Eligibility of statutory compensation for property in the public domain previously expropriated by the state

Imobil preluat în mod abuziv de stat și aflat în prezent în domeniului public al statului. Acordarea de despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Cuprins pe materii. Drept civil. Imobil preluat în mod abuziv de stat și aflat în prezent în domeniului public al statului. Acordarea de despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Index alfabetic.. Drept civil

- imobil

- domeniu public al statului

- despăgubiri

Legea nr. 247/2005: Titlul VII

Nicio dispoziţie din Legea nr. 10/2001 nu interzice acordarea despăgubirilor pe care le reglementează pentru imobile ce aparţin domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale, dacă acestea au fost preluate în mod abuziv de stat în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001. În consecinţă, despăgubirile cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pot fi acordate inclusiv pentru imobile care, în prezent, aparţin domeniului public, dacă regimul juridic al bunurilor intră în sfera de reglementare a actului normativ.

Î.C.C.J, Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1248 din 25 februarie 2010 .

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa S.A.V. a chemat în judecată Primarul Orașului Eforie și Orașul Eforie prin Primar și a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în temeiul Legii nr. 10/2001, să dispună obligarea pârâţilor la restituirea în natură a terenului intravilan în suprafaţă de 300 mp situat în Eforie Sud.

Prin sentinţa civilă nr. 1508 din 2 decembrie 2008 Tribunalul Constanţa a respins ca nefondată acţiunea reclamantei, decedată pe parcursul soluţionării litigiului și a cărei calitate procesuală a fost transmisă moștenitorului său, S.V.P.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că:

Prin titlul de proprietate nr. 543 din 4 martie 1926, Statul Român prin Ministerul Agriculturii și al Domeniilor i-a vândut lui Gh. T. un loc de casă în suprafaţă de 300 mp lotul 977 din parcelarea Tuzla - Techirghiol.

Cumpărătorul Gh.T. a fost înregistrat ca proprietar al terenului în evidenţele financiare ale Orașului Eforie până în anul 1958, matricola nr. 1416; după această dată, proprietarul nu mai este înscris, astfel încât, în anul 1961, s-a solicitat constatarea terenului ca fiind fără stăpân și trecerea lui în proprietatea statului în conformitate cu Decretul nr. 111/1951; acest lucru s-a întâmplat prin sentinţa nr. 4925/1964 pronunţată de Tribunalul Popular Constanţa în dosarul nr.2015/1961.

Prin notificarea nr. 1216 din 11 iulie 2001 adresată Primăriei Orașului Eforie, reclamanta - în calitate de fiică a fostului proprietar - a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 300 mp, lot 977 sau măsuri reparatorii în echivalent.

Cum entitatea notificată nu a dat curs notificării, reclamanta s-a adresat, în cursul anului 2007, instanţei judecătorești obţinând sentinţa civilă nr.56 din 28 ianuarie 2008 a Tribunalului Constanţa, prin care a fost obligat pârâtul Primarul Orașului Eforie să soluţioneze prin dispoziţie sau decizie motivată notificarea înregistrată sub nr. 1216 din 11 iulie 2001 la BEJ S.C.A., privind restituirea terenului în suprafaţă de 300 mp situat în Tuzla - Techirghiol, fostul lot 977, din fosta localitate Vasile Roaită.

Terenul ce face obiectul solicitării de restituire a fost identificat de expertul numit de instanţă prin raportul de expertiză imobiliară. Imobilul ce formează lotul 977 din Planul parcelar „Tuzla Techirghiol" din Eforie Sud, este format din suprafaţa totală de teren de 300 mp. Parte din amplasamentul acestui lot, în suprafaţă de aproximativ 116,0 mp, este înecată de apele Mării Negre, iar restul de teren, în suprafaţă de 184,0 mp, constituie plaja de nisip aflată lângă limita de delimitare cu apele mării.

