Repair claims for nationalized mining equipment as immovables by destination: physical existence of assets at law entry into force as mandatory condition for restitution

Imobil prin destinaţie (instalaţie de minerit) intrat în proprietate statului prin naţionalizare. Cerere privind acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001. Aplicabilitatea art. 6 din Legea nr. 10/2001. Condiţii.

Cuprins pe materii. Drept civil. Drept de proprietate. Despăgubiri. Imobil prin destinaţie (instalaţie de minerit) intrat în proprietate statului prin naţionalizare. Cerere privind acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001. Aplicabilitatea art. 6 din Legea nr. 10/2001. Condiţii.

Index alfabetic. Drept civil.

- Imobil prin destinaţie (instalaţie de minerit) intrat în proprietate statului prin naţionalizare.

- Cerere privind acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.

- Aplicabilitatea art. 6 din Legea nr. 10/2001. Condiţii

Legea nr. 10/2001. art. 6 alin. (2)

Dispoziţiile Legii nr.10/2001, se aplică nu numai imobilelor prin natura lor, ci și imobilelor prin destinaţie, respectiv utilajelor și instalaţiilor care se aflau în clădirea sau pe terenul preluate de stat, dacă serveau la exploatarea acelui fond și dacă erau în proprietatea deţinătorului imobilului prin natura sa, faţă de care reprezentau bunuri accesorii.

Obţinerea de măsuri reparatorii pentru aceste bunuri este condiţionată, însă, de existenţa lor fizică la data intrării în vigoare a legii. Dacă între timp instalaţiile respective au fost înlocuite, casate sau distruse, nu se va putea pretinde nici una dintre măsurile reparatorii prevăzute de lege, nici în natură și nici prin echivalent.

Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1019 din 31 ianuarie 2006

La 1 aprilie 2003, reclamantul C.E. a solicitat în contradictoriu cu Primarul Comunei Roșia Montană, anularea Dispoziţiei nr.162 din 25 februarie 2003 emisă de acesta, constatarea preluării abuzive de către Statul Român a imobilului situat în Roșia Montană, compus din instalaţia de șteampuri cu 12 săgeţi, înscrisă în CF 1640 Roșia Montană, nr. top 1493/1, distruse ca efect al naţionalizării prin Legea nr.119/1948 și acordarea de despăgubiri bănești reprezentând contravaloarea instalaţiei sau acordarea de acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, care să acopere această valoare. S-a solicitat, totodată, acordarea beneficiului realizat din 1948 până în prezent și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este moștenitorul foștilor proprietari C.G.S. și C.Gh.N., pe numele cărora s-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate asupra instalaţiei de prelucrare a minereului (șteampuri), conform dispoziţiilor art.462 Cod civil.

Tribunalul Alba- Secţia civilă, prin sentinţa civilă nr.316 din 4 iunie 2003, a admis în parte contestaţia reclamantului, a constatat preluarea abuzivă, fără titlu, de către Statul Român, a imobilului situat în Roșia Montană, compus din instalaţiile de șteampuri cu 12 săgeţi, înscrisă în CF nr.1640 Roșia Montană nr. top 1493/1.

S-a anulat dispoziţia atacată și s-a constatat că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent, fiind respinse celelalte capete de cerere.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, potrivit art.2 alin.2 din Legea nr.119/1948 erau supuse naţionalizării și instalaţiile ce serveau în mod permanent activităţii unei întreprinderi naţionalizate, textul legal menţionat având în vedere atât bunuri imobile prin natura lor, în măsura în care erau încorporate în imobilul clădire sau teren, cât și bunurile mobile prin natura lor (imobilele prin destinaţie, potrivit art.468 Cod civil), ce deserveau în mod permanent întreprinderea și aparţineau proprietarului acesteia.

Din extrasul de carte funciară și contractele de vânzare cumpărare, a rezultat că autorii reclamantului au fost proprietarii instalaţiilor încorporate în imobilul teren și care serveau în mod permanent desfășurării activităţii de minerit.

S-a considerat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art.24 pct.1 din legea nr.10/2001 privind măsurile reparatorii prin echivalent, nefiind posibilă restituirea în natură, sens în care, prin decizie, trebuia să se facă persoanelor îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent.

Prima instanţă a respins cererea de acordare de despăgubiri pentru beneficiul nerealizat cu motivarea că Legea nr.10/2001 nu prevede asemenea măsuri reparatorii.

Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel atât reclamantul cât și pârâtul.

Prin apelul său, reclamantul a solicitat schimbarea sentinţei primei instanţe, în sensul admiterii în totalitate a acţiunii, susţinând că motivarea tribunalului potrivit căreia nu se pot acorda despăgubiri pentru nefuncţionarea instalaţiilor din anul 1948 până în prezent întrucât Legea nr.10/2001 nu prevede astfel de măsuri reparatorii, este nefondată, deoarece art.6 alin.2 prevede că măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalaţiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afara cazului în care au fost înlocuite sau casate.

Pârâtul a solicitat, prin apelul său, schimbarea sentinţei primei instanţe, în sensul respingerii în totalitate a contestaţiei formulate de reclamant, susţinând că este greșită constatarea instanţei de fond, în sensul că instalaţiile de șteampuri încorporate terenului au fost preluate de către stat cu ocazia naţionalizării și că acestea, prin natura lor, serveau în mod permanent activităţii unei întreprinderi naţionalizate.

