Mayor's appeal rejected: in-kind restitution of seized apartment ordered, compensation clawback adjusted for inflation upheld

Imobil preluat în mod abuziv de stat în baza Decretului nr. 223/1974. Nelegalitatea prevederii cuprinsă în textul pct.1.4 lit.B alin. ultim din Normele metodologice de aplicare unitarăa Legii nr.10/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.498/2003.

Cuprins pe materii. Drept civil. Drept de proprietate. Imobil preluat în mod abuziv de stat în baza Decretului nr. 223/1974. Nelegalitatea prevederii cuprinsă în textul pct.1.4 lit.B alin.ultim din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.498/2003

Index alfabetic. Drept civil.

- Imobil preluat în mod abuziv de stat în baza Decretului nr. 223/1974;

- Nelegalitatea prevederii cuprinsă în textul pct.1.4 lit.B alin.ultim din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.498/2003

Legea nr.10/2001: art. 2 alin. 1

Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.498/2003: pct. 1.4 lit.B

Nelegalitatea prevederii cuprinsă în textul pct.1.4 lit.B alin.ultim din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.498/2003 rezultă din încălcarea art.2 alin.1 din Lege care enumeră situaţiile juridice ce constituie preluări abuzive.

Dispoziţiile legale citate sunt astfel în contradicţie cu dispoziţiile actului normativ de rang superior pe care trebuie să le aplice, întrucât, Constituţia României prevede că hotărârile Guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, iar în conformitate cu art.4 alin.3 din Legea nr.24/2000, republicată, actele normative date în executarea legii se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

Prin urmare, dispoziţiile constituţionale, care stabilesc o anumită ierarhie a actelor normative și o limită determinată a conţinutului reglementărilor, preluate de legea cadru privind tehnica legislativă, interzic modificări sau completări ale dispoziţiilor unei legi printr-un act normativ de rang inferior.

Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 2142 din 27 februarie 2006

La 28 octombrie 2004, R.O. a solicitat anularea dispoziţiei nr.1587 din 6 aprilie 2004 emisă de Primarul municipiului Cluj Napoca, prin care i-a fost respinsă notificarea nr.266 din 25 iunie 2001 și obligarea pârâtului la emiterea deciziei de restituire în natură a unui apartament din municipiul Cluj Napoca, preluat de stat în baza Decretului nr.223/1974, urmând să restituie despăgubirile încasate, actualizate.

Prin sentinţa nr.293 din 9 februarie 2005, Tribunalul Cluj, secţia civilă a admis acţiunea reclamantei și a dispus restituirea în natură a imobilului, compus din 3 camere și dependinţe, instanţa reţinând, în esenţă, că preluarea imobilului a fost abuzivă, întrucât Decretul nr.223/1974, raportat la Constituţia din 1965 și acordurile internaţionale pe care România le ratificase, era neconstituţional. S-a constatat totodată că imobilul nu a fost înstrăinat, fiind ocupat de un chiriaș.. A obligat reclamanta să restituie despăgubirile încasate în sumă de 43.468 lei, la valoarea actualizată.

Soluţia tribunalului a fost confirmată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia nr.711/A din 19 iunie 2005, prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca.

Instanţa de apel a reţinut că acţiunea a fost exercitată în termenul de 30 de zile prevăzut de art.24 alin.7 din Legea nr.10/2001 întrucât pârâtul nu a făcut dovada comunicării către reclamantă a dispoziţiei prin care s-a respins notificarea și că identitatea dintre fosta proprietară a imobilului și persoana care a formulat notificarea a fost dovedită nu numai de declaraţia notarială ci și de copia actului de identitate al reclamantei. S-a arătat că faptul că unul din petitele cererii reclamantei, respectiv acela al anulării dispoziţiei, nu a fost soluţionat, are interes a-l critica doar reclamanta și că dispunându-se restituirea în natură a imobilului, instanţa a anulat implicit dispoziţia de respingere a notificării. S-a constatat că tribunalul a apreciat corect că Hotărârea Guvernului nr.498/2003, fiind un act inferior legii, trebuie să fie conform cu acesta, în speţă Legea nr.10/2001, din dispoziţiile exprese ale art.10 și art.11 reieșind că și persoanele care au beneficiat de despăgubiri la data preluării imobilului sunt beneficiare ale măsurilor reparatorii prevăzute de lege, legiuitorul având în vedere că, de regulă, despăgubirile plătite foștilor proprietari au fost inferioare valorii imobilelor preluate și nu au constituit o reparaţie echitabilă.

Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca, arătând că își menţine susţinerile conform cărora simpla declaraţie notarială nu poate conduce la concluzia identităţii de persoană între reclamantă și persoana de la care s-a preluat imobilul și că acţiunea nu a fost exercitată în termen. S-a arătat totodată că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui petit solicitat de reclamantă, respectiv acela al anulării dispoziţiei atacate. Pe fond, a precizat că soluţia de respingere a notificării își are temeiul în dispoziţiile art.1 pct.1.4 lit.B din Hotărârea Guvernului nr.498/2003, preluarea nefiind abuzivă în ipoteza în care persoana care a făcut cererea de plecare definitivă din ţară a fost despăgubită rezonabil prin preţul plătit.

Recursul este nefondat.

