In-kind restitution of expropriated land functionally occupied by a hotel complex rejected under Law 10/2001

Cerere de restituire în natură a unui teren expropriat de stat, ce face parte dintr-un ansamblu hotelier.

Cuprins pe materii. Drept civil. Drept de proprietate Cerere de restituire în natură a unui teren ce face parte dintr-un ansamblu hotelier.

Index alfabetic. Drept civil.

- Cerere de restituire în natură a unui teren expropriat de stat.

Lege nr. 10/2001: art. 9 alin. (2), art. 11 alin.(3),

alin. (4) și alin. (9)

Textul art.11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia „în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întreg terenul afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil”, reglementează o ipoteză distinctă de cea avută în vedere prin art.11alin. (3), care prevede restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă când lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial și măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea ocupată de construcţii noi și pentru cea necesară bunei utilizări, cu observaţia că formulările de „funcţional” și de „necesară în vederea bunei utilizări” sunt practic echivalente ca premisă terminologică.

Raţiunea acestor reglementări rezidă din aceia că, în covârșitoarea majoritate a cazurilor, lucrările efectuate nu au ocupat în întregime terenul expropriat, deoarece normele edilitare, indiferent de natura construcţiei sau a amenajării, se opun în principiu la un coeficient de ocupare a terenului de 100%.

În cuprinsul noţiunilor echivalente arătate se includ astfel acele părţi din terenul expropriat care, nefiind situate sub construcţii, sunt necesare pentru buna utilizare a construcţiilor, ţinând de standardul obligatoriu sau, cel puţin, obișnuit pentru destinaţia construcţiilor, fără a reprezenta o facilitate sau un avantaj suplimentar.

Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 12 din 5 ianuarie 2006.

V.A. a notificat Primăria municipiului Mangalia în condiţiile art.21 din Legea nr.10/2001 solicitând restituirea în natură a suprafeţei de 500 mp din terenul preluat de stat „fără nici o despăgubire, în baza decretului de expropriere nr.442 din 1 octombrie 1970” din proprietatea mamei sale E.V., decedată la 30 decembrie 1994, al cărei unic moștenitor este.

Primăria municipiului Mangalia a înaintat notificarea Ministerului Administraţiei și Internelor, în calitatea acestuia de deţinător al terenului transmis prin Hotărârea Guvernului nr.757 din 31 octombrie 1994.

Ministerul Administraţiei și Internelor a emis decizia nr.557 din 7 octombrie 2003, prin care – motivând că terenul a trecut în proprietatea statului cu titlu valabil prin art.29 din Decretul nr.442/1970, nefiind posibilă restituirea în natură – a respins cererea de restituire în natură și a oferit notificatorului măsura reparatorie prin echivalent constând în despăgubiri bănești în sumă de 644.765.172 lei reprezentând valoarea estimativă a terenului.

V.A. a introdus contestaţie în temeiul art.24 alin(7) și (8) din Legea nr.10/2001, solicitând modificarea deciziei în sensul admiterii cererii sale și restituirii în natură a suprafeţei de 485 mp, cu motivarea că asemenea măsură este posibilă fără a fi perturbată funcţionalitatea complexului „Diana” din staţiunea turistică „Saturn II”, suprafaţa cerută fiind situată în curtea complexului cu utilizarea de spaţiu verde între gardurile de pe latura nord-vestică, putând fi parcelată.

Tribunalul București – Secţia a V-a civilă a pronunţat sentinţa civilă nr.586 F din 17 iunie 2004, prin care a admis contestaţia, a anulat decizia atacată și a obligat Ministerul Administraţiei și Internelor să restituie în natură contestatorului terenul în suprafaţă de 485 mp identificat prin raportul de expertiză întocmit de M.C.

Apelul declarat de Ministerul Administraţiei și Internelor a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr.703 din 18 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel București – Secţia a IV-a civilă.

Ca situaţie de fapt rezultată din probele administrate și necontestată de părţi, instanţele au stabilit că terenul a trecut din proprietatea autoarei contestatorului în proprietatea statului pe cale de expropriere fără plată dispusă prin Decretul nr.442 din 1 octombrie 1970 în scopul construirii staţiunii turistice „Saturn”, scop care a fost atins, terenul făcând parte din suprafaţa de 5300 mp aferentă complexului „Diana”, transmis de către stat în administrarea Ministerul Administraţiei și Internelor prin Hotărârea Guvernului nr.757 din 31 octombrie 1994, iar din suprafaţa totală a terenului, suprafaţa de 2300 mp, care include și terenul în litigiu, are destinaţia de curte împrejmuită cu garduri a complexului „Diana”, fiind utilizată ca spaţii verzi.

