Nationalized Building's State Ownership Confirmed; Restitution Adjusted But Sales Annulment Claims Barred

Imobil trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, în baza Decretului nr. 92/1950. Acţiune pentru acordarea de măsuri reparatorii. Inexistenţa autorităţii de lucru judecat în materia revendicării bunurilor preluate în mod abuziv de stat.

Cuprins pe materii. Drept civil. Drept de proprietate. Imobil trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, în baza Decretului nr. 92/1950. Acţiune pentru acordarea de măsuri reparatorii. Inexistenţa autorităţii de lucru judecat în materia revendicării bunurilor preluate în mod abuziv de stat.

Index alfabetic. Drept civil.

- Imobil trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, în baza Decretului nr. 92/1950.

- Acţiune pentru acordarea de măsuri reparatorii.

- Inexistenţa autorităţii de lucru judecat în materia revendicării bunurilor preluate în mod abuziv de stat.

Legea nr. 10/2001: art. 47

C.civ. art 1200 alin. (4)

Potrivit art. 47 din Legea nr. 10/2001, republicată, persoanele îndreptăţite, precum și persoanele vătămate într-un drept al lor, cărora până la data intrării în vigoare a legii li s-au respins, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, acţiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, pot solicita, indiferent de natura soluţiilor pronunţate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condiţiile acestei legi.

Drept urmare, prin voinţa expresă a legiuitorului a fost înlăturată autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în această materie, persoanele îndreptăţite putând apela din nou la concursul autorităţii judecătorești pentru a obţine măsuri reparatorii în sistemul legii speciale.

Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 2725 din 27 martie 2007.

La 27 noiembrie 2002, reclamantul V.V. a chemat în judecată pe pârâţii S.C. Rial SRL Brașov, N.S. și P.R. pentru ca instanţa să constate că imobilul situat în Brașov, înscris în CF 20960 Brașov a trecut în proprietatea statului în temeiul deciziei penale nr. 123 din 19 ianuarie 1949 a Curţii București; să se constate că naţionalizarea imobilului în baza Decretului nr. 92/1950 nu a mai avut obiect și a fost înscris în mod eronat în listele anexe ale decretului; rectificarea în CF la poziţia B – 4 a înscrierii actului prin care statul a devenit proprietar, în loc de Decretul nr. 92/1950 sentinţa penală nr. 123/1949; rectificarea CF în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și restabilirea situaţiei anterioare naţionalizării; să se constate că defuncţii I.I. și V. au edificat înainte de anul 1949 o construcţie formată din casă cu parter, etaj și anexe garaj și corp de gardă pe terenul în cauză; să se constate că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil; să se constate nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâţi; să se dispună desfiinţarea în parte a deciziei nr. 56/2001 emisă de S.C. Rial SRL Brașov în sensul înlăturării din decizie, la art. 2 alin. 3 a menţiunii „restituirea este condiţionată de plata către chiriaș a sumei de 71.684 lei”; obligarea S.C. Rial SRL Brașov de a completa decizia cu restituirea în natură a întregului imobil.

În subsidiar, reclamantul a solicitat să se constate inaplicabilitatea Decretului nr. 92/1950 privind proprietatea lui I.I. asupra imobilului din CF 20960 Brașov; să se dispună modificarea art. 4 din Decizia nr. 56/2001 în sensul stabilirii valorilor despăgubirilor oferite la valoarea de circulaţie a imobilului revendicat și plata acestora actualizate, la data achitării, potrivit indicelui de inflaţie.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că pe terenul cumpărat în anul 1935 autorul reclamantului a edificat o construcţie care nu a fost întabulată în evidenţele de publicitate imobiliară. Prin hotărâre penală I.I. a fost condamnat la 8 ani de temniţă grea dispunându-se și confiscarea averii. În aceste condiţii, autorului reclamantului nu îi erau aplicabile prevederile Decretului nr. 92/1950.

Prin sentinţa civilă nr. 386 S din 17 octombrie 2003 Tribunalul Brașov, secţia civilă a admis în parte acţiunea și a constatat că imobilul situat în Brașov, a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil. A desfiinţat în parte Decizia nr. 56 din 19 octombrie 2001 emisă de pârâta S.C. Rial SRL Brașov în sensul că a înlăturat dispoziţia cuprinsă în alin. 3 al art. 2 privitor la faptul că restituirea imobilului este condiţionată de plata către chiriași a sumei de 71.684 lei, reactualizată la data plăţii. A modificat prima parte a art. 4 din decizia sus menţionată în sensul că a stabilit valoarea estimativă a părţii din imobil pentru care se oferă despăgubiri ca fiind de 2.180.183.213 lei. Au fost respinse celelalte pretenţii.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că într-un proces anterior, finalizat prin decizia civilă nr. 142 din 13 februarie 1998 a Curţii de Apel Brașov, s-a stabilit irevocabil că I.V. este succesoarea lui I.I. iar V.V. este succesor testamentar al lui I.V.

