Acquisitive prescription action requiring contradiction with former owner and compliance with procedural scope limits

Acţiune pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Cuprins pe materii. Drept civil. Moduri de dobândire a proprietăţii Acţiune pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii.

Index alfabetic Drept civil.

- Acţiune pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii.

C.civ.: art. 1847; art. 1897 alin. 3

Uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietăţii asupra unui imobil, reprezintă în mod indirect și o sancţiune a fostului proprietar, care, prin pasivitatea lui, a făcut ca timp îndelungat bunul să se afle în posesia altei persoane, ce s-a comportat ca un adevărat proprietar.

Ca atare, e necesar ca acţiunea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii, să fie soluţionată în contradictoriu cu fostul proprietar.

Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 356 din 13 ianuarie 2006

C.F. a chemat în judecată Primăria Municipiului Giurgiu și Ministerul Finanţelor prin D.G.F.P. Giurgiu solicitând să se constate calitatea sa de proprietar prin efectul uzucapiunii asupra suprafeţei de 200 m.p. teren situat în Giurgiu.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că stăpânește acest teren din anul 1959, când a cumpărat de la O.D. cu chitanţă suprafaţa de 450 m.p., pe care în 1979 a fost nevoit să o doneze statului, donaţia fiind constatată nulă, prin sentinţa civilă nr.1462 din 5 aprilie 1994 a Judecătoriei Giurgiu, iar prin sentinţa civilă nr.648/1998 a aceleiași judecătorii s-a constatat perfectă vânzarea doar pentru 250 m.p., pentru care vânzătorul a făcut dovada proprietăţii cu acte.

Judecătoria Giurgiu, prin sentinţa civilă nr.5425 din 20 decembrie 2000, a respins excepţia autorităţii lucrului judecat invocată de pârâta Primăria Municipiului Giurgiu, a admis acţiunea și a constatat calitatea reclamantului de proprietar prin efectul uzucapiunii asupra suprafeţei de 450 m.p. teren, situat în Giurgiu.

Cu referire la excepţia autorităţii lucrului judecat în care pârâta a invocat sentinţa civilă nr.4600 din 7 aprilie 1999 a Judecătoriei Sectorului 6 București, s-a reţinut că, în speţă, nu există identitate de părţi, obiect și cauză, întrucât, prin această sentinţă s-a respins acţiunea în revendicare a terenului din strada Liniștei, formulată de soţii C. în contradictoriu cu Consiliul local al Municipiului Giurgiu și M.I., precum și acţiunea în constatarea nulităţii parţiale a titlului de proprietate nr.49.891 din 17 aprilie 1995 emis I.M. pentru 200 m.p. în intravilanul municipiului Giurgiu și s-a admis cererea de intervenţie principală formulată de M.F., constatându-se calitatea intervenientului de proprietar asupra terenului în suprafaţă de 190 m.p. revendicat de reclamanţi.

Instanţa a reţinut că reclamantul C.F. a stăpânit continuu, netulburat și cu bună credinţă întreaga suprafaţă de 450 m.p., din 1958 până în 1979, când posesia a fost tulburată prin cedarea forţată a proprietăţii, precum și după anul 1990, prin restabilirea proprietăţii ca efect al anulării donaţiei, iar temeiul posesiei a fost înţelegea părţilor, deși nu s-a prezentat act de proprietate.

Apelul Primăriei municipiului Giurgiu a fost respins ca nemotivat prin decizia civilă nr.335 din 24 aprilie 2001 pronunţată de Tribunalul Giurgiu. Sentinţa a devenit și irevocabilă la data de 15 mai 2001, nefiind exercitată calea de atac a recursului.

La 14 mai 2002, în temeiul art.330 pct.2 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin OUG nr.138 din 2 octombrie 2000 și nr.59 din 27 aprilie 2001, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei civile nr.5425 din 20 decembrie 2000 a Judecătoriei Giurgiu, considerând că aceasta a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greșită a cauzei pe fond și că este și vădit netemeinică.

În motivarea recursului în anulare s-a arătat că: instanţa, în mod greșit, nu a soluţionat cererea în contradictoriu cu fostul proprietar, a admis acţiunea în constatarea uzucapiunii fără a ţine seama de prevederile art.1863 și urm. și, respectiv art.1867 din Codul civil, a admis acţiunea pentru o suprafaţă de teren mai mare decât cea cu care a fost sesizată.

Recursul în anulare este fondat.

Fiind cunoscut că uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietăţii asupra unui imobil, reprezintă în mod indirect și o sancţiune a fostului proprietar, care, prin pasivitatea lui, a făcut ca timp îndelungat bunul să se afle în posesia altei persoane, ce s-a comportat ca un adevărat proprietar, e necesar ca acţiunea în constatarea calităţii de proprietar prin efectul uzucapiunii, să fie soluţionată în contradictoriu cu fostul proprietar.

Din probele dosarului rezultă că suprafaţa de 450 m.p. cuprinde atât terenul cu privire la care Judecătoria Giurgiu, prin sentinţa civilă nr.648/1998 a constatat încheiat contractul de vânzare-cumpărare intervenit la 13 octombrie 1958 între defunctul O.D. (vânzător) și C.F. (cumpărător), cât și suprafaţa de 190 m.p. atribuită I.M. de Comisia de aplicare a Legii 18/1991 cu titlu de proprietate nr.4989 din 17 aprilie 1995 și cu privire la care ulterior, prin sentinţa civilă nr.4600/1999 a Judecătoriei sectorului 6 s-a constatat că M.F. are calitatea de proprietar.

Or, în această situaţie se impunea ca, în cauză, să aibă calitate de pârâţi, atât descendenţii lui O.D., cât și proprietarii M.I. și M.F.

Cu toate acestea, judecătoria în mod greșit a admis acţiunea în contradictoriu cu Primăria Municipiului Giurgiu și Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Giurgiu.

Au fost greșit aplicate și prevederile legale referitoare la întreruperea prescripţiei. Potrivit art.1863 și urm. din Codul civil prescripţia poate fi întreruptă în mod natural, atunci când posesorul este lipsit mai mult de un an de folosinţa lucrului de către vechiul proprietar sau de către o a treia persoană, iar întreruperea civilă are loc în cazul introducerii unei acţiuni directe la instanţă, sau pe cale incidentală. În această situaţie, potrivit art.1867 Cod civil întreruperea șterge orice prescripţie începută înaintea sa, acea prescripţie în nici un caz nemaiputând fi continuată.

În speţă însă, în ce privește diferenţa de 200 m.p. teren pentru care defunctul vânzător O.D. nu a făcut dovada dreptului de proprietate la încheierea chitanţei sub semnătură privată în 1958 și pe care reclamantul C.F. a pretins că l-ar fi posedat neîntrerupt, nu este îndeplinită condiţia împlinirii termenului necesar uzucapiunii, care a fost întrerupt prin sentinţa civilă nr.4600/1999 a Judecătoriei Sectorului 6 București (definitivă prin decizia civilă nr.2054/1999 a Tribunalului București), prin care s-a admis cererea de intervenţie principală a lui M.F. și s-a constatat dreptul de proprietate al acestuia asupra suprafeţei de 190 m.p. teren.

Reclamantul a pierdut și posesia terenului în litigiu mai mult de un an.

Din acest punct de vedere, pentru clarificarea tuturor aspectelor legate de prescripţia achizitivă și aplicarea corectă a dispoziţiilor legale menţionate, instanţa trebuia să completeze probatoriul, ceea ce nu a făcut.

De asemenea, în mod greșit instanţa a admis acţiunea pentru o suprafaţă de teren mai mare decât cea cu care a fost sesizată prin cerere, respectiv, pentru 450 m.p., faţă de 200 m.p., încălcând astfel prevederile art.129 (6) din Codul de procedură civilă în redactarea actuală.

Din considerentele menţionate, rezultă că instanţa a admis acţiunea cu încălcarea esenţială a textelor de lege citate și, făcând totodată, o insuficientă și greșită aplicare a probelor administrate.

Așa fiind, recursul în anulare a fost admis, sentinţa judecătoriei, precum și decizia tribunalului, au fost casate, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la prima instanţă.

Cu ocazia rejudecării, instanţa va proceda la completarea probatoriului ce se impune pentru clarificarea tuturor aspectelor menţionate în considerente și aplicarea corectă a prevederilor legale în materie.