Extraordinary appeal for annulment: conflict between *res judicata* and property rights under Protocol 1 of ECHR

Hotărâre irevocabilă. Drept de proprietate. Puterea lucrului judecat.

Cuprins pe materii : Drept procesual civil civil. Hotărâre irevocabilă. Drept de proprietate. Ingerinţă. Puterea lucrului judecat.

Index alfabetic : Drept procesual civil.

- Proprietate.

Constituţia României, art. 20 alin. 2

Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăţilor Fundamentale.

Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O.: art. 1

C. proc. civ. art. 166

Principiul securităţii raporturilor juridice și a hotărârilor judecătorești, devenite res judicata, trebuie respectat, întrucât în caz contrar, desfiinţarea unei hotărâri irevocabile creează un climat de insecuritate juridică care reduce încrederea persoanelor în sistemul judiciar și în statul de drept.

Î.C.C.J. Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 3111 din 24 martie 2006.

Prin sentinţa civilă nr. 2101 din 28 noiembrie 2002, Tribunalul Hunedoara a admis acţiunea formulată de reclamantul I.A. împotriva pârâţilor Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a obligat pe pârâţi să restituie reclamantului suma de 5 370 824 lei, reţinută acestuia din salariu drept contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate pe perioada ianuarie-aprilie 2000, reactualizată ; a respins cererea de chemare în judecată a pârâtei CASAOPSNAJ, a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţi, a obligat pe chemata în garanţie CASAOPSNAJ să restituie pârâţilor suma reactualizată la data plăţii și a respins cererea de chemare în garanţie formulată de CASAOPSNAJ împotriva Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Prin decizia civilă nr. 1006 din 21 aprilie 2003 Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul declarat de chemata în garanţie CASAOPSNAJ, a modificat sentinţa, a respins cererea de chemare în garanţie a acesteia, formulată de pârâţi, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei și a respins ca nefondat recursul declarat de pârâţi.

La data de 2 octombrie 2003 Curtea Supremă de Justiţie – actualmente Înalta Curte de Casaţie și Justiţie – a fost sesizată de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie cu soluţionarea recursului în anulare îndreptat împotriva ambelor hotărâri, pe considerentul că acestea au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greșită a cauzei pe fond.

Recursul în anulare este nefondat.

Din punct de vedere procedural recursul în anulare este admisibil deoarece, chiar dacă prin O.U.G. nr. 58/2003 articolele 330 - 330/4 c. pr. civ. au fost abrogate, la data pronunţării deciziei curţii de apel acestea erau în vigoare, or hotărârea este susceptibilă de a fi atacată pe căile prevăzute de legea în vigoare la momentul pronunţării.

Art. 330 pct. 2 c. pr. civ. prevedea că Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Supremă de Justiţie, o hotărâre judecătorească irevocabilă, când prin aceasta s-a produs o încălcare esenţială a legii, ce a determinat o soluţionare greșită a cauzei pe fond, iar art. 330/1 prevedea că, în atare situaţie, recursul în anulare se poate declara în termen de 1 an de când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă.

Recursul în anulare a fost declarat în termen de 1 an de la data pronunţării deciziei irevocabile a instanţei de recurs.

Admiterea acestei căi de atac extraordinare ar constitui o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar conform art. 20 alin. 2 din Constituţia României, dacă există neconcordanţe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate cele dintâi.

Hotărârea irevocabilă pronunţată în favoarea reclamantului nu poate fi anulată, deoarece aduce atingere dreptului său de proprietate, adică unuia din drepturile garantate prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale, la care și România este parte din anul 1994.

Articolul 1 alin. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie prevede că:

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condiţiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internaţional.”

Reclamantul se bucură de un bun în sensul Convenţiei, iar acest bun îl constituie creanţa exigibilă, care i-a fost constatată faţă de stat, prin decizia irevocabilă nr. 1006 din 21 aprilie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Admiterea recursului în anulare, cu consecinţa respingerii acţiunii, ar constitui o ingerinţă în dreptul de proprietate al reclamantului care, chiar dacă s-ar admite că această cale extraordinară de atac este prevăzută de lege și că urmărește protejarea unui interes general, nu îndeplinește cerinţa respectării unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite și scopul propus.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat într-o cauză similară și în care a condamnat statul român pentru violarea articolului 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, și anume cauza Stere și alţii contra României, 23 februarie 2006.

În motivarea deciziei, Curtea a amintit că „preeminenţa dreptului, unul din principiile fundamentale ale unei societăţi democratice, este inerentă ansamblului articolelor Convenţiei.(...) Ea presupune respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, și mai ales a deciziilor judecătorești devenite res judicata. Nici o parte nu este îndreptăţită la revizuirea unei decizii finale și executorii numai în scopul de a obţine o reexeminare a cauzei și o nouă decizie. Altminteri, desfiinţarea unei decizii finale ar crea un climat general de incertitudine juridică, care ar reduce încrederea publicului în sistemul judiciar și, în consecinţă, și în statul de drept.

(...) Având în vedere că intervenţia Procurorului General - care nu a fost parte în proces - după finalizarea procedurii, a condus la anularea totală a creanţei, Curtea consideră că o ingerinţă atât de serioasă în drepturile reclamanţilor a rupt, în defavoarea lor, justul echilibru care trebuie menţinut între protejarea proprietăţii și cerinţele interesului general.

(...) În consecinţă, a avut loc o violare a articolului 1 din Protocolul nr. 1”.

Pentru aceleași considerente recursul în anulare declarat de Procurorul general a fost respins ca nefondat.