Revision barred for post-judgment evidence absent retention or force majeure; res judicata protects against re-evaluation via new documentary proof

Cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C.pr.civ. Înscris procurat ulterior soluţionării procesului. Respingerea cererii.

Cuprins pe materii. Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac. Revizuirea hotărârilor.

Index alfabetic. Drept procesual civil.

- revizuire

- înscris procurat ulterior soluţionării procesului

C.pr civ. Art. 322 pct2 si pct. 5

Funcţia revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăţilor irevocabile în afara condiţiilor strict reglementate procedural.

În sens contrar, dacă procurarea unui simplu mijloc de probă – fără ca partea să dovedească împrejurările excepţionale, mai presus de voinţa sa, care au împiedicat-o să-l înfăţișeze în cadrul procesului –, ar fi suficientă pentru retractarea unei hotărâri, atunci stabilitatea juridică și puterea de lucru judecat de care trebuia să se bucure hotărârile, ar rămâne fără niciun fel de eficienţă.

Î.C.C.J, Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 627 din 3 februarie 2010.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Secţia civilă și de proprietate intelectuală revizuenţii C.M. și C.M. au solicitat, în contradictoriu cu intimaţii O.A., Comisia judeţeană Prahova de aplicare a Legii nr. 112/1995, Consiliul judeţean Prahova, Consiliul local Bușteni, Primăria orașului Bușteni, S.C. C. S.A. Ploiești, retractarea deciziei nr. 2669 din 6 martie 2009 a acestei instanţe.

În drept, au fost indicate cazurile de revizuire reglementate de art. 322 pct. 2 și pct. 5 C.pr.civ.

În motivarea cererii s-a arătat că numita O.A.G. a solicitat, în cadrul procesului care s-a desfășurat anterior între părţi, anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 43/N din 26 septembrie 1996, prin care revizuenţii C. au dobândit proprietatea imobilului din Bușteni, jud. Prahova.

Prin decizia nr. 380/A/2003 a Curţii de Apel Alba-Iulia, urmare a admiterii apelului reclamantei, a fost schimbată sentinţa de primă instanţă, în sensul admiterii acţiunii și constatării nevalabilităţii contractului de vânzare-cumpărare ce privea imobilul menţionat.

Cererea de îndreptare a erorii materiale îndreptată împotriva acestei decizii – în sensul de a se indica nr. imobilului ca fiind 252, în loc de 254, a fost respinsă, conform încheierii nr. 6/A/CC/2008, considerându-se că împrejurarea invocată ca fiind o greșeală materială „reprezintă o veritabilă chestiune de fond, care se impunea a fi clarificată în căile de atac exercitate”.

Cu toate acestea, prin decizia nr. 2669 din 6 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie – care face obiectul prezentei revizuiri - a fost admis recursul, casată încheierea, admisă cererea și îndreptată eroarea materială, în sensul că imobilul pentru care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 43/N din 26 septembrie 1996, admiţându-se cererea de revendicare a aceluiași bun, este situat în Bușteni, la nr. 252 și nu la nr. 254.

- S-a susţinut că o asemenea soluţie este susceptibilă de revizuire pe temeiul art. 322 pct. 2 C.pr.civ., întrucât instanţa a acordat reclamantei ceea ce nu a cerut, în condiţiile în care instanţa de fond a fost învestită cu o cerere vizând imobilul de la nr. 254, fără ca în fazele procesuale ulterioare să-și fi precizat în vreun fel obiectul și să arate că e vorba de imobilul de la nr. 252.

Deși recurenta a solicitat modificarea încheierii, instanţa de recurs a casat respectiva încheiere, fără a se putea încadra în motivele limitativ prevăzute de casare.

De asemenea, în condiţiile în care cererea recurentei O. a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 281 alin. (1) C.pr.civ., în soluţionarea recursului instanţa a făcut aplicarea art. 2811 C.pr.civ., care se referă la lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului hotărârii, ceea ce nu se ceruse.

Or, prin admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale s-a ajuns la modificarea dispozitivului hotărârii judecătorești care era definitivă și irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat.

