Equivalent compensation for abnormally seized property: holding entity lacks passive procedural standing under special repair law

Acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru un imobil preluat în mod abuziv de stat și aflat în proprietatea unei societăţi comerciale. Titularul obligaţiei de plată a măsurilor reparatorii prin echivalent.

Cuprins pe materii. Drept civil. Drept de proprietate. Despăgubiri. Acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru un imobil preluat în mod abuziv de stat și aflat în proprietatea unei societăţi comerciale. Titularul obligaţiei de plată a măsurilor reparatorii prin echivalent.

Index alfabetic. Drept civil

- Acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru un imobil preluat în mod abuziv de stat și aflat în proprietatea unei societăţi comerciale.

- Titularul obligaţiei de plată a măsurilor reparatorii prin echivalent.

Legea nr. 10/2001: art. 24, art. 26

Legea nr. 247/2005: art. 16

Potrivit Legii nr. 10/2001, lege specială de reparaţie, derogatorie de la dreptul comun, unitatea deţinătoare a imobilului preluat abuziv nu este titulara obligaţiei de plată a măsurilor reparatorii prin echivalent, cu o singură excepţie - acordarea în compensaţie a altor bunuri sau servicii.

Nici anterior modificării Legii nr. 10/2001, despăgubirile acordate în condiţiile prevăzute de art. 24 alin. 1 prin decizie/dispoziţie motivată sau prin hotărâre judecătorească (în cazul deciziilor de respingere împotriva cărora s-au formulat contestaţii admise în procedura judiciară) nu erau achitate de unitatea deţinătoare, ci erau înaintate către prefectură conform procedurii reglementate de art. 36-40 din actul normativ.

După modificarea art. 24 din Legea nr. 10/2001, abrogarea art. 36-40 din lege și intrarea în vigoare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, atât deciziile/dispoziţiile emise anterior, hotărârile judecătorești pronunţate în urma contestaţiilor formulate de persoanele, cât și deciziile/dispoziţiile emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 sunt supuse aceleiași proceduri (art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005), urmând a fi înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea evaluării finale și emiterii titlurilor de proprietate.

Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1685 din 22 februarie 2007.

Prin sentinţa civilă nr. 68 din 19 ianuarie 2005, Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, a admis contestaţia formulată de P.A. împotriva deciziei de respingere nr.20/2004 emisă de pârâta S.C. „G.” S.A. Geoagiu Băi în baza Legii nr. 10/2001, a anulat decizia și a dispus obligarea pârâtei la restituirea în natură a suprafeţei de 722 m.p., și la măsuri reparatorii prin echivalent, de 33.984.250 lei, pentru terenul în suprafaţă de 50 m.p. ocupat de construcţii.

Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanta – solicitând majorarea măsurilor reparatorii prin echivalent și invocând faptul că nu s-a stabilit în ce constau măsurile reparatorii prin echivalent – și pârâta S.C. „G.” S.A. care a susţinut că terenul în suprafaţă de 722 m.p. nu poate fi restituit în natură și că acordarea de despăgubiri este atributul primăriei și nu al persoanei juridice deţinătoare.

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin decizia civilă nr. 1176/A din 13 octombrie 2005, a respins ca nefondat apelul pârâtei, a admis apelul declarat de reclamantă și a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 47.364.750 de lei, reprezentând valoarea de piaţa liberă a terenului (50 m.p.) ocupat cu construcţii, valoare ce se va actualiza în raport de indicele de inflaţie la data executării obligaţiei.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs S.C. „G.” S.A. criticând-o ca fiind nelegală pentru următoarele motive:

1. Imobilul care face obiectul litigiului, expropriat în baza Decretului nr. 490/1976, nu poate fi restituit în natură, deoarece deservește drept spaţiu de plajă pentru bazinul olimpic în vederea construirii căruia s-a dispus exproprierea, caz în care se aplică art. 11 alin. (9), coroborat cu art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

2. Conform art. 33 din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent pentru imobilele ce nu se restituie în natură se stabilesc prin dispoziţia motivată a primarului și nu de către unitatea deţinătoare.

La data de 31 ianuarie 2007, recurenta a înaintat instanţei de control judiciar precizări ale motivelor de recurs, arătând că nu mai susţine primul motiv invocat, referitor la nelegalitatea soluţiei de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 722 m.p.

În acest sens, a anexat decizia nr. 27 din 8 august 2006 pe care a emis-o ulterior exercitării căii de atac, precum și procesul-verbal din data de 19 octombrie 2006 încheiat între părţi cu privire la restituirea în natură și punerea reclamantei în posesia terenului în suprafaţă de 722 m.p.

Din conţinutul acestor înscrisuri rezultă că, prin executarea voluntară a dispoziţiei privind restituirea în natură a terenului menţionat anterior rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești recurate, fără ca reclamanta să fi demarat procedura executării silite, recurenta a achiesat parţial la hotărârea judecătorească, renunţând la continuarea căii de atac în limita acestui motiv de recurs.

Prin aceeași cerere precizatoare, recurenta susţine că nelegal a fost obligată la plata sumei de 47.364.750 de lei pentru terenul în suprafaţă de 50 m.p., invocând prevederile Legii nr. 247/2005 conform cărora măsurile reparatorii prin echivalent se acordă de autoritatea naţională pentru restituirea proprietăţii, iar instanţele judecătorești nu ar mai avea competenţa de a se pronunţa asupra contravalorii pretenţiilor de restituire în echivalent.

Deși precizările au fost depuse peste termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, Curtea apreciază incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, în condiţiile în care, susţinând că „măsurile reparatorii prin echivalent se acordă de către autoritatea naţională pentru restituirea proprietăţii”, recurenta invocă sub acest aspect lipsa calităţii procesuale pasive, motiv de recurs de ordine publică.

În limitele acestui motiv, recursul este fondat.

În raportul juridic dedus judecăţii, astfel cum este reglementat de Legea nr. 10/2001, lege specială de reparaţie, derogatorie de la dreptul comun, unitatea deţinătoare a imobilului preluat abuziv nu este titulara obligaţiei de plată a măsurilor reparatorii prin echivalent, cu o singură excepţie (acordarea în compensaţie a altor bunuri sau servicii) inaplicabilă în cauză.

Conform art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, entitatea investită potrivit legii cu soluţionarea notificării este obligată să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

Potrivit art. 16 alin. 1 din Titlul VII – Legea nr. 247/2005: deciziile/dispoziţiile emise de unităţile investite cu soluţionarea notificărilor în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale.

Nici anterior modificării Legii nr. 10/2001, despăgubirile acordate în condiţiile prevăzute de art. 24 alin. 1 prin decizie/dispoziţie motivată sau prin hotărâre judecătorească (în cazul deciziilor de respingere împotriva cărora s-au formulat contestaţii admise în procedura judiciară) nu erau achitate de unitatea deţinătoare, ci erau înaintate către prefectură conform procedurii reglementate de art. 36-40 din actul normativ.

După modificarea art. 24 din Legea nr. 10/2001, abrogarea art. 36-40 din lege și intrarea în vigoare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, atât deciziile/dispoziţiile emise anterior (prin care s-au făcut oferte de acordare de măsuri reparatorii în echivalent) sau hotărârile judecătorești pronunţate în urma contestaţiilor formulate de persoanele îndreptăţite (în care, conform dispoziţiilor pct. 16.5 alin. 3 coroborat cu pct. 16.1 din H.G. nr. 1095/2005 se consemnează și sumele estimate ca fiind cuvenite persoanelor îndreptăţite), cât și deciziile/dispoziţiile emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 sunt supuse aceleiași proceduri (art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005), urmând a fi înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea evaluării finale și emiterii titlurilor de proprietate.

Pentru considerentele prezentate, Curtea a admis recursul și a modificat în parte decizia, stabilind dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent (în cunatumul stabilit prin decizia recurată) pentru terenul în suprafaţă de 50 m.p. ce nu poate fi restituit în natură, măsuri reparatorii ce vor fi acordate în condiţiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și nu plătite din patrimoniul recurentei pârâte cum nelegal a dispus instanţa anterioară.