Standing of religious diocese for property restitution: equivalence of diocese and episcopate naming and representation by the bishop

Imobil preluat de stat în mod abuziv din proprietatea Diecezei Romano Catolică. Calitatea procesuală a Episcopiei Catolice.

Cuprins pe materii. Drept procesual civil. Imobil preluat de stat în mod abuziv din proprietatea Diecezei Romano Catolică. Calitatea procesuală a Episcopiei Catolice.

Index alfabetic. Drept procesual civil.

- Imobil;

- preluare abuzivă;

- calitate procesuală.

OUG. Nr. 94/2000: art. 1, art. 4

Legea nr. 489/2006

Simpla neconcordanţă de denumire dată unei structuri organizatorice aparţinând unui centru de cult, în speţă – dieceză, entitate înregistrată în cartea funciară în anul 1890 – și episcopie, entitate în structura centrului de cult în anul 2003, nu este de natură, prin ea însăși, în lipsa unor dovezi în sensul că cele două entităţi ar fi distincte în structura centrului de cult, să susţină excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Episcopia Romano Catolică.

Pe de altă parte, indiferent de denumirea dată structurii sale organizatorice, concluzia se impune justificat și de faptul că, în realitate, bunurile aparţin centrului de cult, în speţă Bisericii Romano Catolice, care este reprezentată într-un anumit teritoriu determinat prin episcop.

Anume, episcopul este cel care exercită atribuţia de reprezentare a centrului de cult romano catolic în cadrul structurii organizatorice în care își exercită autoritatea și aceasta indiferent de denumirea dată acestei structurii - dieceză sau episcopie - .

Î.C.C.J, Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1015 din 17 februarie 2010.

Prin cererea înregistrată la data de 1 iunie 2007, reclamanta Episcopia Romano Catolică Satu Mare, prin episcopul S.E., a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA București solicitând să se constate că are calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea în natură a imobilului – casă și curte în suprafaţă de 554 mp -, situat în Satu Mare și să se dispună intabularea dreptului de proprietate în favoarea sa, invocând incidenţa dispoziţiilor OUG nr. 94/2000.

Prin întâmpinarea formulată la data de 26 octombrie 2007 pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, susţinând că nu face dovada identităţii cu titulara dreptului de proprietate asupra imobilului naţionalizat de stat prin Decretul nr. 176/1948, Dieceza Romano Catolică Satu Mare iar prin cererea reconvenţională, a solicitat ca reclamanta să fie obligată să-i plătească contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului și să se instituie în favoarea sa un drept de retenţie până la achitarea debitului.

Prin sentinţa civilă nr. 1817 din 5 decembrie 2008, Tribunalul București, secţia a IV – a civilă a admis cererea, a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită, în sensul art. 1 din OUG nr. 94/2000, și a obligat pe pârâtă să retrocedeze imobilul reclamantei.

Prin aceeași sentinţă a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei și a fost admisă, în parte, cererea reconvenţională, reclamanta fiind obligată să plătească pârâtei o despăgubire în sumă de 3982,32 lei, reprezentând contravaloarea sporului de valoarea adus imobilului, respingând capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenţie.

În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că nu poate primi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, Episcopia Catolică Sau Mare, întrucât imobilul în litigiu, potrivit menţiunilor de carte funciară, începând cu anul 1890, a fost proprietatea Diecezei Romano – Catolice de Satu Mare, dieceză care, conform dreptului canonic, este reprezentanta Episcopiei Romano – Catolice, care exercită, prin conducătorul său spiritual – episcopul - atribuţiile specifice, inclusiv cele de administrator al bunurilor aparţinând Bisericii Romano – Catolice.

Pe fondul litigiului, instanţa a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat în mod abuziv, prin naţionalizare în anul 1949, și că, în conformitate cu prevederile art. 1 din OUG nr. 94/2000, se impune a fi restituit în natură reclamantei.

Cum pârâta, deţinătoare cu bună credinţă a imobilului, a adus îmbunătăţiri clădirii, constând în efectuarea unui branșament la reţeaua de gaze naturale și lucrări de renovare la instalaţia sanitară, instanţa a constatat că se impune admiterea cererii reconvenţionale și obligarea pârâtei să îi plătească contravaloarea acestor lucrări în sumă de 3.982,32 lei.

