Abusive state expropriation: Judicial admissibility despite administrative deadlock and liability for compensation under Law No. 10/2001

Imobil preluat în mod abuziv de stat. Refuzul persoanei juridice deţinătoare a imobilului de a răspunde la notificare. Stabilirea și acordarea despăgubirilor de către instanţa de judecată.

Cuprins pe materii. Drept civil. Imobil preluat în mod abuziv de stat. Refuzul persoanei juridice deţinătoare a imobilului de a răspunde la notificare. Stabilirea și acordarea despăgubirilor de către instanţa de judecată.

Index alfabetic. Drept civil.

- . Imobil preluat în mod abuziv de stat.

- Refuzul persoanei juridice deţinătoare a imobilului de a răspunde la notificare.

- Stabilirea și acordarea despăgubirilor de către instanţa de judecată.

Legea nr. 10/2001 republicată

Refuzul explicit al entităţilor administrative de a soluţiona notificareace le-a fost adresată deschide persoanei îndreptăţite accesul la justiţie. În caz contrar, persoana îndreptăţită s-ar afla într-o situaţie juridică imposibilă: i se refuză soluţionarea cererii, dar, întrucât nu s-a emis o dispoziţie expresă de respingere, nu se poate adresa nici justiţiei. Este evident că o astfel de susţinere, contrară principiilor elementare de drept și scopului Legii nr.10/2001, nu poate fi primită.

Instanţa competentă să soluţioneze o astfel de cerere, judecând cauza și acordând despăgubiri persoanei îndreptăţite nu depășește nici limitele investirii și nici atribuţiile puterii judecătorești.

Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 327 din 13 ianuarie 2006.

Prin acţiunea adresată la 29 mai 2002 Tribunalului București, secţia a III-a civilă, reclamanta D.M.J. a chemat în judecată Autoritatea pentru Privatizarea și Administrarea Participaţiilor Statului (APAPS) și SC „Eforie Nord” SA, solicitând ca prin sentinţă să se dispună obligarea acestora de a o despăgubi corespunzător valorii terenului de 750 mp, situat în Eforie Nord.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că imobilul care rţinut bunicii sale, D.L., a fost trecut abuziv în patrimoniul statului iar în prezent pe teren se află un restaurant, proprietatea celei de-a doua pârâte, care susţine că s-a privatizat iar la notificarea întocmită conform prevederilor Legii nr.10/2001 a răspuns că despăgubirile urmează să fie plătite de APAPS. La rândul său, aceasta susţine că privatizarea nu a fost integrală, astfel încât obligaţia incumbă SC „Eforie Nord” SA.

Prin cererea modificatoare din 17 decembrie 2002, reclamanta a solicitat să se ia act că solicită titluri de valoare nominală ca formă de despăgubire, precum și introducerea în cauză a Ministerul Finanţelor Publice în calitate de pârât.

Prin întâmpinare, pârâta SC „Eforie Nord” SA a formulat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive iar tribunalul, la termenul din 28 ianuarie 2003, a admis-o, dispunând scoaterea ei cauză.

La termenul de judecată din 7 octombrie 2003, tribunalul, din oficiu, a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii, iar prin sentinţa civilă nr.897 de la aceeași dată a admis-o, dispunând respingerea acţiunii.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că într-adevăr pârâtele iniţiale i-au comunicat reclamantei să se adreseze celeilalte pentru acordarea de despăgubiri însă nu există practic o decizie emisă de persoana juridică deţinătoare a imobilului care să facă aplicabile prevederile art.24 pct.7 și 8 din Legea nr.10/2001.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, susţinând că în mod greșit i-a fost respinsă cererea.

Curtea de Apel București, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr.680 din 23 aprilie 2004, a admis apelul și a anulat sentinţa, constatând că soluţia de respingere a acţiunii ca inadmisibilă este nelegală.

S-a reţinut că refuzul fiecărei pârâte de a răspunde notificării, îndrumând-o pe reclamantă să se adreseze celeilalte pentru despăgubiri, îi deschide acesteia calea de a acţiona în justiţie potrivit prevederilor art.24 din Legea nr.10/2001.

Ulterior, evocând fondul, Curtea de Apel București prin decizia nr.1874 din 1 octombrie 2004, a admis acţiunea reclamantei împotriva pârâtelor Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS, fostă APAPS) și Ministerul Finanţelor Publice, constatând că reclamanta este îndreptăţită să primească titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare în valoare de 150 milioane lei. Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a fost obligat să emită aceste titluri în favoarea reclamantei.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a reţinut în principal că:

-reclamanta este „persoană îndreptăţită” în sensul art.3 din Legea nr.10/2001, fiind unica moștenitoare a bunicii sale, proprietar al terenului;

-imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu, pe o parte din teren aflându-se în prezent construcţii aparţinând SC „Eforie Nord” SA.

-expertiza tehnică a stabilit că numai 87,5 mp teren se află în proprietatea SC „Eforie Nord” SA și constituie obiect al prezentului litigiu, restul de 662,5 mp făcând parte din domeniul public al orașului Eforie;

-valoarea acestei suprafeţe de teren, stabilită prin expertiză, este de 150 milioane lei;

-în cauză sunt aplicabile prevederile art.31 din Legea nr.10/2001, obligaţia de dezdăunare revenind Ministerul Finanţelor Publice.