Prin hotărârea nr. 38 din 28 ianuarie 2001, Consiliul Local Eforie a aprobat procesul verbal de stabilirea vecinătăţilor dintre domeniul public de interes naţional aflat în administrarea C.N. Apele Române Dobrogea-Litoral și domeniul privat al Orașului Eforie, prin adresa nr.720 din 21 mai 2008 a DADPP Oraș Eforie confirmând că lotul 977 este situat pe plaja Mării Negre aparţinând domeniului public de interes naţional.

Legea nr. 10/2001 a prevăzut o procedură de restituire în natură sau echivalent ce presupune implicarea celor care deţin cu orice titlu imobilele preluate în mod abuziv de stat, procedură ce este alcătuită dintr-o etapă administrativă care este obligatorie și o etapa facultativă eventuală, ce privește controlul judecătoresc al actelor emise în cadrul procedurii administrative.

Procedura administrativă este declanșată de cererea de restituire care, în accepţiunea legii, este conţinută într-o notificare expediată unităţii deţinătoare, prin intermediul unui executor judecătoresc.

Prin ,,unităţi deţinătoare", în principiu, se poate înţelege orice persoană juridică de drept public sau privat creată de stat sau, după caz, de autorităţile administrative publice centrale ori locale, precum și organizaţiile cooperatiste care deţin cu orice titlu imobilele preluate în mod abuziv în condiţiile prevăzute de art. 2 din lege.

Regimul proprietăţii publice este conturat de art. 135 din Constituţie conform căruia, bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. în condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică ( al.3. și 4).

Așadar, titular al dreptului de proprietate este întotdeauna statul care îl poate da în folosinţă (indiferent care este forma juridică: dare în administrare, concesionare sau închiriere și folosinţă gratuită) unor alte subiecte de drept.

Este și situaţia terenului care a fost proprietatea autorului reclamantei care, în parte, este ocupat de apele Mării Negre, iar în parte constituie plaja de nisip.

Cum notificanta nu a cunoscut persoana juridică deţinătoare a imobilului, în mod corect, în temeiul art.28 (fost 26) din lege a adresat solicitarea de restituire primăriei în a cărei rază se află imobilul. Cu toate acestea, reclamanta nu a continuat procedura prevăzută de acest text - având în vedere pasivitatea primăriei - conform căruia, în cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată, persoana îndreptăţită poate chema în judecată statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 90 de zile de la data la care a expirat termenul prevăzut la alin. 1, dacă nu a primit comunicarea din partea primăriei, sau de la data comunicării, solicitând restituirea. Este și motivul pentru care, deși s-a dovedit că pârâţii nu sunt deţinătorii imobilului preluat abuziv, totuși aceștia stau în judecată ca persoană de la care se solicită restituirea în natură sau reparaţii în echivalent, ca unice persoane juridice notificate, respingându-se excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Măsurile reparatorii, oricare ar fi acestea, pot fi dispuse numai de persoana juridică care are posibilitatea (văzută aici ca atribut al capacităţii de folosinţă) de a lua măsuri cu caracter patrimonial asupra bunurilor deţinute cu titlu de proprietate.

Or, reclamanta a solicitat restituirea în natură și ulterior măsuri reparatorii în echivalent de la Primarul Orașului Eforie, pentru un bun care se află în patrimoniul Statului și în administrarea CN Apele Române Dobrogea Litoral, fără să fi urmat procedura prevăzută de art. 28 alin. (3). sau să fi expediat o notificare C.N. Apele Române Dobrogea Litoral.

Această situaţie face ca pârâţii Primarul Orașului Eforie și Orașul Eforie sa nu poată acorda aceste măsuri reparatorii (deși au calitate procesuală pasivă ca urmare a primiri notificării) din moment ce nu sunt „unitate deţinătoare" astfel că, deși practic le revine obligaţia de a răspunde notificării (în temeiul efectului general al cererii de restituire) nu au și posibilitatea de a dispune măsurile cerute de reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul S.V.P., iar prin decizia civilă nr. 160/C, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul declarat și a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis acţiunea și a obligat pârâţii să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea 247/2005.

Instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Judecătorul fondului a stabilit corect situaţia juridică a imobilului ce a făcut obiectul notificării 1216 din 11 iulie 2001, în sensul că, pe baza expertizei tehnice imobiliare dispuse și administrate în cauză, a constatat că imobilul - teren situat în Eforie Sud, lotul 977 dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1926 între Statul Român ( vânzător ) și autorul notificantei, T.G. (cumpărător), este în prezent parţial acoperit de apele Mării Negre și parţial de plajă.

În aceste condiţii, este indiscutabil faptul că, odată dovedită calitatea de succesor legal și deopotrivă cea de titular al dreptului de proprietate asupra bunului preluat abuziv de către stat (reţinute de altfel și de către instanţa de fond), devin incidente dispoziţiile art. 3 și ale art. 4 din Legea nr. 10/2001, în sensul că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în condiţiile legii speciale.

Din acest punct de vedere, susţinerile referitoare la actualul regim juridic al bunului și la apartenenţa lui la domeniul public de interes naţional nu au relevanţă, câtă vreme Legea nr. 10/2001 nu încalcă regula instituită prin art. 135 din Constituţie și art. 11 din Legea nr. 213/1998, dar nici nu înlătură, pe criteriul acestei apartenenţe, beneficiul măsurilor reparatorii.

Situaţia juridică relevată în cauză exclude, prin urmare, interesul în determinarea entităţii care întrunește în final calitatea de persoană deţinătoare, cu atât mai mult cu cât nici un înscris nu atestă că în cauză autoritatea publică locală căreia i-a fost înaintată notificarea în condiţiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 a transmis-o, împreună cu documentaţia aferentă, în raport de - prevederile art. 27 din lege, Companiei Naţionale Apele Române, comunicând în egală măsură notificantului, datele privitoare la deţinătorul de facto al imobilului.

Împrejurarea că imobilul este în prezent afectat de regimul proprietăţii publice de interes naţional nu induce, așadar, decât soluţia măsurilor reparatorii, dar nu a celei în echivalent din patrimoniul unităţii administrative ori al altei entităţi, întrucât este exclus ca un bun cu regimul juridic menţionat să poată fi înlocuit valoric cu un altul din domeniul privat, astfel că singura posibilitate legală de reparaţie rămâne acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs pârâţii Orașul eforie prin Primar și Primarul Orașului Eforie.

Prin motivele de recurs, se formulează următoarele critici de nelegalitate în legătură cu decizia recurată:

Imobilul ce formează lotul 977 din Planul parcelar „Tuzla Techirghiol” din Eforie Sud este format din suprafaţa totală de teren de 300 mp. Parte din amplasamentul acestui lot în suprafaţă de aproximativ 116,0 mp este înecată de apele Marii Negre, iar restul de teren in suprafaţa de 184,0 mp, constitute plaja de nisip aflată lângă limita de delimitare cu apele mării.

Terenul face parte din domeniul public de interes naţional și, prin HG nr. 711/1999, este atribuit în concesiune CN Apele Romane SA Dobrogea-Litoral.

Pentru a fi delimitat de domeniul privat al orașului Eforie, a fost semnat procesul verbal nr. 4202 din 5 aprilie 2000 privind stabilirea vecinătăţilor între domeniul public de interes naţional (plajele litoralului românesc al Mării Negre) administrat de CN Apele Române SA Direcţia Apelor Dobrogea și domeniul public sau privat al orașului Eforie, aprobat prin Hotărârea nr.38 din 28 ianuarie .200l a Consiliului Local Eforie.

Se invocă art. 135 din Constituţie, art. 21 alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 10/2001, precum și dispoziţiile Capitolului II din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 și se susţine că unitatea deţinătoare a terenului notificat de autoarea reclamantului este Compania Naţională Apele Române - Dobrogea SA.

