Relief in kind vs. compensation in kind for expropriated land: validity of claimant's consent versus objective impossibility of restitution due to public utility encumbrances under Law No. 10/2001

Imobil preluat abuziv. Acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în cazul imposibilității restituirii imobilului în natură. Acordul persoanei îndreptățite.

Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate privată Imobil preluat abziv. Cerere de restituire formulată în baza Legii nr. 10/2001. Acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Acordul persoanei îndreptățite. Contestație formulată împotriva dispoziției emise de primar.

Index alfabetic : Drept civil.

- Imobil preluat abuziv.

- Măsuri reparatorii prin echivalent.

- Contestație formulată împotriva dispoziției emise de primar.

Legea nr. 10/2001: art.2; art. 3, art. 10 alin. (3);

art. 11 alin. (3).

Art. 2 și art. 3 din Legea nr. 10/2001 instituie ca regulă acordarea măsurilor reparatorii în natură, iar ca excepție acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent și numai atunci când există o imposibilitate obiectivă de restituire a imobilului în natură, iar manifestarea de voință a persoanei îndreptățite este subordonată acestei condiții legale.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 7370 din 2 noiembrie 2007

Prin sentința civilă nr.2118 din 11 octombrie 2006, Tribunalul Călărași a admis acțiunea formulată de reclamanta P.L. în contradictoriu cu Primăria Municipiului Călărași și primarul acestuia, dispunând anularea dispoziției nr. 2095 din 12 iulie 2006 emisă de Primarul Municipiului Călărași și restituirea în natură a terenului de 100 m.p. situat în Municipiul Călărași.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în urma notificării formulată de reclamantă, Primăria Călărași a dispus restituirea suprafeței de 300 m.p., iar prin dispoziția nr. 2095 din 25 iulie 2006 a acordat măsuri reparatorii prin echivalent aferente suprafeței de 100 m.p. teren din cel revendicat de reclamantă – de 400 m.p. situat în Călărași.

Primăria a motivat refuzul restituirii în natură a terenului revendicat prin

aceea că terenul este afectat de utilități publice, fiind destinat accesului la un imobil din apropiere și construirii unei parcări, iar subteran este străbătut de conducte de canalizare.

De asemenea tribunalul nu a acordat eficiență declarației reclamantei, prin care își exprimă acordul ca pentru 100 m.p. teren să primească despăgubiri, deoarece o atare declarație nu are natura unei renunțări la dreptul pretins în accepțiunea art. 247 C.proc.civ.

Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă, prin decizia nr. 41 A din

16 februarie 2007, a respins ca nefondat apelul Primăriei Municipiului Călărași

împotriva sentinței Tribunalului Călărași.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a concluzionat că acordul reclamantei de a primi despăgubiri pentru suprafața de 100 m.p. teren intravilan, nu are relevanță, deoarece în conformitate cu art. 2 și art. 3 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilelor preluate în perioada de referință a legii este regula în materia măsurilor reparatorii, iar acelea prin echivalent pot fi dispuse numai pe cale de excepție, atunci când restituirea în

natură nu este posibilă.

Așa fiind, declarația contestatoarei nu are valoarea renunțării la un

drept, de vreme ce legea condiționează acordarea despăgubirilor nu de acordul persoanei îndreptățite ci de imposibilitatea restituirii în natură.

Curtea a înlăturat, nefiind probate susținerile pârâtei privind afectațiunea utilității publice a terenului de 100 m.p. precum și acelea privind lipsa de fundament juridic a solicitărilor de restituire a acestui teren, în absența unei hotărâri judecătorești de anulare a donației, pe considerentul că intenția de liberalitate a reclamantei lipsește cu desăvârșire.

Împotriva deciziei a declarat recurs Primăria Municipiului Călărași.

În motivarea recursului, recurenta susține că declarația contestatoarei de renunțare la restituirea în natură a terenului în suprafață de 100 m.p., semnifică un act de liberalitate în sensul art. 813 Cod civil, ale cărui efecte trebuiau înlăturate numai pe calea unei acțiuni în anulare.

Instanța de fond și apoi cea de apel, dispunând restituirea în natură a terenului de 100 m.p. nu au stabilit cu certitudine amplasamentul și afectațiunea acestuia unei utilități publice – accesul la blocul de locuințe, rețele de canalizări și parcare, înfrângând astfel dispozițiunile art. 11 din Legea nr. 10/2001 cu referire la Legea nr. 247/2005.

Recursul este întemeiat.

Din suprafața de 400 m.p. teren, preluat de stat prin Decretul de

expropriere nr. 197/1987, reclamantei P.L. i-a fost restituită în natură suprafața de 300 m.p., iar pentru suprafața de 100 m.p., Primarul Municipiului Călărași i-a acordat, prin dispoziția nr. 2095 din 12 iulie 2006, măsuri reparatorii.

Este adevărat că printr-o declarație autentică, P.L. a consimțit la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, aferente suprafeței de 100 m.p. teren, dar, așa cum corect s-a reținut prin hotărârile precedente pronunțate în cauză, o atare declarație nu semnifică renunțarea la un drept în sensul art. 247 C.proc.civ. și nici nu poate fi încadrată într-un act de liberalitate pentru a cărei desființare este necesară pronunțarea unei hotărâri judecătorești de anulare.

În contextul în care art. 2 și art. 3 din Legea nr. 10/2001 instituie ca regulă acordarea măsurilor reparatorii în natură, iar ca excepție acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent și numai atunci când există o imposibilitate obiectivă de restituire a imobilului în natură, este evident că manifestarea de voință a persoanei îndreptățite este subordonată acestei condiții legale.

Așa fiind, declarația autentică a contestatoarei este lipsită de semnificație în soluționarea cauzei, așa cum corect s-a reținut prin hotărârile pronunțate, și aceasta cu atât mai mult cu cât în mod curent entitățile deținătoare nu solicită astfel de declarații atunci când există o imposibilitate obiectivă de restituire în natură a imobilului.

În cauză însă, instanțele de fond și apel nu au verificat apărările pârâtei legate de imposibilitatea restituirii în natură a terenului de 100 m.p., dat fiind afectațiunea acestuia utilității publice, luând în considerație doar înscrisurile prezentate de reclamantă din al căror conținut nu rezultă amplasamentul terenului revendicat față de amplasamentul terenului expropriat prin Decretul nr. 197/1987. De asemenea instanțele nu au verificat, pe calea unei expertize topo, dacă terenul de 100 m.p. revendicat, coincide cu planul de situație prezentat de primăria municipiului și dacă terenul este afectat în totalitate de amenajarea verticală a blocului – de rețele de canalizare și de parcare. O atare verificare se impune cu atât mai mult cu cât din raportul comisiei constituită în temeiul Legii nr. 10/2001 rezultă că terenul revendicat este inclus în domeniul public al Municipiului Călărași, potrivit HG nr. 349 din 27 decembrie 2001.

Este necesar a se stabili exactitatea acestor afirmații din raportul comisiei și se va evidenția dacă suprafața de teren în litigiu este utilă pentru normala folosință a blocului și a celorlalte construcții pentru care s-a procedat la exproprierea imobilului proprietatea contestatoarei.

Lămurirea acestor aspecte sunt esențiale pentru corecta soluționare a cauzei, în viziunea art. 10 alin. (3) coroborat cu art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece trebuie să se facă cuvenita distincție între teren liber și teren liber ce poate fi restituit în natură, știut fiind că posibilitatea restituirii în natură a terenului liber, este subordonată afectațiunii sale.

Față de cele expuse, legalitatea soluționării cauzei este afectată, cu conotații în fondul acesteia și în temeiul art. 313 C.proc.civ. s-a dispus casarea deciziei nr. 41 din 16 februarie 2007 a Curții de Apel București secția a IX – a civilă cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.