- Decizia este susceptibilă de revizuire și din perspectiva dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C.pr.civ., sens în care a fost invocată adresa nr. 2519 din 18 martie 2009 eliberată de Primăria Bușteni, din care rezultă că, potrivit registrului de preluare a imobilelor de către stat aflat în arhiva acestei instituţii, la poziţia 27 figurează imobilul proprietatea lui Z.L., situat în Bușteni, nr. 254. La fel, conform evidenţelor din nomenclatorul stradal din cadrul Primăriei Bușteni (din anul 1952) pentru imobilul din Bușteni, nr. 252, acest număr poștal nu a suferit modificări în timp.

Examinând criticile deduse judecăţii pe calea revizuirii, Înalta Curte a constatat caracterul nefondat al acestora. Astfel:

Potrivit deciziei nr. 2669 din 6 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie – Secţia civilă și de proprietate intelectuală, a cărei retractare prin intermediul acestei căi procedurale s-a pretins, a fost admis recursul declarat de petenta O.A.G., casată încheierea atacată și îndreptată eroarea materială din decizia nr. 380 din 1 iulie 2003 a Curţii de Apel Alba-Iulia, în sensul că imobilul pentru care s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 43 din 26 septembrie 1996 și s-a admis revendicarea cu privire la același bun este situat în orașul Bușteni, la nr. 252 și nu la nr. 254.

În considerentele deciziei s-a reţinut că, de vreme ce s-a constatat nulitatea unui contract de vânzare, adresa poștală la care este situat imobilul ce face obiectul acestuia trebuie să corespundă întocmai cu cea din contract (unde este indicat nr. 252), concordanţă asigurată prin simpla redare a menţiunii corespunzătoare din act, fără ca aceasta să presupună o analiză de fond sau reaprecierea probelor din dosar (cum greșit reţinuse prima instanţă).

S-a constatat că o asemenea operaţiune, de realizare a concordanţei dintre hotărârea judecătorească și contractul a cărui nulitate s-a dispus, este posibil de realizat prin mijlocul procedural prevăzut de art. 281 C.pr.civ., cât timp nu este reevaluat materialul probator administrat.

Susţinerea părţii conform căreia o asemenea decizie este susceptibilă de revizuire pe temeiul art. 322 pct. 2 C.pr.civ. („dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”) este total nefondată.

Instanţa nu s-a pronunţat în afara limitelor învestirii, atunci când, judecând în cadrul criticilor din recurs, a constatat că în cauză a fost săvârșită o eroare materială, posibil de îndreptat prin intermediul căii procedurale reglementate de art. 281 C.pr.civ.

Susţinerea părţii că judecata procesului s-ar fi desfășurat cu privire la un alt imobil a fost supusă cenzurii în recurs, întrucât instanţa a apreciat că, pronunţându-se nulitatea unui anumit contract de vânzare-cumpărare, este evident că, din punct de vedere material, obiectul litigiului l-a reprezentat imobilul, astfel cum acesta a fost menţionat în respectivul act juridic, iar nu un alt imobil.

Tot astfel, nu este o pronunţare asupra „a ceea ce nu s-a cerut”, împrejurarea că instanţa de recurs a dispus casarea hotărârii atacate, iar nu modificarea acesteia, cum a pretins partea.

Soluţia, din punct de vedere procedural (impusă de normele de procedură) nu se subsumează noţiunii de cerere, de pretenţie dedusă judecăţii avută în vedere de dispoziţiile art. 322 pct. 2 C.pr.civ.

Solicitarea părţii a fost aceea de rectificare a erorii materiale și aceasta a fost avută în vedere de instanţă prin soluţia adoptată.

Tot astfel, este nefundamentată afirmaţia revizuentei conform căreia judecata în recurs s-ar fi realizat pe un alt temei juridic decât cel care a învestit instanţa – respectiv, art. 2811, în loc de art. 281 alin. 1 C.pr.civ.

În realitate, aprecierea asupra cererii și soluţionarea acesteia s-au realizat conform normelor care reglementează procedura de îndreptare a erorii materiale.

În conţinutul considerentelor deciziei atacate prin intermediul revizuirii se face referire și la dispoziţiile art. 2821 C.pr.civ. (și nu ale art. 2811 C.pr.civ., cum în mod eronat susţin revizuenţii), iar aceasta, pentru determinarea corectă a regimului căii de atac (nefiind vorba, în speţă, de un recurs îndreptat împotriva unei hotărâri faţă de care este suprimat apelul, pentru a fi incident art. 3041 C.pr.civ., analiza criticilor realizându-se din perspectiva dispoziţiilor art. 304 C.pr.civ.).

Așadar, apreciind în sensul existenţei unei erori materiale și dispunând îndreptarea greșelii din dispozitivul hotărârii (prin asigurarea concordanţei între numărul imobilului așa cum apare el înscris în contractul a cărui anulare se pronunţase și numărul aceluiași imobil din decizie), instanţa a judecat în limitele învestirii – cenzurând hotărârea, considerată nelegală, a curţii de apel – nefiind incidente prevederile invocate, ale art. 322 pct. 2 C.pr.civ.

- În privinţa celuilalt motiv de revizuire prev. de art. 322 pct. 5 C.pr.civ., părţile invocă drept înscris nou, de natură să conducă în opinia acestora, la anularea hotărârii și reluarea judecăţii, adresa nr. 2519 din 18 martie 2009 a Primăriei Bușteni, care ar atesta faptul că nu au intervenit modificări, de-a lungul timpului, asupra numărului poștal al imobilului.

Or, în sensul art. 322 pct. 5 C.pr.civ., un înscris înfăţișat cu ocazia revizuirii este apt să conducă la admiterea acestei căi de atac, în măsura în care este vorba de „un înscris doveditor, reţinut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfăţișat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii”.

Așadar, trebuie ca respectivul înscris să fi existat la data judecăţii, dar nevalorificarea sa în proces să se fi datorat conduitei culpabile a părţii adverse (care l-a reţinut) sau împrejurării mai presus de voinţa părţii (care, de asemenea, a împiedicat administrarea).

Nu este întrunită ipoteza textului de lege și nu este permisă revizuirea atunci când asemenea înscrisuri sunt procurate de parte ulterior finalizării procesului, pentru că, într-o asemenea situaţie, s-ar ajunge la repunerea în discuţie a unei hotărâri irevocabile, intrată în puterea lucrului judecat.

În speţă, este ceea ce tind să obţină revizuenţii, atunci când prezintă drept cauză a revizuirii un mijloc de probă nouă respectiv, o adresă având ca emitent primăria și o dată ulterioară celei a pronunţării hotărârii atacate.

Aceasta înseamnă pe de o parte, că înscrisul nu a existat la data judecăţii, iar pe de altă parte că, fiind vorba de o instituţie publică în calitate de emitentă, partea era în situaţia de a-l putea procura și înfăţișa în cadrul procedurii judiciare desfășurate, în măsura în care îl considera relevant pentru obţinerea de consecinţe juridice.

Altminteri, prezentând un mijloc de probă nou – în sensul de înscris procurat ulterior judecăţii – și pretinzând ca pe baza acestuia să fie revizuită hotărârea, părţile tind, de fapt, la nesocotirea autorităţii de lucru judecat a celor statuate irevocabil.

Or, funcţia revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăţilor irevocabile în afara condiţiilor strict reglementate procedural.

În sens contrar, dacă procurarea unui simplu mijloc de probă – fără ca partea să dovedească împrejurările excepţionale, mai presus de voinţa sa, care au împiedicat-o să-l înfăţișeze în cadrul procesului –, ar fi suficientă pentru retractarea unei hotărâri, atunci stabilitatea juridică și puterea de lucru judecat de care trebuia să se bucure hotărârile, ar rămâne fără niciun fel de eficienţă.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte a constatat că nu se regăsesc în speţă ipotezele reglementate de art. 322 pct. 2 și 5 C.pr.civ. pentru revizuirea unei hotărâri, astfel încât calea de atac exercitată va fi respinsă în consecinţă.