Compensatory measures for abnormally taken land require judicial determination of value equality between the expropriated and replacement properties

Acordarea de măsuri reparatorii în compensare. Necesitatea asigurării unei egalităţi valorice între terenul preluat abuziv și cel acordat în compensare. Posibilitatea instanţei de judecată de a determina în cursul judecăţii valoarea bunurilor supuse acestei operaţiuni.

Cuprins pe materii. Drept civil. Despăgubiri. Acordarea de măsuri reparatorii în compensare. Necesitatea asigurării unei egalităţi valorice între terenul preluat abuziv și cel acordat în compensare. Posibilitatea instanţei de judecată de a determina în cursul judecăţii valoarea bunurilor supuse acestei operaţiuni

Index alfabetic. Drept civil.

- măsuri reparatorii în compensare

Investită fiind cu soluţionarea contestaţiei împotriva dispoziţiei administrative emise în procedura Legii nr. 10/2001, instanţa de judecată, în ipoteza admiterii pretenţiilor reclamantului, reexaminează în fond notificarea în limitele învestirii, pronunţând o hotărâre susceptibilă de executare de către debitorul obligaţiei astfel stabilite.

Cu excepţia situaţiilor în care legiuitorul a prevăzut expres procedura de evaluare a măsurilor reparatorii cuvenite persoanelor îndreptăţite, cum este cazul despăgubirilor acordate în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, conţinutul obligaţiei în sarcina entităţii învestite cu soluţionarea notificării trebuie să fie clar și neechivoc determinat de către instanţă, pentru a face posibilă executarea de către debitor.

În ipoteza compensării, a nu determina în cursul judecăţii valoarea bunurilor supuse acestei operaţiuni, în vederea stabilirii echilibrului valoric necesar, ar însemna ca aceste acte să fie efectuate de către părţi sau doar de către debitor în faza executării, ceea ce este inadmisibil, deoarece conţinutul și întinderea obligaţiei nu pot fi lăsate la aprecierea părţilor.

Î.C.C.J, Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 2190 din 26 martie 2010.

Prin sentinţa civilă nr. 776 din 19 iunie 2007 Tribunalul Vaslui, Secţia Civilă, a respins acţiunea formulată de reclamanţii C.V.C., Z.M., B.E.C., C.I.C. și G.D., în contradictoriu cu Primarul Municipiului Bârlad.

În motivarea sentinţei, s-a reţinut că reclamanţii sunt moștenitorii defuncţilor P.V. și P.E., care au fost proprietarii imobilului din Bârlad, compus din construcţie cu destinaţia de locuinţă și teren în suprafaţă de 464,10 mp, imobil ce a trecut în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere nr. 846/1966.

Din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză, a rezultat că suprafaţa solicitată în baza Legii nr. 10/2001 este ocupată de un bloc de locuinţe (152 mp), spaţiu verde aferent blocului (81 mp), alei pietonale (75 mp) și teren cu destinaţia parcare (302 mp), astfel încât restituirea în natură nu este posibilă.

În consecinţă, s-a apreciat că este legală dispoziţia nr. 2195 din 24 august 2007 emisă de pârât, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Apelul declarat de către reclamanţi împotriva sentinţei menţionate a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 33 din 27februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Iași, Secţia civilă, prin care s-au confirmat legalitatea și temeinicia considerentelor primei instanţe.

Recursul declarat de către reclamanţi împotriva deciziei menţionate a fost admis prin decizia nr. 1214 din 6 februarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, cu consecinţa casării deciziei recurate și a trimiterii cauzei la aceeași instanţă pentru rejudecare.

Pentru a pronunţa această decizie, s-a constatat că instanţa de apel nu a răspuns motivului de apel vizând acordarea de măsuri reparatorii constând în compensare cu alte bunuri sau servicii de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în condiţiile în care terenul solicitat prin notificare este imposibil de restituit în natură.

S-a ignorat că, pentru terenul afectat de amenajări de utilitate publică solicitat de reclamanţi, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Bârlad nr. 99 din 31 martie 2005, pârâtul a oferit în echivalent un teren, iar reclamanţii și-au exprimat acordul pentru acceptarea acestei măsuri compensatorii.

Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Iași sub număr unic de dosar, iar prin decizia nr. 70 din 15 aprilie 2009, această instanţă a admis apelul reclamanţilor și a schimbat în tot sentinţa atacată.

În consecinţă, a admis contestaţia și a modificat în parte dispoziţia nr. 2195 din 24 august 2006 emisă de Primarul Municipiului Bârlad, în sensul acordării de măsuri reparatorii prin compensare cu teren liber în suprafaţă de 598,80 mp situat în Bârlad potrivit Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Bârlad nr. 99 din 31 martir 2005.

S-a arătat, în considerente, că, potrivit art. 10 alin. (10) raportat la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, se pot acorda măsuri reparatorii în echivalent prin compensare cu bunuri și servicii pentru terenul preluat abuziv, cu acordul persoanei îndreptăţite.

În speţă, reclamanţii au fost de acord să li se restituie o suprafaţă de teren echivalentă în compensare, dintre cele prevăzute prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Bârlad nr. 99 din 31 martie 2005, confirmată prin adresa nr. 11578 din 27 noiembrie 2007 emisă de Primăria Municipiului Bârlad, respectiv terenul oferit prin adresa nr. 7787 din 12 noiembrie 2007 a aceleiași autorităţi administrative, situat în Bârlad, acceptat ca atare.

Împotriva deciziei menţionate, au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

S-a susţinut, în esenţă, că dispoziţia de acordare de măsuri reparatorii în compensare cu teren liber în suprafaţă egală cu terenul expropriat de 598,80 mp, contravine prevederilor art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, deoarece valoarea terenului expropriat este mai mare decât cea a terenului oferit în compensare.

Acordarea de măsuri reparatorii în echivalent nu înseamnă întotdeauna egalitatea între suprafaţa terenului expropriat și a celui oferit în compensare, ci se apreciază în raport de valoarea actualizată a bunurilor expropriate.

Recurenţii au solicitat modificarea parţială a deciziei recurate, în sensul acordării de măsuri reparatorii în echivalent prin compensare cu o suprafaţă din terenul situat în Bârlad, potrivit Hotărârii Consiliului Local Bârlad nr. 99 din 31 mai 2005, echivalent ca valoare cu terenul expropriat.

Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte reţine că, în cauză, instanţa de apel a stabilit că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii pentru o suprafaţă de 598,80 mp expropriată în anul 1966, pentru care a dispus în sarcina unităţii deţinătoare acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin compensare cu o suprafaţă egală din terenul situat în Bârlad, disponibilizat în acest scop prin Hotărârea Consiliului Local Bârlad nr. 99 din 31 mai 2005.

Criticile reclamanţilor din motivarea prezentei căi de atac vizează compatibilitatea acestei dispoziţii cu prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001, în sensul necesităţii asigurării unei egalităţi valorice între terenul preluat abuziv de către stat și cel acordat în compensare.

Susţinerile cu acest obiect ale recurenţilor sunt fondate.

Dat fiind caracterul reparator al măsurilor preconizate de legiuitor, se impune ca toate aceste măsuri să fie acordate în mod just și echitabil, astfel încât să acopere, de o manieră rezonabilă, prejudiciul suferit de proprietarii ale căror imobile au fost preluate abuziv de stat în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001.

În acest context, acordarea de măsuri reparatorii constând în compensarea cu alte bunuri oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării, prevăzută de art. 10 alin. (10), semnifică, în cazul unui teren imposibil de restituit în natură, punerea la dispoziţie a unui teren de valoare egală, susceptibil a înlocui pierderea materială suferită, egalitatea valorică fiind, prin definiţie, de esenţa unei acţiuni de compensare.

Astfel, în mod greșit a apreciat instanţa de apel că măsura compensării, acceptată de către persoanele îndreptăţite, trebuie să reflecte întinderea terenului preluat abuziv, și nu valoarea acestuia, după cum rezultă din prevederea legală menţionată anterior.

Pentru acest motiv, se impune admiterea recursului reclamanţilor, fiind întrunit cazul descris de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Se constată, însă, că din probele deja administrate nu rezultă nici valoarea terenului preluat abuziv de către stat, nici valoarea terenului oferit în compensare, pentru ca această instanţă să determine conţinutul valoric al măsurii reparatorii dispuse necontestat în cauză.

Fiind necesară în acest sens administrarea unei probe noi, respectiv o expertiză topografică, în condiţiile art. 10 alin. (9) Cod procedură civilă, nu se va proceda la modificarea deciziei recurate, ci se va dispune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeași instanţă, conform art. 312 alin. (3) Cod procedură civilă.

Nu pot fi primite susţinerile recurenţilor în sensul că această instanţă ar putea dispune generic restituirea în natură în compensare a unei suprafeţe din teren, de valoare egală cu cel expropriat de la reclamanţi.

Investită fiind cu soluţionarea contestaţiei împotriva dispoziţiei administrative emise în procedura Legii nr. 10/2001, instanţa de judecată, în ipoteza admiterii pretenţiilor reclamantului, reexaminează în fond notificarea în limitele învestirii, pronunţând o hotărâre susceptibilă de executare de către debitorul obligaţiei astfel stabilite.

Cu excepţia situaţiilor în care legiuitorul a prevăzut expres procedura de evaluare a măsurilor reparatorii cuvenite persoanelor îndreptăţite, cum este cazul despăgubirilor acordate în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, conţinutul obligaţiei în sarcina entităţii învestite cu soluţionarea notificării trebuie să fie clar și neechivoc determinat de către instanţă, pentru a face posibilă executarea de către debitor.

În ipoteza compensării, a nu determina în cursul judecăţii valoarea bunurilor supuse acestei operaţiuni, în vederea stabilirii echilibrului valoric necesar, ar însemna ca aceste acte să fie efectuate de către părţi sau doar de către debitor în faza executării, ceea ce este inadmisibil, deoarece conţinutul și întinderea obligaţiei nu pot fi lăsate la aprecierea părţilor.

În plus, o dispoziţie judecătorească echivocă sau incompletă ar genera dificultăţi de executare, impunând recurgerea la proceduri suplimentare, precum cele din art. 2811 și următoarele Cod procedură civilă sau art. 399 și următoarele Cod procedură civilă.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte a admis recursul și a casat decizia, cu trimiterea cauzei spre re judecare la aceeași instanţă de apel, în temeiul art. 312 alin. (3) Cod procedură civilă.

Cu ocazia rejudecării, se va efectua o expertiză topografică pentru determinarea valorii terenului expropriat și a celui oferit spre compensare, potrivit criteriilor din art. 10 alin. (9) Legea nr. 10/2001.