pentru înscrierea dreptului în cartea funciară, însă această împrejurare nu este de natură să conducă la concluzia că reclamanta nu ar avea calitatea de persoană îndreptăţită și nu ar beneficia de prevederile Legii nr.10/2001 atâta timp cât convenţia de vânzare a fost dovedită iar cumpărătorii nu au putut obţine și înscrierea în registrele de publicitate imobiliară a dreptului dobândit datorită schimbării regimului politic în România, cu menţiunea că statul a preluat bunul din patrimoniul autorilor reclamantei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Oradea, susţinând că numai printr-o interpretare greșită a dispoziţiilor art.3 și art.4 din Legea nr.10/2001 instanţele de fond au reţinut că reclamanta are calitate de persoană îndreptăţită să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ atâta timp cât autorii lor nu aveau înscris dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu în cartea funciară.

Analizând recursul, Înalta Curte a constatat că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

Prin Legea nr.10/2001 a fost reglementat regimul juridic al imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

În materie de probaţiune, în redactarea iniţială, legiuitorul impunea beneficiarilor acestui act normativ să prezinte în dovedirea dreptului de proprietate actele doveditoare ale raporturilor juridice intervenite în perioada de timp mai sus arătată și, uneori a celor intervenite anterior datei de 6 martie 1945, înţelegând prin acestea acte juridice translative de proprietate care atestau deţinerea proprietăţii de către o persoană fizică sau juridică cum ar fi: acte de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, acte sub semnătură privată și altele asemenea.

Având în vedere dificultatea reală a prezentării unor astfel de acte, dată fiind perioada mare de timp care a trecut de la momentul preluării terenurilor de către stat, legiuitorul a derogat de la exigenţele impuse cu privire la probaţiunea dreptului de proprietate și a modificat dispoziţia legală menţionată în sensul că a statuat că, în absenţa unor probe contrare, existenţa și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actele în care s-a dispus sau executat măsura preluării abuzive de către stat.

În concluzie, în materia Legii nr.10/2001, dat fiind specificul acestor litigii, proba dreptului de proprietate cu privire la bunurile preluate în mod abuziv de stat se poate realiza și prin alte mijloace de probă decât cele admise în litigiile de drept comun.

Or, în speţă, este real că la momentul cumpărării de către autorii reclamantei, L.L. și K.M.M., a imobilului în litigiu, - 2 august 1941 –, dat fiind locul situării acestuia - Municipiul Oradea, str. C. nr.21 -, dobândirea dreptului de proprietate era supusă sistemului publicităţii reale, sistem instituit pentru zona Transilvania și nordul Moldovei prin Decretul nr.115/1938 și care prevedea efectul constitutiv al intabulării.

În mod necontestat însă autorii reclamantei au cumpărat bunul în litigiu de la proprietarul tabular și, ulterior încheierii convenţiei, au făcut demersurile cuvenite pentru intabularea dreptului de proprietate asupra acestuia.

Simpla împrejurare că operaţiunea de intabulare nu a mai fost finalizată, motiv pentru care reclamanta nu poate prezenta în dovedirea pretenţiilor sale, pe lângă convenţia de cumpărarea, și un extras de carte funciară nu este însă de natură să conducă la concluzia invocată de către pârâtă, anume că aceasta, reclamanta, nu ar fi îndreptăţită să beneficieze de măsuri reparatorii în procedura Legii nr.10/2001.

De altminteri, este de observat că omisiunea intabulării de către autorii reclamantei a dreptului de proprietate în cartea funciară nu a fost de natură să împiedice nici statul să declare bunul ca fiind abandonat de către autorii reclamantei pentru ca, mai apoi să îl preia în patrimoniul său.

Dimpotrivă, în condiţiile în care, astfel cum s-a dovedit în cauză, autorii reclamantei au finalizat operaţiunea de cumpărare și au plătit preţul convenit și în condiţiile în care, ulterior, aceștia au fost deposedaţi de bun, astfel cum rezultă și din cuprinsul încheierii din 30 septembrie 1953 dată în camera de chibzuire de Tribunalul Popular Oradea ,- „proprietatea lui C.F. L.L.”- când bunul a fost preluat în administrarea provizorie a Sfatului Popular al orașului Oradea, pentru ca, ulterior, să fie declarat proprietate de stat prin decizia nr.1509/1954 a aceluiași tribunal, în mod just instanţele de fond au admis cererea reclamantei, sub aspectul analizat fiind irelevant că în ultima decizie de preluare de către stat, date fiind menţiunile din cartea funciară, s-a făcut trimitere și la proprietarul înscris în registrul de publicitate.

Ca atare, cum în raport de exigenţele impuse în materia probaţiunii prin Legea nr.10/2001, reclamanta a dovedit faptul cumpărării imobilului în litigiu de către autorii săi de la proprietarul tabular R.F. (soţia lui P.N.) precum și faptul deposedării acestora de către stat, critica pârâtului privind lipsa calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită în sensul prevăzut de acest act normativ, justificată doar prin omisiunea intabulării dreptului dobândit de autorii săi, nu poate fi primită.

Așa fiind, pentru considerentele arătate, recursul dedus judecăţii se dovedește a fi nefondat.