Failure to respond to notification for abusive property restitution: appeal allowed, decision annulled and case remanded

Imobil preluat de stat în mod abuziv. Obligaţiile unităţii deţinătoare notificată pentru măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.

Cuprins pe materii. Drept civil. Dreptul de proprietate. Imobil preluat de stat în mod abuziv. Notificarea deţinătorului pentru restituirea imobilului. Obligaţiile unităţii, deţinătoare a imobilului, notificată pentru măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001.

Index alfabetic. Drept civil.

- Imobil preluat de stat în mod abuziv

- Notificarea deţinătorului imobilului.

- Decizia/dispoziţia emisă de deţinătorul imobilului.

Legea nr. 10/2001 republicată: art. 25.

Faptul că legiuitorul nu a prevăzut în mod expres atacarea la instanţă a lipsei de răspuns prin decizie sau dispoziţie motivată nu înseamnă însă că o asemenea atitudine din partea instituţiei responsabile de rezolvarea notificării nu poate fi supusă controlului judecătoresc, cu atât mai mult cu cât există o obligaţie fixată de lege în sarcina acesteia, într-un termen determinat.

Această interpretare este necesară faţă de responsabilitatea instituită de procedura specială și este dedusă din voinţa legiuitorului, care a dorit o rezolvare rapidă care să elimine cât mai curând posibil echivocul situaţiilor juridice incerte și să repare prejudiciile cauzate de măsurile abuzive ale statului comunist. De aceea s-au fixat termene precise inclusiv pentru revendicarea imobilelor ceea ce impune, prin simetrie, aceeași rigoare și cât privește rezolvarea sesizării.

Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 3541 din 4 aprilie 2006

La 2 martie 2004 I.E., I.G.D. și H.E. au chemat în judecată Primăria Municipiului București și Comisia pentru Aplicarea Legii nr.10/2001 pentru constatarea refuzului nejustificat al pârâtelor de a răspunde și soluţiona notificările formulate de aceștia în baza Legii nr.10/2001.

Tribunalul București, secţia a III-a civilă prin sentinţa civilă nr.137 din 16 februarie 2005 a admis acţiunea precizată și a obligat Primăria Municipiuluii București să emită o decizie de restituire în natură a unui imobil situat în București.

Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr.656 A din 12 octombrie 2005 a admis apelul declarat de Primăria Municipiului București și a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului de a judeca cauza în fond, a anulat sentinţa și a trimis cauza pentru rejudecarea fondului la instanţa competentă Judecătoria sectorului 5 București.

S-a reţinut în motivarea acestei decizii că acţiunea reclamantelor se poate judeca doar în raport de art.1075 C.civ. care atrage competenţa judecătoriei, fiind vorba de o obligaţie de „a face”. Prevederile Legii nr.10/2001, a reţinut în continuare instanţa de apel, sunt de strictă interpretare și nu se pot aplica prin analogie la alte situaţii decât cele prevăzute expres de textele sale.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele, care au susţinut că nesoluţionarea notificării le-a deschis calea în justiţie împotriva instituţiei sesizate și, ca urmare, competentă să judece asemenea acţiuni este instanţa prevăzută de legea specială.

Recursul este fondat și se va admite pentru următoarele motive:

Reclamantele și-au întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile Legii nr.10/2001 care instituie o procedură prealabilă administrativă, obligatorie, concretizată prin rezolvarea notificării formulate în condiţiile art.22 și art.23 din această lege.

Prin art.25 alin.(1) se instituie o obligaţie în sarcina unităţii sesizate de a se pronunţa asupra notificării prin decizie sau dispoziţie motivată în termen de 60 de zile, de la data notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare în susţinerea notificării.

Capitolul III al legii „Proceduri de restituire” reglementează în detaliu treptele de urmat de către părţile implicate, în raport de diferitele situaţii în care acestea se află. În cadrul acestor etape este prevăzută și o fază judiciară în caz de neînţelegeri apărute în procesul de negociere a valorii corespunzătoare și asupra modalităţilor de acordare a măsurilor reparatorii.

Este adevărat că legiuitorul nu a prevăzut în mod expres atacarea la instanţă a lipsei de răspuns (rezolvare) prin decizie sau dispoziţie motivată. Aceasta nu înseamnă însă că o asemenea atitudine din partea instituţiei responsabile de rezolvarea notificării nu poate fi supusă controlului judecătoresc cu atât mai mult cu cât există o obligaţie fixată de lege în sarcina acesteia într-un termen determinat.

Această interpretare este necesară faţă de responsabilitatea instituită de această procedură specială și este dedusă din voinţa legiuitorului care a dorit o rezolvare rapidă care să elimine cât mai curând posibil echivocul situaţiilor juridice incerte și să repare prejudiciile cauzate de măsurile abuzive ale statului comunist. De aceea s-au fixat termene precise inclusiv pentru revendicarea imobilelor ceea ce impune, prin simetrie, aceeași rigoare și cât privește rezolvarea sesizării.

În mod corect instanţa de fond a apreciat lipsa de răspuns ca o nerezolvare culpabilă și a dispus ca pârâta să-și îndeplinească obligaţia legală de a emite o dispoziţie motivată în rezolvarea notificării.

Împrejurarea că instanţa a determinat și limita despăgubirilor cuvenite reclamantelor în urma efectuării unui raport de expertiză nu este contrară dispoziţiilor Legii nr.10/2001. Intervenţia instanţei în atribuţiile sale de control judiciar potrivit dispoziţiilor art.30 alin.6 și 7 nu exclude o asemenea posibilitate.

În acest fel este sancţionată lipsa de diligenţă a instituţiilor abilitate să rezolve notificarea și se elimină o viitoare neconcordanţă între oferta instituţiei și acceptarea persoanei care revendică .

Reclamantele, prin acţiunea adresată justiţiei - cu sesizarea lipsei răspunsului la notificare – se situează în prevederile Legii nr.10/2001 care include, prin redefinirea competenţelor potrivit acestei legi speciale, și obligaţia de a face. Această obligaţie nu poate fi privită individual în termenii art.1075 C.civil, ci în contextul și soluţiile impuse de legea specială.

Ca urmare, în mod corect și legal s-a soluţionat cauza în fond de către tribunal, această instanţă fiind individualizată de Legea nr.10/2001 ca singura competentă în rezolvarea litigiilor în această materie.

Pe cale de consecinţă, văzând dispoziţiile art.312 C.pr.civ. se va admite recursul, se va casa decizia nr.656/2005 a Curţii de Apel București și cauza se va trimite la aceeași instanţă pentru rejudecarea apelului.