Restitution Claim Remanded: Tribunal May Compel Decision on Nationalized Property After 60-Day Silence

Imobil preluat de stat în cadrul reglementat de Decretele nr.83/1949 și 111/1949. Obligaţiile unităţii deţinătoare notificată pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în baza Legii nr. 10/2001.

Cuprins pe materii. Drept civil. Dreptul de proprietate. Imobil preluat de stat. Notificarea deţinătorului pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în baza Legii nr. 10/2001. Obligaţiile unităţii, deţinătoare a imobilului, notificată pentru măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001.

Index alfabetic. Drept civil.

- Imobil preluat de stat

- Notificarea deţinătorului imobilului pentru măsuri reparatorii.

Legea nr. 10/2001: art. 22, art. 25

Faptul că art.25 din Legea nr.10/2001 modificată și completată prin Legea nr.247/2005 prevede, în prealabil sesizării instanţei, îndeplinirea procedurii prealabile – nu echivalează cu obstrucţionarea accesului la justiţie și nici cu tergiversarea aplicării măsurilor reparatorii instituite de lege, cu atât mai mult cu cât procedura judiciară în materie nu are caracter obligatoriu, ci subsidiar, atunci când rezolvarea pe cale amiabilă, în cadrul procedurii administrative nu a dat rezultate.

Îndeplinirea obligaţiei de „a face” ce îi revine unităţii deţinătoare – de a se pronunţa asupra notificării, nu trebuie disociată de competenţa generală a tribunalului în materia Legii 10/2001 în cadrul căreia să se dispună ca unitatea deţinătoare să se conformeze exigenţelor legale ce îi revin – de a îndeplini procedura administrativă prealabilă, emiţând decizia sau dispoziţia motivată, care potrivit art.26 din lege poate fi constată în instanţă.

Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1230 din 3 februarie 2006

M.M.D. și M.O. au solicitat în temeiul Legii nr.10/2001 și în contradictoriu cu Primăria Drăgănești Vlașca, Prefectura Judeţului Teleorman - Staţiunea de Cercetări Agricole Drăgănești Vlașca și Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, acordarea despăgubirilor aferente imobilului preluat de stat, de la autoarea acestora M.P. în temeiul decretelor nr.83/1949 și 111/1949.

În motivarea acţiunii petiţionarele au precizat că la data de 2 iulie 2001, M.A. unicul succesor al defunctei M.P. a notificat Prefectura Judeţului Teleorman și Staţiunea de Cercetări Agricole în vederea acordării despăgubirilor în echivalent bănesc pentru aceste imobile iar Prefectura Teleorman a transmis notificarea spre analiză și soluţionare Primăriei Drăgănești Vlașca fără ca aceasta să dea vreo rezolvare notificării.

Tribunalul Teleorman, prin sentinţa civilă 832 din 15 noiembrie 2004 a respins ca prematură cererea petiţionarelor reţinând, în esenţă, că persoana juridică deţinătoare nu s-a pronunţat prin decizie motivată asupra notificării și că în măsura în care aceasta refuză să emită decizia sau dispoziţia motivată, petiţionarele au calea plângerii în temeiul Legii nr. 29/1990.

Curtea de Apel București, secţia a IV-a civilă prin decizia 513 din 25 martie 2005 a respins ca nefondat apelul petiţionarelor – reţinând că procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr.10/2001 nefiind finalizată printr-o decizie sau dispoziţie motivată – în temeiul art.109 Cod procedură civilă instanţa nu poate fi sesizată în mod direct și că persoana îndreptăţită dispune de calea unei acţiuni întemeiată pe dispoziţiunile dreptului civil care reglementează obligaţia de „a face” – pentru a constrânge unitatea deţinătoare să soluţioneze notificarea.

În recursul declarat împotriva deciziei civile 513 din 25 martie 2005 a Curţii de Apel București – reclamantele susţin că posibilitatea contestării dispoziţiei unităţii deţinătoare de soluţionare a notificării nu poate obstrucţiona accesul la justiţie atunci când nu s-a respins notificarea, intenţia legiuitorului de simplificare a procedurii de restituire sau de acordare a despăgubirilor de rezolvare pe cale amiabilă a diferendelor nu trebuie să se transforme în reversul acesteia, deoarece un alt proces pentru obligarea unităţii deţinătoare la soluţionarea notificării încalcă regula soluţionării cauzei într-un timp rezonabil.

Recursul este întemeiat.

Corect instanţele au reţinut că în temeiul art.22 din Legea nr.10/2001 – procedura administrativă prealabilă are un caracter obligatoriu și că instanţa nu poate fi sesizată prin ignorarea acestei proceduri, deoarece sesizarea instanţei vizează contestarea deciziei sau dispoziţiei unităţii deţinătoare, respectiv actele finale ale procedurii prealabile administrative.

Faptul că art.25 din Legea nr.10/2001 modificată și completată prin Legea nr.247/2005 prevede în prealabil sesizării instanţei îndeplinirea procedurii prealabile – nu echivalează cu obstrucţionarea accesului la justiţie și nici cu tergiversarea aplicării măsurilor reparatorii instituite de lege, cu atât mai mult cu cât procedura judiciară în materie nu are caracter obligatoriu, ci subsidiar, atunci când rezolvarea pe cale amiabilă, în cadrul procedurii administrative nu a dat rezultate.

Respingând ca prematură acţiunea petiţionarelor, instanţele au greșit, deoarece la data sesizării instanţei, termenul de 60 zile prevăzut de art.25 din Legea nr.10/2001 era expirat, luând astfel naștere dreptul celor îndreptăţiţi de a obţine pe calea constrângerii judiciare soluţionarea notificării de către unitatea deţinătoare.

Nesoluţionarea notificării în termenul de 60 zile nu echivalează nici cu respingerea acesteia și nici cu refuzul de a-i da curs pentru a se recurge la procedura instituită de Legea nr. 29/1990 la care greșit face trimitere instanţa de fond.

Îndeplinirea obligaţiei de „a face” ce îi revine unităţii deţinătoare – de a se pronunţa asupra notificării, nu trebuie disociată de competenţa generală a tribunalului în materia Legii 10/2001 în cadrul căreia să se dispună ca unitatea deţinătoare să se conformeze exigenţelor legale ce îi revin – de a îndeplini procedura administrativă prealabilă, emiţând decizia sau dispoziţia motivată, care potrivit art.26 din lege poate fi constată în instanţă.

Din acest punct de vedere, instanţa de apel a greșit atunci când constatând că Primăria Drăgănești Vlașca a încălcat art.25 din lege, a trimis petiţionarele la procedura de drept comun – prevăzută de art.1073-1075 Cod civil – la judecătorie pentru a obţine obligarea acesteia la soluţionarea notificării.

Așadar, în raport de cele expuse, recursul declarat de cele două petiţionare fiind întemeiat, hotărârile pronunţate în cauză au fost casate. Pe cale de consecinţă Primăria Drăgănești Vlașca prin Primarul său – (căreia i-a făcut înaintată notificarea de către Prefectura Teleorman) este ţinută de obligaţia soluţionării notificării.