Împotriva acestei decizii a declarat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, formulând mai multe motive de casare.

S-a susţinut sub un prim aspect că instanţa de apel a depășit atribuţiile puterii judecătorești atunci când, evocând fondul, s-a substituit organelor administrative și a rezolvat solicitarea reclamantei în lipsa unei dispoziţii emise potrivit Legii nr.10/2001.

O a doua critică vizează nelegalitatea deciziei, arătându-se că recurenta nu are calitate procesuală pasivă, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art.31 din Legea nr.10/2001, astfel că acţiunea trebuia să fie respinsă.

S-a mai susţinut, în cadrul aceluiași motiv de recurs, că în mod corect tribunalul a considerat acţiunea inadmisibilă întrucât nu a fost urmată procedura specială, administrativă, cu caracter obligatoriu, prevăzută de Legea nr.10/2001.

Alte critici ale recurentului se referă la faptul că instanţele nu au stabilit legalitatea titlului cu care imobilul a trecut în proprietatea statului iar pe de altă parte s-a arătat că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art.31 din Legea nr.10/2001, Ministerul Finanţelor Publice neputând fi obligat la despăgubiri.

Prin recurs s-a mai arătat că s-au produs și încălcări de către instanţă a normelor de procedură în sensul că Ministerul Finanţelor Publice a fost citat în cauză doar după admiterea apelului, în faza evocării fondului, astfel încât nu s-a putut apăra.

În fine, în raport de ultimele susţineri ale recurentului privind necitarea sa în prima fază a soluţionării apelului, s-a solicitat să se facă și aplicarea prevederilor art.3041 Cod procedură civilă privind examinarea cauzei sub toate aspectele.

Examinând întregul material probator administrat în cauză, în contextul criticilor formulate, Înalta Curte reţine că recursul nu este întemeiat, instanţa de apel pronunţând decizii legale și temeinice.

Sub un prim aspect, susţinerea potrivit căreia instanţa ar fi depășit atribuţiile puterii judecătorești nu poate fi primită.

În condiţiile în care reclamanta s-a adresat cu notificări tuturor entităţilor administrative cu atribuţii în materia Legii nr.10/2001, obţinând răspunsuri negative și „îndrumarea” de a se adresa celorlalţi, în mod corect s-a apreciat că sunt întrunite dispoziţiile art.24 din actul normativ menţionat, care este în acord și cu principiul instituit prin art.48 din Constituţie.

În privinţa pretinsei lipse de calitate procesuală pasivă a recurentei, se constată că instanţa de apel a considerat în mod corect întrunite cerinţele prevăzute de art.31 alin 4 și 7 din Legea nr.10/2001, obligând Ministerul Finanţelor Publice la emiterea de titluri de valoare nominală, conform opţiunii reclamantei în aceste sens.

Pe de altă parte, nici susţinerile recurentei în sensul inadmisibilităţii acţiunii nu pot fi primite.

Reclamanta, în calitate de persoană îndreptăţită, a constatat refuzul explicit al entităţilor administrative de a-i soluţiona cererea, fiecare dintre pârâţi susţinând că celălalt are atribuţii în domeniu. Or, nu numai în această materie, refuzul de soluţionare a unei cereri echivalează ca efecte cu un răspuns negativ, care deschide persoanei îndreptăţite accesul la justiţie, iar practica Înaltei Curţi este constantă pe o asemenea interpretare. În caz contrar, reclamanta, ca persoană îndreptăţită s-ar afla într-o situaţie juridică imposibilă: i se refuză soluţionarea cererii, dar, întrucât nu s-a emis o dispoziţie expresă de respingere, nu se poate adresa nici justiţiei. Este evident că o astfel de susţinere, contrară principiilor elementare de drept și scopului Legii nr.10/2001, nu poate fi primită.

În ceea ce privește nevalabilitatea titlului statului, ea a fost în mod corect stabilită de către instanţa de apel dar în orice caz această împrejurare nu are relevanţă juridică, în raport de datele concrete ale speţei, pe care i-o atribuie recurenta.

Pe de alt parte, așa cum s-a arătat deja, dispoziţiile art.31 alin 4 și 7 din legea nr.10/2001 sunt incidente faţă de particularităţile speţei privind deţinătorul actual al bunului și opţiunea de despăgubiri a reclamantei.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a normelor de procedură civilă se reţin următoarele:

Admiţând apelul reclamantei și anulând sentinţa pronunţată de tribunal, Curtea de Apel a reluat judecata în fond și a dispus citarea recurentei, care a fost în măsură să-și precizeze poziţia și să-și facă apărările.

Cauza s-a judecat deci în fond în contradictoriu cu recurenta , astfel încât susţinerile sale privind încălcarea dreptului la apărare sunt neîntemeiate.

În fine, dispoziţiile art.3041 Cod procedură civilă se referă la o altă ipoteză, și anume neprevederea de către lege a căii de atac a apelului. În orice caz însă, examinarea în recurs a cauzei a avut în vedere toate aspectele acesteia; constatându-se că deciziile pronunţate în apel sunt legale și temeinice.

În consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.