Într-o nouă acţiune introdusă de același reclamant a fost reţinută autoritatea de lucru judecat întemeiată pe hotărârea pronunţată în primul litigiu.

În privinţa petitelor relative la constatarea faptului că imobilul a fost preluat de stat în temeiul unei hotărâri penale prin confiscarea averii defunctului I.I.; la constatarea faptului că naţionalizarea imobilului în temeiul Decretului nr. 92/1950 nu a mai avut obiect; la rectificarea cărţii funciare și a faptului că defuncţii I.I. și V. au edificat pe teren o construcţie înainte de anul 1949 există o statuare jurisdicţională ce are valoarea unei prezumţii legale absolute, potrivit art. 1200 pct. 4 C. civ.

Antecesorul reclamantului era, la data naţionalizării imobilului în litigiu, general pensionar, astfel încât îi erau aplicabile prevederile art. II din decret, preluarea fiind făcută fără titlu valabil.

Cât privește constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare s-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 6223/2000 a Judecătoriei Brașov a fost admisă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de P.R. și soţia acestuia și s-a constatat că aceștia sunt proprietarii apartamentului situat în imobilul în litigiu, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 23658 din 7 aprilie 1998. Această constatare jurisdicţională a intrat în puterea lucrului judecat, pârâtul putându-se prevala în prezentul litigiu dea ea.

Nu a fost dovedită reaua – credinţă a pârâtei N.S. la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare. Această parte a încheiat actul translativ de proprietate cu persoana care figurează în evidenţele de publicitate imobiliară ca fiind titularul dreptului de proprietate asupra imobilului. La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare proprietar tabular al imobilului era statul și nu era notată în evidenţele de publicitate vreo acţiune în rectificare de CF și nici nu s-a făcut dovada că la acea dată N.S. cunoștea despre existenţa pe rolul instanţelor a unei astfel de acţiuni.

Decizia nr. 56/2001 emisă de Rial SRL Brașov este nelegală întrucât Legea nr. 10/2001 nu conţine nici o prevedere din care să rezulte posibilitatea condiţionării restituirii părţii din imobil deţinută cu chirie contra unei sume de bani decât în cazurile prevăzute de art. 49. Valoarea estimativă a părţii din imobil ce nu se restituie în natură a fost stabilită prin expertiză, însă instanţa nu are competenţă în materia stabilirii, cuantificării și acordării despăgubirilor bănești, aceste atribuţii revenind altor organe ale statului.

Apelurile declarate de reclamant și de pârâţii persoane fizice au fost respinse prin decizia civilă nr. 267 Ap. din 31 martie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Brașov, Secţia civilă.

În considerentele hotărârii sale instanţa de apel a arătat, cu privire la apelul reclamantului, că prima instanţă nu a omis să se pronunţe asupra petitului 5 din acţiune, ci l-a respins cu motivarea că asupra acestui capăt de cerere, ca și asupra altora din acţiunea introductivă, există o statuare jurisdicţională cu valoarea unei prezumţii legale absolute potrivit art. 1200 pct. 4 C. civ. Faptul că prin dispozitiv s-au respins „restul pretenţiilor” nu constituie o nepronunţare asupra unui capăt de cerere, atâta timp cât acesta este analizat în considerente. De altfel, identificarea și întabularea construcţiei s-a realizat în cartea funciară ca urmare a cererii reclamantului, după cum rezultă din extrasul CF aflat la fila 189 dosar fond. Din același extras rezultă că nu este întemeiată nici critica privitoare la nepronunţarea asupra terenului, atâta timp cât acesta este evidenţiat în cartea funciară în lotul nr. 1 care îl are ca proprietar pe reclamant.

Relativ la reaua – credinţă a chiriașilor cumpărători, deși a afirmat că aceasta reiese din probele de la dosar, apelantul nu indică ce probe au fost omise în analiza primei instanţe și care ar fi putut duce la această concluzie, ci face afirmaţii generale, fără trimitere la acte sau file din dosarul de fond. Contractele au fost încheiate după finalizarea proceselor relative la titlul statului, după obţinerea unei hotărâri irevocabile, ceea ce denotă că chiriașii au depus diligenţe și au așteptat încheierea ciclului procesual pentru a fi siguri că vor cumpăra de la adevăratul proprietar. Din notificările depuse la dosar nu reiese data certă la care acestea au fost expediate pârâţilor, așa încât ele nu pot constitui o dovadă a relei – credinţe.

Cât privește apelul pârâţilor, s-a reţinut că în mod corect prima instanţă a respins capătul de cerere privitor la menţinerea hotărârii penale ca titlu valabil de preluare a statului, reţinând prezumţia puterii lucrului judecat în temeiul art. 1200 pct. 4 C. civ.

Decizia instanţei de apel a fost recurată atât de către reclamant cât și de către pârâţii P.R. și N.S.

