Restitution of abuzively nationalized property: whether failure to resolve initial notification precludes applying subsequent statutory amendments granting heirs the shares of non-participating co-heirs.

Acţiune privind restituirea unui imobil preluat în mod abuziv de stat. Nesoluţionarea notificării de către persoana juridică obligată la restituire. Invocarea dispoziţiilor art. 4 alin (4) din Legea nr. 247/ 2005

Cuprins pe materii. Drept civil. Drept de proprietate. Acţiune privind restituirea unui imobil preluat în mod abuziv de stat. Nesoluţionarea notificării de către persoana juridică obligată la restituire.

Index alfabetic. Drept civil.

- notificare

- nesoluţionare

Legea nr. 10/2001: art. 4 alin. (4)

Împrejurarea ca întârzierea in soluţionarea notificării expediate de persoana îndreptăţita a condus in mod obiectiv la o alta configurare a raportului juridic dedus judecaţii, din perspectiva posibilităţii părţii interesate de a invoca (beneficia) de prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 - potrivit cărora „de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalţi moștenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire” – nu trebuie si nu poate să conducă la un alt motiv de tergiversare in realizarea dreptului recunoscut de lege, prin trimiterea părţii in cauză la o alta procedură sau, mai grav, la sancţionarea ei pe motiv ca nu a formulat o alta cerere-notificare (in temeiul noilor dispoziţii legale - Legea nr. 247/2005), pentru simplul motiv ca litera si spiritul legii speciale este in sensul realizării intr-un termen rezonabil a pretenţiilor justificate, nu in sensul tergiversării realizării lor.

Î.C.C.J, Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 792 din 10 februarie 2010.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj reclamantul L.R. a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională „Loteria Română” Cluj să dispună restituirea cotei de ½ din apartamentul nr. 1 situat în municipiul Cluj-Napoca, precum și intabularea cotei de ½ din dreptul de proprietate în cartea funciară menţionată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este moștenitorul lui R.N., care a avut în proprietate imobilul - construcţie și teren, situat în municipiul Cluj, ulterior fiind înscris dreptul de proprietate al statului, în baza Decretului nr. 92/1950, preluarea fiind abuzivă; asupra dreptului său de moștenire după defunctul R.N., s-a pronunţat Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 277A/2003; a formulat notificare în baza Legii 10/2001, pe care a înregistrat-o la Primăria Cluj-Napoca și care a fost transmisă unităţii deţinătoare, Compania Naţională Loteria Română, așa cum rezultă din adresa Primăriei.

Reclamantul a invocat pe lângă calitatea sa de moștenitor și de persoană îndreptăţită la restituire și dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, așa cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, din care rezultă că de cotele moștenitorilor care nu au formulat notificare profită ceilalţi moștenitori ai persoanei îndreptăţite care au formulat cerere de restituire.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 2, ale art. 9 și ale art. 26 din Legea 10/2001.

La data de 13 februarie 2008, pârâta Compania Naţională Loteria Română, Sucursala Cluj a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive.

La data de 25 februarie 2008, reclamantul a formulat o cerere completatoare, prin care a extins cadrul procesual pasiv și în privinţa pârâtei Compania Naţională „Loteria Română”, cu sediul în București.

Pârâta Compania Naţională „Loteria Română” SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetentei teritoriale, excepţia inadmisibilităţii și a prematurităţii acţiunii, raportat la faptul că notificarea nu a fost adresată acestei instituţii. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiata, deoarece ea a dobândit dreptul de administrare asupra spaţiului în discuţie in mod legal, respectiv în baza HG 371/1995.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 10/2001, H.G. nr. 250/2007, H.G. nr. 371/1995, O.U.G. nr. 159/1999, Legea nr. 288/2001.

Prin încheierea nr. 248/2008 a Tribunalului Cluj, a fost admisă excepţia necompetentei teritoriale și a fost declinată competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin decizia civilă nr. 1435 R din 19 iunie 2008 a Curţii de Apel Cluj a fost respins recursul formulat de reclamantul L.R. împotriva încheierii susmenţionate.

La data de 15 februarie 2008, reclamantul L.R. a depus la dosar o precizare, prin care a arătat că apartamentul este înscris în cartea funciară nr. 124343 Cluj sub nr. top. 115/1/1, având părţile comune indivize înscrise în CF 124185 Cluj.

Prin încheiere tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei Compania Naţională „Loteria Română”- Sucursala Zonală Cluj și a respins excepţiile prematurităţii și inadmisibilităţii acţiunii, ca neîntemeiate, motivarea regăsindu-se în încheierea menţionată.

