Inadmissibility of restitution under Law 10/2001 for movable mining shares and temporary exploitation concessions rather than immovable property

Cerere de restituire a părţilor de participare (cuxele) la asociaţiile miniere; a drepturilor rezultate din concesiunile miniere; a unor șteampuri miniere precum și a unor terenuri miniere formulată în baza Legii nr. 10/2001. Inadmisibilitate.

Cuprins pe materii. Drept civil. Drept de proprietate. Cerere de restituire a unor terenuri miniere formulată în baza Legii nr. 10/2001. Inadmisibilitate.

Index alfabetic. Drept civil.

- Cerere de restituire

- Terenuri miniere.

- Inadmisibilitate.

Legea nr. 10/2001: art. 6 alin. (2)

Legea nr. 10/2001 prevede că se acordă măsuri reparatorii persoanelor îndreptăţite proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv, precum și persoanelor fizice, asociaţi ai persoanelor juridice care deţineau imobilele și alte active în proprietate la data preluării lor în mod abuziv.

În considerarea celor ce preced, cum părţile de participare la asociaţiile miniere (cuxele), ca și drepturile izvorâte din concesiunile miniere au avut un caracter exclusiv mobiliar, neputând deveni imobile nici măcar prin încorporaţiune, nu se pot restitui în baza Legii nr. 10/2001, deoarece nici cuxele și nici dreptul de exploatare, temporară, a unui bun (concesiunea) nu formează obiect de reglementare al acestei legi.

Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6131 din 22 iunie 2006.

Prin notificări întocmite în baza Legii nr. 10/2001 și adresate Primăriei comunei Roșia Montană, judeţul Alba și C.N.C.A.F. Minvest Deva, numiţii Ț.F., H.G.R., B.E. și S.S., în calitate de moștenitori ai lui B.M. și V.G. au solicitat restituirea imobilelor aflate în comuna Roșia Montană, înregistrate în CF nr. 1139, nr. top 550 și anume: șteampuri miniere cu 12 săgeţi din lemn, construite într-un șopron deschis, acoperit cu șindrilă; săgeţile din lemn de fag, fusul care acţiona șteampurile din lemn de brad, precum și roata, , împreună cu terenul de 115 stg. (414 mp).

La data de 23 mai 2002 reclamanţii Ț.F., B.E. și S.S. au chemat în judecată pe pârâţii C.N.C.A.F. Minvest Deva și Ministerul Finanţelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie despăgubiţi prin echivalent pentru următoarele bunuri imobile preluate în mod abuziv:

- șteampuri miniere cu 12 săgeţi din lemn, construite într-un șopron deschis, acoperit cu ţiglă;, fusul care acţiona șteampurile, precum și roata, , împreună cu terenul de 115 stg. (414 mp);

- terenuri miniere, identificate după cum urmează: la Asociaţia minieră „Igre Elisabeta” Cuxa nr.II și Cuxa V (în întregime), Cuxa IV în 60/100 parte și Cuxa VI în 80/100 parte; la Asociaţăia minieră „Vercheșul de Sus” Cuxa nr. XXXVIII în 16/100 parte, Cuxa nr. VI în 50/100 parte și Cuxa XXIX în 2/10 parte; Concesiunile miniere din mina „Cătălina”.

În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că sunt moștenitorii foștilor proprietari ai imobilelor – V.G. și V.A., preluate abuziv de către stat în anul 1948 și, în măsura în care nu este posibilă restituirea lor în natură, au cerut să fie despăgubiţi în echivalent.

Prin întâmpinare, pârâta C.N.C.A.F. Minvest S.A. Deva a solicitat respingerea acţiunii cu motivarea că proprietar asupra bunurilor revendicate de reclamanţi era și este Statul Român, iar particularii aveau doar un drept de a explora și exploata o mină, un drept real imobiliar, acordat prin concesiune conform art. 46 alin. 6 din Legea Minelor din 1929. Proprietarii de cuxe erau, în fapt, proprietari de drepturi miniere și nu proprietari de mine. De altfel, pârâta a socotit acţiunea reclamanţilor ca greșit îndreptată împotriva ei, deoarece pârâta are numai un drept de administrare asupra minelor și nu unul de proprietate.

Aceleași apărări le-a formulat, separat, tot prin întâmpinare, și pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba.

Tribunalul Alba, Secţia civilă, prin sentinţa nr. 1011 din 31 octombrie 2002, a respins acţiunea reclamanţilor cu motivarea că atât timp cât persoanele notificate nu au răspuns prin dispoziţie ori decizie motivată, demersul în justiţie al reclamanţilor este prematur, ei având posibilitatea fie de a se adresa în contencios administrativ, fie de a formula o acţiune în obligaţie de a face.

Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost admis de Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia civilă, care, prin decizia nr. 311/A din 3 aprilie 2003, a anulat hotărârea atacată și a fixat termen pentru evocarea fondului.

S-a reţinut că pârâţii nu și-au îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001 de a răspunde prin decizie ori dispoziţie motivată la notificările adresate de reclamanţi, astfel că această inacţiune poate fi considerată ca o neacceptate a pretenţiilor formulate de reclamanţi, care le dă dreptul de a se adresa justiţiei.

Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia civilă, prin decizia nr. 347/A din 15 mai 2003, a admis acţiunea reclamanţilor și a obligat pe pârâţi „să facă reclamanţilor oferte de restituire prin echivalent în condiţiile art. 1 alin. (2) și ale alin. (3) a bunurilor menţionate în petitul acţiunii, respectiv șteampuri cu 12 săgeţi din lemn, șopronul în care erau amplasate și terenul aferent în suprafaţă de 414 mp, precum și cotele de participare la Asociaţia minieră Igre Elisabeta, Asociaţia minieră Vercheșul de Sus și concesiunile miniere din Mina Cătălina”.

Împotriva deciziei dată în apel, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba, care a invocat următoarele motive de casare: soluţia instanţei de apel care a admis restituirea, prin echivalent, a cotelor de participare la asociaţii miniere, precum și a drepturilor de concesiune la o altă mină, reprezintă consecinţa unei grave erori deoarece dreptul (cota de participare) reprezintă un efect cu caracter mobiliar și nu formează obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001; la fel și concesiunile, care confereau un drept de exploatare a unui perimetru minier, puteau fi retrase oricând de stat și nu confereau un drept de proprietate cu caracter imobiliar; cu referire la terenurile revendicate de reclamanţi acestea sunt folosite „ca grădini și fânaţ de către V.R. și V.G., restituirea putându-se face în natură, nefiind justificată acordarea măsurilor reparatorii în echivalent”.

Recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele care succed:

Potrivit notificărilor și a acţiunii introductive de instanţă, obiect al pretenţiilor formulate de reclamanţi în temeiul Legii nr. 10/2001, l-au constituit următoarele: părţile de participare (cuxele) la Asociaţiile miniere „Igre Elisabeta” și „Vercheșul de Sus”; drepturile rezultate din concesiunile miniere la mina „Cătălina”; șteampurile miniere; terenuri miniere.

Conform art. 6 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la data efectuării notificărilor și a intentării acţiunii „prin imobile, în sensul prezentei legi, se înţeleg terenurile, cu sau fără construcţii, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcţii, inclusiv terenurile fără construcţii afectate de lucrări de investiţii de interes public aprobate, dacă nu a început construcţia acestora”.

Modificat prin Titlul I, art. I, pct. 10 din Legea nr. 247/2005, art. 6 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 are, în prezent, următorul conţinut: „prin imobile, în sensul prezentei legi, se înţeleg terenurile, cu sau fără construcţii, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcţii”.

Potrivit alin. 2 al art. 6 din Legea nr. 10/2001 „măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalaţiile preluate de stat sau de alte persoane juridice o dată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse”.

În cadrul acestui context legislativ, analizând, în ordine, fiecare obiect al demersului judiciar întreprins de reclamanţi se constată că părţile de participare la asociaţiile miniere, intitulate cuxe, potrivit Regulamentului de aplicare al Legii minelor din 28 martie 1929, nu confereau titularului un drept de proprietate asupra minelor, ci doar dreptul de a participa la averea indivizibilă a asociaţiei, cuxa fiind un efect (titlu) cu valoare nedefinită, cu caracter mobiliar, caracter menţinut și în cazul în care toate cuxele asociaţiei miniere se găseau ori ajungeau în posesiunea unei singure persoane. Asociatul avea dreptul să participe la veniturile asociaţiunii proporţional cu numărul cuxelor pe care le poseda și în aceeași măsură era obligat să contribuie la cheltuielile asociaţiei ori de câte ori era nevoie.

Atât Legea minelor nr. 85/2003, ca de altfel și Legea minelor din anul 1929 prevăd în art. 1 că resursele miniere situate pe teritoriul și în subsolul ţării și al platoului continental fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice și aparţin Statului Român.