În raport cu asemenea stare de fapt, instanţele au statuat că, pe de o parte, terenul nu este necesar potrivit scopului pentru care a fost trecut în proprietatea statului, folosinţa lui nefiind esenţială pentru buna desfășurare a activităţilor de utilitate publică sau socială, ceea ce înseamnă că menţionatul complex hotelier „Diana” nu ocupă funcţional întregul teren, iar pe de altă parte că nu s-a emis o hotărâre de guvern care să stabilească imposibilitatea restituirii în natură.

Potrivit acestui raţionament, instanţele au constatat incidenţa prevederilor art.11(4) și art.16(3) din Legea nr.10/2001, în temeiul cărora au adoptat soluţiile expuse.

Ministerul Administraţiei și Internelor a declarat recurs solicitând casarea hotărârilor și, pe fond, respingerea contestaţiei, susţinând, în esenţă, că instanţele au încălcat prevederile art.11 alin. (4) din Legea nr.10/2001 și au aplicat greșit prevederile art.16 alin. (3) din aceeași lege.

Recursul este întemeiat pentru cele ce succed.

În primul rând se constată că instanţele au examinat greșit cauza prin prisma dispoziţiilor art.16 din Legea nr.10/2001, text legal inaplicabil în cazul imobilelor expropriate, al căror regim juridic are o reglementare specială, distinctă și exclusivă prin prevederile art.11 din aceeași lege, al cărui domeniu de aplicare vizează toate cazurile de expropriere, indiferent dacă au fost făcute cu titlu valabil sau fără titlu și fără a distinge după cum s-a plătit ori nu o despăgubire.

În al doilea rând, instanţele au încălcat prevederile aplicabile în cauză, anume cele conţinute de art.11 alin. (4) din lege, potrivit cărora „în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întreg terenul afectat măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil”.

Textul reglementează o ipoteză distinctă de cea avută în vedere prin art.11 alin. (3), care prevede restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă când lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial și măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea ocupată de construcţii noi și pentru cea necesară bunei utilizări, cu observaţia că formulările de „funcţional” și de „necesară în vederea bunei utilizări” sunt practic echivalente ca premisă terminologică.

Raţiunea acestor reglementări rezidă din situaţia că, în covârșitoarea majoritate a cazurilor, lucrările efectuate nu au ocupat în întregime terenul expropriat, deoarece normele edilitare, indiferent de natura construcţiei sau a amenajării, se opun în principiu la un coeficient de ocupare a terenului de 100%.

În cuprinsul noţiunilor echivalente arătate se includ astfel acele părţi din terenul expropriat care, nefiind situate sub construcţii, sunt necesare pentru buna utilizare a construcţiilor, ţinând de standardul obligatoriu sau, cel puţin, obișnuit pentru destinaţia construcţiilor, fără a reprezenta o facilitate sau un avantaj suplimentar.

Prin prisma acestei chestiuni de principiu este de observat că în cauza de faţă partea de teren în litigiu face parte structural din perimetrul unui ansamblu hotelier, servind scopului turistic pentru care complexul „Diana” a fost construit, fiind afectat de existenţa unei alei pietonale și a două construcţii ușoare (foișoare), așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică.

De altfel, tocmai ţinând cont de afectaţiunea terenului de pe vechiul său amplasament, instanţele au dispus restituirea în natură doar parţial pe vechiul amplasament, procedând practic la o translaţiune a amplasamentului terenului restituit în natură înspre două laturi ale perimetrului ansamblului turistic, așa încât terenul restituit în natură să ocupe un colţ din întreg terenul ocupat de complexul „Diana”, evitându-se astfel construirea unei enclave înconjurată de restul terenului din componenţa complexului.

Practic, instanţele au dispus numai parţial restituirea în natură pe vechiul amplasament, compensând diferenţa din terenul expropriat cu un teren echivalent, ceea ce însă art.11 nu prevede ca măsură reparatorie.

Așadar, în mod greșit instanţele au aplicat legea prin restituirea terenului în natură în modalitatea arătată, neobservând că în raport cu specificul situaţiei terenul expropriat a fost folosit potrivit scopului exproprierii, iar lucrările pentru care s-a dispus exproprierea au fost realizate și ocupă funcţional întreg terenul afectat.

Ca urmare, terenul în litigiu are regimul juridic reglementat prin art.11 alin. (4) din Legea nr.10/2001, fiind incidente prevederile art.11 alin. (9) cu trimitere la art.9 alin. (2) din lege, în sensul că măsurile reparatorii cuvenite contestatorului constau numai prin echivalent, astfel că este legală oferta făcută prin decizia atacată constând în despăgubiri bănești.

Pentru considerentele expuse, recursul a fost admis, hotărârile date în cauză au fost casate, iar pe fond contestaţia a fost respinsă ca neîntemeiată.