Passport suspension converted to movement restriction cut to one year on proportionality grounds.

Acţiune pentru transformarea măsurii suspendării temporare a dreptului de folosire a pașaportului în măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie.

Cuprins pe materii. Regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. Acţiune pentru transformarea măsurii suspendării temporare a dreptului de folosire a pașaportului în măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie.

Index alfabetic. Drept civil.

- Acţiune pentru transformarea măsurii suspendării temporare a dreptului de folosire a pașaportului în măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie

Legea nr. 248/2005: art.52, art.55

OUG nr. 5/2006

Ordonanţa nr. 65/1997: art 14

Potrivit art. 55 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, persoana interesantă poate solicita preschimbarea măsurii suspendării dreptului de folosire a pașaportului. Durata noii măsuri restrictive, în speţă, limitarea dreptului la liberă circulaţie, nu poate însă fi disproporţională în raport cu măsura aplicată iniţial.

Dacă în sistemul sancţionator penal există consacrat principiul aplicării legii mai favorabile, cu atât mai mult, în aria de aplicare a sancţiunii de natură administrativă, se impune evitarea unei disproporţii prin stabilirea unei cuantificări a situaţiei concrete a persoanei asupra căreia se aplică măsura în discuţie și a scopului urmărit de legiuitor la momentul instituirii sale.

Este de remarcat că legea a prevăzut schimbarea măsurii printr-o normă supletivă și nu imperativă, lăsând-o la latitudinea Direcţiei pașapoartelor care „poate” investi instanţa cu o asemenea cerere.

O asemenea măsură a fost prevăzută de lege nu în scopul înăspririi sancţiunilor prevăzute de vechea reglementare ci pentru a concretiza un program cu tendinţă determinată, limitarea imigraţiei ilegale program impus de procedura de aderare a României la Uniunea Europeană, scop expres exprimat prin dispoziţiile tranzitorii ale art.52 din lege.

Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 271 din 16 ianuarie 2007.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la 7 iulie 2006, reclamanta Direcţia generală de pașapoarte a solicitat instanţei transformarea măsurii suspendării temporare a dreptului pârâtului G.M. de folosire a pașaportului în măsura restrângerii dreptului acestuia la liberă circulaţie în Italia și Statele Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult 3 ani.

Cererea a fost motivată în drept pe dispoziţiile art.52 din Legea nr. 248/2005 cu modificările și completările ulterioare și anume art.55 din OUG nr. 5/2006 de modificare și completare a Legea nr. 248/2005.

În drept cererea a fost motivată pe împrejurarea că pârâtul a fost returnat la 20 ianuarie 2006 din Italia în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară și ratificat prin Legea nr. 174/1997.

În baza art.14 al.1 lit.e din OG nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor în România s-a dispus de către autorităţile române competente, în baza talonului de returnare măsura de suspendare temporară de folosire a pașaportului până la 20 ianuarie 2007.

În raport de apariţia Legii nr. 248/2005 care a intrat în vigoare la 29 ianuarie 2006 prin regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate și de art.55 din OG nr. 5/2006 de completare și modificare a acesteia, măsura de suspendare temporară a dreptului de folosinţă a pașaportului, dispusă în temeiul art.14 al.1 lit.c încetează de drept cu excepţia celor dispuse cu privire la cetăţenii români returnaţi în baza acordurilor de readmisie încheiate cu alte state, această măsură rămâne în vigoare pentru o perioadă de 6 luni, putând fi transformată înainte de expirarea acestui termen în măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie.

Tribunalul Tulcea prin sentinţa nr.2132 din 11 iulie 2006, a admis cererea și în temeiul art.55 lit.c din Legea nr. 248/2005 a dispus transformarea măsurii de suspendare temporară a dreptului de a folosi pașaportul de către G.M. în măsura de restrângere a dreptului său la liberă circulaţie în Italia și celelalte state ale Uniunii Europene pentru o perioadă de 2 ani.

În motivarea acestei sentinţe s-a reţinut că cererea este întemeiată, ea fiind făcută înainte de expirarea termenului de valabilitate a acestei măsuri.

Curtea de apel Constanţa prin decizia nr.180/C din 4 octombrie 2006 a respins ca nefondat apelul pârâtului.

S-a reţinut că transformarea măsurii suspendării folosirii pașaportului până la 20 ianuarie 2007 în măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate pe o perioadă de 2 ani, s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor art.55 din Legea nr. 248/2005 și răspunde cerinţelor art.2 din Protocolul 4 la CEDO.

Astfel, măsura nouă prevăzută de art.38 lit.a din Legea nr. 248/2005 reprezintă o restrângere legală, cum se prevede în art.2 paragraful 3 și 4 al Protocolului 4 la CEDO și anume limitarea să fie prevăzută de lege să urmărească un scop legitim.

Ea a fost considerată necesară într-o societate democratică respectiv în procesul integrării României în Uniunea Europeană, în vederea stăpânirii migraţiei ilegale.

S-a apreciat că este întrunită și condiţia proporţionalităţii, între scopul urmărit prin aplicarea măsurii și mijloacele folosite în realizarea lui.

Prin Hotărârea Prefectului provinciei Torino s-a stabilit că pârâtul nu va putea intra pe teritoriul italian înaintea expirării a 5 ani de la data efectivă a îndepărtării sale de pe teritoriul italian.

S-a mai apreciat faptul că la data returnării, pârâtul începuse demersuri pentru obţinerea permisului de liberă ședere în Italia, ca nefiind de natură a determina înlăturarea măsurii dispuse de prima instanţă sau reducerea întinderii acesteia.