Pe cale de consecinţă, zăcămintele erau și sunt, așadar, ale statului însă exploatarea lor se putea face, conform art. 4 din Legea minelor din 1929 și de către particulari, pe baza concesiunii acordate de stat „proprietarilor de cuxe”, aceștia fiind de fapt titularii unor drepturi miniere. Cu alte cuvinte, drepturile de minerit ori contractele de concesiune pe baza cărora particularii puteau exploata aurul, pe o perioadă determinată de timp, erau denumite cuxe.

Pe de altă parte, concesiunile la mina „Cătălina” solicitate de reclamanţi, nu sunt imobile în sensul Legii nr. 10/2001. Concesiunea se face în temeiul unui contract prin care o persoană, numită concedent, transmite pentru o perioadă determinată, unei alte persoane, numită concesionar, care acţionează pe riscul și pe răspunderea sa, dreptul și obligaţia de exploatarea unui bun, a unei activităţi sau a unui serviciu public, în schimbul unei redevenţe. Așadar, prin concesiune, nu se transmite dreptul de proprietate asupra unui bun.

Or, Legea nr. 10/2001 prevede că se acordă măsuri reparatorii persoanelor îndreptăţite proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv, precum și persoanelor fizice, asociaţi ai persoanelor juridice care deţineau imobilele și alte active în proprietate la data preluării lor în mod abuziv.

În considerarea celor ce preced, cum părţile de participare la asociaţiile miniere (cuxele), ca și drepturile izvorâte din concesiunile miniere au avut un caracter exclusiv mobiliar, neputând deveni imobile nici măcar prin încorporaţiune, se constată că în mod greșit Curtea de Apel Alba Iulia a stabilit pentru acestea dreptul reclamanţilor la restituire prin echivalent, deoarece nici cuxele și nici dreptul de exploatare, temporară, a unui bun (concesiunea) nu formează obiect de reglementare al Legii. nr. 10/2001.

Un alt obiect al demersului judiciar întreprins de reclamanţi l-au constituit șteampurile miniere. Acestea, definite ca instalaţii tradiţionale de minerit, pot forma, de principiu, obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001, deoarece, art. 6 alin. 2 din acest act normativ prevede că măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalaţiile preluate de stat sau alte persoane juridice o dată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.

Or, în speţă, pârâta C.N.C.A.F. Minvest S.A. Deva s-a apărat constant că șteampurile care au aparţinut autorilor reclamanţilor nu mai există, apărare neanalizată de instanţe pe bază de dovezi, și care era esenţială pentru aplicarea corectă a legii, deoarece, numai în cazul existenţei acestor instalaţii miniere (șteampuri) reclamanţii erau îndreptăţiţi la măsuri reparatorii. Este adevărat că în raportul de expertiză efectuat la instanţa de fond expertul judiciar Muntean Petre a evaluat aceste instalaţii, însă evaluarea s-a făcut în temeiul procesului-verbal de preluare a bunurilor, fără a verifica dacă bunurile supuse procesului de evaluare mai există ori nu în fapt.

În fine, cu privire la imobilul (terenul) înscris în CF nr. 1139 Roșia Montană, cu nr. top 550, fostă proprietatea tabulară a J.(născută V.) R., V.C., B. (născută V.) M. și V.G., pârâta C.N.C.A.F. Minvest S.A. Deva a susţinut că, în prezent, terenul nu mai are destinaţie minieră așa cum au susţinut reclamanţii prin acţiune, bunul fiind folosit „ca teren de fânat” și nu este deţinut de pârâtă; pe cale de consecinţă nu a putut să emită nici o dispoziţie cu referire la acesta. La rându-i, pârâtul-recurent Ministerul Finanţelor Publice a susţinut că terenul revendicat este „folosit ca grădină și fânaţ”, că el poate fi restituit în natură și că nu se justifică acordarea de măsuri reparatorii în echivalent. Or, nici aceste susţineri contradictorii, ale reclamanţilor și ale pârâţilor nu au fost verificate de instanţe pe bază de dovezi.

Faţă de cele ce preced, s-a admis recursul declarat de pârât, au fost casate hotărârile date în cauză, cu consecinţa reluării judecăţii la instanţa de fond, pentru ca, în rejudecare, instanţa de trimitere să verifice pe bază de probe, inclusiv prin expertize de specialitate, dacă instalaţiile tradiţionale de minerit revendicate de reclamanţi mai există și, în caz afirmativ, care este persoana juridică deţinătoare a acestora, dacă imobilul înscris în CF nr. 1139 Roșia Montană, nr. top 550 mai are destinaţia ori nu de teren minier, cine este în sensul Legii nr. 10/2001, persoana deţinătoare a acestui bun și dacă imobilul poate fi restituit în natură reclamanţilor ori acestora li se cuvin alte măsuri reparatorii prevăzute de lege.