Inadmissibility of cassation appeal against appellate detention extension order
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Justice rejected as inadmissible the defendant's appeal against a decision extending preventive detention, thereby upholding the lower court’s procedural ruling and ordering the defendant to pay 1,000,000 lei in judicial costs. The case involved a criminal matter where the defendant, convicted of selling and possessing high-risk drugs, challenged the legal sufficiency of a detention extension order issued by the Court of Appeal's penal section. The court held that such procedural decisions by the appellate or cassation instance are not subject to further appeal because the legislation does not provide for a higher instance to review them, and allowing otherwise would violate jurisdictional competence norms and the principle that appeals against interlocutory orders are judged by the natural cassation court. The decisive legal basis comprised Article 160d(1) of the Code of Criminal Procedure, which lacks a provision for appealing detention extensions ordered by higher courts, read in conjunction with Article 160c(1), confirming that only first-instance decisions on detention extensions are appealable.
Legislator headnote
AI generatedart. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, art. 37 lit. b) C. pen, art. 160d C. proc. pen, art. 160d alin. (1) C. proc. pen, art. 160c alin. (1) C. proc. pen; Inadmissibility of cassation appeal against appellate detention extension order: The case involved a criminal matter where the defendant, convicted of selling and possessing high-risk drugs, challenged the legal sufficiency of a detention extension order issued by the Court of Appeal's penal section. The court held that such procedural decisions by the appellate or cassation instance are not subject to further appeal because the legislation does not provide for a higher instance to review them, and allowing otherwise would violate jurisdictional competence norms and the principle that appeals against interlocutory orders are judged by the natural cassation court. The decisive legal basis comprised Article 160d(1) of the Code of Criminal Procedure, which lacks a provision for appealing detention extensions ordered by higher courts, read in conjunction with Article 160c(1), confirming that only first-instance decisions on detention extensions are appealable.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited as the basis for rejecting the appeal as inadmissible because the law does not provide for an appeal against detention extension orders issued by appellate or cassation instances.
Referenced in the dispositive's reasoning to contrast the lack of appeal rights for appellate detention orders with the specific provision allowing appeals only against first-instance decisions.
Full text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 844 din 13 noiembrie 2002, Tribunalul Timiș a condamnat pe inculpatul S.F.M. la 10 ani și 6 luni închisoare și interzicerea timp de 5 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de vânzare și deținere de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
S-a dedus din pedeapsă perioada arestării preventive, cu începere de la 27 aprilie 2002 până la 13 noiembrie 2002, fiind, totodată, menținută starea de arest a inculpatului.
Împotriva sentinței inculpatul a declarat apel, acesta fiind respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 168/A din 23 aprilie 2003 a Curții de Apel Timișoara.
Împotriva deciziei pronunțate în apel, inculpatul a declarat recurs, fiind fixat termen, pentru judecarea acestuia, la 19 septembrie 2003.
Prin încheierea din 18 iulie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, întemeindu-se pe prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și pe dispozițiile art. 160d C. proc. pen., a constatat că măsura arestării inculpatului este legală, dispunând prelungirea acesteia până la 16 august 2003.
La data de 15 august 2003, secția penală a Curții Supreme de Justiție a constatat din nou legalitatea măsurii arestării inculpatului și, prin încheierea din aceeași zi, a dispus prelungirea acestei măsuri până la 12 septembrie 2003.
Inculpatul a declarat recurs împotriva acestei încheieri, fără să formuleze critici susceptibile a fi considerate motive de casare.
Recursul nu este admisibil.
Prin art. 160d alin. (1) C. proc. pen. se prevede că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la pedeapsa închisorii sau detențiunii pe viață, dispunându-se arestarea ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 38512 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanța verifică, din oficiu, legalitatea arestării și dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri".
Dar, în timp ce prin alin. (2) din același articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 160b și ale art. 160c alin. (1)", care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menționate în alin. (1) al art. 160d C. proc. pen., prin care instanța de apel sau de recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac.
Așa fiind, și cum prin art. 160c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66 din 10 iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanțe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunțată în aceeași materie de instanța de apel sau de aceea de recurs legiuitorul nu a considerat necesară această cale de atac din moment ce nu a reglementat posibilitatea de a fi exercitată.
De altfel, o încheiere a instanței de recurs privind prelungirea arestării nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs și pentru că o asemenea posibilitate ar impune învestirea unei instanțe ierarhic superioare celei firești cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la competența instanțelor.
În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160d, corelate cu cele ale art. 160c alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă și de reglementarea de ansamblu din Codul de procedură penală, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanța firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.
În consecință, constatându-se inadmisibilitatea recursului declarat, urmează ca acesta să fie respins cu obligarea inculpatului să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul S.F.M. împotriva încheierii din 15 august 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2134/2003.
Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansați din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 septembrie 2003.