Eligibility of cooperatives for restitution of state-seized property under Law No. 10/2001

Cerere de restituire în natură sau în echivalent a unui imobil preluat în mod abuziv de stat, formulată de o persoană juridică. Calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.

Cuprins pe materii. Drept civil. Persoane. Persoane juridice. Cerere de restituire în natură sau în echivalent a unui imobil preluat în mod abuziv de stat, formulată de o persoană juridică. Calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.

Index alfabetic. Drept civil.

- Persoană juridică;

- Cerere de restituire în natură sau în echivalent a unui imobil preluat în mod abuziv de stat, formulată de o persoană juridică;

- Calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.

Legea nr. 10/2001: art. 3 lit.c

Acordarea măsurilor reparatorii persoanelor juridice potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 este condiţionată de continuarea activităţii persoanei juridice din patrimoniul căreia s-a produs preluarea abuzivă sau de existenţa unei hotărâri judecătorești prin care să se constate că este aceeași persona juridică cu cea care a fost desfiinţată sau interzisă.

Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 950 din 30 ianuarie 2006

Prin sentinţa civilă nr.683 din 21 aprilie 2004 a Tribunalului Hunedoara, secţia civilă a fost respinsă contestaţia formulată de Federalcoop Hunedoara Deva în contradictoriu cu Primarul Municipiului Deva, Consiliul Local Deva, Primăria municipiului Deva, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice și Prefectura judeţului Hunedoara prin care s-a solicitat anularea dispoziţiei nr.923 din 7 octombrie 2003 emisă de Primarul municipiului Deva și obligarea acestuia să emită dispoziţia de restituire în natură sau prin echivalent bănesc în sumă de 8407 de euro – pentru imobilul – apartament 29 compus din 2 camere și dependinţe situat în Deva, donat statului în anul 1964 în temeiul Decretului nr.478/1954.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a avut în vedere în esenţă că apartamentul în litigiu a fost donat statului în anul 1964 fiind respinsă prin hotărâre irevocabilă acţiunea având ca obiect constatarea nulităţii contractului de donaţie.

S-a reţinut că reclamanta nu are calitate de persoană îndreptăţită la restituire sau măsuri reparatorii în sensul art.3 lit.c din Legea nr.10/2001.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin decizia nr.2001 din 21 decembrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.

S-a reţinut că instanţa de fond a dat o corectă interpretare prevederilor art.3 lit.c din Legea nr.10/2001 stabilind că reclamanta nu este persoană îndreptăţită și ca atare în mod corect s-a adoptat soluţia de respingere a solicitării de despăgubire.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recursul de faţă, ce a fost înregistrat și a primit termen de judecată tot la Curtea de Apel Alba Iulia.

Această instanţă și-a declinat competenţa în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, prin decizia nr.771 din 4 octombrie 2005, în aplicarea prevederilor art.4 C.pr.civ., potrivit căruia această instanţă judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel cum este cazul în speţă.

În motivarea recursului se susţine că instanţa de apel, ca și cea de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art.3 lit.c din Legea nr.10/2001 considerând că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptăţită, precum și a prevederilor art.2 lit.c din lege, întrucât pentru imobilele donate statului în baza unor acte normative speciale admiterea cererii de despăgubire nu este condiţionată de admiterea acţiunii în anularea donaţiei.

Recursul nu este întemeiat urmând a fi respins.

Așa cum rezultă și din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului instanţele și-au întemeiat soluţia de respingere a contestaţiei în principal pe considerentul că reclamanta nu întrunește calitatea de persoană îndreptăţită în sensul art.3 lit.c din Legea nr.10/2001.

Se constată că s-a făcut o corectă aplicare a acestor dispoziţii pentru că organizaţiile cooperatiste nu sunt incluse în categoria persoanelor îndreptăţite cum se susţine prin recurs. Textul se referă expres la persoanele juridice proprietare ale imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după 6 martie 1945.

Un prim aspect ce se impune a fi subliniat relativ la această categorie de persoane îndreptăţite este acela că prin persoane juridice în sensul legii, trebuie înţelese atât societăţile comerciale în fiecare din formele reglementate de art.77 din Codul Comercial, asociaţiile fără scop lucrativ și fundaţiile înfiinţate și organizate sub imperiul Legii nr.21/1924 partidele politice, orice altă persoană juridică titulară a unei personalităţi juridice.

Dar, pentru a putea beneficia de prevederile art.3 lit.c din lege solicitantul trebuie să facă dovada îndeplinirii condiţiei prevăzută de teza II a art.3 lit.c din lege, care dispune că acordarea măsurilor reparatorii „este condiţionată de continuarea activităţii ca persoană juridică până la intrarea în vigoare a acestei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă prin hotărâre judecătorească se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă.

Textul menţionat are în vedere în esenţă societăţile comerciale de tip capitalist și în nici un caz organizaţiile cooperatiste, care nu sunt indicate ca persoane îndreptăţite, ci sunt menţionate numai ca posibile beneficiare ale preluării unor imobile în mod abuziv.

Așa fiind rezultă că este corectă interpretarea dată de instanţă prevederilor art.3 lit.c din Legea nr.10/2001, în raport de care s-a decis că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii.

Tot astfel, este de reţinut că nici critica adusă hotărârii prin recurs, raportat la aplicarea prevederilor art.2 lit.c din lege nu este întemeiată.

Textul vizează imobilele donate atât statului cât și unor persoane juridice, în baza unor acte normative speciale și care n-au făcut obiectul unor acţiuni de drept comun în anularea sau constatarea nulităţii absolute a actului de donaţie, acestea fiind definite ca imobile preluate în mod abuziv.

În afară de acestea, textul prevede că pot constitui obiect de restituire și acele imobile care au fost donate statului, însă donaţiile respective au fost desfiinţate prin hotărâri judecătorești irevocabile pe calea dreptului comun.

Situaţia din speţă se regăsește parţial în prima ipoteză menţionată, pentru că donaţia în discuţie a făcut obiectul unei acţiuni în anulare de drept comun ce a fost respinsă prin sentinţa civilă nr.371 din 12 februarie 2003 a Judecătoriei Deva, definitivă și irevocabilă. În această situaţie, în care s-a recunoscut practic valabilitatea transmiterii dreptului de proprietate prin donaţie, nu este posibil a se constata și preluarea abuzivă, caz în care sunt aferente măsurile reparatorii.

Pe de altă parte este de observat în combaterea motivelor de recurs și că Decretul nr.478/1954 privitor la donaţiile făcute statului constituie norma de drept generală în această materie a donaţiilor făcute statului și nu un act normativ special în baza căruia s-ar fi perfectat donaţia, caz în care nu era necesară admiterea acţiunii în anularea donaţiei pentru a se putea considera preluarea abuzivă.

De altfel, nici în cuprinsul actului de donaţie, autentificat sub nr.625 din 11 mai 1964 de Notariatul de Stat Hunedoara Deva nu este indicat actul normativ special în temeiul căruia a fost încheiat, astfel că este de reţinut că în cazul de faţă, măsurile reparatorii puteau fi acordate numai în teza a II-a a textului menţionat, anume dacă s-a admis acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Așa fiind, în condiţiile în care o astfel de hotărâre nu există rezultă că în condiţiile legii a fost respinsă contestaţia de faţă, fiind menţinută astfel dispoziţia de respingere a cererii de acordare de măsuri reparatorii.

De aceea recursul a fost respins ca nefondat.