Jurisdictional validity of prefectural compensation decisions despite subsequent legislative transfer of competence to local authorities

Contestaţie împotriva deciziei prefecturii de a respinge notificarea prin care se solicitau despăgubiri pentru un imobil preluat în mod abuziv de stat. Prefectura - instituţie competentă în soluţionarea notificărilor prin care se solicitau despăgubiri bănești.(potrivit dispoziţiilor iniţiale ale Legii nr. 10/2001). Modificări aduse prin Legea nr. 247/2005.

Cuprins pe materii. Drept civil. Drept de proprietate. Contestaţie împotriva deciziei prefecturii de a respinge notificarea prin care se solicitau despăgubiri pentru un imobil preluat în mod abuziv de stat. Prefectura - instituţie competentă în soluţionarea notificărilor prin care se solicitau despăgubiri bănești.(potrivit dispoziţiilor iniţiale ale Legii nr. 10/2001). Modificări aduse prin Legea nr. 247/2005.

Index alfabetic. Drept civil.

- Contestaţie împotriva deciziei prefecturii de a respinge notificarea prin care se solicitau despăgubiri pentru un imobil preluat în mod abuziv de stat

Legea nr. 10/2001

Legea nr. 247/2005.

În sensul dispoziţiilor iniţiale ale Legii nr.10/2001, prefectura era considerată entitate competentă cu soluţionarea notificărilor prin care se solicitau despăgubiri bănești (art.36-40).

Faptul că, printr-o lege ulterioară (Legea nr. nr.340/2004) este reglementată prefectura ca „sediu al instituţiei prefectului” nu poate să conducă, din punct de vedere al aplicării legii în timp, la negarea activităţii unei norme care stabilea în sarcina prefecturii obligaţia emiterii unor dispoziţii (decizii) care apoi, să poată fi cenzurate prin intermediul acţiunii la justiţie

Totodată, în cazul în care, pe parcursul desfășurării judecăţii au intervenit modificări legislative, care elimină competenţa prefecturii în soluţionarea notificărilor, nu poate avea consecinţe retroactive și nu este de natură să înlăture relativitatea efectelor hotărârii judecătorești faţă de aceasta.

Împrejurarea că s-a procedat la predarea notificării către primărie – conform noilor dispoziţii ale Legii nr.247/2005 – nu lipsește de efecte verificarea jurisdicţională realizată deja, în cadrul căreia s-a stabilit că reclamanta este persoană îndreptăţită și că are dreptul la despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv de către stat și ulterior demolat.

Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 7699 din 2 octombrie 2006

La 17 martie 2005, reclamanta D.M. a solicitat, în contradictoriu cu Prefectura judeţului Dâmboviţa, anularea dispoziţiei emise la 11 noiembrie 2004 prin care i-a fost respinsă notificarea formulată în condiţiile Legii nr.10/2001 și pe cale de consecinţă, să se constate că este îndreptăţită la despăgubiri bănești pentru un imobilul din Târgoviște, compus din 4 camere, un coridor și un antreu, preluat în mod abuziv de către stat în anul 1979, fără nici un fel de titlu, ulterior demolat.

Prin sentinţa nr.877 din 15 septembrie 2005 Tribunalul Dâmboviţa, Secţia Civilă a admis contestaţia, a anulat dispoziţia pronunţată la 11 noiembrie 2004 de Prefectura Dâmboviţa și a constatat că petiţionara este îndreptăţită la despăgubiri bănești pentru imobilul menţionat.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că imobilul a cărui restituire prin echivalent s-a cerut – compus din parter și etaj – a fost demolat în anul 1979 de către autorităţile locale, care l-au preluat fără nici un titlu și fără plata vreunei despăgubiri.

Împotriva sentinţei a declarat apel Prefectura judeţului Dâmboviţa (instituţia Prefectului) care a susţinut netemeinicia contestaţiei, în condiţiile în care din actele anexate nu a rezultat dovada preluării și demolării imobilului de către stat.

De asemenea, s-a susţinut că în cauză nu s-a procedat la emiterea unei dispoziţii, constatându-se numai lucrările comisiei (privind aplicarea Legii nr.10/2001), iar nu o dispoziţie în sensul legii.

S-a susţinut și că în contextul noilor modificări legislative se impune suspendarea cauzei până la soluţionarea notificării pe cale administrativă, situaţie în care contestatoarea are posibilitatea depunerii de noi înscrisuri.

Prin decizia nr.4 din 10 ianuarie 2006 Curtea de Apel Ploiești, Secţia Civilă a respins apelul ca nefondat.

În considerentele deciziei s-a reţinut că intimata reclamantă a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în privinţa căruia s-au pretins despăgubiri: din raportul de expertiză a rezultat data la care a fost edificată construcţia de către autorii reclamantei; actele depuse la dosar au demonstrat că până în anul 1979 s-a plătit impozit asupra bunului de către tatăl reclamantei; martorul audiat în cauză a prezentat în mod detaliat atât structura imobilului, cât și anul demolării acestuia.

Susţinerea în sensul că procesul-verbal depus la dosar nu ar avea valoarea unei dispoziţii în sensul Legii nr.10/2001 a fost apreciată ca neîntemeiată, în condiţiile în care cuprinsul acestuia poate fi asimilat unei asemenea dispoziţii. Astfel, din conţinutul procesului-verbal rezultă, relativ la notificarea contestatoarei, că propunerea este de respingere, întrucât nu s-a făcut dovada preluării și demolării imobilului de către stat.

