Nullity of property sales executed by a mandate at non-serious prices and the effect of mandatory relations on third-party acquisitions

Mandat acordat pentru înstrăinarea unui imobil. Anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza mandatului acordat. Preţ neserios.

Cuprins pe materii. Drept civil. Obligaţii izvorând din contracte. Mandat acordat pentru înstrăinarea unui imobil. Anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza mandatului acordat. Preţ neserios.

Index alfabetic. Drept civil.

- mandat

- contract de vânzare-cumpărare

- preţ neserios

1. Existenţa unui mandat nu naște drepturi și obligaţii doar între mandant și mandatar, care pot fi clarificate pe calea unei acţiuni ce își are izvorul în contractul de mandat, ci și drepturi și obligaţii în raport cu terţele persoane.

Aceste drepturi și obligaţii pot fi valorificate pe calea unei acţiuni specifice actului juridic încheiat între terţ și mandatar, raţiunea fiind aceea că între mandant și terţi se creează raporturi juridice directe, deoarece, în drept, terţul contractează cu mandantul și nu cu mandatarul.

2. Simulaţia este una dintre excepţiile de la principiul relativităţii actelor juridice și presupune operaţiunea juridică prin care, printr-un act juridic public, aparent, se creează o altă situaţie juridică decât cea stabilită printr-un act juridic ascuns, secret, dar adevărat.

Această figură juridică presupune fie negarea existenţei actului public de către actul ascuns (actul fictiv), fie ascunderea adevăratei naturi sau a unui element al actului juridic (actul deghizat), fie ascunderea persoanelor între care se încheie în realitate actul juridic (interpunerea de persoane).

Este, prin urmare, de natura simulaţiei, ca actul juridic public să nu reflecte voinţa reală a părţilor contractante, ceea ce nu este cazul în speţă.

În speţă nu au existat operaţiuni juridice oculte între părţile contractante, de natură a nega sau a schimba elementele actului juridic public, ci au existat înstrăinări succesive, menite a scoate bunul din patrimoniul proprietarilor iniţiali și a-l valorifica la un preţ avantajos pentru mandatar,

Î.C.C.J, Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 434 din 27 ianuarie 2010.

Prin sentinţa nr. 88 din 26 februarie 2008, Tribunalul Cluj - Secţia civilă, sesizat prin declinare de competenţă de Judecătoria Cluj Napoca, a admis acţiunea formulată de reclamanţii G.P. și H.A. în contradictoriu cu pârâţii L.D.R., L.R. și S.C. F.D.C.I.S.R.L.

A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta L.D.R., în calitate de mandatară a reclamantei H.A. și a defunctei H.E.M. și L.R., autentificat sub nr. 217 din 28 februarie 2003 de B.N.P. K.A.B., cu privire la un imobil aflat în construcţie situat în Cluj-Napoca.

A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta LD.R.,în calitate de mandatară a reclamantei H.A. și a defunctei H.E.M. și L.R.,autentificat sub nr. 1048 din 21 aprilie de B.N.P. C.D.C., având ca obiect dreptul special de folosinţă asupra imobilului înscris în CF Cluj 2773, nr. top. 38, compus din curte și grădină în suprafaţă de 369 m.p., echivalentul a 1328 m.p.

A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtul L. R.,prin mandatar L.D.R .și pârâta S.C. F.D.C.I. S.R.L., autentificat sub nr.2276 din 8 iulie 2003 de B.N.P. M.L., având ca obiect imobilului înscris în CF Cluj 2773, nr. top. 38, constând din construcţie și drept de superficie pe teren.

A dispus rectificarea CF Cluj 2773 prin radierea înscrierilor din coala B 14-16, 19-22 coala C și restabilirea situaţiei anterioare.

A respins cererea reconvenţională formulată de pârâta S.C. F.D.C.I. S.R.L.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Gyori Peter, a lipsei de interes în promovarea acţiunii, a prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor, a lipsei de interes a pârâtei reconventionale și a inadmisibilitătii acţiunii.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei L.D.R.

A obligat în solidar pârâţii să plătească reclamanţilor cheltuielile de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că imobilul în litigiu a constituit proprietatea lui H.E. și S.E., fiind preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950.