Pârâtul a precizat că terenul menţionat în extrasul CF este și în prezent proprietatea reclamantului, astfel că nu se poate susţine că instalaţiile au fost preluate abuziv de către stat, odată cu imobilul.

Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia civilă, prin decizia civilă nr.1756A din 12 noiembrie 2004, a admis apelul pârâtei Primăria comunei Roșia Montană și a schimbat sentinţa apelată în sensul respingerii contestaţiei formulate de reclamantul C.E. împotriva dispoziţiei primăriei.

S-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamant împotriva aceleiași sentinţe.

Prin considerentele deciziei menţionate, instanţa de apel a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada împrejurării că șteampurile proprietatea antecesorilor săi au fost preluate efectiv de către Statul Român cu ocazia naţionalizării și nici dovada faptului că acestea serveau, în mod permanent, activităţii unei întreprinderi naţionalizate.

S-a apreciat că Statul Român nu datorează reclamantului contestator nici un fel de despăgubiri, nefiind făcută dovada că instalaţiile menţionate au fost preluate efectiv, ci s-a interzis doar funcţionarea acestora ca efect al naţionalizării bogăţiilor subsolului.

Pentru aceleași argumente s-a respins ca nefondat apelul reclamantului.

Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs reclamantul C.E.I., susţinând, în esenţă, că, din conţinutul considerentelor și dispozitivului deciziei recurate rezultă că instanţa de apel a depășit atribuţiile puterii judecătorești, în condiţiile în care cu actele de stare civilă și declaraţia notarială, depuse la dosar, s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor săi asupra instalaţiei de preluare a minereului, preluate de Statul Român ca efect al art.5 din Legea nr.119/1948.

S-a arătat că este irelevantă situaţia faptică actuală a existenţei instalaţiilor, atâta timp cât acestea figurează înscrise în CF.

Totodată, s-a precizat că instalaţiile au funcţionat potrivit art.287 din Legea Minelor din anul 1930 și a art.56 din Regulamentul special pentru micile exploatări miniere din Munţii Apuseni și din Regiunea Baia-Mare, transcrierea cuvei fiind efectuată la Asociaţia Minieră „Ierusalim” din Roșia Montană.

Recurentul a susţinut, în motivarea recursului, că instalaţia în litigiu reprezintă un imobil prin destinaţie, conform dispoziţiilor art.468 Cod civil, naţionalizat și distrus ca efect al aplicării Legii nr.119/1948, pentru care este îndreptăţit la acordarea de măsuri reparatorii, conform art.6 și 11 pct.2 din Legea nr.10/2001.

Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, raportat la criticile formulate prin motivele invocate, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie urmează să aprecieze că recursul reclamantului este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

În temeiul dispoziţiilor Legii nr.10/2001, recurentul reclamant a solicitat despăgubiri (în valoare de 2 kg. aur ) pentru instalaţia de șteampuri cu 12 săgeţi și despăgubiri pentru fiecare din cei 53 de ani a producţiei pe care ar fi obţinut-o dacă funcţionarea acesteia nu ar fi fost întreruptă în mod abuziv (în valoare de 750 g aur pe an). Notificarea reclamantului adresată primarului Comunei Roșia Montană, judeţul Alba, a fost respinsă prin Dispoziţia nr.162/25 februarie 2003, ce face obiectul contestaţiei.

Susţinerea recurentului –reclamant în sensul că instalaţia de minerit pentru care a solicitat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr.10/2001, este, conform art.468 Cod civil, imobil prin destinaţie, corespunde realităţii.

Dispoziţiile Legii nr.10/2001, se aplică nu numai imobilelor prin natura lor, ci și imobilelor prin destinaţie, respectiv utilajelor și instalaţiilor care se aflau în clădirea sau pe terenul preluate de stat, dacă serveau la exploatarea acelui fond și dacă erau în proprietatea deţinătorului imobilului prin natura sa, faţă de care reprezentau bunuri accesorii.

Obţinerea de măsuri reparatorii pentru aceste bunuri este condiţionată, însă, de existenţa lor fizică la data intrării în vigoare a legii. Dacă între timp instalaţiile respective au fost înlocuite, casate sau distruse, nu se va putea pretinde nici una dintre măsurile reparatorii prevăzute de lege, nici în natură și nici prin echivalent.

Așa cum corect a reţinut instanţa de apel, prin considerentele deciziei recurate, s-a făcut dovada că instalaţiile în discuţie, destinate mineritului, au aparţinut autorilor reclamantului, fiind înscrise ca atare în CF, și exploatate efectiv în activitatea de minerit.

Nu este însă lipsită de relevanţă, așa cum se susţine prin motivele de recurs, existenţa sau neexistenţa faptică actuală a instalaţiilor în litigiu.

Potrivit art.6 alin.2 din Legea nr.10/2001, pentru a putea beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ, reclamantul trebuia să dovedească dacă instalaţia de șteampuri, imobil prin destinaţie, exista fizic pe terenul respectiv, la data intrării în vigoare a legii.

De altfel, prin recursul promovat, reclamantul a recunoscut că instalaţia a fost distrusă ca efect al naţionalizării prin Legea nr.119/1948, situaţie în care nu se pot acorda măsuri reparatorii.

Faţă de toate aceste considerente, s-a apreciat că decizia recurată este legală și temeinică și s-a respins recursul ca nefondat.