Material jurisdiction of district court for civil annulment of administrative restitution orders by third parties under Law 10/2001

Acţiune pentru anularea deciziei/dispoziţiei primarului formulată de un terţ. Instanţa competentă material să soluţioneze acţiunea.

Cuprins pe materii. Drept procesual civil. Acţiune pentru anularea deciziei/dispoziţiei primarului formulată de un terţ. Instanţa competentă material să soluţioneze acţiunea

Index alfabetic Drept procesual civil.

- Acţiune pentru anularea deciziei/dispoziţiei primarului formulată de un terţ

- Instanţa competentă material să soluţioneze acţiunea

Legea nr. 10/2001: art. 23 alin. 4

Codul de procedură civilă: art. 1 și art. 3

Conform art. 23 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară.

Prevederea legală citată impune interpretarea potrivit căreia decizia sau dispoziţia emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 reprezintă un veritabil titlu de proprietate asupra imobilului retrocedat, iar nu un simplu instrument probator, cu caracter constatator, situaţie în care competenţa materială de soluţionare a unei acţiuni în anulare, prin care se invocă încălcarea legii în procedura retrocedării unui imobil, aparţine judecătoriei în circumscripţia căreia se găsește nemișcătorul, potrivit art. 1 și art. 3 Cod procedură civilă.

Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 4097 din 26 aprilie 2006.

Prin dispoziţia nr. 1055 din 11 iulie 2002 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, Primarul Municipiului Caransebeș, judeţul Caraș-Severin, a respins notificarea formulată de S.A. și S.C. de restituire în natură a unui imobil în suprafaţă totală de 455 mp, trecut în proprietatea statului prin Decretul nr.223/1974.

Prin aceeași dispoziţie s-a restituit lui S.A., în natură, suprafaţa de teren de 158 mp din CF nr. 187 Caransebeș, nr. top 246/2, s-a refuzat restituirea cotei-părţi de 297 mp teren ce-i revenea numitei S.C. și pentru construcţie s-au acordat măsuri reparatorii, constând în despăgubiri bănești, în valoare de 128.579.483 lei.

La data de 24 octombrie 2002 S.T. și S.F. au chemat în judecată Primăria Municipiului Caransebeș solicitând instanţei să dispună anularea parţială a dispoziţiei nr. 1055 din 11 iulie 2002 în sensul de a se înlătura din dispoziţie măsura de restituire în natură a unei porţiuni din teren către numitul S.A.

În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că au cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 construcţia situată în Caransebeș, însă, cu toate demersurile întreprinse, li s-a refuzat cumpărarea și a terenului aferent. Imobilul, compus din construcţie și teren în suprafaţă de 455 mp, a trecut în proprietatea statului conform Decretului nr. 223/1974 de la numiţii S.A. și S.C., în calitate de moștenitori ai fostului proprietar S.I.

Reclamanţii au socotit că dispoziţia de restituire a terenului de 158 mp este nelegală deoarece, pe de o parte, beneficiarul măsurii fiind cetăţean străin, nu poate dobândi terenuri pe teritoriul României, iar pe de altă parte, terenul este necesar pentru buna utilizare a construcţiei, o parte din suprafaţa restituită aflându-se sub casă.

Tribunalul Caraș-Severin, prin sentinţa civilă nr. 857 din 27 martie 2003, a respins acţiunea reclamanţilor cu motivarea că prin restituirea suprafeţei de 158 mp către fostul proprietar, nu s-a făcut dovada unei vătămări în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Curtea de Apel Timișoara, Secţia Comercială și de Contencios Administrativ, prin decizia nr. 391 din 8 iulie 2003, a admis recursul declarat de reclamanţi, a casat sentinţa Tribunalului Caraș-Severin și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal, dar la secţia civilă, reţinând că temeiul juridic aplicabil speţei îl reprezintă art. 20 și următoarele din Legea nr. 10/2001.

În rejudecare, S.A. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu solicitând respingerea acţiunii promovate de reclamanţi și menţinerea dispoziţiei emisă de Primarul Municipiului Caransebeș.

Tribunalul Caraș-Severin - Secţia civilă, prin sentinţa nr. 3141 din 28 octombrie 2003, a respins acţiunea reclamanţilor S.T. și S.F. ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă și a admis cererea de intervenţie.

Curtea de Apel Timișoara – Secţia civilă, prin decizia nr. 405 din 18 martie 2004, a admis apelul declarat de reclamanţii S.T. și S.F., a anulat sentinţa tribunalului, a respins ca neîntemeiată acţiunea și a admis cererea de intervenţie.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanţii S.T. și S.F. care au susţinut că legislaţia în vigoare le atribuie dreptul de a dobândi în proprietate terenul aferent construcţiei, că dispoziţia primarului a fost pusă în executare și că, potrivnit celor reţinute de instanţa de apel, partajarea celor două suprafeţe de teren este imposibilă, întrucât nu ar mai putea folosi o parte din construcţiile proprietatea lor și aceștia nu ar mai avea acces la utilităţi: alimentare cu apă, canalizare, etc.

Recursul este fondat.

Obiect al acţiunii introductive de instanţă îl reprezintă cererea de anulare parţială a dispoziţiei nr. 1055 din 11 iulie 2002 emisă de Primarul Municipiului Caransebeș prin care s-a restituit intimantului S.A., în temeiul Legii nr. 10/2001, o suprafaţă de 158 mp teren, dintr-un teren de 455 mp, înscris în CF 187 Caransebeș, nr. top 246/2.

Este de observat că acţiunea în anulare a fost promovată de reclamanţii S.T. și S.F., care sunt terţi atât în raport cu emitentul, cât și cu beneficiarul dispoziţiei de restituire în natură.

Potrivit art. 24 alin. 8 din Legea nr. 10/2001 (devenit alin. 31 al art. 24 după modificarea intervenită prin Legea nr. 247/2005), tribunalele sunt competente să soluţioneze, în primă instanţă, contestaţiile împotriva deciziilor sau dispoziţiilor emise de deţinătorul imobilului, calea de atac fiind conferită de lege doar persoanelor îndreptăţite, expres prevăzute de art. 3 din Legea nr. 10/2001.

În speţă, reclamanţii nu au investit instanţele de judecată cu o asemenea contestaţie, care să atragă competenţa materială de primă instanţă a tribunalului, ci, așa cum s-a demonstrat mai sus, reclamanţii sunt terţi faţă de emitentul și beneficiarul dispoziţiei, terţi care pretinzând că ar fi suferit o vătămare a drepturilor sau intereselor lor legitime prin actul emis de primar, au atacat în justiţie dispoziţia, pe calea dreptului comun, prin intermediul unei acţiuni în anulare.

Pe de altă parte, conform art. 23 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară.

Prevederea legală citată impune interpretarea potrivit căreia decizia sau dispoziţia emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 reprezintă un veritabil titlu de proprietate asupra imobilului retrocedat, iar nu un simplu instrument probator, cu caracter constatator, situaţie în care competenţa materială de soluţionare a acţiunii în anulare promovată de reclamanţi, care invocă încălcarea legii în procedura retrocedării imobilului, aparţine judecătoriei în circumscripţia căreia se găsește nemișcătorul, potrivit art. 1 și 3 Cod procedură civilă.

Întrucât, în speţă, instanţele au soluţionat cauza cu neobservarea normelor legale ce reglementează competenţa după materie, s-a admis recursul declarat de reclamanţi, s-au casat hotărârile și s-a dispus reluarea judecăţii la Judecătoria Caransebeș, ca instanţă de fond.