Deși recurentul nu încadrează în drept criticile formulate, Înalta Curte nu poate constata nulitatea recursului declarat, deoarece dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea acestora în prevederile art. 304 pct. 9 Cpc.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Este necontestat în cauză că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de stat în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001 și că reclamanta are, în condiţiile acestei legi, calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea bunului ce a aparţinut autorului său.

Nu a făcut, de asemenea, obiect de critică în căile de atac declarate în cauză, situaţia de fapt stabilită de prima instanţă prin interpretarea probelor administrate: imobilul ce formează lotul 977 din Planul parcelar „Tuzla Techirghiol” din Eforie Sud, este format din suprafaţa totală de teren de 300 mp. Parte din amplasamentul acestui lot, în suprafaţă de aproximativ 116,0 mp, este înecată de apele Mării Negre, iar restul de teren, în suprafaţă de 184,0 mp, constituie plaja de nisip aflată lângă limita de delimitare cu apele mării.

Contrar celor susţinute prin motivele de recurs, Înalta Curte apreciază că nicio dispoziţie din Legea nr. 10/2001 nu interzice acordarea despăgubirilor pe care le reglementează pentru imobile ce aparţin domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale, dacă acestea au fost preluate în mod abuziv de stat în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001. În consecinţă, despăgubirile cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pot fi acordate inclusiv pentru imobile care, în prezent, aparţin domeniului public, dacă regimul juridic al bunurilor intră în sfera de reglementare a actului normativ.

În ceea ce privește persoana juridică obligată să propună acordarea acestor despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea care a învestit instanţele în prezentul litigiu, astfel cum aceasta a fost completată pe parcursul soluţionării cauzei, reclamanta S.A.V. a solicitat obligarea pârâţilor Primarul Orașului Eforie și Orașul Eforie prin Primar la restituirea în natură sau prin echivalent a terenului intravilan în suprafaţă de 300 mp situat în Eforie Sud.

Acest teren a făcut obiectul notificării nr. 1216 din 11 iulie 2001 formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 și adresată pârâţilor prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc S.C.A.

Prin sentinţa civilă nr. 56 din 28 ianuarie 2008 rămasă irevocabilă Tribunalul Constanţa, constatând că pârâţii, în calitate de unitate deţinătoare, nu și-au îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001 de a soluţiona în termen de 60 de zile de la înregistrare notificarea ce le-a fost adresată, a admis cererea reclamantei S.A.V. și i-a obligat să soluţioneze prin dispoziţie sau decizie motivată notificarea înregistrată sub nr. 1216 din 11 iulie 2001 privind restituirea terenului în suprafaţă de 300 mp situat în Eforie Sud.

Prin urmare, printr-o hotărâre judecătorească definitivă anterioară, a fost reţinută în sarcina pârâţilor obligaţia de a soluţiona notificarea formulată de reclamantă în legătură cu terenul ce face obiectul prezentului litigiu, instanţa apreciind că Primăria Orașului Eforie are calitatea de unitate deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001.

Statuarea instanţei în litigiul precedent în legătură cu unitatea deţinătoare, obligată să soluţioneze notificarea formulată în legătură cu imobilul în cauză, chiar dacă reprezintă o problemă rezolvată pe cale incidentală reprezintă o chestiune prejudicială care împiedică reluarea dezbaterilor sub acest aspect sau cenzurarea celor judecate în cauza anterioară, verificarea jurisdicţională a instanţei anterioare fiind obligatorie.

A admite în prezenta cauză că o altă persoană juridică este obligată să propună acordarea de despăgubiri în soluţionarea aceleiași notificări, înseamnă a nesocoti puterea de lucru judecat și efectele juridice de care se bucură o hotărâre judecătorească definitivă anterioară.

Pentru considerentele expuse, apreciind ca legală decizia pronunţată de instanţa de apel, în temeiul art. 312 alin. (1) C.p.c.., Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat.