State liability for judicial error: exclusive legal basis under Criminal Procedure Code vs. Civil Code tort provisions

Daune materiale și morale pentru eroare judiciară penală întemeiate pe dispoziţiile art. 998-999 C.civ.

Drept civil. Obligaţii izvorând din cauzarea de prejudicii. Răspunderea statului pentru erori judiciare. Daune materiale și morale.

Index alfabetic. Drept civil.

- Eroare judiciară

- Daune materiale și morale.

C. pr.pen.: art. 504 și următ.

Constituţia României art.48

Dispoziţiile art. 998-999 Cod civil privind răspunderea civilă delictuală nu pot constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului pentru erorile judiciare.

Reglementarea legală, ce stabilește în ce constau erorile judiciare pentru care poate fi angajată răspunderea statului este art.504 Cod procedură penală raportat la art.52 alin.3 din Constituţia României, care statuează că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.

Răspunderea statului este o răspundere directă, limitată însă doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale.

De asemenea, dispoziţiile art. 504 alin.1 Cod procedură penală nu constituie o aplicare a principiilor consacrate de art. 998-999 Cod civil, această interpretare putând conduce la ideea că statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, are o răspundere nelimitată și necondiţionată, situaţie în care normele legale care reglementează răspunderea statului în alte domenii nu se mai justifică din moment ce principiile consacrate de art.998-999 Cod civil sunt general aplicabile.

Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 422 din 17 ianuarie 2006.

La 9 septembrie 2003, reclamantul C.E. a chemat în judecată Statul Român, Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Iași și S.C. Mobimex S.A. Iași, solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 9.637.000.000 lei daune materiale și morale.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a fost numit expert tehnic într-un litigiu dintre inventatorul N.C. și S.C. Mobimex S.A. Hârlău și că, urmare a raportului de expertiză întocmit în cauză, a fost trimis în judecată, această împrejurare conducând la suspendarea sa din calitatea de expert. Ulterior, prin sentinţa penală nr.318 din 23 mai 2002 a Judecătoriei Hârlău a fost achitat, această soluţie fiind menţinută în căile de atac. Reclamantul a precizat că solicită obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin abuzurile organelor de urmărire penală.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 48 alin.3 din Constituţia României, art. 504 și urm. din Codul de procedură penală în ceea ce privește Statul Român și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, și pe dispoziţiile art.998 Cod civil, faţă de pârâta S.C. Mobimex S.A.

Prin încheierea din 14 ianuarie 2004, Tribunalul Suceava, secţia civilă a disjuns cauza ce forma obiectul dosarului nr.7820/2003, formând un nou dosar având ca obiect acţiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei S.C. Mobimex S.A. Hârlău.

Prin sentinţa civilă nr.118 din 18 februarie 2004, Tribunalul Suceava, secţia civilă, a respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii Statul Român-prin Ministerul Finanţelor Publice și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că aplicabilitatea dispoziţiilor art. 504 Cod procedură penală, pe care s-a întemeiat acţiunea reclamantului, este circumscrisă, fie unei condamnări definitive, a cărei nelegalitate a fost constatată în urma exercitării căilor de atac extraordinare, fie unei arestări survenite în cursul procesului penal (în faza urmăririi penale sau a judecăţii).

Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamantul criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru încălcarea prevederilor art.6 din CEDO și greșita calificare a acţiunii ca o acţiune în recuperarea unui prejudiciu.

Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, prin decizia civilă nr.2192 din la 8 iulie 2004, a admis apelul reclamantului și a schimbat în tot sentinţa nr. 118 din 18 februarie 2004 a Tribunalului Suceava în sensul că a admis în parte acţiunea și a obligat pe pârâtul-intimat Statul Român la 20.000.000.lei daune morale către reclamant.

S-a respins acţiunea faţă de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată.

În considerentele deciziei menţionate instanţa de apel a reţinut că, prin art.504 Cod procedură penală sunt instituite două cazuri care antrenează răspunderea statului pentru erorile judiciare în procesele penale, respectiv, când persoana condamnată nu a săvârșit fapta, ori fapta nu există; se exclude astfel răspunderea statului pentru orice altă eroare judiciară ce nu ar fi imputabilă victimei

S-a apreciat că o astfel de limitare este neconstituţională faţă de prevederile art.48 alin.3 din Constituţie, care, în concordanţă cu art.3 din Protocolul nr.7 la CEDO, instituie răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate pentru orice eroare săvârșită în procesele penale. S-a reţinut că, prin Decizia nr.45 din 10 martie 1998, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art.504 alin.1 Cod procedură penală sunt constituţionale numai în măsura în care nu se limitează la ipotezele prevăzute în text.

Referitor la daunele materiale în valoare de 3.637.000.000 lei, s-a reţinut că reclamantul nu a depus nici un fel de acte justificative și nici nu a solicitat probe în acest sens.

Cu privire la daunele morale solicitate, cererea a fost admisă în limita sumei de 20.000.000 lei, raportat la urmările măsurii suspendării reclamantului din funcţia de expert contabil.

Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Suceava, împuternicită de Ministerul Finanţelor Publice și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, precum și reclamantul.

