Judicial review of property restitution: evidentiary scope beyond administrative deadline under free access to justice and fair trial

Contestaţie împotriva decizie/dispoziţiei primarului prin care se respinge cererea de restituire în natură a unui imobil.

Cuprins pe materii. Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Judecata. Respectarea principului accesului liber la justiţie și a dreptului la un proces echitabil.

Index alfabetic. Drept procesual civil.

- Respectarea principului accesului liber la justiţie și a dreptului la un proces echitabil.

Constituţia României: art. 21

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului: art. 6

Legea nr. 10/2001

Stabilirea obligaţiei pentru instanţă de a soluţiona o contestaţie întemeiată pe Legea nr. 10/2001, doar pe baza înscrisurilor depuse în etapa procedurii administrative ar avea ca efect îngrădirea accesului liber la justiţie, recunoscut prin art.21 din Constituţie și a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin același articol din Constituţie și recunoscut părţilor prin art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Or, un proces echitabil presupune un tratament egal aplicabil părţilor implicate în proces, iar accesul la justiţie nu se realizează numai prin posibilitatea de a sesiza instanţa, ci și prin dreptul recunoscut părţilor de a propune dovezile care să le susţină pretenţiile, precum și prin dreptul instanţei de a cenzura pertinenţa, concludenţa și utilitatea lor, de a încuviinţa administrarea probelor necesare pentru deplina stabilire a situaţiei de fapt și de a-și întemeia soluţia pe probele administrate.

Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 842 din 26 ianuarie 2006.

Prin sentinţa civilă nr.280 din 3 martie 2004, Tribunalul Timiș, Secţia civilă, a admis contestaţia formulată de reclamantele M.E. și M.L., a anulat dispoziţia nr.2187 din 29 octombrie 2003, emisă de Primarul municipiului Timișoara, a constatat că reclamantele își legitimează calitatea de persoane îndreptăţite conform Legii nr.10/2001 și a obligat Primarul municipiului Timișoara să soluţioneze notificarea nr.186/2001, în condiţiile art.18 lit.d din Legea nr.10/2001, cu referire la H.G. nr.498/2003.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin dispoziţia nr.2187 din 29 octombrie 2003, s-a respins notificarea formulată de contestatoare pentru un imobil situat în Timișoara, cu motivarea că solicitantele nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite și a dreptului de proprietate.

Din extrasul de carte funciară 14.277 Timișoara, nr.top 16899/XVII, rezultă însă că imobilul pentru care s-a formulat cererea de restituire a aparţinut contestatoarelor, de la care a fost preluat prin Decretul nr.92/1950. Așadar, contestatoarele și-au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite, conform art.3 lit.a din Legea nr.10/2001.

Reţine instanţa de fond, că termenul pentru depunerea actelor este de recomandare, iar în cadrul contestaţiei formulate în baza art.24 alin.7 din Legea nr.10/2001, pot fi folosite acte ca mijloace de probă.

Curtea de Apel Timișoara, secţia civilă, prin decizia civilă nr.1142 din 26 mai 2004, a respins apelul declarat de Primarul municipiului Timișoara împotriva acestei hotărâri, reţinând că în mod corect prin sentinţa apelată s-a constatat că reclamantele au calitate de persoane îndreptăţite, în sensul art.3 alin.1 lit.a din Legea nr.10/2001, și că termenul prevăzut de art.22 din lege este de recomandare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Primarul municipiului Timișoara, Primăria municipiului Timișoara și Consiliul local al municipiului Timișoara care, în declaraţia de recurs semnată de primar, invocând art.304 pct.8,9 și 10 C.pr.civ., susţin că termenul prevăzut de art.22 din Legea nr.10/2001 pentru depunerea actelor doveditoare are natura unui termen de decădere și, după expirarea lui, nu mai pot fi primite acte.

Acest termen a fost prelungit de mai multe ori, și nu ar fi existat vreo raţiune pentru prelungirea procedurii administrative de acordare a măsurilor reparatorii, dacă actele doveditoare puteau fi depuse direct în faţa instanţei, iar posibilitatea contestării dispoziţiilor implică dreptul instanţelor judecătorești de a verifica modul în care au fost respectate prevederile Legii nr.10/2001, în procedura administrativă. De altfel, O.U.G. nr.10/2003 prevede în mod expres că actele depuse sau invocate după expirarea termenului prevăzut de lege nu mai pot fi admise ca probe pentru soluţionarea cauzei.

Recursul nu este întemeiat.

Susţinerea recurenţilor că instanţele de fond și apel, care au stabilit dreptul reclamantelor prin luarea în considerare și a înscrisurilor depuse după expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea actelor doveditoare, au aplicat greșit dispoziţiile art.22 din Legea nr.10/2001 și pe cele ale O.U.G. nr.10/2003, nu este întemeiată.

În mecanismul de punere în aplicare a Legii nr.10/2001, prima etapă o reprezintă procedura administrativă prealabilă, reglementată de art.22-26 din legea republicată, iar obligaţia persoanei îndreptăţite de a depune actele doveditoare este stabilită de art.23 din Legea nr.10/2001 republicată.

Termenul pentru depunerea actelor doveditoare a fost prelungit prin mai multe ordonanţe de urgenţă, ultima fiind OUG nr.10/2003, iar articolul 23 din lege, așa cum a fost modificat prin Legea nr.247/2005, prevede că actele doveditoare pot fi depuse până la data soluţionării notificării.

Potrivit textului menţionat, entitatea investită cu soluţionarea notificării are obligaţia să ia în considerare toate actele depuse până la data emiterii deciziei sau dispoziţiei, după caz, iar stabilirea momentului până la care, în etapa procedurii administrative, persoana îndreptăţită poate să depună actele doveditoare, nu limitează posibilitatea instanţei, învestită cu acţiunea întemeiată pe art. 26 din lege, de a soluţiona procesul, în cadrul procedurii judiciare, numai pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative.

Stabilirea obligaţiei pentru instanţă de a soluţiona pricina doar pe baza înscrisurilor depuse în etapa anterioară demersului judiciar ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiţie, recunoscut prin art.21 din Constituţie și a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin același articol din Constituţie și recunoscut părţilor prin art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Or, un proces echitabil presupune un tratament egal aplicabil părţilor implicate în proces, iar accesul la justiţie nu se realizează numai prin posibilitatea de a sesiza instanţa, ci și prin dreptul recunoscut părţilor de a propune dovezile care să le susţină pretenţiile, precum și prin dreptul instanţei de a cenzura pertinenţa, concludenţa și utilitatea lor, de a încuviinţa administrarea probelor necesare pentru deplina stabilire a situaţiei de fapt și de a-și întemeia soluţia pe probele administrate.

Prin urmare, în prezenta cauză, corect, prin hotărârea atacată a fost păstrată sentinţa apelată, pronunţată de instanţa de fond cu luarea în considerare a menţiunilor din cartea funciară nr.14277 partea I-a, partea II-a și partea aIII-a, depusă la dosar în completarea extrasului din aceeași carte funciară, anexat la notificare.

Recurenţii au invocat și motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.8 și 10 C.pr.civ., însă nu au formulat critici care să facă posibilă încadrarea în dispoziţiile acestui text.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârâţi a fost respins.