În ceea ce privește motivele de recurs referitoare la lipsa identităţii reclamantei cu persoana de la care s-a preluat imobilul, la tardivitatea exercitării acţiunii și la nesoluţionarea unuia din petitele cererii formulată de reclamantă, respectiv cel al anulării dispoziţiei emisă în baza Legii nr.10/2001, se reţine că acestea au fost corect soluţionate de instanţa de apel.

Astfel, prin decizia nr.357 din 14 noiembrie 1988 emisă de Comitetul executiv al Consiliului popular al judeţului Cluj, în baza Decretelor nr.223/1974 și nr.182/1977, la art.2 s-a prevăzut că „se trece în proprietatea statului cu plată un apartament situat în Cluj Napoca, înscris în c.f. colectivă nr.55415 combinată cu c.f. individuală a dreptului de superficie nr.55449 nr.ser.1, nr.top.23432/S/XXXIV aparţinând numitei R.O. născută P.”, iar potrivit declaraţiei notariale și cărţii de identitate reiese că numele reclamantei este R.O.

Prin adresa către Consiliul local al municipiului Cluj Napoca – Comisia pentru aplicarea Legii nr.10/2001, înregistrată sub nr.16788/45 din 11 martie 2003, reclamanta a solicitat ca răspunsul la notificare să-i fie comunicat la domiciliul ales din România, localitatea Câmpia Turzii, judeţul Cluj. Dispoziţia nr.1587 din 6 aprilie 2004 a fost expediată în data de 8 aprilie 2004 către avocat, pârâtul nefăcând dovada unei alte date a comunicării dispoziţiei către reclamantă la adresa indicată de aceasta. Chiar dacă reclamanta ar fi solicitat comunicarea dispoziţiei la o anumită adresă peste termenul prevăzut de Legea nr.10/2001, se reţine că acesta nu reprezintă un înscris, în sensul legii, de dovedire a dreptului de proprietate, de care pârâtul să nu ţină cont. Totodată, urmare solicitării reclamantei, prin adresa nr.64942/452 din 29 septembrie 2004, Consiliul local al municipiului Cluj Napoca a comunicat acesteia că notificarea a fost soluţionată prin emiterea dispoziţiei comunicată avocatului.

Se reţine totodată că doar reclamanta are interes de a solicita soluţionarea tuturor petitelor care au făcut obiectul acţiunii sale, cu atât mai mult cu cât dispunându-se restituirea în natură către aceasta a imobilului în litigiu, instanţa judecătorească a anulat implicit dispoziţia prin care notificarea a fost respinsă.

Referitor la motivul de recurs vizând fondul cauzei, se reţine că în speţă imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.223/1974, prin care cetăţenii români care părăseau ţara erau lipsiţi în mod arbitrar de un drept de proprietate care era recunoscut și protejat atât pe plan intern, cât și internaţional, astfel încât acesta era în contradicţie cu prevederile Constituţiei din 1965, cu dispoziţiile art.480 și art.481 Cod civil și cu tratatele și convenţiile internaţionale la care România era parte și prin urmare titlul statului nu este valabil constituit.

Astfel, chiar dacă autoritatea de stat a emis o decizie administrativă și a plătit o sumă de bani cu titlu de preţ, statul a preluat imobilul fără titlu valabil, încălcând regimul constituţional al ocrotirii proprietăţii, prin obligaţia impusă proprietarului de a înstrăina imobilul către stat.

Împrejurarea că reclamanta a fost despăgubită urmare a deposedării nu are relevanţă câtă vreme în aplicarea legii s-a dispus restituirea în natură a imobilului condiţionat de restituirea despăgubirilor primite, la valoarea actualizată. Motivarea dispoziţiei de respingere a notificării ignoră împrejurarea că în situaţia părăsirii definitive a ţării, reclamanta, precum și toţi cei aflaţi în situaţii similare, erau obligaţi să procedeze la înstrăinarea imobilelor către stat, în schimbul unor sume pe care tot acesta le stabilea, motiv pentru care ele nu puteau să reprezinte valoarea reală a bunului, mai exact despăgubirea rezonabilă.

Se reţine totodată că în raport cu spiritul și raţiunea Legii nr.10/2001, guvernată explicit de principiul restituirii în natură și atâta vreme cât restituirea în natură este posibilă este corectă soluţia instanţei de apel.

Pe de altă parte, nelegalitatea prevederii cuprinsă în textul pct.1.4 lit.B alin.ultim din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.498/2003 rezultă din încălcarea art.2 alin.1 din lege care enumeră situaţiile juridice care constituie preluări abuzive, fiind astfel în contradicţie cu dispoziţiile actului normativ de rang superior pe care trebuie să le aplice. Constituţia României prevede că hotărârile Guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, iar în conformitate cu art.4 alin.3 din Legea nr.24/2000, republicată, actele normative date în executarea legii se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Prin urmare, dispoziţiile constituţionale, care stabilesc o anumită ierarhie a actelor normative și o limită determinată a conţinutului reglementărilor, preluate de legea cadru privind tehnica legislativă, interzic modificări sau completări ale dispoziţiilor unei legi printr-un act normativ de rang inferior.

Pentru cele ce preced, în conformitate cu dispoziţiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul a fost respins ca nefondat.