Compensatory damages upheld for expropriated land, but definitive amount reserved to Central Commission

Măsuri reparatorii prin echivalent solicitate în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilele preluate în mod abuziv de stat. Stabilirea si acordarea despăgubirilor potrivit Legii nr. 10/2001, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.

Cuprins pe materii. Drept civil. Despăgubiri. Măsuri reparatorii prin echivalent solicitate în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilele preluate în mod abuziv de stat. Stabilirea si acordarea despăgubirilor potrivit Legii nr. 10/2001, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005

Index alfabetic: Drept civil.

- Măsuri reparatorii prin echivalent solicitate în baza Legii nr. 10/2001

- Stabilirea si acordarea despăgubirilor potrivit Legii nr. 10/2001, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005

Legea nr. 10/2001, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005

Potrivit prevederilor art.13 lit. a din Capitolul III Titlul VII al Legii nr.247/2005 privind regimul stabilirii și plăţii despăgubirilor, stabilirea cuantumului final al despăgubirilor se face de Comisia centrală constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru, care are ca principală atribuţie emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire.

De asemenea, potrivit prevederilor art.1 alin. (2) din Capitolul 1 Titlul VII din legea menţionată, dispoziţiile acestui titlu sunt aplicabile și despăgubirilor propuse prin decizie motivată a conducătorului instituţiei publice implicate în privatizare.

Prin urmare, în cuprinsul legii noi se prevede expres că dispoziţiile sale se aplică și în cazul în care despăgubirile sunt cuprinse în decizia instituţiei publice implicate în privatizare.

În speţă, instanţa a fost investită tocmai pentru că pârâta nu și-a respectat obligaţia de a soluţiona notificarea care i-a fost adresată, ajungându-se astfel ca pe cale judecătorească să se stabilească dreptul la despăgubiri și cuantumul acestora. Acesta nu este definitiv, pentru că prin trimiterea la legea nouă, în vigoare, se are în vedere implicit și cuantumul final al despăgubirilor, ce se stabilește de comisia centrală.

Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6545 din 4 iulie 2006.

Prin sentinţa civilă nr.1008 din 27 septembrie 2005 a Tribunalului Cluj a fost admisă acţiunea formulată de H.G., H.G.-M. și B.A. împotriva Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, stabilindu-se măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în cuantum de 1.622.040.804 de lei pentru terenul în suprafaţă de 1083 mp înscris în C.F. 9584 Cluj, cu nr. top 16110/2/2 în cotă de 1/2 parte pentru reclamanta B.A., în cotă de 1/8 parte pentru reclamantul H.G. și în cotă de 3/8 parte pentru celălalt reclamant.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere că terenul în litigiu a aparţinut autorului reclamanţilor, fiind trecut în proprietatea statului prin expropriere în anul 1970, fiind dat în administrarea Întreprinderii de Transporturi Auto Cluj. Reclamanţii au adresat unităţii deţinătoare notificarea în termenul legal, după care aflând că imobilul este deţinut de o societate comercială privatizată, s-au îndreptat împotriva A.V.A.S., conform art.27 din Legea nr.10/2001.

Și pentru că aceasta nu a dat curs notificării, s-au adresat instanţei, care a considerat cererea de despăgubiri întemeiată. S-a dispus ca măsurile reparatorii prin echivalent să se stabilească în condiţiile legii speciale, în raport de o anumită valoare stabilită prin expertiză, cu distribuirea acesteia în raport de drepturile succesorale ale părţilor.

Apelul declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr.31 din 4 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Cluj.

S-a avut în vedere că acţiunea reclamanţilor nu este prematură pentru că deși a fost notificată la 1 martie 2004, pârâta nu și-a îndeplinit obligaţia de a soluţiona notificarea în termenul legal și nici până la soluţionarea cauzei. S-a reţinut că prin stabilirea valorii despăgubirilor prin expertiză tehnică nu au fost încălcate prevederile art.31 din Legea nr.10/2001 și ale Legii nr.247/2005, prin care s-a menţinut obligaţia A.V.A.S. de a propune despăgubiri, fără a se modifica obligaţiile ce revin acesteia.

