Legislator Case Law & Legislation
ICCJ_82135 AI generated

Incomplete dispositive regarding extent of reparation measures in property restitution case

Case Number ICCJ_82135
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice admitted the appeal in part, cassating the lower court's decision regarding the scope of reparation measures and remanding the case to the Court of Appeal for re-judgment, while leaving the prior order for in-kind restitution of a specific land area in force. The dispute centered on the restitution of a nationalized property (land and buildings) under Law No. 10/2001, where the claimant sought in-kind restitution or equivalent reparation measures after the original owner's death; the lower court had ordered in-kind restitution for a portion of the land and "equivalent reparation measures for the remainder of the property" without specifying which part was excluded from restitution. The decisive legal basis was Article 261(1)(6) of the Civil Procedure Code, which requires the operative part of a judgment (dispozitivul) to be sufficiently complete to permit enforcement; the Supreme Court held that the lower court's reference to "the rest of the property" without defining its boundaries or value rendered the judgment incomplete and unenforceable, necessitating a remand to concretely identify the portion subject to reparation and its equivalent value.

Legislator headnote

AI generated

Incomplete dispositive regarding extent of reparation measures in property restitution case: Dispozitivul este partea cea mai importantă a unei hotărâri judecătorești, acest element al hotărârii fiind prevăzut în art.261 alin.1 pct.6 Cod procedură civilă, text care se referă, in terminis, la dispozitiv. Dacă în sens restrâns dispozitivul cuprinde doar soluţia adoptată de instanţă cu privire la pretenţiile deduse judecăţii, atunci dispozitivul propriu-zis trebuie conceput și redactat de așa manieră încât, pe baza lui, să se poată proceda la executarea silită. Dacă în dispozitiv nu se indică prestaţia concretă la care este obligat pârâtul, hotărârea este incompletă și, prin urmare, susceptibilă de casare.

Keywords

AI generated
restitution of property land and buildings Civil Procedure Code nationalized property value in dispute operative part of judgment
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Hotărâre judecătorească. Întinderea măsurilor reparatorii. Dispozitiv incomplet. Executarea dispozitivului.

Cuprins pe materii : Drept procesual civil . Hotărâre judecătorească. Întinderea măsurilor reparatorii. Dispozitiv incomplet. Executarea dispozitivului.

Indice alfabetic : Dispozitiv incomplet.

Executarea dispozitivului.

Cod. Pr. Civ. art. 261 al.1 pct. 6

Dispozitivul este un element al hotărârii judecătorești, prevăzut în art. 261 al.1 pct. 6 Cod. Pr. Civ.

Dispozitivul este ultima parte a hotărârii și cuprinde soluţia care s-a pronunţat în cauză, fiind o reproducere exactă a minutei întocmite cu ocazia deliberării.

Dispozitivul trebuie să cuprindă toate menţiunile necesare pentru ca hotărârea să poată fi pusă în executare.

Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 5543 din 7 iunie 2006

Prin notificarea nr.2164 din 27 iulie 2001 întocmită în baza Legii nr.10/2001 și adresată SC A. SA București, numita S.A. a solicitat restituirea în natură a imobilului, compus din construcţii și teren, situat în comuna Butimanu, judeţul Dâmboviţa. În situaţia în care restituirea în natură a construcţiilor nu mai este posibilă, S. A. a optat pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

În motivarea notificării s-a arătat că imobilul solicitat a aparţinut autorului B.C., bunul fiind descris în titlul de proprietate și procesul-verbal de preluare, acte atașate la notificare.

Prin decizia nr.141 din 28 noiembrie 2001 SC A. SA București a respins solicitarea adresată pe cale de notificare cu motivarea că „faţă de investiţiile efectuate în cadrul imobilelor solicitate și de lipsa unei reglementări privind reconstituirea dreptului de proprietate prin despăgubire, societatea nu poate prezenta o ofertă de restituire prin echivalent”.

La data de 10 ianuarie 2001 S. A. a contestat în justiţie decizia emisă de SC A. SA București solicitând anularea acesteia și restituirea în natură a imobilului, compus din construcţii și teren în suprafaţă de 2 ha, bun ce a aparţinut autorului său – B. C.

Tribunalul București – Secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr.113 din 10 februarie 2003, a respins contestaţia introdusă împotriva deciziei dată de SC A. SA București. A reţinut că reclamanta nu a făcut dovada identităţii între imobilul revendicat și cel asupra căruia poartă dreptul de proprietate.

Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de reclamanta S.A. a fost admis de Curtea de Apel București – Secţia a III-a civilă, care, prin decizia nr.327/A din 3 iunie 2003, a anulat hotărârea tribunalului și a stabilit termen pentru evocarea fondului.

