Scope of constitutional review: exclusion of statutory interpretation and temporal application of laws from unconstitutionality exceptions

Cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la aspecte vizând aplicarea legii în timp. Respingerea cererii.

Cuprins pe materii. Drept procesual civil. Cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la aspecte vizând aplicarea legii în timp. Respingerea cererii

Index alfabetic.. Drept procesual civil.

- excepţie de neconstituţionalitate

Legea nr. 47/1992: art. 29

Codul muncii: art. 298 alin. (2)

Legea nr. 168/1999: art. 72

Modalitatea în care o normă ulterioară poate abroga și înlătura de la aplicabilitate o normă anterioară care reglementa aceeași materie ori stabilirea caracterului de lege generală sau specială (pentru ca în funcţie de aceasta, să se determine prioritatea aplicării uneia dintre ele) reprezintă instrumente de interpretare și de rezolvare a litigiului la îndemâna instanţei ordinare, în virtutea plenitudinii jurisdicţionale a acesteia.

Așadar, aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale – sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate –, ci sunt elemente de analiză pe care instanţa urmează să le aibă în vedere sub forma unor chestiuni prealabile în soluţionarea excepţiei de necompetenţă teritorială.

Î.C.C.J, Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 64 din 13 ianuarie 2010.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, reclamanta L.S. a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care pârâta S.C. P. S.A. să fie obligată la plata actualizată, a unor drepturi salariale cuvenite și neacordate

Prin sentinţa civilă nr. 378 din 26 februarie 2009, tribunalul a admis în parte acţiunea formulată și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 2110 lei, reprezentând valoarea actualizată a drepturilor bănești pretinse, cu actualizare la data plăţii.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta.

În cadrul judecăţii recursului, S.C. P. S.A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor cuprinse în art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (4) și alin. (5), art. 73 alin. (3) lit. p și art. 79 alin. (1) din Constituţie și ţinând seama de dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 168/1999.

Motivul de neconstituţionalitate invocat a avut ca temei premisa că ambele legi menţionate sunt legi organice, dintre care una (Legea nr. 168/1999) are caracter special, iar cealaltă reprezintă dreptul comun în materia care interesează litigiul, aceea a soluţionării conflictelor de muncă și că cele două acte normative reglementează diferit problema competenţei teritoriale în acest domeniu.

S-a susţinut că în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 24/2000, în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau aliniate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative, iar în cazul unor paralelisme se apelează la norma de trimitere.

Prin încheierea pronunţată la 1 iulie 2009 Curtea de Apel București, Secţia a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, apreciind că nu sunt întrunite cerinţele art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Astfel, s-a constatat că în realizarea demersului de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa are obligaţia să verifice dacă textul a cărui neconstituţionalitate s-a invocat are legătură cu soluţionarea cauzei dar, în speţă, ceea ce se pune în discuţie este o problemă de interpretare a normelor privitoare la competenţă în evoluţia lor temporală.

Chiar dacă este invocată cu referire la o serie de texte constituţionale, în realitate, excepţia este motivată exclusiv prin prisma nerespectării unei dispoziţii cuprinse într-o altă lege.

În privinţa evocatului principiu al „efectivităţii juridice”, acesta nu este reglementat de vreunul din textele constituţionale de referinţă și nici de vreo altă dispoziţie fundamentală, iar cât privește art. 1 alin. (5) din Constituţie, respectiv, exemplele de jurisprudenţa europeană, acestea au fost invocate fie pentru a susţine obligaţia tuturor autorităţilor publice, inclusiv a Parlamentului, de a respecta o lege anterior edictată și a adopta dispoziţii eficiente din punct de vedere al aplicabilităţii, fie pentru a întări dezideratul unei jurisprudenţe unitare.

S-a concluzionat asupra inadmisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate a unui text de lege, susţinută prin filtrul unei alte legi, punând în discuţie în fapt, corelarea actelor normative între ele și tinzând să deducă spre control instanţei de contencios constituţional, modalitatea de soluţionare a conflictului de legi în timp, respectiv, interpretarea și aplicarea legii la speţă.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs S.C. P. S.A., care a pretins caracterul nelegal din punct de vedere al modalităţii în care s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Astfel, s-a arătat că soluţionarea excepţiei de necompetenţă teritorială presupune analizarea ipotezei în care Legea nr. 168/1999 mai este sau nu în vigoare, în condiţiile în care în art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Codul muncii se arată că „orice dispoziţie contrară se abrogă”, text care a fost interpretat de teoreticieni și practicieni ca reprezentând un caz de abrogare implicită.

Or, după intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 nu mai există temei pentru operarea abrogării implicite, abrogarea putând fi doar expresă, totală sau parţială.

Faţă de această situaţie juridică, conţinutul prevederilor legale considerate ca fiind neconstituţionale vizează modalitatea de soluţionare a excepţiei de necompetenţă teritorială a instanţei și ca atare, are legătură cu soluţionarea cauzei, fiind întrunite condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale.

Recursul este nefondat.

Invocând neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 284 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003, recurenta a pretins că acest text introduce un caz de abrogare implicită, lucru nepermis după intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, care reglementează doar abrogarea expresă, totală sau parţială.

S-a făcut referire de asemenea, la raportul dintre norma specială (conţinută de Legea nr. 168/1999) și cea generală (Codul muncii), la faptul că acestea reglementează diferit problema competenţei teritoriale în materia conflictelor de muncă, precum și la împrejurarea că soluţionarea excepţiei de necompetenţă teritorială presupune analizarea ipotezei în care Legea nr. 168/1999 mai este sau nu în vigoare.

Rezultă că ceea ce recurenta a invocat ca reprezentând obiect al unei excepţii de neconstituţionalitate, constituie de fapt, aspecte ce vizează aplicarea legii în timp, raportul dintre norma generală și cea specială.

Toate acestea sunt însă împrejurări care sunt date în puterea de apreciere a instanţei de drept comun, învestite cu soluţionarea litigiului, iar nu în competenţa judecătorului constituţional.

Instanţa de contencios constituţional se pronunţă asupra conformităţii textului cu legea fundamentală în situaţii de conflict între acestea, iar nu asupra conflictului intertemporal de legi.

Modalitatea în care o normă ulterioară poate abroga și înlătura de la aplicabilitate o normă anterioară care reglementa aceeași materie ori stabilirea caracterului de lege generală sau specială (pentru ca în funcţie de aceasta, să se determine prioritatea aplicării uneia dintre ele) reprezintă instrumente de interpretare și de rezolvare a litigiului la îndemâna instanţei ordinare, în virtutea plenitudinii jurisdicţionale a acesteia.

Așadar, aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale – sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate –, ci sunt elemente de analiză pe care instanţa urmează să le aibă în vedere sub forma unor chestiuni prealabile în soluţionarea excepţiei de necompetenţă teritorială.

De aceea, respingând sesizarea Curţii Constituţionale pe motiv că ceea ce se pune în discuţie este o problemă de interpretare a normelor legislative privind competenţa în evoluţia lor temporală, instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia a procedat corect.

Aceasta întrucât, așa cum s-a arătat anterior, sesizarea Curţii Constituţionale nu poate fi dispusă pentru aspecte ce vizează interpretarea și aplicarea legii în timp.

Pentru considerentele arătate, criticile fiind găsite nefondate, recursul a fost respins în consecinţă.