Solicitarea apelantei în sensul suspendării judecării cauzei a fost găsită neîntemeiată, în condiţiile în care nu sunt îndeplinite cerinţele textelor de lege care reglementează instituţia suspendării.

Această decizie a fost atacată cu recurs de către Instituţia Prefectului – judeţul Dâmboviţa, care a formulat critici sub următoarele aspecte:

- Referirea instanţei la anularea dispoziţiei emise de Prefectura Dâmboviţa trebuie considerată ca fiind greșită, având în vedere dispoziţiile art.2 alin.1 din Legea nr.340/2004, potrivit cărora „sediul instituţiei Prefectului este denumit Prefectură”, astfel încât trebuie înţeles că aprecierea instanţei vizează instituţia prefectului denumită astfel prin actul normativ adoptat cu 1 an înainte de înregistrarea cauzei.

- Așa-numita dispoziţie care a făcut obiectul contestaţiei lipsește; comisia constituită la nivelul prefecturii pentru aplicarea Legii nr.10/2001 a alcătuit de fapt, un proces-verbal în care a consemnat soluţia cu privire la mai multe notificări.

De altfel, pe parcursul desfășurării judecăţii au fost adoptate acte normative noi, care au adus modificări în ce privește competenţa de soluţionare a notificărilor formulate în baza Legii nr.10/2001.

Astfel, Legea nr.247/2005 a abrogat dispoziţiile art.34-40 din Legea nr.10/2001, care stabileau competenţa de rezolvare a notificărilor de către prefectură; în plus, potrivit HG nr.1095/2005, notificările neanalizate sau respinse de către prefectură se înaintează primăriilor sau instituţiilor competente a le soluţiona.

Or, în temeiul acestor prevederi, recurenta a procedat la predarea notificărilor aflate în această situaţie, inclusiv a celei expediate de către intimata-reclamantă (predată Primăriei Municipiului Târgoviște conform procesului-verbal nr.22633 din 11 noiembrie 2005).

Ca atare, chiar dacă hotărârea pronunţată este opozabilă recurentei, ea rămâne lipsită de efecte, câtă vreme aceasta nu mai are competenţa în soluţionare.

De aceea, soluţia care s-ar impune ar fi de respingere a cererii ca inadmisibilă, întrucât menţinerea soluţiei ar însemna posibilitatea reclamantei să conteste modul de soluţionare a aceleiași notificări pe două căi diferite.

Examinând criticile recurentei, Curtea a constatat caracterul nefondat al acestora, pentru următoarele considerente:

- Împrejurarea că desfășurarea judecăţii, ca și pronunţarea hotărârii au avut loc în contradictoriu cu Prefectura judeţului Dâmboviţa s-a datorat cadrului procesual, justificat de dispoziţiile Legii nr.10/2001, în reglementarea existentă la data expedierii notificării și la data formulării contestaţiei.

Astfel, în sensul dispoziţiilor iniţiale ale Legii nr.10/2001, prefectura era considerată entitate competentă cu soluţionarea notificărilor prin care se solicitau despăgubiri bănești (art.36-40).

Faptul că printr-o lege ulterioară (nr.340/2004) este reglementată prefectura ca „sediu al instituţiei prefectului” nu poate să conducă, din punct de vedere al aplicării legii în timp, la negarea activităţii unei norme care stabilea în sarcina prefecturii obligaţia emiterii unor dispoziţii (decizii) care apoi, să poată fi cenzurate prin intermediul acţiunii la justiţie;

- Critica referitoare la absenţa dispoziţiei, ca act ce trebuia să fie emis în cadrul procedurii prealabile este de asemenea, neîntemeiată.

Legea nr.10/2001 nu stabilește prin normele sale, forma sau conţinutul dispoziţiei, dar rezultă din economia actului normativ, că ea trebuie să cuprindă răspunsul la solicitarea celui care se consideră persoană îndreptăţită, de a i se restitui – în natură sau prin echivalent – imobilul preluat de stat în mod abuziv.

Or, procesul-verbal întocmit de recurentă (respectiv, de comisia constituită în cadrul prefecturii în legătură cu aplicarea Legii nr.10/2001), conţine tocmai răspunsul la notificare (apreciindu-se în sensul imposibilităţii restituirii, pentru nedovedirea dreptului de proprietate și a preluării abuzive a bunului de către stat).

Din acest punct de vedere, instanţa a procedat corect atunci când a asimilat procesul-verbal unei dispoziţii întocmite pe baza Legii nr.10/2001 și posibil de cenzurat prin intermediul căii de atac reglementate de acest act normativ;

- Faptul că pe parcursul desfășurării judecăţii au intervenit modificări legislative, care elimină competenţa prefecturii în soluţionarea notificărilor, nu poate avea consecinţe retroactive și nu este de natură să înlăture – astfel cum pretinde recurenta – relativitatea efectelor hotărârii judecătorești faţă de aceasta.

Împrejurarea că s-a procedat la predarea notificării către primărie – conform noilor dispoziţii ale Legii nr.247/2005 – nu lipsește de efecte verificarea jurisdicţională realizată deja, în cadrul căreia s-a stabilit că reclamanta este persoană îndreptăţită și că are dreptul la despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv de către stat și ulterior demolat.

Dimpotrivă, efectul pozitiv al hotărârii – în sensul că ceea ce s-a tranșat deja jurisdicţional reprezintă realitatea raportului de drept adus în faţa instanţei – se va impune noii entităţi căreia i-a fost predată notificarea.

Pentru toate aceste considerente, aspectele de nelegalitate invocate au fost găsite neîntemeiate iar recursul a fost respins.