Instanţa de apel a constatat existenţa unei neconcordanţe între minuta întocmită cu ocazia deliberării și dispozitivul sentinţei. Pe fond, acţiunea a fost respinsă, fără a se cere reclamantei dovezi referitoare la identitatea dintre terenul revendicat și cel ce a constituit obiect al dreptului de proprietate.

Evocând fondul, Curtea de Apel București, secţia a III-a civilă, prin decizia nr.291/A din 17 februarie 2004, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.A., a anulat decizia nr.141 din 28 noiembrie 2001 emisă de pârâta SC A. SA București, pe care a obligat-o să restituie în natură suprafaţa de 1 ha teren, situată în comuna Butimanu, judeţul Dâmboviţa. Prin aceeași decizie a fost obligată pârâta „la măsuri reparatorii în echivalent în formele prevăzute de Legea nr.10/2001 pentru restul de imobil, a cărui restituire în natură nu este posibilă”.

Prin încheierea din 4 mai 2004, aceeași instanţă, a admis cererea formulată de reclamanta S. A. și a dispus rectificarea erorii strecurată în decizia civilă nr.291/A din 17 februarie 2004 „în sensul obligării pârâtei SC A. SA la restituirea terenului în suprafaţă de 8053,68 mp și nu 1 ha, cum din eroare s-a consemnat”.

Împotriva deciziei pronunţată în apel, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC A. București SA care a invocat următoarele motive de casare: expertiza tehnică efectuată în cauză a stabilit că suprafaţa care poate fi restituită în natură este de 8053,68 mp și nu 1 ha, așa cum s-a precizat în dispozitivul deciziei; întrucât recurenta deţine în localitatea Butimanu un complex de ferme avicole în funcţiune, iar terenul solicitat de reclamantă se află în imediata vecinătate a staţiei de incubaţie și a centralei termice, el nu poate fi restituit în natură întrucât constituie o zonă legală de protecţie sanitar-veterinară, pentru prevenirea epizootiilor și apărarea sănătăţi publice; este nelegală decizia dată în apel prin care s-au stabilit măsuri reparatorii pentru „restul imobilului” a cărei restituire în natură nu este posibilă; valoarea terenului ce nu poate fi restituit în natură nu a fost stabilită conform metodologiei legale, iar instanţa de apel a respins greșit obiecţiunile aduse de pârâtă la raportul de expertiză.

Având în vedere că prin încheierea din 4 mai 2004 instanţa de apel și-a rectificat propria decizie în sensul că suprafaţa de teren restituită în natură reclamantei este de 8053,68 mp și nu de 1 ha, iar din afirmaţiile reprezentantului recurentei-pârâte rezultă că această prevedere a deciziei a și fost executată și că motivele de casare referitoare la această măsură nu au mai fost susţinute, atari critici urmează a nu mai fi analizate.

Recursul este fondat pentru un alt considerent.

Potrivit dispozitivului deciziei recurate, pârâta SC A. București SA a fost obligată și „la măsuri reparatorii în echivalent în formele prevăzute de Legea nr.10/2001 pentru restul de imobil, a cărui restituire în natură nu este posibilă”. Nici în considerentele deciziei nu este lămurită întinderea restului de imobil a cărui restituire în natură nu este posibilă, chestiune de care depinde, desigur, cuantumul valorii măsurilor reparatorii în echivalent.

Dispozitivul este partea cea mai importantă a unei hotărâri judecătorești, acest element al hotărârii fiind prevăzut în art.261 alin.1 pct.6 Cod procedură civilă, text care se referă, in terminis, la dispozitiv. Dacă în sens restrâns dispozitivul cuprinde doar soluţia adoptată de instanţă cu privire la pretenţiile deduse judecăţii, atunci dispozitivul propriu-zis trebuie conceput și redactat de așa manieră încât, pe baza lui, să se poată proceda la executarea silită. Dacă în dispozitiv nu se indică prestaţia concretă la care este obligat pârâtul, hotărârea este incompletă și, prin urmare, susceptibilă de casare.

Instanţa de apel, care a evocat fondul, nu a stabilit, în concret, care este restul imobilului ce nu se poate restitui în natură și pentru care reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent, chestiune de care depinde, determinant, întinderea acestor măsuri reparatorii.

Recursul a fost admis, decizia Curţii de Apel București, Secţia a III a civilă a fost casată în parte și cauza a fost trimisă la aceeași instanţă pentru rejudecarea cererii privind obligarea pârâtei la măsuri reparatorii prin echivalent.