In cursul anului 1998, reclamanta H.A. și sora sa defunctă H.M.E., fiicele foștilor proprietari de CF au încheiat contract de asistenţă juridică cu avocatul" L.N., soţul pârâtei L.D.R. și tatăl pârâtului L.R., pentru ca acesta să întreprindă demersurile necesare redobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului.

In contract s-a stabilit că L.N. urma să primească suma de 10.000.00 lei și să facă acte de administrare până la redobândirea integrală a imobilului, să negocieze despăgubiri cu Statul Român, iar după dobândirea proprietăţii să facă acte de administrare.

La data de 28 iulie 1999, între defuncta H.M.E. și pârâta L.D.R. s-a încheiat contractul de comision, prin care pârâta era împuternicită să vândă imobilul la cumpărătorul pe care îl va găsi, la un preţ care va conveni proprietarelor, dar nu mai puţin de 300.000 USD, în schimbul unui comision de 20%. În cazul în care imobilul nu se vindea prin intermediul pârâtei, defuncta se obliga să-i plătească acesteia o sumă de 60.000 USD.

La data de 14 februarie 2001, cele două surori semnează la Tel Aviv o procură specială, prin care o împuternicesc pe pârâta L.D.R. să vândă imobilul în numele lor și pentru ele cui va crede de cuviinţă și la preţul pe care îl va socoti potrivit.

Prin sentinţa civilă nr. 5678/2000 a Judecătoriei Cluj Napoca, s-a constatat preluarea abuzivă a imobilului de către Statul Român și s-a dispus radierea dreptului de proprietate al statului și restabilirea situaţiei anterioare de carte funciare.

Tribunalul a mai reţinut că, prin contractul de vânzare - cumpărare încheiat între pârâta L.D.R., în calitate de mandatară a reclamantei H.A. și a defunctei H.M.E., autentificat sub nr. 217 la 28 februarie 2003 la B.N.P. K.A.B., pârâta a vândut imobilului pârâtului L.R., la preţul de 18.750 USD, stabilit printr-o expertiză extrajudiciară.

Prin contractul de vânzare - cumpărare încheiat între pârâta L.D.R., în calitate de mandatară ale celor două surori, autentificat sub nr. 1048 la 21 aprilie 2004 B.N.P. C.D.C., pârâtul L.R. a dobândit dreptul special de folosinţă asupra terenului curte și grădină, pentru preţul de 2.000.000.000 lei.

Prin contractul de vânzare - cumpărare încheiat între pârâtul L.R., prin mandatar L.D.R. și pârâta S.C. F.D.C.I. S.R.L, autentificat sub nr. 2276 din 8 mai 2003 la B.N.P. M.L., pârâtul L.R. a transmis pârâtei reconvenţionale dreptul de proprietate asupra construcţiei și dreptul de superficie asupra terenului, pentru preţul de 400.000 lei.

Tribunalul a reţinut că reclamantul G.P. are calitate procesuală activă și justifică un interes, deoarece este moștenitorul defunctei H.M.E.

În ceea ce privește excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, tribunalul a reţinut că nulitatea absolută poate fi invocată oricând, pe cale de acţiune sau pe cale de excepţie.

Și pârâta S.C. F.D.C Impex S.R.L justifică un interes în promovarea cererii de constatare a simulaţiei, care constă în păstrarea contractelor de vânzare-cumpărare prin care a dobândit dreptul de proprietate.

Pârâta L.D.R. are calitate procesuală pasivă, deoarece constatarea caracterului simulat al mandatului acordat de L.R. mamei sale a fost solicitată în contradictoriu și cu această pârâtă.

Tribunalul a mai constatat că acţiunea este admisibilă, deoarece nulitatea operează de drept, iar instanţa este chemată doar să o constate.

A mai reţinut tribunalul, analizând probele administrate în cauză, că preţul stabilit prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 217/2003 și nr. 1048/2004 nu a fost serios, deoarece era disproporţionat faţă de valoarea reală a imobilului.

Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2276/2003 este nul, în virtutea principiului quod nullum est, nullum producit efectum.