Prin decizia civilă nr. 391/10 iunie 2009, Curtea de Apel București secţia a IV –a civilă a respins apelul declarat de pârâtă, ca nefondat.

În motivarea deciziei instanţa a reţinut că imobilul în litigiu, astfel cum a fost identificat prin expertiza întocmită în cauză în baza menţiunilor din cărţile funciare a aparţinut Diecezei Romano Catolice Satu Mare, că acesta a fost preluat de Statul Român în Baza Decretului nr. 176/1948, și, că în prezent, este deţinut de pârâta SC C. SA, care l-a dobândit în conformitate cu prevederile HG nr. 834/1991, împrejurări în raport de care, în mod corect prima instanţă, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din OUG nr. 94/2000, a dispus retrocedarea sa fostului proprietar.

Instanţa de apel a reţinut și că Biserica Romano – Catolică este organizată, conform Codului de drept canonic în dieceze, care sunt reprezentate prin instituţia episcopului, în cauza dedusă judecăţii, Episcopia Romano - Catolică Satu Mare fiind entitatea cu personalitate juridică, conform certificatului emis de Ministerul Finanţelor, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 489/2006, care reprezintă Dieceza Satu Mare și care are calitate procesuală activă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC C. SA București invocând incidenţa motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 Cod procedură civilă.

În motivarea recursului pârâta susţine că, potrivit can. 376 din Codul canonic al cultului romano – canonic „sunt numiţi diecezani episcopii cărora le-a fost încredinţată grija unei dieceze.” iar potrivit can. 393 „episcopul diecezan reprezintă dieceza în toate problemele ei juridice”.

În raport de dispoziţiile menţionate, pârâta susţine că în mod greșit instanţele de fond nu au primit excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Episcopia Romano – Catolică Satu Mare, persoană juridică care nu se confundă cu Dieceza Satu Mare, reprezentată prin Episcopul Diecezan, entitate din patrimoniul căreia imobilul a fost naţionalizat de stat.

Pârâta susţine că instanţa de apel a interpretat greșit actul dedus judecăţii prin aceea că a reţinut că Dieceza Satu Mare există ca entitate teritorială fără personalitate juridică dar că este reprezentată de Episcopia Satu Mare, fără însă să cerceteze modul în care dieceza a rămas fără personalitate juridică și, respectiv, fără să solicite Episcopiei Romano Catolice să facă dovada că este succesoarea în drepturi a Diecezei Romano – Catolice.

Analizând criticile formulate de pârâtă, care de încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Înalta Curte a constatat că nu pot fi primite pentru următoarele considerente:

În drept, calitatea procesuală activă se determină în raport cu litigiul concret care este supus judecăţii și presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului și persoana care se pretinde titularul dreptului în raportul juridic dedus judecăţii.

Raportul juridic dedus judecăţii este supus reglementării instituite prin OUG nr. 94 din 29 iunie 2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din Români.

Potrivit art. 1 din OUG nr. 94/2000, reţinut drept temei de drept al cererii deduse judecăţii, „Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă”.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. 1 din OUG nr. 94 din 29 iunie 2000, cererile de retrocedare a unor astfel de imobile se depun prin centrul eparhial sau, după caz, centrul de cult, la Comisia specială de retrocedare iar, în cazul în care imobilele sunt deţinute de societăţi comerciale, potrivit art. 2 alin. (2) se transmit unităţii deţinătoare, care are obligaţia de a le soluţiona în termen de 60 de zile de la data completării dosarului.

Ca atare, calitatea procesuală activă a reclamantului, titular al dreptului de retrocedare, în prezenta cauză se verifică în persoana centrului eparhial sau, după caz, a centrului de cult, astfel cum acestea sunt recunoscute prin Legea nr. 489 din 28 decembrie 2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor

Or, în Anexa nr. 1 la Legea nr. 489/2006, la pct. 3, este menţionată ca și centru de cult, Biserica Romano Catolică, biserică care este organizată sub formă de dieceze, înţelegând prin aceasta „o porţiune a poporului lui Dumnezeu, încredinţată unui episcop” (can. 369), episcopul diecezan fiind cel care „reprezintă dieceza în toate problemele ei juridice”(can. 393).

