Rejection of cassation challenging change of legal basis from restitution law to administrative content regarding issuance of restitution decision

Acţiune privind obligarea primăriei să emită o dispoziţie de restituire în echivalent sub formă de titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare pentru un imobil. Cererea primăriei privind schimbarea temeiului juridic al acţiunii. Cerere nepertinentă

Cuprins pe materii. Drept procesual civil. Acţiune privind obligarea primăriei să emită o dispoziţie de restituire în echivalent sub formă de titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare pentru un imobil. Cererea primăriei privind schimbarea temeiului juridic al acţiunii. Cerere nepertinentă

Cuprins pe materii. Drept procesual civil.

- Imobil preluat în mod abuziv

- Acţiune privind obligarea primăriei să emită o dispoziţie de restituire în echivalent sub formă de titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare

- Cererea primăriei privind schimbarea temeiului juridic al acţiunii.

Legea nr. 10/2001: art. 25, art. 36

Solicitarea persoanei îndreptăţite privind obligarea deţinătorului imobilului să emită o dispoziţie de restituire, în echivalent, sub formă de titluri cu valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare nu poate fi apreciată ca o obligaţie tipică de a face, bazată pe dispoziţiile art.1075 Cod civil.

Raportul juridic dedus judecăţii derivă, în mod cert și exclusiv, din dispoziţiile legii speciale, Legea nr.10/2001, pe care persoana îndreptăţită și-a întemeiat acţiunea, în drept.

Dacă persoana îndreptăţită și-a întemeiat în drept acţiunea pe dispoziţiile Legii nr.10/2001, schimbarea temeiului juridic direct în calea de atac și transpunerea raportului obligaţional de pe tărâmul Legii nr.10/2001, pe cel al materiei contenciosului administrativ, fundamentat pe un alt act normativ constituie o cerere care schimbă cadrul juridic iniţial al investirii.

Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 263 din 11 ianuarie 2006.

La 26 martie 2004, S.I. a chemat în judecată Primăria municipiului Vatra Dornei și Ministerul Finanţelor Publice pentru a fi obligată Primăria municipiului Vatra Dornei să emită o dispoziţie de restituire în echivalent sub formă de titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare un imobil - compus din teren și construcţie - situat în Vatra Dornei.

În motivare, reclamantul a arătat că imobilul mai sus individualizat a fost proprietatea părinţilor săi, conform actului autentificat sub nr.160 din 20 iunie 1946, că acesta este unicul moștenitor și că, deși a notificat Primăria Municipiului Vatra Dornei aceasta nu a răspuns demersului reclamantului.

Primăria Municipiului Vatra Dornei prin întâmpinare, a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, întrucât prin sentinţa civilă nr.119 din 19 februarie 2003, rămasă definitivă prin decizia nr.75 din 26 septembrie 2003 a Curţii de Apel Suceava, instanţa a soluţionat o altă pricină, între aceleași părţi, având același obiect și cauză.

Prin sentinţa civilă nr.1054 din 18 noiembrie 2004, Tribunalul Suceava a admis în parte acţiunea, a obligat Primăria Municipiului Vatra Dornei să emită dispoziţie de soluţionare a notificării pentru restituirea în echivalent a imobilului teren și construcţii, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta Primăria Municipiului Vatra Dornei și a respins acţiunea în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile art.1201 Cod civil referitoare la identitatea de părţi obiect și cauză, deoarece în cealaltă pricină reclamantul nu și-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile Legii nr.10/2001, ci a solicitat obligarea pârâţilor (Municipiul Vatra Dornei și Ministerul Finanţelor Publice) pe calea unei acţiuni de drept comun, să-i plătească valoarea imobilului în litigiu.

În prezenta cauză raportul juridic dedus judecăţii este fundamentat pe dispoziţiile legii speciale de reparaţie și, în acest cadru procesual, conform art.25 și urm. din Legea nr.10/2001, pârâtul Primarul Municipiului Vatra Dornei trebuia să emită dispoziţie, în acest sens, sau, după caz, să facă aplicarea dispoziţiile art.36 din actul normativ menţionat.

Aceeași instanţă a apreciat că Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Împotriva sentinţei Tribunalului Suceava a declarat apel pârâtul Municipiul Vatra Dornei, criticând-o pentru nelegalitate în raport de ignorarea procedurii prealabile prevăzută de Legea nr.29/1990, în vigoare la data sesizării instanţei, procedură menţinută și în noua lege a contenciosului administrativ nr.554/2004, iar pe fond a arătat că nu se poate reţine culpa sa, întrucât reclamantul nu a depus actele necesare soluţionării dosarului.

Prin decizia nr.508 din 18 mai 2004, Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, a menţinut sentinţa instanţei de fond și motivarea acesteia, respingând apelul declarat de pârâţi.

Împotriva deciziei Curţii de Apel Suceava a declarat recurs Municipiul municipiului Dornei, prin primar arătând că pricina era de competenţa instanţei de contencios administrativ, instanţa făcând o greșită aplicare a dispoziţiilor Legii nr.10/2001.

Recursul este nefondat.

Reclamantul S.I. a investit Tribunalul Suceava cu o acţiune având ca obiect, obligarea pârâtei Primăria Orașului Vatra Dornei de a emite o dispoziţie de restituire, în echivalent, sub formă de titluri cu valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, a imobilului, la nivelul ce se va stabili printr-o expertiză tehnică de specialitate.

Obiectul acţiunii introductive nu poate fi apreciat ca o obligaţie tipică de a face, bazată pe dispoziţiile art.1075 Cod civil deoarece, raportul juridic dedus judecăţii derivă, în mod cert și exclusiv, din dispoziţiile legii speciale, Legea nr.10/2001, pe care reclamantul și-a întemeiat acţiunea, în drept.

Este știut că, graţie principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, reclamantul este cel care fixează obiectul și limitele acţiunii în scopul satisfacerii pretenţiilor sale.

Din motivarea în fapt și în drept a cererii de chemare în judecată este evident că raportul juridic obligaţional se circumscrie prevederilor Legii nr.10/2001, pe tărâmul căreia este reglementată obligaţia persoanei notificate de a răspunde cererii de restituire adresată acesteia, de persoană îndreptăţită.

Fundamentul acestei obligaţii vizează situaţia prevăzută de art.25 din Legea nr.10/2001 în care este precizată îndatorirea pe care o are persona notificată de a emite o dispoziţie/decizie de restituire în natură sau prin echivalent.

Deși, în speţă nu s-a pronunţat o decizie în acest sens, este evident că refuzul emiterii unei atare dispoziţii echivalează în realitate cu ignorarea drepturilor persoanei îndreptăţite și reflectă o atitudine culpabilă a persoanei notificată de a da curs demersului judiciar al reclamantului.

Cum reclamantul și-a întemeiat în drept acţiunea pe dispoziţiile Legii nr.10/2001, schimbarea temeiului juridic direct în calea de atac și transpunerea raportului obligaţional de pe tărâmul Legii nr.10/2001, pe cel al materiei contenciosului administrativ, fundamentat pe un alt act normativ este o cerere nepertinentă care schimbă cadrul juridic iniţial al investirii.

Aceasta deoarece obiectul și cauza juridică a unei acţiuni se păstrează în limitele investirii, neputând fi schimbate în căile de atac, în raport de dispoziţiile art.294 (1) și 316 din Codul de procedură civilă.

Pentru considerentele expuse, instanţa a respins recursul, ca nefondat.