Prin sentinţa civila nr. 1910 din 19.12.2008 a Tribunalului București - Secţia a IV-a Civilă, a fost admisă în parte acţiunea, a fost respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională „Loteria Naţională” - Sucursala Cluj, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă, a fost obligată pârâta Compania Naţională „Loteria Română” SA să restituie reclamantului cota de ½ din apartamentul nr. 1 din Cluj-Napoca, s-a dispus intabularea în favoarea reclamantului a cotei de 1/2 a dreptului de proprietate din apartamentul sus-menţionat în CF 124343 Cluj sub nr. top. 115/1/1 și în CF 124185 Cluj sub nr. top. 115/1 a părţilor indivize comune, a fost obligată pârâta Compania Naţională „Loteria Română” SA la plata către reclamant a sumei de 4089,52 lei, cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinţei, s-a reţinut că, prin notificarea nr. 391 din 20 iulie 2001, reclamantul L.R. a solicitat Primăriei Cluj restituirea în natură a cotei de 1/4 din cota de ½ aparţinând lui R.N., ca unic moștenitor numitei L.A., precum și cota de 1/4 din cota de 1/2 a lui R.N., ca unic moștenitor al unchiului R.T., în total deci cota de ¼ din întreg imobilul situat în Cluj.

Prin decizia civilă nr. 277 A din 15 mai 2003 pronunţată de Curtea de Apel București, Secţia III-a Civilă a fost admis apelul împotriva sentinţei civile nr. 722 din 14 mai 2002 pronunţată de Tribunalul București, Secţia a IV-a Civilă, sentinţa a fost schimbată în totalitate, pe fondul acţiunii dispunându-se următoarele: s-a constatat că defunctul R.N. a avut în proprietate cota parte de 1/2 din imobilul înscris în CF 6940 sub nr. top. 115; s-a constatat că de pe urma defunctului R.N. au rămas ca moștenitori G.M., C.D., R.T. și L.A. cu câte o cotă de ¼ fiecare din cota de 1/2 din imobilul în litigiu, iar de pe urma defunctei L.A. a rămas ca moștenitor reclamantul L.R.

Această decizie a devenit irevocabilă prin respingerea recursurilor formulate, conform deciziei civile nr. 3946 din 13 mai 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie.

În motivarea deciziei menţionate s-a reţinut, în esenţă, că Statul nu are titlu valabil asupra cotei de 1/2 din imobilul care a aparţinut defunctului R.N., imobil naţionalizat pe numele acestuia în baza Decretului nr. 92/1950.

În consecinţă, faţă de cele de mai sus, tribunalul a constatat că reclamantul L.R. a dovedit calitatea sa de moștenitor al persoanei fizice, proprietar al imobilului la data preluării abuzive a acestuia, respectiv de moștenitor a numitei L.A., sora defunctului R.N., deci de persoană îndreptăţită la restituire, potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001.

În același context, s-a reţinut că potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 „De cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalţi moștenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire”.

În consecinţă, având în vedere această modificare a Legii nr. 10/2001 intervenită în anul 2005 (după data formulării notificării iniţiale), cererile succesive ale reclamantului, inclusiv în faza procedurii administrative, prin care a solicitat restituirea întregii cote ce a aparţinut defunctului R.N., precum și faptul că din adresa nr. 72828/452 din 25 octombrie 2005 emisă de Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca rezultă că ceilalţi moștenitori ai defunctului R.N. nu au formulat cerere de restituire în baza Legii nr. 10/2001, în baza art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a apreciat că reclamantul este îndreptăţit la restituirea întregii cote de 1/2 din imobilul în litigiu ce a aparţinut defunctului R.N.

Tribunalul a mai reţinut că, în ceea ce privește apartamentul nr. 1 din imobilul sus-menţionat, situat în Cluj-Napoca, este deţinut de Compania Naţională „Loteria Română” SA, sens în care, prin adresa din data de 24 septembrie 2007 Primăria Municipiului Cluj-Napoca a înaintat acestei instituţii notificarea formulată de reclamant, spre competentă soluţionare.

Deși înregistrată la această unitate de la acea dată (conform ștampilelor de intrare nr. 1594 din 2 octombrie 2007 de la Serviciul Juridic al CN Loteria Română SA), notificarea formulată de reclamant nu a fost soluţionată în termenul legal de 60 de zile.

Având în vedere că pârâta Compania Naţională „Loteria Română” SA are calitatea de unitate deţinătoare, fiind titulara dreptului de administrare asupra spaţiului în discuţie, conform HG nr. 371/1995, cum de altfel a recunoscut pârâta și prin întâmpinarea formulată, s-a constatat că cererea de chemare în judecată este întemeiată.

