Appeal dismissed: Constitutional unconstitutionality exception regarding statutory interpretation of labor law abrogation deemed inadmissible

Cerere de sesizare a Curţii Constituţionale. Respingerea cererii pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Cuprins pe materii. Drept procesual civil. Cerere de sesizare a Curţii Constituţionale. Respingerea cererii pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Index alfabetic.

- cerere de sesizare a Curţii Constituţionale.

Legea nr. 47/1992: art. 29

Legea nr. 168/1999: art. 72

Metodele de interpretare a normelor de drept sunt instrumente de lucru lăsate la îndemâna interpretului, în speţă, a judecătorului cauzei, și ele nu se confundă nici cu textele de drept pe care le interpretează și nici cu concluziile la care ajunge interpretul.

Întrucât nu sunt norme de drept, ci doar ajută la înţelegerea sau determinarea conţinutului acestora, metodele de interpretare nu pot intra în conflict cu normele constituţionale.

Cu atât mai puţin, posibilele concluzii ale interpretului unei norme de drept, rezultat al folosirii unor anumite metode de interpretare, chiar dacă, în mod firesc, contribuie la soluţionarea unei cauze, nu pot constitui, de asemenea obiect al unei excepţii de neconstituţionalitate.

Aceasta, întrucât nici metodele de interpretarea ale unei norme de drept și nici posibilele concluzii ale interpretului nu întrunesc condiţiile impuse prin dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/2001, pentru a fi obiect al unei astfel de excepţii, adică nu sunt nici legi, nici ordonanţe și nici texte de drept.

Î.C.C.J, Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 786 din 10 februarie 2010.

Prin sentinţa civilă nr. 450 din 5 martie 2009, Tribunalul Teleorman, Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul D.A. împotriva pârâtei SC P. SA pe care a obligat-o să-i plătească suma de 927 lei, reprezentând contravaloarea suplimentelor salariale aferente Sărbătorilor de Crăciun 2005, cu actualizarea debitului la data plăţii efective.

Prin aceeași sentinţă a fost respinsă, ca prescrisă, cererea privind acordarea suplimentelor salariale pentru Sărbătorile de Paști 2004 și 2005 și Crăciun 2004.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta S.C. P. S.A.

În cursul judecării recursului, pârâta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Teleorman de a soluţiona litigiul, apreciind că, în raport de prevederile art. 72 din Legea nr.168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, competenţa revenea instanţei judecătorești în a cărei circumscripţie își are sediul pârâtul (cu menţiunea că aceste dispoziţii nu au fost abrogate prin Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii) și nu instanţei în a cărei rază teritorială își are sediul reclamantul, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 284 alin. (2) din Codul Muncii și cum greșit a reţinut prima instanţă.

În motivarea excepţiei, pârâta a invocat că în raport cu Legea nr.168/1999, care este lege organică specială, Codul Muncii este lege generală și a susţinut că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, nu mai există temei juridic pentru instituirea unor cazuri de abrogare implicită cum este cel prevăzut de art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Codul Muncii.

Totodată, pârâta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor cuprinse în art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii (cu referire la dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă), susţinând că ar fi contrare următoarelor dispoziţii din Constituţia României:

- art. 1 alin. (4): Statul se organizează potrivit principiului separaţiei și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.

- art. 1 alin.(5): În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale și a legilor este obligatorie.

- art. 73 alin. (3): Prin lege organică se reglementează (..) p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecţia socială;

- art. 79 alin. (1): Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării și coordonării întregii legislaţii. El ţine evidenţa oficială a legislaţiei României.

Motivul de neconstituţionalitate invocat a pornit, în principal, de la premisa că ambele legi mai sus menţionate sunt legi organice, dintre care una (Legea nr. 168/1999) are caracter special, iar cealaltă (Codul Muncii) reprezintă dreptul comun în materia care interesează litigiul, aceea a soluţionării conflictelor de muncă și de la faptul că cele două acte normative reglementează diferit problema competenţei teritoriale a instanţei competente să soluţioneze astfel de litigii.

S-a susţinut și că, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 24/2000, în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau aliniate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative, iar în cazul unor paralelisme se apelează la norma de trimitere, cu menţiunea că, după intrarea în vigoare a acestui act normativ nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicit, categorie în care se încadrează și norma de drept atacată pentru neconstituţionalitate.

Prin încheierea pronunţată la 14 iulie 2009, Curtea de Apel București, secţia a VII –a civilă, privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, apreciind că nu sunt întrunite cerinţele art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Astfel, s-a constatat că în realizarea demersului de sesizare a Curţii Constituţionale instanţa de drept comun are obligaţia să verifice dacă textul a cărui neconstituţionalitate s-a invocat are legătură cu soluţionarea cauzei și că această legătură trebuie privită din perspectiva normelor de drept material și procesual, cărora le este circumscris litigiul dedus judecăţii.

Cum însă, în speţă, ceea ce se pune în discuţie este o problemă de interpretare a unor normele de drept succesive privitoare la competenţa teritorială a instanţelor de drept comun, adică o problemă de interpretare și de aplicare în timp a legii procesual civile care, în mod necontestat, este în competenţa jurisdicţională a instanţelor de drept comun, curtea de apel a reţinut că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și, pe cale de consecinţă, că nu se justifică sesizarea Curţii Constituţionale.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta S.C. P. S.A., care a susţinut caracterul nelegal al încheierii din punct de vedere al modalităţii în care s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Invocând neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 284 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003, recurenta a pretins că acest text introduce un caz de abrogare implicită, lucru nepermis după intrarea în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, prin care se reglementează doar abrogarea expresă, totală sau parţială.

S-a făcut referire de asemenea, la raportul dintre norma specială (conţinută de Legea nr. 168/1999) și cea generală (Codul muncii), la faptul că acestea reglementează diferit problema competenţei teritoriale în materia conflictelor de muncă, precum și la împrejurarea că soluţionarea excepţiei de necompetenţă teritorială presupune analizarea ipotezei în care Legea nr. 168/1999 mai este sau nu în vigoare.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcţionarea Curţii Constituţionale, această instanţă decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Rezultă că legiuitorul a statuat că pot face obiectul unei astfel de excepţii „legi sau ordonanţe” ori „dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare”, adică norme de drept în vigoare care trebuie să aibă „legătură cu soluţionarea cauzei”, anume, în aplicarea directă a cărora judecătorul urmează să judece litigiul sau anumite incidente ivite pe parcursul acestuia.

În speţă, dispoziţia legală atacată, cuprinsă în art. 298 alin. (2), liniuţa finală din Codul Muncii prevede că „Pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă: (…) - orice alte dispoziţii contrare.”.

Această dispoziţie, care instituie un caz de abrogare expresă indirectă și nu un caz de abrogare implicită (tacită), cum eronat susţine pârâta, nu reglementează competenţa teritorială a niciunei instanţe și nu este de natură, prin ea însăși, să constituie fundamentul judecăţii unei pricini în fond sau a unei excepţii procesuale ci, presupune o verificare și o determinare a acţiunii în timp a legii care o cuprinde (Codul Muncii), în raport cu legea anterioară ( Legea nr. 168/1999).

În aplicarea unui astfel de text de lege, judecătorul are a stabili, folosind metodele de interpretare (printre care și regulile de interpretare logică, cu trimitere la cea potrivit căreia legea specială constituie excepţia și este de strică interpretare) care este momentul și care dispoziţii din legea anterioară au ieșit din vigoare prin abrogare și, după caz, care au supravieţuit, și respectiv, care este momentul și ce dispoziţii ale legii noi sunt imediată aplicare și, după caz, care retroactivează.

Rezultă că ceea ce recurenta a invocat ca reprezentând obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, în realitate, constituie o metodă de interpretare a unei norme de drept (în speţă supusă analizei, a unei norme prin care s-a instituit un caz de abrogare expresă implicită), metodă care solicită să fie aplicată astfel încât să impună concluzia potrivit căreia o anumită normă de drept din legea anterioară, referitor la care s-ar putea reţine că ar cădea sub incidenţa abrogării, în realitate nu a fost abrogată ci este încă în vigoare și se aplică cu prioritate.

Or, metodele de interpretare a normelor de drept sunt instrumente de lucru lăsate la îndemâna interpretului, în speţă, a judecătorului cauzei, și ele nu se confundă nici cu textele de drept pe care le interpretează și nici cu concluziile la care ajunge interpretul.

Întrucât nu sunt norme de drept, ci doar ajută la înţelegerea sau determinarea conţinutului acestora, metodele de interpretare nu pot intra în conflict cu normele constituţionale.

Cu atât mai puţin, posibilele concluzii ale interpretului unei norme de drept, rezultat al folosirii unor anumite metode de interpretare, chiar dacă, în mod firesc, contribuie la soluţionarea unei cauze, nu pot constitui, de asemenea obiect al unei excepţii de neconstituţionalitate.

Aceasta, întrucât nici metodele de interpretarea ale unei norme de drept și nici posibilele concluzii ale interpretului nu întrunesc condiţiile impuse prin dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/2001, pentru a fi obiect al unei astfel de excepţii, adică nu sunt nici legi, nici ordonanţe și nici texte de drept.

Așa fiind, pentru considerentele arătate care, în parte le completează pe cele reţinute de curtea de apel, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecăţii se dovedește a fi nefondat.