In-kind restitution restored after ruling that Decree 223/1974 taking was abusive, nullifying exclusionary regulation.

Imobil preluat în mod abuziv de stat în baza Decretului nr. 223/1974. Cerere de restituire.

Cuprins pe materii. Drept civil. Drept de proprietate. Imobil preluat în mod abuziv de stat în baza Decretului nr. 223/1974. Cerere de restituire.

Index alfabetic. Drept civil.

- Imobil preluat în mod abuziv de stat în baza Decretului nr. 223/1974.

- Cerere de restituire.

Legea nr. 10/2001: art. 1 și 2 lit. h

H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001: pct. 1.4. lit. B

Dispoziţiile pct. 1.4. lit. B din H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 sunt contrare unor prevederi exprese din chiar legea în aplicarea căreia au fost date (art. 1 și 2 lit. h din Legea nr. 10/2001, în redactarea anterioară republicării).

Excluderea de la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, a persoanelor ale căror imobile au fost preluate în baza Decretului nr. 223/1974, urmare cererii de plecare definitivă din ţară, încalcă atât dispoziţiile legii cadru – care statuează asupra obligaţiei de restituire a imobilelor preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării – cât și pe cele ale legii fundamentale care consacră ierarhia actelor normative și garantează proprietatea privată.

Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 3721 din 11 aprilie 2006.

Prin dispoziţia nr. 683 din 31 iulie 2003, Primarul Municipiului Pitești, a admis în parte cererea formulată de P.P. și P.I.D., în baza Legii nr. 10/2001 și le-a restituit acestora în natură un teren în suprafaţă de 600 m.p. situat în Pitești, precum și imobilele existente pe acesta.

Prin aceeași dispoziţie, s-a respins cererea vizând restituirea în natură a imobilului casă de locuit, situat pe același teren, cu motivarea că preluarea nu a fost abuzivă, fiind opţiunea notificatorilor de a-l înstrăina statului român odată cu manifestarea intenţiei de a părăsi definitiv ţara.

Împotriva deciziei primăriei persoanele îndreptăţite au formulat contestaţie.

Investit cu soluţionarea litigiului, Tribunalul Argeș, secţia civilă, prin sentinţa nr. 112 din 28 mai 2004, a admis acţiunea și anulând parţial dispoziţia atacată, a dispus restituirea în natură către reclamanţi, a construcţiilor și a terenului în suprafaţă de 198 m.p., astfel cum au fost identificate în schiţa anexă a raportului de expertiză tehnică, efectuat în cauză.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că preluarea întregului imobil s-a făcut în baza Decretului nr. 223/1974, printr-un act unilateral de voinţă al statului, actul normativ contravenind dispoziţiilor constituţionale de la acea dată și art. 481 din Codul civil, potrivit cărora proprietatea nu putea fi cedată decât pentru cauză de utilitate publică și numai cu plata unei despăgubiri echitabile.

Ca atare, se mai reţine, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. h din Legea nr. 10/2001, conform cărora sunt considerate ca fiind preluate abuziv orice imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării.

Apelurile declarate de pârâţi, au fost admise de Curtea de Apel Pitești, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale care, prin decizia nr. 19/A din 20 ianuarie 2005 a schimbat în tot sentinţa, în sensul respingerii acţiunii, formulată prin mandatar.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că în mod greșit prima instanţă și-a fundamentat soluţia pe dispoziţiile art. 481 din Codul civil, întrucât preluarea imobilului nu s-a făcut prin expropriere pentru cauză de utilitate publică ci în condiţiile Decretului nr. 223/1974, ca urmare a solicitării reclamanţilor de a pleca definitiv din ţară.

Ca urmare, se mai reţine, casa de locuit a fost înstrăinată statului cu plata unei juste despăgubiri, situaţie în care preluarea imobilului nu poate fi considerată ca fiind abuzivă.

În cauză, au declarat recurs în termen legal, prin mandatar, contestatorii, care, susţin, în esenţă, că în mod greșit instanţa de apel a făcut trimitere la dispoziţiile Hotărârii de Guvern nr. 498/2003, în condiţiile în care acestea adaugă la lege iar actul normativ în baza căruia s-a făcut preluarea, încălca Constituţia și dispoziţiile legale în vigoare ce ocroteau proprietatea privată.

De altfel, se mai arată, au rambursat despăgubirea încasată pentru casa de locuit, actualizată cu rata inflaţiei.

Recursul se privește ca fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed.

Imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului prin decizia nr. 129 din 22 mai 1987, urmare a cererii contestatorilor de plecare definitivă din ţară, în art. 1 al acestui act administrativ stipulându-se expres asupra acordării despăgubirilor pentru construcţii cât și a preluării, fără plată, a terenului aferent.

Instanţa de control judiciar și-a fundamentat greșit soluţia pe dispoziţiile art. 1.4. lit. B din H.G. nr. 498/2003 „pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001” în condiţiile în care acestea sunt contrare unor prevederi exprese din chiar legea în aplicarea căreia au fost date (art. 1 și 2 lit. h din Legea nr. 10/2001), în redactarea anterioară republicării.

Astfel, excluderea de la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, a persoanelor ale căror imobile au fost preluate în baza Decretului nr. 223/1974, urmare cererii de plecare definitivă din ţară, încalcă atât dispoziţiile legii cadru – care statuează asupra obligaţiei de restituire a imobilelor preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării – cât și pe cele ale legii fundamentale care consacră ierarhia actelor normative și garantează proprietatea privată.

De altfel, chiar în contextul legislativ al momentului este greșit a se aprecia că preluarea s-a făcut „cu titlu valabil”, în condiţiile în care, deși Constituţia de la 1965, în art. 36, ocrotea proprietatea privată, proprietarii au fost obligaţi să-și înstrăineze construcţiile, pe un temei – schimbarea domiciliului – care nu putea constitui un factor de discriminare între cetăţenii români, iar dobânditorul nu putea fi decât statul care, nu a putut justifica un interes public ce ar fi permis un asemenea transfer forţat de proprietate.

În considerarea acestor argumente, în mod corect a reţinut prima instanţă, că actul administrativ de preluare reprezintă o manifestare de voinţă unilaterală a Statului Român iar Decretul nr. 223/1974 – în baza căruia s-a emis acest act – contravenea dispoziţiilor constituţionale din acea vremeși art. 481 din codul civil, conform căruia nimeni nu poate fi silit a-și ceda proprietatea decât pentru cauză de utilitate publică și numai cu plata unei echitabile și prealabile despăgubiri.

În acest context, trimiterile la dispoziţiile art. 481 din codul civil sunt judicioase și nu pot fi limitate strict la sfera preluărilor prin expropriere pentru cauze de utilitate publică, în condiţiile în care, pentru evaluarea preluării – cu sau fără titlu valabil – trebuiau analizate dispoziţiile legale în vigoare, la acea dată, numai astfel putându-se aprecia asupra incidenţei în cauză a prevederilor art. 2 lit. g și h din Legea nr. 10/2001 și ale art. 6 (1) din Legea nr. 213/1998.

Așa fiind, recursul a fost admis cu consecinţa modificării deciziei atacate, în sensul respingerii apelurilor declarate în cauză și a menţinerii hotărârii instanţei de fond.