În ceea ce privește cererea reconvenţională formulată de pârâta S.C. F.D.C.I. S.R.L, prin care a solicitat constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 217/2003 și al mandatului acordat de pârâtul L.R. mamei sale pentru vânzarea imobilului, tribunalul a reţinut că nu s-a produs nici o probă în acest sens și nu s-a dovedit existenţa unui contract fictiv.

Prin decizia nr. 317/A din 19 noiembrie 2008, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâţii L.R.I. și S.C. F.D.C.I. S.R.L și a luat act de renunţarea pârâtei L.D.R. la judecata apelului declarat împotriva aceleiași sentinţe.

În ceea ce privește apelul declarat de pârâtul L.R.I., instanţa de apel a reţinut că preţul de vânzare stabilit în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 217 la 28 februarie 2003 este un preţ neserios, ceea ce rezultă și din faptul că numai după patru luni, L.R. a vândut imobilul pârâtei S.C. F.D.C.I. S.R.L pentru preţul real și serios de 400.000 USD.

Mandatara L.D.R. a profitat de faptul că proprietarele se aflau în Israel, fiind în vârstă și suferind de boli incurabile.

Pentru că mandatara a profitat de starea de „constrângere în care se aflau proprietarele, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între L.D.R. și fiul acesteia este nul absolut, deoarece s-a întemeiat pe o cauză ilicită.

Mandatara putea să vândă construcţia direct pârâtei S.C. F.D.C.I. S.R.L, la preţul de 400.000 USD, dar a preferat să îl vândă mai întâi fiului său la un preţ neserios, obţinând un câștig în familie de 382.750 USD, ceea ce este contrar bunelor moravuri și ordinii publice.

Instanţa de apel a reţinut că aceleași raţiuni juridice au justificat și constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1048/2004 și nr. 2276/2003.

Soluţia primei instanţei privind excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantului G.P., lipsei interesului reclamanţilor și prescripţiei dreptului la acţiune au fost menţinute de instanţa de apel, pentru aceleași considerente avute în vedere de tribunal.

În ceea ce privește apelul declarat de pârâta S.C. F.D.C.I. S.R.L, instanţa de apel a constatat că nu se poate reţine existenţa simulaţiei, actele încheiate între pârâţii L.D.R. și L.R.I. fiind o operaţiune de fraudare a intereselor proprietarilor.

Instanţa de apel a mai constatat că nu se poate reţine buna credinţă a subdobânditoarei, deoarece aceasta cunoștea sau putea să cunoască faptul că același imobil a fost cumpărat cu patru luni înainte doar cu preţul de 18.750 USD.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii L.R.I. și S.C. S.C. F.D.C.I. S.R.L.

Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5 și 9 din Codul de procedură civilă, recurentul L.R.I. a arătat că decizia este nelegală.

Astfel, nu s-au respectat formele de procedură prevăzute de lege, deoarece nu a fost citat la efectuarea expertizei, iar instanţa de apel, în lipsa dovezilor, a reţinut că raportul de expertiză s-a întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 208 din Codul de procedură civilă.

Recurentul a mai arătat că ambele instanţe au încălcat art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și libertăţilor fundamentale, sub aspectul principiului egalităţii armelor și refuzul dreptului la apărare, deoarece nu i s-a încuviinţat audierea martorilor prin care să dovedească relaţiile strânse dintre familia sa și proprietare și circumstanţele în care s-au încheiat contractele de vânzare-cumpărare.

De asemenea, recurentul critică faptul că practica judiciară invocată în ceea ce privește neseriozitatea preţului a fost respinsă, cu motivarea că aceasta nu constituie un izvor de drept.

Cât privește contractul de vânzare-cumpărare ce a avut ca obiect terenul, recurentul a arătat că a făcut un serviciu proprietarelor, care erau obligate să îl vândă în termen de un, pentru a nu fi preluat de stat. Dat fiind situaţia juridică a terenului, nici o persoană nu l-ar fi cumpărat.

Invocând doctrină și jurisprudenţă, recurentul a arătat că preţul vânzărilor nu a fost nesincer și că reclamantele au dat dovadă de rea credinţă prin introducerea cererii de chemare în judecată, deoarece au arătat că au cunoscut abia în anul 2005 că imobilul a fost vândut.