Împotriva acestei decizii, pârâtul a formulat recurs susţinând că România are atât obligaţia de a preveni imigraţia ilegală dar și aceea de a-și apăra cetăţeni de abuzurile săvârșite asupra lor în celelalte state, împrejurare în raport de care a considerat perioada de restrângerea mult prea mare faţă de situaţia de fapt reţinută chiar de Prefectura din Torino, returnarea nefiind întemeiată pe nicio infracţiune. Recurentul a solicitat reducerea perioadei de restricţie la 1 an.

Recursul este întemeiat și se va admite pentru considerentele ce urmează.

Urmare returnării pârâtului din Italia i s-a aplicat conform dispoziţiilor art.14 al.1 lit.c din OG nr. 65/1997 măsura suspendării dreptului de folosire a pașaportului.

Această măsură a fost dispusă până la 20 ianuarie 2007.

La momentul intrării în vigoare a unor noi dispoziţii în materie, conform măsurilor tranzitorii ale Legea nr. 248/2005 s-au prevăzut în mod expres în art.55 reguli de urmat în raport de noile reglementări, corespunzător temeiului pentru care s-a dispus măsura de suspendare a dreptului de folosire a pașaportului.

Pentru cazul în care măsura a privit un cetăţean returnat în baza unui Acord de readmisie, deci în temeiul art.14 lit.e din OG 65/1997, situaţie în care se află pârâtul art.55 alin.1 lit.c prevede că măsura rămâne în vigoare pentru o perioadă de 6 luni putând fi transformată, înainte de expirarea acestui termen în măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate, în condiţiile art.39 al.1 și 3-8.

La momentul intrării în vigoare a Legii nr. 248/2005, și anume 29 ianuarie 2006, potrivit normei tranzitorii, măsura aplicată iniţial până la 20 ianuarie 2007, și-a schimbat valabilitatea, fiind redusă de drept la o perioadă de 6 luni de la momentul intrării în vigoare a legii.

Legea a prevăzut posibilitatea transformării acestei măsuri într-o nouă măsură restrictivă, prevăzută de noua lege, limitarea dreptului la liberă circulaţie.

Este adevărat că măsura poate fi luată potrivit art.39 pe o perioadă de cel mult 3 ani.

Instanţa de apel a constatat că dispoziţia instanţei de fond de înlocuire a măsurii iniţial aplicată pârâtului a fost legală și s-a înscris în limitele legale atât interne cât și cele prevăzute în documentele internaţionale la care România este parte.

Instanţa de apel a omis însă să analizeze condiţiile proprii în care s-a aflat pârâtul la momentul aplicării noii măsuri ceea ce a condus la o soluţie nelegală din punctul de vedere al aplicării sancţiunii prevăzute de lege.

Potrivit art.55 din Legea nr. 248/2005 reclamanta a solicitat într-adevăr preschimbarea măsurii în interiorul termenului de valabilitate al aplicării acesteia, dar numai cu câteva zile înainte de expirarea termenului de 6 luni, în care s-a convertit măsura suspendării folosirii pașaportului la apariţia noii legi.

Durata noii măsuri restrictive, limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie nu poate fi disproporţională în raport cu măsura aplicată iniţial care s-a situat sub un an (aplicată la 11 iulie 2006 pe o perioadă până la 20 februarie 2007).

Dacă în sistemul sancţionator penal există consacrat principiul aplicării legii mai favorabile, cu atât mai mult, în aria de aplicare a sancţiunii de natură administrativă, se impune evitarea unei disproporţii prin stabilirea unei cuantificări cu situaţiei concrete a persoanei asupra căreia se aplică măsura în discuţie și a scopului urmărit de legiuitor la momentul instituirii sale.

Este de remarcat că legea a prevăzut schimbarea măsurii printr-o normă supletivă și nu imperativă, lăsând-o la latitudinea Direcţiei pașapoartelor care „poate” investi instanţa cu o asemenea cerere.

În altă ordine de idei este de constatat că această eventualitate a fost prevăzută de lege nu în scopul înăspririi sancţiunilor prevăzute de vechea reglementare ci pentru a concretiza un program cu tendinţă determinată, limitarea imigraţiei ilegale program impus de procedura de aderare a României la Uniunea Europeană, scop expres exprimat prin dispoziţiile tranzitorii ale art.52 din lege.

Ca urmare, în raport de situaţia concretă de fapt în care se află pârâtul și având în vedere scopul urmărit de legiuitor prin noua reglementare în materie, analizând recursul potrivit art.316 Cod procedură civilă, s-a constatat că sunt întemeiate criticile formulate, în cauză fiind întrunite condiţiile prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Ca urmare, s-a constatat că perioada de limitare stabilită la 2 ani este mare în raport de faptul că la momentul solicitării schimbării măsurii, aceasta era aproape finalizată prin puterea legii (6 luni se împlineau la 29 iulie 2006), iar cererea introductivă de instanţă a fost înregistrată la 20 iulie 2006, cu 9 zile înainte de încetarea măsurii.

La momentul judecării recursului scopul inserării măsurii în contextul prevăzut de art.52 alin.1 și aplicat de instanţa de fond, fusese deja împlinit, de la 1 ianuarie 2007 România este membră a Uniunii Europene.

Pe cale de consecinţă, s-a admis recursul, s-a modificat decizia Curţii de apel, admiţându-se apelul pârâtului și s-a schimbat în parte sentinţa Tribunalului în sensul că se va reduce restrângerea libertăţii de circulaţie de la 2 ani la 1 an.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii.