Admissibility of new evidence in judicial phase to verify administrative refusal of property restitution under Law 10/2001

Acţiune privind anularea deciziei prin care se respinge cererea de restituire în natura a unui imobil preluat în mod abuziv de stat. Posibilitatea administrării de noi probe în faza contencioasă.

Cuprins pe materii. Drept civil. Drept de proprietate. Acţiune privind anularea deciziei prin care se respinge cererea de restituire în natura a unui imobil preluat în mod abuziv de stat. Posibilitatea administrării de noi probe în faza contencioasă

Index alfabetic. Drept civil.

- decizie

- faza contencioasă

Legea nr. 10/2001: art. 23

Art.23 din Legea nr.10/2001 limitează durata depunerii probelor necesare evaluării pretenţiunilor de restituire a imobilelor la care se referă legea numai la faza administrativă – până la soluţionarea notificării, fără a obstrucţiona această posibilitate și în faza contencioasă supusă dispoziţiunilor Codului de procedură civilă.

Verificarea legalităţii deciziei unităţii deţinătoare nu se face numai în temeiul actelor supuse aprecierii acesteia ci în contextul tuturor probelor, inclusiv a acelora administrate în faza contencioasă, o atare viziune înscriindu-se în raţiunea legii și principiului de interpretare a acesteia în interesul celor îndreptăţiţi la restituirea bunurilor de care au fost lipsiţi în mod abuziv

Î.C.C.J, Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1827 din 17 martie 2010.

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul București, secţia a IV-a civilă C.P. și C.A.A. au solicitat anularea deciziei nr.165 din 22 martie 2006 emisă de RAAPPS – motivat de faptul că li se refuza restituirea unui imobil din București pentru lipsa actelor doveditoare, deși acestea depuse fiind la dosarul administrativ nr.14239/2001 au dispărut.

În instanţă contestatorii au depus actele care le atestă calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii și dreptul de proprietate al autorilor lor asupra imobilului revendicat.

Tribunalul București prin sentinţa nr.1342 din 17 noiembrie 2006 – a admis contestaţia reclamanţilor în contradictoriu cu RAAPPS, a anulat decizia nr. 165 din 22 martie 2006 emisă de intimată și a obligat intimata RAAPPS să emită o nouă decizie privind restituirea în natură a părţii din imobilul în litigiu pe care îl are în administrare.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că reclamanţii-contestatori au probat că la nivelul anului 1947 și ulterior, M.T. (fostă D.) a deţinut în proprietate imobilul din București, naţionalizat în temeiul Decretului nr.92/1950 și că aceștia sunt moștenitorii numitei C.P., succesoarea proprietarei imobilului.

Notificarea adresată de reclamanţii-contestatori Primăriei Municipiului București a fost înaintată fără a fi însoţită de actele doveditoare atașate acesteia intimatei RAAPPPS care are în administrare o parte din imobilul naţionalizat.

Cum din actele atașate dosarului cauzei a rezultat că imobilul face obiectul de reglementare al Legii nr.10/2001 și că reclamanţii-contestatori sunt persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii pentru partea din imobilul aflat în administrarea RAAPPS – respectiv apartamentul nr. 2 parter și garaj cu terenul aferent în suprafaţă de 40,70 mp, instanţa a procedat la anularea dispoziţiei nr.165/2006 emisă de RAAPPS și la obligarea intimatei la emiterea unei noi dispoziţii de restituire în natură a imobilului în litigiu pe care îl are în administrare.

Curtea de Apel București, secţia a III-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de RAAPPS împotriva sentinţei nr. 1342 din 7 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul București, secţia a V-a civilă.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a concluzionat că cele reţinute de tribunal, ca instanţă de fond în considerentele sentinţei își găsesc suport în probele dosarului și corespondent în dispoziţiunile legale, astfel că, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea măsurilor reparatorii în privinţa părţii din imobilul pe care intimata îl are în administrare.

În ceea ce privește cererea de intervenţie în interesul apelantei – formulată de Z.A., Curtea a concluzionat că absenţa nejustificată a acesteia la două termene de judecată, fapt pentru care nu s-a putut discuta admisibilitatea în principiu a intervenţiei, echivalează cu retragerea cererii.

Împotriva deciziei a declarat recurs RAAPPS, în motivele de recurs fiind invocate în nulităţile prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În susţinerea recursului se critică decizia sub următoarele aspecte:

- Administrarea de acte noi în faza contencioasă a cauzei contravine art. 23 din Legea nr. 10/2001, instanţa fiind investită doar cu verificarea legalităţii deciziei în condiţiile în care entitatea deţinătoare a avut în vedere anumite acte, pronunţându-se în faza contencioasă.

- Instanţa de fond și aceea de apel nu au arătat în baza căror acte și-au întemeiat convingerea că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite, deși aceștia sunt culpabili de nedepunerea lor urmare adresei ce le-a fost înaintată de RAAPPS. S-a apreciat de asemenea de recurentă că decizia apelată este nelegală și din perspectiva actelor depuse cu ocazia procesului, deoarece acestea nu probează calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite și nici descrierea construcţiei demolate pentru care urmează a fi acordate despăgubiri.

- Instanţa de apel nu s-a pronunţat în privinţa criticilor aduse în apel de RAAPPS procesului-verbal de înscriere a imobilului în C.F. 39162/1940 – care este o copie xerox ilizibilă, cu multiple ștersături și adăugiri, care vizează un alt imobil decât cel revendicat de reclamanţi.

- Copia deciziei nr.675/606/1929 are în vedere un act de partaj voluntar al masei succesorale a defunctului T.I. din care nu reiese că imobilul solicitat a fi restituit a fost atribuit antecesoarei reclamanţilor T.P.

- Reclamanţii-contestatori nu și-au probat descendenţa și nici nu au depus declaraţiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 10/2001 – cum că autorii lor nu au primit despăgubiri în temeiul acordurilor internaţionale privind reglementarea problemelor financiare în suspensie.

- În afară de aceasta nu au probat împrejurarea potrivit căreia imobilul teren nu a făcut obiectul măsurilor de reparaţie prevăzute de Legea nr. 18/1991.

Recursul este întemeiat astfel cum se va arăta în cele ce urmează.

Art.23 din Legea nr.10/2001 limitează durata depunerii probelor necesare evaluării pretenţiunilor de restituire a imobilelor la care se referă legea numai la faza administrativă – până la soluţionarea notificării, fără a obstrucţiona această posibilitate și în faza contencioasă supusă dispoziţiunilor Codului de procedură civilă.

Verificarea legalităţii deciziei unităţii deţinătoare nu se face numai în temeiul actelor supuse aprecierii acesteia ci în contextul tuturor probelor, inclusiv a acelora administrate în faza contencioasă, o atare viziune înscriindu-se în raţiunea legii și principiului de interpretare a acesteia în interesul celor îndreptăţiţi la restituirea bunurilor de care au fost lipsiţi în mod abuziv.

În cauză însă instanţa de apel nu și-a fondat soluţia pe un material probator complet menit să identifice imobilul a cărui restituire s-a solicitat, dreptul de proprietate al antecesorilor reclamanţilor, calitatea acestora de succesori și dacă imobilul a fost preluat de stat ori a fost supus altor operaţiuni juridice.

Decizia nr. 675 din 6 iunie 1929 – care are în vedere un act de partaj voluntar al averii succesorale a defunctului T.I. face trimitere la modalitatea de lotizare propusă prin expertiză, fără a se putea deduce dacă atribuirea imobilului în litigiu s-a făcut în lotul antecesorilor reclamanţilor. În atari condiţiuni, decizia nu atestă dreptul de proprietate al antecesorilor reclamanţilor în absenţa actului de proprietate al defunctului T.I. asupra imobilului în litigiu și a probei privind posesiunea imobilului.

Certificatul de moștenitor nr.81/1956 al defunctei T.I.M. care atestă calitatea de succesoare a P.C. autoarea reclamanţilor nu confirmă existenţa în masa succesorală a imobilului în litigiu, deși în procesul-verbal din 11 decembrie 1941 pentru înscrierea în C.F. M.I.T., căsătorită D., figurează cu imobilul din str. Cpt. P. dar la nr. 37 și nr. 29 București – compus din teren în suprafaţă de 658 mp și o construcţie cu parter, etaj și mansardă.

Faţă de aceste incoerenţe a actelor de proprietate, instanţa era datoare să dispună atașarea la dosarul cauzei a extrasului de carte funciară, istoricul de rol fiscal din care să reiasă data și motivul închiderii rolului,, actul de preluare a imobilului sau orice alt act emanând de la o autoritate, care atestă direct sau indirect faptul că bunul a aparţinut și a fost preluat de stat de la T.I.M. căsătorită D. sau de la C.P. ori că acesta a făcut obiectul altor operaţiuni juridice.

De asemenea, instanţa era datoare să dispună depunerea la dosarul cauzei a unui certificat de nomenclatură urbană pentru a stabili dacă imobilul de la nr.37-39, str. Cpt. P. – a primit actualul nr. 29 și să procedeze pe calea unei expertize topo – având în vedere actul de proprietate al antecesorului reclamanţilor, I.T., la identificarea imobilului în litigiu, la determinarea suprafeţei reale a terenului (658 mp sau 400 mp) și a construcţiilor existente pe teren – în prezent demolate, pentru care se va face în cauză aplicarea art. 32 din Legea nr. 10/2001.

În același scop vor fi suplimentate probele – pentru descrierea construcţiilor aflate pe teren și determinarea momentului demolării lor, anterior sau ulterior preluării de către stat.

- În aplicarea dispoziţiunilor art. 5 din Legea nr.10/2001 – reclamanţii vor depune la dosar, declaraţii autentice pe proprie răspundere privitoare la despăgubirile eventual primite de autorii lor potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie.

Din perspectiva insuficienţei probatoriilor administrate în cauză, care echivalează cu nesoluţionarea cauzei pe fondul său, se impune aplicarea în cauză a dispoziţiunilor art. 314 Cod procedură civilă în sensul admiterii recursului RAAPPS și casarea deciziei nr. 51 din 29 ianuarie 2009 a Curţii de Apel București cu trimitere spre rejudecare.