Eligibility of voluntarily alienated property for reparative measures under Law 10/2001

Măsuri reparatorii prin echivalent solicitate în baza Legii nr. 10/2001 pentru bunuri mobile intrate în proprietate statului ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare, pentru infracţiuni de natură politică. Condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 10/2001

Cuprins pe materii. Drept civil. Despăgubiri. Măsuri reparatorii prin echivalent solicitate în baza Legii nr. 10/2001 pentru bunuri mobile intrate în proprietate statului ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare, pentru infracţiuni de natură politică. Condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 10/2001

Index alfabetic: Drept civil.

- Măsuri reparatorii prin echivalent solicitate în baza Legii nr. 10/2001 pentru bunuri mobile;

- Condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 10/2001

Legea nr. 10/2001, republicată: art. 6

Cu privire la bunurile mobile, Legea nr.10/2001, republicată, vizează două situaţii în care persoanele îndreptăţite pot beneficia de măsurile reparatorii: o primă situaţie este aceea a bunurilor mobile devenite imobile prin încorporare în construcţii, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării abuzive, în condiţiile dispoziţiilor art.6 alin.1;o a doua situaţie este aceea în care utilajele și instalaţiile au fost preluate abuziv de către stat sau de alte persoane juridice, odată cu imobilul. În acest caz, prevăzut de dispoziţiile art.6 alin.2 din Legea nr.10/2001, persoanele îndreptăţite pot beneficia de măsuri reparatorii dacă aceste bunuri mobile nu au fost înlocuite, casate sau distruse.

Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 726 din 23 ianuarie 2006

La 1 noiembrie 2004 reclamantul M.E. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr.12/2004 emisă de Primarul comunei Glăvile, judeţul Vâlcea, prin care i s-au diminuat despăgubirile ce i-au fost acordate, de la cuantumul de 660.464.000 lei la cuantumul de 201.318.000 lei, pentru construcţiile ce au fost preluate abuziv de la autorul său M.Ș. și s-au stabilit măsuri reparatorii în echivalent, constând în acţiuni la societăţile comerciale, respectiv titluri de valoare, folosite exclusiv în procesul de privatizare.

A solicitat anularea dispoziţiei și acordarea de despăgubiri bănești în valoare de 660.464.000 lei, așa cum s-a stabilit anterior prin dispoziţia nr.47/2001 în care s-au avut în vedere și despăgubiri pentru terenul de 1334 m.p. și scheletul unei case.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că: în perioada 1959-1964, tatăl său, M.Ș., a fost condamnat politic, arestat și i s-au confiscat bunurile; în temeiul Legii nr.10/2001 a solicitat despăgubiri pentru imobilele confiscate de la autorul său, respectiv teren, locuinţă și anexe gospodărești; iniţial, prin dispoziţia nr.47/2001, i s-a stabilit dreptul la suma de 426.720.000 lei despăgubiri, reactualizate printr-o nouă expertiză la suma de 660.464.000 lei, iar după schimbarea primarului această dispoziţie a fost anulată iar prin dispoziţia nr.12/2004 s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 201.318.000 lei, prin excluderea din suma stabilită iniţial a despăgubirilor pentru terenul de 1334 m.p. și pentru un schelet de casă; s-au încălcat dispoziţiile art.24 alin.2 din Legea nr.10/2001, pentru că s-a propus acordarea de măsuri reparatorii echivalente, constând în acţiuni la societăţile comerciale sau titluri de valoare folosite exclusiv în procesul de privatizare, în locul despăgubirilor bănești.

Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr.1013 din 23 noiembrie 2004, a respins ca neîntemeiată contestaţia, reţinându-se în considerente că prevederile Legii nr.10/2001 se referă la bunuri imobile preluate abuziv în perioada 1946-1989 și, nu la bunuri mobile, faţă de precizările făcute de reclamant prin concluziile scrise, depuse cu ocazia dezbaterilor, în sensul că i se cuvin despăgubiri pentru bunurile mobile predate de către autoarea M.N. în lotul statului, în anul 1960, pentru a compensa valoric terenul și construcţia atribuite în lotul acesteia, susţinând că aceste bunuri au fost confiscate efectiv de la autorul M.Ș. și că reprezintă valoarea terenului și a construcţiei.

Tribunalul a mai reţinut că terenul și casa nu au făcut obiectul preluării abuzive, iar grajdul și cele două șoproane nu au avut destinaţia de locuinţă, astfel că în conformitate cu dispoziţiile art.9 alin.2 din Legea nr.10/2001 s-au stabilit despăgubiri sub formă de măsuri reparatorii echivalente, pentru aceste din urmă două imobile preluate abuziv.

Curtea de Apel Pitești, secţia civilă, prin decizia nr.206 A din 11 martie 2005 a admis apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii primei instanţe, a anulat sentinţa și a dispus rejudecarea pricinii în fond, iar prin decizia nr.273A din 8 aprilie 2005 a schimbat sentinţa în sensul că a admis plângerea și a anulat Dispoziţia nr.12/2004 a Primarului comunei Glăvile, judeţul Vâlcea, menţinând propunerea iniţială făcută prin Dispoziţia nr.47/2001, în sensul acordării despăgubirilor și pentru terenul de 1334 m.p. și scheletul casei.

Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a soluţionat cauza greșit pe excepţie, considerând că reclamantul a solicitat despăgubiri pentru bunuri mobile, care nu pot face obiectul Legii nr.10/2001.

Între soţia condamnatului M.Ș. și Statul român s-au partajat bunurile comune ale soţilor M.Ș. și M.N., astfel că partea ce se cuvenea soţului a fost confiscată de stat potrivit hotărârii de condamnare penală.

Așa cum rezultă din conţinutul raportului de expertiză tehnică și din sentinţa civilă nr.1818/1960 părţile din procesul de partaj au convenit ca imobilele teren de 1334 m.p și schelet de casă, ce urmau să treacă în proprietatea statului, ca măsură a confiscării, să cadă in lotul soţiei condamnatului iar, în schimbul acestor două bunuri, M.N. să dea statului alte bunuri.

Această operaţiune nu a fost însă de natură să acopere paguba produsă în patrimoniul condamnatului prin măsura confiscării dispusă de instanţa penală, pagubă egală cu valoarea acestor imobile, care poate fi reparată în spiritul Legii nr.10/2001, prin obligarea la plata contravalorii acestor imobile.

S-a reţinut că statul român a preluat prin confiscare bunurile sus-menţionate de la autorul reclamantului, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare, pentru infracţiuni de natură politică, prevăzute de legislaţia penală de la acea vreme, fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art.2 alin.1 lit.b din Legea nr.10/2001.

Instanţa de control judiciar a apreciat ca fiind greșită soluţia procesuală a primei instanţe de a exclude din cuantumul, total și reactualizat, al despăgubirilor stabilite la suma de 660.464.000 lei, despăgubirile pentru terenul de 1334 m.p. și pentru scheletul de casă.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâţii Comisia Locală de Aplicare a Legii nr.10/2001-Glăvile și Primarul comunei Glăvile, susţinând, în esenţă, că instanţele au apreciat greșit că imobilele a căror restituire se solicită au fost trecute în proprietatea statului, acestea fiind vândute în anul 1971 de către soţii M.Ș. și M.N. cumpărătorilor C.C. și C.M., pe acest aspect ambele instanţe nepronunţându-se.

Recursul este fondat.

Domeniul de aplicare al Legii nr.10/2001, lege-cadru în materia restituirii bunurilor preluate abuziv de statul român în perioada 1940-1989, include în primul rând bunurile imobile, astfel cum sunt definite prin art.6 alin.1, respectiv terenuri, cu și fără construcţii, cu oricare din destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv.

Cu privire la bunurile mobile, măsurile reparatorii vizează două situaţii limitativ prevăzute de Legea nr.10/2001, republicată, în care persoanele îndreptăţite pot beneficia de acestea, reclamantul neregăsindu-se în nici una din acestea.

O primă situaţie este aceea a bunurilor mobile devenite imobile prin încorporare în construcţii, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării abuzive, în condiţiile dispoziţiilor art.6 alin.1 din Legea nr.10/2001, republicată.

O altă situaţie este aceea în care utilajele și instalaţiile au fost preluate abuziv de către stat sau de alte persoane juridice, odată cu imobilul. În acest caz, prevăzut de dispoziţiile art.6 alin.2 din Legea nr.10/2001, persoanele îndreptăţite pot beneficia de măsuri reparatorii dacă, aceste bunuri mobile nu au fost înlocuite, casate sau distruse.

Analizând materialul probator administrat în cauză se constată că terenul în suprafaţă de 1334 m.p și scheletul de casă, bunuri imobile, nu au făcut obiectul preluării abuzive de către statul român.

Așa cum rezultă din sentinţa penală nr.302 din 27 iulie 1960, prin care s-a dispus confiscarea totală a averii personale a autorului M.Ș. cât și sentinţa civilă nr.1818 din 14 noiembrie 1960 pronunţată de Tribunalul Popular al Raionului Drăgășani, prin care s-a partajat averea soţiei M.N. de averea personală a soţului, au fost supuse efectiv confiscării un grajd și două șoproane ca bunuri imobile și o serie de bunuri mobile, date de autoarea M.N. în compensare pentru scheletul de casă și terenul de 1334 m.p., ce au fost atribuite în lotul său.

Mai mult, așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.480 din 29 aprilie 1971 de către Notariatul de Stat local Drăgășani, judeţul Vâlcea, autorii Mă.Ș. și M.N., au înstrăinat imobilul, teren și casă, cumpărătorilor C.M. și C.C., fiind astfel evident că acest imobil nu a ieșit din patrimoniul lor, situaţie care-l exclude de la incidenţa Legii nr.10/2001.

Instanţa de apel nu s-a conformat dispoziţiilor art.295 alin.1 Cod procedură civilă, care impunea obligaţia acesteia de a verifica stabilirea corectă a situaţiei de fapt și aplicarea legii de către prima instanţă.

Pentru aceste considerente critica adusă hotărârilor pronunţate în cauză prin motivul de recurs se privește a fi fondată.

În consecinţă, recursul a fost admis, au fost casate hotărârile pronunţate de instanţa de apel și s-a respins apelul declarat de reclamantul sentinţei tribunalului, ca nefondat.