Intervener's Appeal Dismissed; Restitution in Kind Affirmed for Land Expropriated on Ethnic Grounds

Imobil preluat în mod abuziv de stat. Contestaţie împotriva deciziei primăriei prin care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent. Cerere de intervenţie a persoanei juridice care exercită, în baza HG nr. 15/2004, un drept de administrare asupra imobilului. Dobândirea calităţii de unitate deţinătoare după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Cuprins pe materii. Drept civil. Drept de proprietate. Imobil preluat în mod abuziv de stat. Cerere de intervenţie a persoanei juridice care exercită un drept de administrare asupra imobilului în baza HG nr. 15/2004.

Index alfabetic. Drept civil.

- Imobil preluat în mod abuziv de stat.

- Cerere de intervenţie a persoanei juridice care exercită un drept de administrare asupra imobilului în baza HG nr. 15/2004.

- Dobândirea calităţii de unitate deţinătoare după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Legea nr. 10/2001: art. 21 alin. (2), art. 23 alin. (1), art. 26 alin. (1).

Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 primăria are obligaţia, în termen de 30 de zile de la primirea notificării, să identifice unitatea deţinătoare și să comunice persoanei îndreptăţite elementele de identificare ale acesteia, și nu de a emite dispoziţie motivată potrivit prevederilor art. 23 alin. (1) din lege.

Această obligaţie nu subzistă în cazul în care persoana juridică ce se consideră unitate deţinătoare în sensul prevăzut de art. 21 alin (2) din Legea nr. 10/2001, a dobândit această calitate după intrarea în vigoare a Legii, cu atât mai mult cu cât, în litigiile privind dreptul de proprietate, Statul Român – pe numele căruia este intabulat în cartea funciară imobilul din speţă – este reprezentat de unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia este situat imobilul.

Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 10 din 5 ianuarie 2006.

Prin notificare formulată în condiţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, H.I. a solicitat Consiliului Local al comunei Ghioroc, judeţul Arad, restituirea în natură a imobilului situat în comuna Ghioroc, sat Miniș, judeţul Arad, înscris în CF nr. 565 Miniș sub nr.top. 1433 – 1434 – 1632 preluat prin expropriere de Statul Român.

Primarul comunei Ghioroc a emis dispoziţia nr. 6 din 13 ianuarie 2004, prin care a respins cererea de restituire în natură cu motivarea că terenul viticol în suprafaţă de 2,85 ha a fost restituit în natură în temeiul legilor fondului funciar, iar solicitantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate de la data preluării abuzive asupra construcţiilor pretinse.

H.I. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei de mai sus solicitând anularea acesteia și restituirea imobilului în natură.

În proces a intervenit în nume propriu Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificaţie Miniș solicitând, pe de o parte, respingerea contestaţiei formulate de către H.I., iar pe de altă parte anularea dispoziţiei emise de către primar, susţinând că este reala deţinătoare a imobilului în litigiu, astfel că dispoziţia a fost emisă de o autoritate necompetentă a soluţiona cererea de restituire în natură.

Prin sentinţa civilă nr. 763 din 14 decembrie 2004 Tribunalul Arad – Secţia civilă a admis contestaţia, a anulat dispoziţia emisă de primar, a dispus restituirea în natură către contestator a imobilului teren și construcţii și a respins cererea de intervenţie.

Apelul declarat de către intervenientă a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1095 din 4 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Timișoara. Secţia civilă.

Instanţele au statuat în sensul că intervenienta nu are calitate de unitate deţinătoare în sensul legii, instanţa de apel detaliind asemenea constatare prin reţinerea potrivit căreia intervenienta exercită numai un drept de administrare asupra imobilului conferit prin HG nr. 15/2004, însă actul normativ a fost emis după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 cu încălcarea prevederilor art. 20 alin. 1 din lege, având ca obiect un imobil retrocedabil și indisponibilizat, contravenind și dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998 întrucât imobilul a fost preluat de stat în anul 1949 de la contestator pe baza criteriului discriminator al etniei germane a fostului proprietar, preluarea fiind astfel făcută fără titlu valabil.

Intervenienta a declarat recurs susţinând că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea legii prin neobservarea dispoziţiilor art. 21 alin. 1 și art. 23 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 incidente faţă de calitatea intervenientei de deţinătoare a imobilului la data notificării, precum și ca urmare a nepronunţării instanţei de apel asupra unui mijloc de apărare constând în prevederile art. 11 din Legea nr. 213/1998 potrivit cărora bunurile din domeniul public al statului nu pot fi înstrăinate și nici urmărite silit.

Pentru aceste susţineri, intervenienta a cerut admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză și a se dispune soluţionarea notificării făcute de contestator de către intervenientă cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.

Recursul nu este fondat.

Instanţa de apel a statuat corect că intervenienta a făcut numai dovada că deţine imobilul în litigiu în temeiul HG nr. 15/2004.

De altfel, din înscrisurile depuse de intervenientă, în special adresa nr. 10 din 27 ianuarie 2004 a Academiei de Știinţe Agricole și Silvice, rezultă că imobilul s-a aflat în administrarea sa începând cu anul 2002.

Așadar, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (14 februarie 2001) și la data notificării primăriei potrivit acestei legi, intervenienta nu avea calitate de unitate deţinătoare în sensul art. 21 alin. (1) din lege.

Ca urmare, primăria nu avea obligaţia prevăzută prin art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 ca, în termen de 30 de zile de la primirea notificării să identifice unitatea deţinătoare și să comunice persoanei îndreptăţite elementele de identificare ale acesteia, ci numai obligaţia de a emite dispoziţie motivată potrivit prevederilor art. 23 alin. (1) din lege, cu atât mai mult cu cât, în litigiile privind dreptul de proprietate, Statul Român – pe numele căruia este intabulat în cartea funciară imobilul din speţă – este reprezentat de unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia este situat imobilul.

În concluzie, instanţa de apel nu a încălcat dispoziţiile legale enunţate pe calea recursului, ci dimpotrivă a soluţionat apelul în concordanţă cu acestea, recursul fiind astfel nefondat.