În recursul reclamantului, se arată că decizia este nelegală întrucât ambele instanţe nu s-au pronunţat asupra petitului nr. 5 din acţiunea introductivă privind constatarea faptului că defuncţii I.I. și V. au edificat înainte de anul 1949 o construcţie pe terenul situat în Brașov.

Ambele instanţe au omis să se pronunţe asupra petitului nr. 9 din acţiunea introductivă prin care s-a solicitat completarea Deciziei nr. 56/2001 cu restituirea în natură și a terenului în suprafaţă de 3955, 60 m.p. Păstrând sentinţa prin care instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestui capăt de cerere, instanţa de apel a încălcat dreptul de proprietate al reclamantului și s-a refuzat analizarea dreptului său de a primi întreaga suprafaţă de teren. Instanţa de apel s-a folosit de un extras de carte funciară care nu mai este valabil, întrucât acea înscriere de CF a fost anulată de Tribunalul Brașov, în urma unei decizii definitive.

Cât privește petitul 7 privitor la constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, instanţele au reţinut greșit că aceștia au fost de bună – credinţă deoarece trebuiau să facă un minim de verificări, iar menţiunea din cartea funciară, privind dreptul de proprietate al statului asupra imobilului revendicat nu este suficientă în dovedirea bunei credinţe a acestora.

Părţile au încheiat contractele de vânzare-cumpărare în cunoștinţă de cauză, știind că lucrul vândut este proprietatea antecesorilor reclamantului, fapt pentru care aceste contracte au o cauză ilicită.

Recursul pârâţilor vizează faptul că instanţele au nesocotit prevederile art. 1201 C. civ. atunci când au acceptat să repună în discuţie o chestiune care își găsește rezolvarea judiciară irevocabilă.

Astfel, ignorând prezumţia absolută de putere de lucru judecat, reclamantul cere iar să se constate inaplicabilitatea Decretului nr. 92/1950 la persoana autorului său cu privire la imobilul în litigiu.

Întrucât în etapa recursului reclamantul a decedat, poziţia sa procesuală a fost transmisă moștenitorilor săi.

Analizând recursurile, în limitele criticilor formulate și în raport de dovezile administrate în primă instanţă, Înalta Curte a apreciat că acestea nu sunt întemeiate pentru următoarele considerente:

1. Recursul reclamantului.

Ambele instanţe s-au pronunţat asupra cererii având ca obiect constatarea faptului că autorii reclamantului au edificat înainte de anul 1949 o construcţie pe terenul în litigiu.

Astfel, prima instanţă a reţinut că în privinţa acestui petit există o statuare jurisdicţională ce are valoarea unei prezumţii legale absolute, potrivit art. 1200 pct. 4 C. civ., decurgând din existenţa unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care a mai fost analizată această chestiune. La rândul ei, instanţa superioară de fond a înlăturat acest motiv de apel, arătând că prima instanţă a făcut aplicarea art. 1200 pct. 4 C. civ. Neanalizarea pe fond a acestei cereri și în litigiul de faţă nu a fost de natură să-l prejudicieze pe reclamant, de vreme ce pârâţii nu s-au apărat în sensul că autorii reclamantului nu ar fi edificat pe teren construcţia menţionată.

Nu este întemeiată nici critica privitoare la neanalizarea petitului având ca obiect terenul în suprafaţă de 3955,60 m.p. Reclamantul a arătat că în mod greșit instanţa de apel a luat în considerare extrasul de carte funciară cu motivarea că acesta nu mai este valabil, înscrierea fiind anulată de Tribunalul Brașov, dar nu a administrat dovezi în acest sens. La dosar a fost depus un extras de carte funciară din 27 iunie 2002 și extrasul de carte funciară din 16 decembrie 2002, luat în considerare de instanţa de apel Or, într-adevăr în acest extras figurează reclamantul în calitate de proprietar al terenului în discuţie.

Cât privește criticile privitoare la nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, instanţa de recurs a reţinut că reclamantul a formulat această cerere la 27 noiembrie 2002. Or, în condiţiile art. 45 alin. final din Legea nr. 10/2001, în forma după republicare, acţiunea în anulare a actelor de înstrăinare putea fi introdusă până la data de 14 august 2002. În aceste condiţii, criticile privitoare la modul în care instanţele de fond au apreciat buna – credinţă a cumpărătorilor nu sunt întemeiate, soluţia de respingere a acestui capăt de cerere urmând a fi păstrată;

2. Recursul pârâţilor.

Potrivit art. 47 din Legea nr. 10/2001, republicată, persoanele îndreptăţite, precum și persoanele vătămate într-un drept al lor, cărora până la data intrării în vigoare a legii li s-au respins, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, acţiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, pot solicita, indiferent de natura soluţiilor pronunţate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condiţiile acestei legi.

Drept urmare, prin voinţa expresă a legiuitorului a fost înlăturată autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în această materie, persoanele îndreptăţite putând apela din nou la concursul autorităţii judecătorești pentru a obţine măsuri reparatorii în sistemul legii speciale.

Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a respins recursurile ca nefondate, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.