Recurenta S.C. F.D.C.I. S.R.L a arătat că decizia atacată este nelegală, deoarece instanţa de apel a interpretat greșit actele deduse judecăţii și a pronunţat o hotărâre care a făcut o greșită aplicare a legii și care cuprinde motive contradictorii.

Acţiunea principală trebuia respinsă, deoarece mandatul dat de reclamanţi pârâtei L.D.R., în care se menţiona preţul înstrăinării de 300.000 USD a fost revocat prin mandatul ulterior, fără condiţionare de preţ.

Reclamantele își invocă propria culpă, deoarece au împuternicit-o pe pârâtă să acţioneze în numele lor, iar acţiunea nu se putea întemeia pe nulitatea contractului de vânzare - cumpărare, ci numai pe contractul de mandat.

Raportul juridic în temeiul căruia ar trebui să răspundă pârâta L.D.R. nu se poate decela clar din hotărârea pronunţată, deoarece acesta este cel derivat din contractul de vânzare - cumpărare dintre reclamanţi și fiul mandatarei, și nu cel dintre reclamanţi și mandatară.

Recurenta a mai arătat că nu a dat dovadă de rea-credinţă, deoarece nu avea de unde să cunoască preţul la care a avut loc prima înstrăinare.

În ceea ce privește cererea reconvenţională recurenta a arătat că probele dosarului duc la concluzia că tranzacţia reală este cea dintre reclamanţi și societatea comercială, cea intermediară fiind fictivă.

A mai arătat recurenta, că preţul înstrăinărilor care au avut loc în anul 2003 sunt serioase, ele fiind justificate de relaţiile de prietenie și rudenie dintre părţi și de existenţa mandatului și revocarea primului mandat, care conţine o limitare a preţului.

Recursurile declarate nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul L.R.I., acesta permite încadrarea în dispoziţiile art. 304 pct. 5 și 9 din Codul de procedură civilă.

Criticile formulate nu sunt, însă întemeiate.

Recurentul susţine că raportul de expertiză efectuat în cauză este lovit de nulitate, deoarece nu s-a făcut dovada că expertul l-ar fi convocat să participe la măsurători și constatări.

Această critică este făcută omisso medio, deoarece în faza de judecată a apelului, L.R.I. nu a criticat acest aspect, deși în cererea de declarare a apelului se referă și la constatările raportului de expertiză.

Or, în recurs, nu se poate analiza pentru prima oară o problemă care nu a fost supusă controlului jurisdicţional al instanţei de apel.

Nici prin obiecţiunile la raportul de expertiză, depuse la dosar, recurentul - pârât nu a pretins că lucrarea s-a efectuat în lipsa sa, în condiţiile în care nu ar fi fost convocat.

De altfel, la termenul din 1 februarie 2006, Tribunalul Cluj a încuviinţat efectuarea unei expertize de specialitate și a numit în cauză expertul în construcţii, dar și câte un expert asistent pentru fiecare parte.

Experţii asistenţi au participat la efectuarea lucrării de către expertul desemnat de instanţă și au depus la dosar. propriile lor puncte de vedere.

Nici critica referitoare la faptul că a avut loc o încălcare a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenţia europeană nu este fondată.

Așa cum s-a arătat, la termenul din 1 februarie 2006 au fost încuviinţate probatoriile solicitate de părţi, inclusiv audierea martorilor propuși de recurentul-pârât.

După audierea acestor martori, recurentul a solicitat audierea a încă trei martori, iar la termenul din 12 aprilie 2006, prima instanţă a respins cererile de completare a probatoriului formulate de L.R.I. și reclamanţi, ca fiind neconcludente și inutile cauzei.

Se constată că recurentului nu i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil sub aspectul tratamentului procesual, prin comparaţie cu celelalte părţi, deoarece în cauză a fost audiat un număr egal de martori pentru fiecare parte.

De asemenea, nici dreptul la apărare nu a fost încălcat, deoarece recurentul - pârât a avut posibilitatea să formuleze apărări și să le dovedească.

Derularea procesului civil nu poate fi lăsată în exclusivitate la latitudinea părţii, instanţa de judecată, având și rolul de a cenzura probatoriul, în sensul de a încuviinţa doar acele solicitări, care, faţă de natura și obiectul pricinii sunt utile, pertinente și concludente.

