Ex officio joinder of State entities violating the principle of disposability in property restoration action

Acţiune pentru obligarea unei societăţi comerciale să pronunţe o decizie privind restituirea unui imobil. Introducerea în cauză, din oficiu, de către instanţă, a Ministerul Finanţelor Publice ca reprezentant al Statului Român și a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului. Încălcarea principiului disponibilităţii.

Index alfabetic. Drept procesual civil. Procedura necontencioasă. Alte persoane care pot lua parte la judecată. Intervenţia.

Cuprins pe materii. Drept procesual civil.

- Acţiune pentru obligarea unei societăţi comerciale să pronunţe o decizie privind restituirea unui imobil.

- Introducerea în cauză, din oficiu, de către instanţă, a Ministerul Finanţelor Publice ca reprezentant al Statului Român și a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.

- Încălcarea principiului disponibilităţii.

C.pr.civ. art. 49

Unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil este cel al disponibilităţii, în conţinutul căruia intră și dreptul reclamantului de a determina limitele cererii de chemare în judecată, ale cadrului procesual în care se va desfășura judecata cu privire la obiect și la părţi.

În respectarea acestui principiu, instanţa nu poate introduce din oficiu o altă persoană în proces. Numai părţile pot lărgi sfera subiectivă a procesului prin formularea cererilor de intervenţie forţată. De asemenea, terţii pot solicita să participe la judecată sub forma intervenţiei voluntare.

Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 2952 din 2 aprilie 2007

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi – secţia civilă la 11 martie 2002 P.A.M. și I.D.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., prin lichidator Ș.F., ca pârâta să fie obligată să pronunţe o decizie de restituire în natură a unui imobil din Drobeta Turnu Severin. De asemenea, a mai solicitat daune cominatorii de 3.000.000 lei pe zi de întârziere de la data pronunţării hotărârii până la data comunicării actului.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că autorii reclamanţilor au fost cetăţeni români de etnie germană motiv pentru care au fost deportaţi în Bărăgan între 1951 – 1955.

G.I. a fost asociat unic al firmei „Prima Fabrică de Bomboane de Lux - I.G.” din Turnu Severin, naţionalizată la 14 iunie 1948 și transformată în întreprindere de stat a cărei succesoare este pârâta care deţine imobilul.

BCR – Sucursala Mehedinţi a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtei cu motivarea că pârâta a contractat credite de la această bancă, garantate cu ipotecă de rang I cu imobilele societăţii comerciale, iar neplata la scadenţă a creditelor a dus la falimentarea pârâtei.

Prin sentinţa civilă nr. 629 din 16 septembrie 2002 Tribunalul Mehedinţi – secţia civilă a respins acţiunea ca nefondată.

Această sentinţă a fost anulată prin decizia civilă nr. 6 din 17 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Craiova -Secţia civilă și cauza a fost reţinută pentru evocarea fondului.

Prin decizia civilă nr. 326 din 13 aprilie 2006 a fost admisă în parte acţiunea și cererea de intervenţie, a fost anulată dispoziţia nr. 4 din 20 septembrie 2001 emisă de S.C. C. S.A. S-a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul preluat de stat prin procesul – verbal nr. 1 din 11 iunie 1948 situat în Drobeta Turnu Severin. A fost obligată pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să facă reclamanţilor o ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului. A fost respins capătul de cerere privind restituirea în natură. A fost respinsă acţiunea faţă de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanţii au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite în sensul art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 precum și faptul că autorii lor au fost proprietarii imobilelor preluate de stat prin naţionalizare, bunuri identificate în anexa nr. 7 a procesului – verbal de predare – primire din 14 iunie 1948.

Critica reclamanţilor, privitoare la lipsa de calitate procesuală a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, introdusă din oficiu în cauză, a fost înlăturată cu motivarea că instituţia implicată în privatizarea societăţii în patrimoniul căreia se află imobilele solicitate este obligată să facă reclamanţilor o ofertă de restituire prin echivalent în conformitate cu art. 27 și 28 din Legea nr. 10/2001. Această măsură se impune fiindcă din imobilele preluate în anul 1948 expertul concluzionează că în prezent mai există doar puţul de apă iar din clădirile aferente fierbătorului de rahat și centralei termice, care erau alăturate, s-a reamenajat actuala centrală termică în 1961. Fiind vorba de imobile preluate cu titlu valabil evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent la care a fost obligată Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanţii cât și pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Reclamanţii au invocat, în esenţă, faptul că în proces au fost introduse și citate în calitate de părţi persoane juridice pe care reclamanţii nu le-au chemat în judecată și despre a căror participare procesuală reclamanţii au aflat abia din sentinţa tribunalului.

Obiectul acţiunii este obligaţia de a face, în sensul obligării pârâţilor să soluţioneze în scris notificarea trimisă unităţii deţinătoare a imobilului revendicat de reclamanţi. Într-o atare situaţie, raporturile procesuale s-au format numai între reclamanţi, în calitate de persoane îndreptăţite, și pârâţii indicaţi în acţiune. În acest context, reclamanţii au invocat și invocă în continuare excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român și a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.

Nici pe fond soluţia curţii de apel nu este legală întrucât a reţinut că statul are un titlu valabil asupra imobilului. În realitate, preluarea a fost abuzivă și cu încălcarea Constituţiei din 1948, art. 480 și 481 C. civ. și a Tratatului de pace de la Paris, semnat de România la 10 februarie 1947.

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a criticat decizia instanţei întrucât s-a încălcat principiul disponibilităţii.

În ceea ce-i privește pe pârâţii în contradictoriu cu care reclamanţii au înţeles să se judece, aceștia au ţinut să specifice de nenumărate ori că nu pretind nimic în acest proces de la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Ministerul Finanţelor Publice, invocând în acest sens chiar excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestor pârâţi, reţinând că raporturile procesuale s-au format între P.A.M. , I.D.C. și pârâta S.C. C. S.A.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate și în raport de actele de procedură săvârșite în cauză, Înalta Curte a apreciat că recursurile sunt întemeiate pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil este cel al disponibilităţii, în conţinutul căruia intră și dreptul reclamantului de a determina limitele cererii de chemare în judecată, ale cadrului procesual în care se va desfășura judecata cu privire la obiect și la părţi.

În respectarea acestui principiu, instanţa nu poate introduce din oficiu o altă persoană în proces. Numai părţile pot lărgi sfera subiectivă a procesului prin formularea cererilor de intervenţie forţată. De asemenea, terţii pot solicita să participe la judecată sub forma intervenţiei voluntare.

În considerentele încheierii întocmite pentru termenul din 16 mai 2002 s-a reţinut că din oficiu, instanţa „consideră” necesară introducerea în cauză a Ministerul Finanţelor Publice ca reprezentant al Statului Român și a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.

Greșeala primei instanţe a fost perpetuată de instanţa care a evocat fondul după anularea sentinţei. Reclamanţii au formulat o cerere prin care au solicitat ca unitatea deţinătoare a imobilului preluat de la autorii lor să fie obligată să le restituie imobilul în natură. De vreme ce acesta a fost obiectul și persoana cărora reclamanţii au înţeles să îi facă opozabilă hotărârea, în exerciţiul rolului activ instanţa nu putea decât să pună în discuţia părţilor necesitatea lărgirii cadrului procesual iniţial, și nicidecum să introducă ea părţi în proces.

Procedând astfel, instanţa a încălcat principiul disponibilităţii, consacrat printr-o normă imperativă, și a produs tuturor recurenţilor o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În condiţiile art. 312 alin. 3 C. proc. civ. casarea a fost cu trimitere, pentru ca evocarea fondului să fie făcută cu privire la obiectul dedus judecăţii prin cererea introductivă de instanţă și în contradictoriu cu partea chemată în judecată de reclamanţi.

Cu ocazia rejudecării vor fi avute în vedere și aspectele invocate de reclamanţi cu privire la fondul raportului juridic litigios.