Scope of "evidentiary acts" for proving ownership under the restitution law: admissibility of fiscal records as proof of property rights

Lege de reparaţie. Dovedirea dreptului de proprietate. Persoana îndreptăţită. Acte doveditoare ale dreptului de proprietate.

Cuprins pe materii : Drept civil. Lege de reparaţie. Dovedirea dreptului de proprietate. Persoana îndreptăţită. Acte doveditoare ale dreptului de proprietate.

Indice alfabetic. Drept de proprietate.

Acte doveditoare.

Legea 10 /2001, republicată, art. 23 [fost art. 22]

Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003, pct. 22.1

Pct. 22.1 din H.G. nr. 498/2003 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, prevede că prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înţelege orice înscrisuri translative de proprietate, acte juridice care atestă calitatea de moștenitor, orice acte juridice sau susţineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă (art. 2 alin. 1 din lege), orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii (extras carte funciară, istoric de rol fiscal …, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea persoanei respective) etc.

Pentru că art. 22 din Legea nr. 10/2001, nu cuprinde prevederi speciale în privinţa dovedirii dreptului de proprietate al autorului persoanelor îndreptăţite, înseamnă că aceste prevederi se întregesc cu cele cuprinse în normele de aplicare la care s-a făcut referire. Ca urmare, rezultă că, în această materie, ce vizează retrocedarea imobilelor preluate abuziv, în privinţa dovedirii dreptului de proprietate, textul legii speciale nu impune ca dovada dreptului de proprietate să se facă potrivit dreptului comun, așa încât sunt admisibile și alte mijloace de dovada, astfel cum au fost redate mai sus.

Sintagma „acte doveditoare ale dreptului de proprietate” are, prin urmare, în accepţiunea legii de reparaţii, asemenea celorlalte acte normative cu un caracter asemănător, un conţinut mai larg decât cel al noţiunii similare corespunzătoare dreptului comun în materie, reglementare ce se înscrie, asemenea ansamblului normelor actului normativ de reparaţie, în spiritul și finalitatea acestei legi. Ceea ce este important în accepţiunea legii speciale este de a se stabili dacă bunul solicitat s-a aflat în proprietatea persoanei îndreptăţite.

Î.C.C.J. , Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1754 din 23 februarie 2007.

Notă: H.G. 498/2003 a fost abrogată prin H.G. 250/2007

Prin cererea înregistrată la data de 16.05.2005, reclamantul B. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Galaţi, anularea dispoziţiei nr. 1580/SR din 15.04.2004 emisă de pârâtă și restituirea în natură a imobilului teren situat în localitatea Galaţi. Ulterior, la termenul de judecată din 26.09.2005, reclamantul și-a precizat și completat cererea introductivă în sensul acordării și de despăgubiri în cuantum de 700.000.000 lei, echivalent al construcţiei aflate pe terenul solicitat și care a fost demolată abuziv în anul 1987.

În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că actul emis în procedura Legii nr. 10/2001, este nelegal întrucât cu înscrisurile depuse în probaţiune a făcut, cu prisosinţă, dovada existenţei dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu care s-a aflat în patrimoniul antecesoarei sale, B.A., al cărei unic moștenitor este și care a fost deposedată abuziv de bunuri de către autorităţile locale,

Prin sentinţa civilă nr. 1614 din 30.11.2005 a tribunalului Galaţi a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea introductivă, prima instanţă reţinând în esenţă că din actele depuse în probaţiune, nu rezultă că la momentul deposedării, imobilul solicitat s-ar fi aflat în patrimoniul defunctei B.A. Din adresa nr. E/3575 din 4.06.1998 eliberată de Administraţia Financiară Galaţi nu rezultă decât împrejurarea că B. A. figura înscrisă în evidenţele fiscale cu o suprafaţă de 500 m.p. teren la adresa menţionată, înscris care nu echivalează însă cu un titlu de proprietate și astfel nu dovedește dreptul de proprietate afirmat de reclamant.

În cauză nu-și găsesc aplicabilitate nici prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001, întrucât reclamantul nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului cu vreun act normativ sau de autoritate cum prescriu dispoziţiile legale evocate, pentru ca acesta să poată beneficia de prezumţia instituită de textul legal menţionat.

Apelul declarat de reclamant împotriva susmenţionatei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 70/A din 15.03.2006 a Curţii de Apel Galaţi, instanţă care a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada calităţii de proprietar a autorului său ori a preluării abuzive de către stat a imobilului solicitat, aspecte temeinic reţinute de prima instanţă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, motivele căii de atac fiind încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, reclamantul a susţinut că în mod greșit s-a reţinut neîndeplinirea cerinţelor art. 23 și 24 din Legea nr. 10/2001, deși cu actele depuse în probaţiune, inclusiv în recurs a dovedit cu prisosinţă îndeplinirea cerinţelor impuse de prevederile legale menţionate. A învederat astfel că, în dovedirea proprietăţii a depus o adeverinţă de rol fiscal din care rezultă că, antecesoarea sa, B. A., a figurat până în anul 1987 în evidenţele fiscale cu suprafaţa de 500 m.p., teren situat în Galaţi, ca și actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1027-141 din 29.04.1960 din care rezultă că autoarea sa a devenit împreună cu soţul său proprietara unui teren de 583 m.p. și o casă la adresa menţionată.

Întrucât cu înscrisurile evocate a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunului solicitat, bun ce se află în administrarea pârâtei, a considerat ca întrunite cerinţele legale impuse de actul normativ de reparaţie, motiv pentru care, faţă de dispoziţiile instanţelor precedente, contrare prevederilor legale enunţate, a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei curţii de apel și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Recursul este fondat.

Prin notificarea nr. 1055 din 25.09.2001 reclamantul B. G. a solicitat restituirea în natură sau în echivalent a imobilului (teren și construcţie) situat în Galaţi.

Cererea reclamantului a fost respinsă prin dispoziţia nr. 1580/SR din 15.04.2005, ce constituie obiectul prezentei proceduri judiciare, determinat de constatarea că solicitantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat nici a deposedării de către stat.

Atât în etapa administrativă a procedurii, cât și în cea judiciară, reclamantul a anexat notificării actele ce-i atestă calitatea de moștenitor al proprietarului bunului – B. A., precum și, în ceea ce privește dreptul de proprietate afirmat, adeverinţa nr. E/3575 din 4.06.1998 emisă de Administraţia Financiară și Trezoreria municipală Galaţi, din care rezultă că antecesoarea a figurat în evidenţele fiscale ale localităţii cu un teren în suprafaţă de 580 m.p. proprietatea sa până la data de 1987 când a fost radiat, fără a se indica motivul acestei radieri.

Considerând că înscrisul invocat nu întrunește cerinţele legale pentru a fi considerat titlu de proprietate și astfel nu are aptitudinea de a dovedi dreptul de proprietate afirmat, precum și în lipsa unui act normativ sau de autoritate de preluare de către stat a acestuia, instanţele judecătorești asemenea autorităţii administrative au apreciat ca nefondate pretenţiile reclamantului.

Considerentele instanţelor și consecutiv dispoziţiile acestora sunt greșite, fiind date cu greșita aplicare a legii, motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Astfel, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001 (în prezent art. 23 din lege), actele doveditoare ale dreptului de proprietate și, în cazul moștenitorilor, actele ce le atestă această calitate vor fi depuse, ca anexă la notificare, într-un anumit termen, prelungit apoi prin lege.

La pct. 22.1 din H.G. nr. 498/2003 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, se prevede că prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înţelege orice înscrisuri translative de proprietate, acte juridice care atestă calitatea de moștenitor, orice acte juridice sau susţineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă (art. 2 alin. 1 din lege), orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii (extras carte funciară, istoric de rol fiscal …, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea persoanei respective) etc.

Pentru că art. 22 din Legea nr. 10/2001, nu cuprinde prevederi speciale în privinţa dovedirii dreptului de proprietate al autorului persoanelor îndreptăţite, înseamnă că aceste prevederi se întregesc cu cele cuprinse în normele de aplicare la care s-a făcut referire. Ca urmare, rezultă că, în această materie, ce vizează retrocedarea imobilelor preluate abuziv, în privinţa dovedirii dreptului de proprietate, textul legii speciale nu impune ca dovada dreptului de proprietate să se facă potrivit dreptului comun, așa încât sunt admisibile și alte mijloace de dovada, astfel cum au fost redate mai sus, important fiind de stabilit dacă bunul solicitat a aparţinut autorului reclamantului.

Sintagma „acte doveditoare ale dreptului de proprietate” are, prin urmare, în accepţiunea legii de reparaţii, asemenea celorlalte acte normative cu un caracter asemănător, un conţinut mai larg decât cel al noţiunii similare corespunzătoare dreptului comun în materie, reglementare ce se înscrie, asemenea ansamblului normelor actului normativ de reparaţie, în spiritul și finalitatea acestei legi. Ceea ce este important în accepţiunea legii speciale este de a se stabili dacă bunul solicitat s-a aflat în proprietatea persoanei îndreptăţite.

Or, din adeverinţa menţionată coroborată cu înscrisurile depuse în recurs, rezultă că reclamantul a făcut dovada că autoarea sa, B. A., a fost proprietara imobilului – teren de 583 m.p. și casă, ulterior demolată – situat în localitatea Galaţi.

Este de asemenea dovedită și necontestată împrejurarea că terenul în litigiu, obiect al notificării este liber și este deţinut de pârâtă, care a fost în imposibilitatea de a indica actul normativ sau de autoritate în temeiul căruia acest bun a ajuns în detenţia sa.

Demersurile reclamantului constând în cererile adresate organelor statului privind indicarea titlului în temeiul căreia a fost preluat bunul, au fost soldate, astfel cum rezultă din actele dosarului, cu răspunsuri în sensul inexistenţei sau neidentificării unui asemenea act.

Aceasta nu echivalează cu neîndreptăţirea reclamantului de a beneficia de prevederile legii de reparaţie, întrucât, în conţinutul acţiunii de preluare abuzivă în sensul acestei legi, astfel cum este definită prin prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001 se include, potrivit lit. i a acestui text și orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal.

Or, existenţa de facto a bunului solicitat în detenţia/administrarea pârâtei, în condiţiile neindicării ori neidentificării actului de preluare, nu înseamnă că bunul s-ar afla în proprietatea statului cu titlu, situaţie care, de asemenea, potrivit modificărilor aduse legii de reparaţie prin Legea nr. 247/2005 constituie ipoteză a prevederilor Legii nr. 10/2001.

Faţă de cele ce preced , recursul a fost admis, decizia civilă și sentinţa civilă au fost casate iar cauza a fost trimisă spre rejudecare Tribunalului Galaţi.