Împotriva acestei decizii, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a declarat recursul de faţă, susţinând că în mod greșit s-a reţinut că prin prevederile Legii nr.247/2005 a fost modificată numai forţa probantă a deciziei A.V.A.S., în sensul că aceasta doar propune despăgubiri, dar nu modifică obligaţia de a face ce îi revine și nici termenul în care trebuia să-și îndeplinească această obligaţie. Se arată că prin noua reglementare, A.V.A.S. emite doar decizie cu propunere de acordare de măsuri reparatorii, fără a stabili și cuantumul acestora, ce vor fi determinate de Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor.

Un alt motiv de recurs vizează greșita obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, în situaţia în care aceasta este o instituţie bugetară, astfel că prin plata dispusă se creează un prejudiciu bugetului de stat.

Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:

Așa cum rezultă și din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, prin hotărârea recurată s-a menţinut soluţia de fond, de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, într-un cuantum stabilit prin expertiză, probă efectuată cu acordul părţilor.

Rezultă că prin hotărârea menţionată a fost stabilit numai dreptul de despăgubire al reclamantelor, în condiţiile speciale ale legii noi la care s-a făcut referire expresă atât în considerentele deciziei recurate, cât și în dispozitiv.

Aceasta înseamnă că sunt pe deplin aplicabile prevederile art.13 lit. a din Capitolul III Titlul VII al Legii nr.247/2005 privind regimul stabilirii și plăţii despăgubirilor, potrivit căruia stabilirea cuantumului final al despăgubirilor ce se acordă potrivit prezentei legi se face de Comisia centrală constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru, care are ca principală atribuţie emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire.

Soluţia instanţei este în acord și cu prevederile art.1 (2) din Capitolul 1 Titlul VII din legea menţionată, potrivit căruia dispoziţiile prezentului titlu sunt aplicabile și despăgubirilor propuse prin decizie motivată a conducătorului instituţiei publice implicate în privatizare.

Prin urmare, în cuprinsul legii noi se prevede expres că prevederile sale se aplică și în cazul în care despăgubirile sunt cuprinse în decizia instituţiei publice implicate în privatizare. În speţă, instanţa a fost investită tocmai pentru că pârâta nu și-a respectat obligaţia de a soluţiona notificarea care i-a fost adresată, ajungându-se astfel ca pe cale judecătorească să se stabilească dreptul la despăgubiri și cuantumul acestora. Acesta nu este definitiv, pentru că prin trimiterea la legea nouă, în vigoare, se are în vedere implicit și cuantumul final al despăgubirilor, ce se stabilește de comisia centrală.

Așa fiind, rezultă că prin soluţia adoptată nu au fost nesocotite prevederile legii noi și nici atribuţiile comisiei centrale.

De altfel, instanţele s-au pronunţat în acord cu dispoziţiile art.31 din Legea nr.10/2001, potrivit căruia persoanele fizice, proprietari ai imobilelor preluate abuziv au dreptul la despăgubiri, în condiţiile legii speciale, astfel că nu se poate susţine cu temei că au fost nesocotite prevederile legale aplicabile, de vreme ce textul menţionat face referire expresă la legea specială.

Nici motivul de recurs întemeiat pe greșita stabilire a cheltuielilor de judecată în sarcina recurentei, nu este întemeiat pentru că art.274 Cod procedură civilă prevede expres că partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Prin urmare textul redat are în vedere o singură cerinţă cu caracter general, anume aceea de a cădea în pretenţii, altfel spus de a pierde procesul, fără a se face nici o distincţie cu privire la natura juridică a persoanei obligată la plată sau la resursele din care se face aceasta.

La baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată, deci temeiul juridic al restituirii se află „culpa procesuală”, ce se poate deduce din formularea „partea care cade în pretenţii” iar în speţă culpa procesuală a pârâtei este evidentă, pentru că nu și-a îndeplinit obligaţia legală, de a se pronunţa asupra notificării până la sesizarea instanţei și nici ulterior.

Așa fiind, recursul de faţă este nefondat și a fost respins ca atare.