În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, dar și decizia nr. XX/2007, dată în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, tribunalul a obligat pârâta Compania Naţională „Loteria Română” SA să restituie reclamantului cota de 1/2 din apartamentul nr. 1 din Cluj Napoca, având părţile indivize comune înscrise în CF 124185 Cluj. Totodată, a dispus intabularea în favoarea reclamantului a cotei de 1/2 a dreptului de proprietate din apartamentul susmenţionat în CF 124343 Cluj sub nr. top. 115/1/1 și în CF 124 185 Cluj sub nr. top. 115/1 a părţilor indivize comune.

În baza art. 274 Civ.pr.civ., tribunalul a obligat pârâta Compania Naţională „Loteria Română” SA la plata către reclamant a sumei de 4089,52 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând 3000 lei - onorariu avocat și cheltuieli de transport.

Prin decizia nr. 86 A din 28 aprilie 2009, Curtea de Apel București, Secţia a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a respins apelul formulat de apelanta-pârâta Compania Naţională Loteria Română, ca nefondat, obligând apelanta la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în sumă de 4335 lei.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente de fapt si de drept:

În ceea ce privește motivul de apel prin care s-a susţinut că la data formulării acţiunii nu era îndeplinit termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, care urma să curgă de la data depunerii actelor completatoare și nu de la data înregistrării notificării, Curtea l-a constatat nefondat având în vedere că aceste argumente nu pot conduce la desfiinţarea sentinţei sau la respingerea acţiunii.

De la data formulării notificării (20 iulie 2001) au trecut aproape opt ani, iar de la data la care a recunoscut apelanta că a primit-o spre soluţionare (1 octombrie 2007), aproape doi ani, timp în care aceasta putea să soluţioneze notificarea într-un sens sau altul, sancţiunea pentru nedepunerea eventualelor acte pe care apelanta le considera necesare putând fi respingerea cererii, și acordarea posibilităţii petentului să conteste această decizie în faţa instanţelor de judecata, iar nu amânarea (tergiversarea) sine die a rezolvării notificării.

S-a reţinut ca, din interpretarea coroborată a art. 25 alin. (1) și art. 23 din Legea nr. 10/2001 rezultă că actele doveditoare pot fi depuse până la data soluţionării notificării, adică în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, caz în care ar curge un nou termen de 60 de zile de la depunerea actelor, în care unitatea deţinătoare ar fi obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Depunerea sau nu a actelor este la libera apreciere a persoanei îndreptăţite, altfel, putând da naștere unui abuz din partea unităţii deţinătoare prin solicitarea a tot felul de acte.

Mai mult, s-a arătat ca acest motiv de apel este și inutil, având în vedere că nu poate conduce la respingerea cererii, atât timp cât prin Decizia nr. XX/2007 a ICCJ, dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că, în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate. Ținând cont de intervalul de timp trecut fără ca notificarea să fie soluţionată, refuzul nu poate fi considerat decât nejustificat.

Pentru aceleași motive s-a considerat a fi neîntemeiată și susţinerea apelantei în sensul că ar fi prematură acţiunea, întrucât nu ar fi fost finalizată procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001. Apelanta nu a invocat faptul că nu ar exista identitate între imobilul aflat la adresa str. Gh.D. și cel din str. R.F. nr.4 sau că ar avea dubii cu privire la valabilitatea actelor depuse de către reclamant în dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită, ci doar că i-au fost cerute în faza administrativă, un istoric e rol și legalizarea actelor depuse, pentru a justifica nesoluţionarea în termen a notificării, astfel că nu au fost apreciate drept critici pe fond ale sentinţei, ci în contextul excepţiei prematurităţii acţiunii.

Nu reprezintă un impediment la soluţionarea notificării nici faptul că pe rolul instanţelor s-ar afla un dosar prin care se contestă valabilitatea titlului de proprietate al CNLR S.A. asupra apartamentului nr. 1 situat în Cluj Napoca, str. R.F. (fosta Gh. D. ) nr. 4 și evacuare, în procedura rectificării de Carte funciară, atât timp cât nu există o hotărâre irevocabilă pronunţată în acea cauză. Cel mult apelanta putea să ceară instanţei suspendarea cauzei în temeiul art. 244 pct.1 C.proc.civ., instanţa urmând să hotărască dacă este sau nu temeinică cererea.

În speţă, apelanta CNLR S.A, unitate deţinătoare conform Legii nr. 10/2001, acţionează în calitate de reprezentant al statului român, astfel că îi sunt opozabile hotărârile pronunţate în contradictoriu cu statul român, indiferent cine l-a reprezentat pe acesta în acele litigii, astfel că îi este opozabilă și hotărârea menţionată de către prima instanţă, decizia civilă nr. 3946 din 13 mai 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie prin care s-a stabilit că Statul nu are titlu valabil asupra cotei de 1/2 din imobil. În speţă, nu interesează temeiul deţinerii imobilului de către apelantă, atât timp cât aceasta îl deţine pentru stat, apelanta fiind o companie naţională, prevăzută de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, contând dacă statul l-a preluat în mod valabil de la fostul proprietar.

În ceea ce privește motivul de apel prin care s-a susţinut că prin soluţia pronunţată de prima instanţă aceasta a acordat mai mult decât a solicitat petentul prin notificarea formulată în cadrul procedurii administrative, apelanta considerând că pentru cota de care petentul a beneficiat ca urmare a modificării Legii nr. 10/2001, prin introducerea art. 4 alin. (4) (în anul 2005, prin modificările și completările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005), potrivit căruia „De cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalţi moștenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire” era necesar ca petentul să formuleze, în cadrul procedurii administrative, cerere în temeiul Legii nr. 247/2005, prin care să solicite restituirea cotei de 1/2 din imobil, lucru care nu s-a întâmplat, decât în cadrul procedurii judiciare, Curtea l-a constatat nefondat având în vedere că Legea nr. 10/2001 nu a prevăzut formularea unei noi notificări, eventual într-un anumit termen, prin care să se solicite aplicarea dispoziţiilor intervenite înainte de soluţionarea notificării, o astfel de pretenţie neputând reprezenta decât o formă de birocraţie excesivă.

De altfel, în soluţionarea unei notificări pe care unitatea deţinătoare nu a rezolvat-o în termenul prevăzut de lege, instanţa judecătorească se transpune, în aplicarea legii, în locul unităţii deţinătoare, cererile formulate în faţa instanţei putându-se considera ca având, astfel, același regim ca și cele formulate în cadrul procedurii administrative.

Împotriva decizii instanţei de apel, a formulat cerere de recurs, la data de 7 august 2009, Compania Naţională Loteria Română SA, prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte.

Pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă - hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii – s-a susţinut ca, prin notificarea nr. 391 din 20 iulie 2001, reclamantul L.R. a solicitat Primăriei Cluj-Napoca restituirea în natură a cotei de ¼ din cota de ½ a lui R.N., în calitate sa de unic moștenitor după mama sa L.A., precum și a cotei de ¼ din cota de ½, ca unic moștenitor al unchiului R.T. În total, prin notificarea formulată, petentul a solicitat cota de ¼ din întreg „imobilul situat în Cluj, str. G.D. nr. 4, în prezent R.F.”.

Primăria Cluj - Napoca a analizat cererea de restituire în natură a imobilului solicitat, pe care a soluţionat-o prin Dispoziţia nr. 41162 din 12 decembrie 2006 emisă de Primar.

Ulterior, prin adresa nr. 73084/3/452 din 24 septembrie 2007 a Serviciului Evidenţa Imobile, Carte Funciară din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, înregistrată la CNLR S.A. sub nr. 3419 din 1 octombrie 2007, i-a fost comunicata recurentei, în xerocopie, notificarea formulată de petentul L.R., însoţită de actele doveditoare, în ceea ce privește apartamentul nr. 1 din „imobilul situat în Cluj-Napoca, str. R.F. nr. 4”.

Instanţele de fond și de apel au reţinut faptul că, deși notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de petentul L.R. a fost transmisă de Primăria Cluj Napoca la Compania Naţională „Loteria Română” S.A., aceasta din urmă nu a procedat la soluţionare în termenul legal de 60 de zile.

Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură”.

S-a susţinut in recurs că instanţele anterioare au făcut o greșită aplicare a dispoziţiilor suscitate, respectiv a celor prevăzute de art. 25 alin. (1) - prima teză, din Legea nr. 10/2001. S-a considerat astfel că, faţă de momentul în care CNLR S.A. a fost învestită cu soluţionarea notificării formulate de petent, respectiv data la care i-a fost comunicată notificarea de către Primăria Cluj-Napoca, nu este aplicabilă prima teză a art. 25 alin. (1) cu privire la calcularea termenului de 60 de zile de la înregistrarea notificării. In cadrul acestei proceduri, era necesară completarea actelor doveditoare de către petent, în sensul depunerii istoricului de nr. și adresă poștală a imobilului solicitat, a prezentării copiilor legalizate ale actelor doveditoare ale dreptului de proprietate/originalelor sau duplicatelor, în vederea verificării și certificării acestora de către salariaţii entităţii învestite cu soluţionarea notificării.

În acest caz, termenul de 60 zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, urma să curgă de la data depunerii actelor completatoare și nu de la data înregistrării notificării.

În al doilea rând, s-a criticat soluţia instanţei de apel și pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 din Codul de procedură civilă, întrucât s-a acordat pe cale judecătorească mai mult decât s-a cerut de către reclamant în cadrul procedurii administrative.

Instanţa de apel a reţinut in mod greșit că nu era necesar ca petentul să formuleze o nouă notificare pentru cota respectivă, întrucât Legea nr. 10/2001 nu impune această procedură.

Recurenta precizează că nici nu a pretins că ar fi fost necesar ca petentul să formuleze o nouă notificare, ci ar fi fost necesară completarea notificării iniţiale ca urmare a intervenirii dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, astfel încât să fi fost posibilă pronunţarea, de către unitatea deţinătoare, a unei dispoziţii asupra notificării, în considerarea prevederilor legale în vigoare la acea dată. Abia în cadrul procedurii judiciare, reclamantul a solicitat direct în faţa instanţei de judecată restituirea cotei de 1/2 din imobil, în condiţiile în care avea această posibilitate încă din anul 2005, urmare intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Prima critica de nelegalitate susţinuta de recurenta-parata pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă - hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii – si care se referă in concret la greșita aplicare a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) - prima teză din Legea nr. 10/2001, nu poate fi primita, întrucât acestea au fost analizate, interpretate si aplicate in cauza, in contextul stabilirii depline si judicioase a situaţiei de fapt relevata de probele administrate in cauza, respectiv din perspectiva incidentei depline a Deciziei nr. XX/2007 a ICCJ, dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că, în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.

Circumstanţele particulare ale cauzei pendinte au dovedit ca, de la data formulării notificării (20 iulie 2001) au trecut mai mult de opt ani, iar de la data la care parata a recunoscut că a primit-o spre soluţionare (1 octombrie 2007), mai mult de doi ani, perioada de timp în care aceasta putea să soluţioneze notificarea într-un sens sau altul, sancţiunea pentru nedepunerea eventualelor acte pe care apelanta le considera necesare putând fi respingerea cererii, și acordarea posibilităţii petentului să conteste această decizie în faţa instanţelor de judecata, iar nu amânarea (tergiversarea) sine die a rezolvării notificării.

De altfel, instanţa de apel a apreciat in mod convingător ca susţinerea unei astfel de critici a devenit chiar inutila, dat fiind ca nu mai poate conduce la respingerea pe fond a cererii reclamantului, in contextul pronunţării Deciziei nr. XX/2007 a ICCJ, dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, cu privire la interpretarea si aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, al cărei dispozitiv a fost redat in unul din paragrafele anterioare.

Critica formulata împotriva hotărârii instanţei de apel pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 din Codul de procedură civilă - s-a acordat pe cale judecătorească mai mult decât s-a cerut de către reclamant in cadrul procedurii administrative - nu este întemeiata, întrucât pentru valorificarea unui drept prevăzut de lege, in contextul raportului juridic concret dedus judecaţii si acţiunii in timp a legii civile, respectiv a principiilor ce guvernează aceasta materie ( principiul aplicării imediate a legii noi), interesează nu numai manifestarea de voinţa expresa a persoanei îndreptăţite la restituire din momentul formulării notificării, ci si beneficiul pe care forma modificata si completata a legii l-a recunoscut in patrimoniul acesteia in considerarea aceleiași notificări.

Împrejurarea ca întârzierea in soluţionarea notificării expediate de persoana îndreptăţita a condus in mod obiectiv la o alta configurare a raportului juridic dedus judecaţii, din perspectiva posibilităţii părţii interesate de a invoca (beneficia) de prevederile art. 4 alin. (4) - potrivit cărora „de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalţi moștenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire” – nu trebuie si nu poate sa conducă la un alt motiv de tergiversare in realizarea dreptului recunoscut de lege, prin trimiterea părţii in cauza la o alta procedura sau, mai grav, la sancţionarea ei pe motiv ca nu a formulat o alta cerere-notificare (in temeiul noilor dispoziţii legale-legea nr. 247/2005), pentru simplul motiv ca litera si spiritul legii speciale este in sensul realizării intr-un termen rezonabil a pretenţiilor justificate, nu in sensul tergiversării realizării lor.

Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept, Inalta Curte, in conformitate cu dispoziţiile art.312 alin. (1) din Codul de procedura civilă, a respins recursul declarat de pârâta Compania Naţională Loteria Română SA împotriva deciziei nr.86/A din 28 aprilie 2009 a Curţii de Apel București, Secţia a-IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.