Or, centrul de cult - Biserica Romano Catolică, referitor la entităţile sale constitutive (dieceze), a înregistrat ca persoană juridică, pentru zona Satu Mare, „Episcopia Romano - Catolică, cu sediul în municipiul Satu Mare, str. 1 Decembrie, nr. 2”, entitate organizatorică care este condusă de episcopul Schinberger Eugen și care, conform canonului 393, reprezintă această dieceză sau episcopie.

Că imobilul litigiu a aparţinut aceluiași centru de cult - Biserica Romano Catolică -, în cartea funciară fiind înregistrată Dieceza Romano Catolice Satu Mare, și că acest imobil a fost preluat de stat în perioada de referinţă prevăzută de OUG nr. 94/2000, în prezent regăsindu-se în patrimoniul pârâtei – societate pe acţiuni cu capital societăţii majoritar de stat și care, conform prevederilor art. 2 alin. 1 din ordonanţa de urgenţă, are obligaţia de a-l restitui fostului proprietar, nu a fost contestat prin recurs.

În atare situaţie, în mod corect instanţele de fond au constatat că reclamanta Episcopia Romano Catolică Satu Mare, reprezentată prin episcopul Schinberger Eugen are calitate procesuală activă, întrucât ea este acea entitate organizatorică cu personalitate juridică aparţinând centrul de cult - Biserica Romano Catolică – care este condusă de episcopul desemnat și care exercită atribuţiile ce îi sunt conferite de dreptul canonic, printre care și aceea de a reprezenta entitatea în toate problemele ei juridice.

De altminteri, se observă că invocarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Episcopia Romano Catolică Satu Mare, este fundamentată doar pe faptul că această structură nu poartă aceeași denumire cu vechea structură a aceluiași centru de cult, astfel cum este reglementată și în dreptul canonic, anume aceea de Dieceza Romano – Catolică Satu Mare.

Or, pe de o parte, simpla neconcordanţă de denumire dată unei structuri organizatorice aparţinând unui centru de cult, în speţă – dieceză, entitate înregistrată în cartea funciară în anul 1890 – și episcopie, entitate în structura centrului de cult în anul 2003, nu este de natură, prin ea însăși, în lipsa unor dovezi în sensul că cele două entităţi ar fi distincte în structura centrului de cult, să susţină excepţia analizată, astfel cum eronat invocă pârâta.

Pe de altă parte, indiferent de denumirea dată structurii sale organizatorice, concluzia se impune justificat și de faptul că, în realitate, bunurile aparţin centrului de cult, în speţă Bisericii Romano Catolice, care este reprezentată într-un anumit teritoriu determinat prin episcop.

Anume, episcopul este cel care exercită atribuţia de reprezentare a centrului de cult romano catolic în cadrul structurii organizatorice în care își exercită autoritatea și aceasta indiferent de denumirea dată acestei structurii - – dieceză sau episcopie - .

Că în speţă, este vorba doar de o deosebire de denumire rezultă din adresa Bisericii Romano Catolice, nr. 549/1 iulie 2003 prin care se confirmă că în funcţia de „Episcop al Diecezei Satu Mare” a fost desemnat episcopul Schonberger Eugen, în timp ce în Decretul de numire emis de Președintele României (M. Of. nr. 498/2003) se consemnează că „părintele Eugen Anton Schonberger se recunoaște în funcţia de episcop al Episcopiei Romano – Catolice Satu Mare.„

Așa fiind, pentru considerentele de drept arătate care, în parte, le completează pe cele reţinute de instanţele de fond, Înalta Curte urmează a respinge recursul dedus judecăţii.

În conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă, constatând că pârâta a căzut în pretenţii, Înalta Curte urmează a obliga pe reclamantă să plătească reclamantei contravaloarea cheltuielilor avansate la judecata recursului.