Prin motivele sale de recurs, pârâta DGFP Suceava a criticat decizia instanţei de apel, susţinând că reclamantul și-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art.998-999 Cod civil, norme legale ce nu pot constitui temei pentru antrenării răspunderii statului, întrucât prevederie cuprinse în conţinutul acestora stipulează expres că numai persoanele fizice pot răspunde pentru pagubele produse.

S-a învederat că statul are o răspundere directă, dar numai pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale (art.504 Cod procedură penală) și că este eronată interpretarea instanţei de apel în sensul că dispoziţiile art.504 alin.1 Cod procedură penală constituie o aplicare concretă a principiilor consacrate de art.998-999 Cod civil.

Totodată s-a susţinut că instanţa de apel a ignorat textul legal care reglementează dreptul persoanei condamnate la repararea pagubei, în speţă, reclamantul nefiind condamnat în procesul penal în care a fost judecat.

La rândul său, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a criticat decizia recurată pentru greșita aplicare a legii, respectiv a art. 504 alin.1 Cod procedură penală, dispoziţie neincidentă în cauză având în vedere că reclamantul a fost trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracţiunii de fals intelectual prevăzut de art.289 alin.1 Cod penal, iar în urma probatoriului administrat, instanţa a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, motiv pentru care a pronunţat o soluţie de achitare menţinută și de instanţele de control judiciar.

S-a solicitat înlăturarea dispoziţiilor deciziei recurate referitoare la obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata daunelor morale.

Prin recursul său, reclamantul a criticat decizia instanţei de apel, susţinând că, în mod eronat, s-a respins capătul de cerere referitor la daunele materiale, fără să se pună în discuţie probatoriul, în condiţiile în care cauze s-a soluţionat în primă instanţă pe excepţie, impunându-se fixarea unui termen de judecată pentru evocarea fondului.

Critica formulată prin cel de al doilea motiv de recurs al reclamantului a vizat nelegalitatea soluţiei instanţei de apel pentru neobligarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași la plata despăgubirilor în condiţiile art.998 Cod civil, acesta fiind ţinut să răspundă de abuzul procurorului care a instrumentat cauza. De asemenea, s-a susţinut că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la capetele de cerere formulate în acţiunea iniţială și nici cu privire la probele cu înscrisuri și martori ce au fost solicitate.

În dovedirea motivelor sale de recurs, reclamantul a depus la dosar, în copie, facturi și extrase din ștatele de plată, din care rezultă veniturile realizate în două luni ale anului 2004.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză, Curtea constată că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește recursurile pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice, prin DGFP Suceava și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava se vor reţine ca întemeiate criticile vizând greșita aplicare a legii.

Prin considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a analizat legalitatea și temeinicia acţiunii reclamantului în raport de dispoziţiile art.998-999 Cod civil, pe care le-a interpretat ca reprezentând dreptul comun în materia răspunderii civile și pe dispoziţiile art.504 Cod procedură penală.

Dispoziţiile legale menţionate (art.998-999 Cod civil ) nu pot constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului pentru erorile judiciare.

Reglementarea legală, ce stabilește în ce constau erorile judiciare pentru care poate fi angajată răspunderea statului este art.504 Cod procedură penală raportat la art.52 alin.3 din Constituţia României, care statuează că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.

Răspunderea statului este o răspundere directă de apartenenţa dreptului public, limitată însă doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale.

Instanţa de apel a apreciat eronat că dispoziţiile art.504 alin.1 Cod procedură penală constituie o aplicare concretă a principiilor consacrate de art.998-999 Cod civil, această interpretare putând conduce la ideea că statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, are o răspundere nelimitată și necondiţionat, situaţie în care normele legale care reglementează răspunderea statului în alte domenii nu se mai justifică din moment ce principiile consacrate de art.998-999 Cod civil sunt general aplicabile.

Prin art.504 alin.1 Cod procedură penală, așa cum a fost reţinut ca fiind constituţional prin decizia nr.45/1998 a Curţii Constituţionale, legiuitorul a stabilit răspunderea statului limitând-o la erorile judiciare săvârșite în procesele penale.

În contextul celor prezentate, prevederile legale în temeiul cărora statul poate fi obligat să răspundă patrimonial îl reprezintă art.504 Cod procedură penală și art.52 alin.3 din constituţie, antrenarea răspunderii statului potrivit art.998-999 Cod civil nefiind justificată.

În ceea ce privește recursul reclamantului se reţine ca întemeiată critica formulată prin primul motiv de recurs în sensul că, deși cererea s-a judecat în primă instanţă prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, instanţa de apel, găsind apelul fondat nu a anulat hotărârea apelată conform art.297 alin.1 Cod procedură civilă, ci a dispus schimbarea acesteia în tot.

Procedând astfel și nepronunţând o hotărâre intermediară de anulare a sentinţei primei instanţe, urmare căreia să se evoce fondul, curtea de apel a încălcat dreptul la apărare al reclamantului, pe care l-a lipsit de posibilitatea de a propune și administra probe în faza apelului (în condiţiile în care tribunalul a soluţionat cauza pe excepţie).

Ca atare, reţinând că instanţa de apel și-a motivat hotărârea în raport de un alt temei juridic decât cel invocat prin acţiune, Curtea, a casat decizia recurată și a trimis cauza aceleiași instanţe spre rejudecarea apelului .