Jurisdiction for contesting municipality's failure to rule on property restitution notification under Law 10/2001

Cerere, privind restituirea în natură a unui imobil preluat în mod abuziv de stat, fondată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001. Competenţa materială de soluţionare a contestaţiei privitoare la nesoluţionarea cererii adresată unei primării prin notificare.

Cuprins pe materii. Drept procesual civil. Competenţa materială de soluţionare a contestaţiei formulată pentru nesoluţionarea cererii adresată primăriei, în temeiul Legii nr. 10/2001.

Index alfabetic. Drept procesual civil.

-Contestaţie fondată pe Legea nr. 10/2001.

-Competenţa materială de soluţionare a contestaţiei.

Potrivit art. 26 alin. ultim din Legea nr. 10/2001 republicată, tribunalului îi revine competenţa de a soluţiona contestaţia la decizia de rezolvare a notificării prin care persoana îndreptăţită cere măsuri reparatorii pentru un imobil preluat în mod abuziv de stat.

Chiar dacă nu există o astfel de decizie, refuzul, celui notificat, de a se pronunţa, se contestă tot la tribunal, ca primă instanţă, din considerente de simetrie cu dispoziţiile care reglementează instanţa competentă să cenzureze dispoziţia prin care trebuie să se soluţioneze notificarea.

Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1761 din 16 februarie 2006

Prin sentinţa civilă nr. 2128/23 aprilie 2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 București s-a admis cererea formulată de reclamanta P.M.G. împotriva pârâţilor Primarul General al Municipiului București și Primăria Municipiului București – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001. A fost obligat Primarul General să se pronunţe printr-o dispoziţie motivată asupra cererii reclamantei formulată prin notificarea nr. 3175 din 12 octombrie 2001.

La soluţionarea cauzei, instanţa a avut în vedere probele administrate în cauză în raport cu care a reţinut următoarele:

Prin intermediul executorului judecătoresc, reclamanta a formulat notificare în condiţiile Legii nr. 10/2001 către Primăria Municipiului București, înregistrată sub nr. 3175 din 12 octombrie 2001, privind restituirea în natură a apartamentului nr. 7 din imobilul situat în București, compus din 3 camere și dependinţe.

Primarul General a încălcat obligaţia care îi incumbă potrivit art. 23 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunţa asupra cererii de restituire în natură formulată de către reclamantă.

Curtea de Apel București, secţia a IV – a civilă, prin decizia civilă nr. 2021 din 19 octombrie 2004 a respins ca nefondat apelul formulat de către pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva sentinţei civile nr. 2128 din 23 aprilie 2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 București, reţinând următoarele considerente:

În condiţiile în care persoana care se consideră îndreptăţită la restituirea în natură a unui imobil în condiţiile Legii nr. 10/2001 formulează notificare, însoţită de actele pe care își întemeiază cererea, unitatea deţinătoare este obligată ca în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării să emită o decizie prin care să se pronunţe asupra acesteia. Dacă actele doveditoare se depun la o dată ulterioară înregistrării notificării, acest termen se calculează de la data depunerii lor.

Atâta timp cât reclamanta susţine că actele depuse odată cu notificarea, completate ulterior, sunt singurele pe care înţelege să-și întemeieze pretenţia de restituire a imobilului, unitatea deţinătoare este obligată să emită a deciziei, de admitere sau de respingere a cererii, în temeiul acestor acte și în termenul prevăzut de lege.

Împotriva deciziei de apel a formulat recurs motivat apelantul.

Curtea constată însă că în mod nelegal a fost soluţionată cauza în primă instanţă de către judecătorie.

Competenţa de soluţionare a cererii formulată de către reclamantă aparţine secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială își are sediul intimata, din considerente de simetrie cu dispoziţiile care reglementează instanţa competentă să cenzureze dispoziţia sau decizia emisă (art. 26 al. final Legea nr. 10/2001 republicată).

Atitudinea omisivă a persoanei juridice deţinătoare – în cazul în speţă îmbrăcând forma lipsei răspunsului concretizat în dispoziţie în termenul legal – atrage competenţa instanţei care este în măsură să cenzureze chiar dispoziţia prin care trebuie să se soluţioneze notificarea.

Pasivitatea persoanei notificate echivalează cu neîndeplinirea obligaţiei corelative unui drept subiectiv civil, respectiv dreptul la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului.

În aceste condiţii, acţiunea prin care se solicită sancţionarea pasivităţii persoanei deţinătoare reprezintă o veritabilă acţiune de realizare a dreptului, a cărei cauză se află în prevederile Legii nr. 10/2001, care reprezintă o lege specială și care instituie o procedură specială diferită de cea de drept comun.

Pentru soluţionarea unei acţiuni de genul celei de faţă, instanţa procedează la verificarea condiţiilor legale de emitere a deciziei/dispoziţiei; procedura este guvernată de aceleași norme legale pe care este chemată instanţa să le verifice atunci când cenzurează legalitatea unei decizii/dispoziţii.

În aceste condiţii, nu este sancţionată o simplă obligaţie de a face în condiţiile dreptului comun și care să atragă plenitudinea de competenţă în favoarea judecătoriei.

Constatând din oficiu, prin urmare, că în cauză s-a încălcat competenţa instanţei de fond de soluţionare, Curtea a admis recursul și a casat decizia de apel, precum și sentinţa de fond, trimiţând cauza pentru competentă soluţionare a contestaţiei la tribunalului.