Nici critica referitoare la greșita înlăturare a practicii judiciare de către instanţa de recurs nu este fondată, deoarece soluţia pronunţată într-o anume cauză dedusă judecăţii are în vedere circumstanţele fiecărui caz în parte și dreptul aplicabil situaţiei de fapt pe deplin stabilite.

Nefondate sunt și criticile referitoare la neseriozitatea "preţului stabilit în contractele de înstrăinare încheiate între L.D.R., în calitate de mandatară a proprietarelor și L.R.I.

Este adevărat că doctrina și practica judiciară au statuat, ca principiu, că preţul nu poate fi caracterizat ca neserios, dacă, raportat la ansamblul clauzelor convenite și la calitatea părţilor, el apare ca o cauză suficientă a obligaţiei asumate de vânzător.

Interpretarea dată preţului neserios este însă mult mai nuanţată și este lăsată la aprecierea instanţei, deoarece preţul serios trebuie să poată constitui obiectul obligaţiei cumpărătorului și o cauză suficientă a obligaţiei asumate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate.

Or, în cauză L.D.R. a acţionat în calitate de mandatar al proprietarelor, iar relaţiile speciale dintre mandatar și fiul acesteia nu pot fi transpuse proprietarelor, pentru a justifica evidenta disproporţie între preţul stabilit în cele două contracte de vânzare - cumpărare și valoarea reală a bunurilor înstrăinate.

De aceea, nu prezintă importanţă nici faptul că recurentul a făcut „un serviciu" reclamantelor pentru că a cumpărat terenul, deoarece aprecierea sa subiectivă cu privire la eventuala obligaţie de înstrăinare și lipsa cumpărătorilor nu este un element de natură a influenta validitatea tranzacţiei încheiate.

Recursul declarat de pârâta S.C. F.D.C.I. S.R.L este, de asemenea, nefondat.

Susţine recurenta, că eventualele pretenţii ale reclamanţilor nu puteau fi întemeiate decât pe contractul de mandat, iar nu pe contractul de vânzare - cumpărare, motiv pentru care instanţa a schimbat natura actului dedus judecăţii și raportul juridic stabilit între părţi.

Această critică nu este fondată, deoarece instanţele de judecată au fost investite cu o cerere prin care reclamanţii, proprietari ai imobilului în litigiu, au chemat în judecată pe mandatarul lor și pe subdobânditori pentru a se constata nulitatea contractelor de vânzare cumpărare încheiate în frauda lor.

Prin urmare, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii nu au urmărit să se desocotească cu mandatarul ales pentru modul în care acesta și-a îndeplinit obligaţiile asumate, ci să desfiinţeze actele juridice încheiate de mandat cu terţe persoane, în frauda intereselor lor.

Existenţa unui mandat nu naște drepturi și obligaţii doar între mandant și mandatar, care pot fi clarificate pe calea unei acţiuni ce își are izvorul în contractul de mandat, ci și drepturi și obligaţii în raport cu terţele persoane.

Aceste drepturi și obligaţii pot fi valorificate pe calea unei acţiuni specifice actului juridic încheiat între terţ și mandatar, raţiunea fiind aceea că între mandant și terţi se creează raporturi juridice directe, deoarece, în drept, terţul contractează cu mandantul și nu cu mandatarul.

Prin urmare, atât prima instanţă, cât și instanţa de apel au interpretat corect actele deduse judecăţii și s-au raportat la efectele raporturilor juridice existente între mandant, mandatar și terţi.

Nici critica referitoare la faptul că mandatul dat de reclamanţi pârâtei L.D.R., în care se menţiona preţul înstrăinării de 300.000 USD a fost revocat prin mandatul ulterior, fără condiţionare de preţ, nu este fondată.

Într-adevăr, așa cum a reţinut și prima instanţă, la data de 14 februarie 2001, cele două surori H. au semnat o procură specială, prin care au împuternicit-o pe pârâta L.D.R. să vândă imobilul cui va crede de cuviinţă și la preţul pe care îl va socoti potrivit.

Această procură nu este de natură a dovedi propria culpă a reclamantelor, așa cum susţine recurenta, deoarece înscrisul invocat are caracterul unui mandat cu titlu gratuit, care naște în sarcina mandatarului obligaţia de diligentă. Or, această obligaţie de diligentă și, pe cale de consecinţă, culpa mandatarului, se apreciază în funcţie de diligenta pe care acesta ar depune-o în propriile sale treburi.

Or, nu se poate reţine că mandatara nu a avut cel puţin culpă în executarea împuternicirii sale, deoarece nici o probă din dosar nu a demonstrat că, în mod obișnuit, în aspectele care o privesc, manifestă atâta lipsă de diligentă încât să poată înstrăina bunuri la preţuri disproporţionate faţă de valoarea acestora.

Nefondată este și critica referitoare la faptul că recurenta nu a dat dovadă de rea-credinţă, deoarece nu avea de unde să cunoască preţul la care a avut loc prima înstrăinare, din moment ce în cartea funciară nu se fac astfel de înscrieri.

Este adevărat că în cartea funciară nu sunt menţionate elementele care privesc preţul tranzacţiilor, dar în contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2276 din 8 iulie 2003 la B.N.P. M.L. există o clauză în care se menţionează „că fac parte integrantă din prezentul contract următoarele anexe: extras CF 2773 (...), contract de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 217 din 28 februarie 2003 (...)".

Cum în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 217 din 28 februarie 2003 este menţionat că L.D.R. a înstrăinat construcţiile, în calitate de mandatar, fiului său, preţul tranzacţiei fiind de 18.750 USD, iar în cartea funciară, la data de 8 iulie 2003, asupra terenului era intabulat dreptul de proprietate al Statului Român, L.R. fiind înscris doar cu dreptul de proprietate asupra construcţiilor, este evident că recurenta-pârâtă avea toate datele pentru a cunoaște situaţia juridică incertă a imobilului.

De aceea, acceptând să cumpere un imobil pentru care existau suficiente date din care să rezulte că mandatarul proprietarilor iniţiali nu au acţionat cu bună credinţă, și această pârâtă a dat dovadă de rea credinţă.

Argumentul pârâtei că poziţia sa de cumpărător de rea credinţă o pune în situaţie dificilă în raportul de desocotire cu vânzătorul, nu poate fi luat în considerare, deoarece la data încheierii tranzacţiei avea toate datele necesare privind situaţia juridică și și-a asumat consecinţele actului juridic încheiat.

Sunt, de asemenea, nefondate criticile care privesc modul în care instanţa de fond și de apel au soluţionat cererea reconventională.

Simulaţia este una dintre excepţiile de la principiul relativităţii actelor juridice și presupune operaţiunea juridică prin care, printr-un act juridic public, aparent, se creează o altă situaţie juridică decât cea stabilită printr-un act juridic ascuns, secret, dar adevărat.

Această figură juridică presupune fie negarea existenţei actului public de către actul ascuns (actul fictiv), fie ascunderea adevăratei naturi sau a unui element al actului juridic (actul deghizat), fie ascunderea persoanelor între care se încheie în realitate actul juridic (interpunerea de persoane).

Este, prin urmare, de natura simulaţiei, ca actul juridic public să nu reflecte voinţa reală a părţilor contractante, ceea ce nu este cazul în speţă.

În speţă nu au existat operaţiuni juridice oculte între părţile contractante, de natură a nega sau a schimba elementele actului juridic public, ci au existat înstrăinări succesive, menite a scoate bunul din patrimoniul proprietarilor iniţiali și a-l valorifica la un preţ avantajos pentru mandatar,

Prin urmare, în mod corect instanţele au constatat că nu s-a făcut dovada că a existat simulaţia.

În ceea ce privește criticile referitoare la seriozitatea „preţului din contractul încheiat între mandatară și fiul acesteia, ele sunt nefondate pentru aceleași argumente care au fost prezentate cu privire la acest aspect în analiza recursului declarat de recurentul-pârât L.R.I.

Faţă de cele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, ambele recursuri au fost respinse ca nefondate.

În baza art. 274 din Codul de procedură civilă, recurenţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată către intimaţii - reclamanţi, reprezentând cheltuieli de transport, în cuantumul dovedit