Robbery conviction overturned; prosecution appeal dismissed and acquittal upheld due to unreliable identification and lack of corroboration

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 134 din 14 septembrie 1999, Tribunalul Mureș a condamnat pe inculpatul S.E. la 6 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și f) C. pen.

Conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada arestării preventive de la 6 aprilie 1999, la 5 mai 1999.

În baza art. 118 lit. d) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 2.000.000 lei.

S-a reținut că, în data de 5 iunie 1998, în jurul orelor 17,00, inculpatul, împreună cu o persoană de sex feminin, neidentificată, au pătruns prin efracție în apartamentul părții vătămate A.F.D., de unde a sustras 700.000 lei, un aparat de fotografiat și o pereche de cercei în greutate de 6 gr.

Fiind surprinși de partea vătămată, care a încercat să îl rețină pe inculpat, acesta a îmbrâncit-o pentru a-și asigura retragerea și păstrarea bunurilor sustrase, reușind în acest fel să părăsească locul faptei.

Împotriva hotărârii primei instanțe inculpatul a declarat apel, arătând că nu este vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa și solicitând achitarea pentru infracțiunea de tâlhărie.

Apreciind că urmărirea penală nu a fost completă, în sensul că probele administrate în acea fază nu susțin învinuirea, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală, prin decizia penală nr. 76/ A din 17 mai 2000, a admis apelul declarat de inculpat, a desființat hotărârea atacată și a dispus restituirea cauzei la procuror, în vederea completării urmăririi penale.

Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia nr. 2127 din 26 aprilie 2001, a admis apelul declarat împotriva acestei din urmă hotărâri de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, a casat decizia atacată și a trimis cauza, aceleași instanțe, în vederea rejudecării apelului, cu motivarea că, în raport de dispozițiile art. 317 C. proc. pen., instanța de apel nu se putea desesiza invocând efectuarea unei expertize care ar privi o altă persoană, cu judecarea căreia nu a fost sesizată.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală, prin decizia nr. 71/ A din 25 aprilie 2002, în rejudecare după casarea cu trimitere, a admis apelul declarat de inculpat, a desființat sentința atacată și a achitat pe inculpatul S.E. pentru infracțiunea de tâlhărie, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că probele acuzatoare sunt absolut subiective și nesusținute de nici o altă probă administrată în cauză.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a declarat recurs, invocând motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 181 C. proc. pen.

S-a susținut că probele administrate, respectiv declarația părții vătămate A.F.D. și recunoașterea din grup, dovedesc vinovăția inculpatului.

Ca atare, pronunțând decizia atacată, instanța de apel a comis o gravă eroare de fapt, astfel încât, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea hotărârii primei instanțe.

Recursul este nefondat.

Pentru a pronunța o hotărâre de condamnare a inculpatului, instanța de fond a reținut că vinovăția acestuia este probată cu declarația părții vătămate care l-a recunoscut pe inculpat dintr-un grup de 5 persoane, ca fiind tânărul pe care l-a surprins în locuința sa, în data de 5 iulie 1998.

Totodată, s-a mai reținut că declarația acesteia se coroborează cu declarațiile martorelor V.A. și V.B.

Prima instanță a reținut că urmele papilare ridicate din locuință nu corespund impresiunilor digitale prelevate de la inculpat.

Pentru a pronunța achitarea, instanța de apel a reținut că martorele audiate în cauză nu au observat elemente proprii de identificare a inculpatului și nici nu l-au indicat pe acesta, cu certitudine, ca fiind tânărul ce alerga pe scări, după ce a fost surprins de partea vătămată în locuința sa.

Totodată, s-a mai reținut că examenul dactiloscopic a exclus orice asemănare a urmelor papilare recoltate din locuință, cu impresiunile papilare prelevate de la inculpat și că, toate aceste elemente sunt de natură a crea serioase dubii cu privire la obiectivitatea declarațiilor părții vătămate, care l-a indicat pe acest inculpat ca fiind autorul furtului din 5 iulie 1998.

Critica deciziei pronunțate în apel privește eroarea gravă de fapt, urmare înlăturării neadecvate a probei cu declarația părții vătămate și cea a recunoașterii din grup.

În raport de dispozițiile art. 63 C. proc. pen., cu referire la art. 1 din același cod, instanța de judecată are obligația stabilirii situației de fapt reținând și respectiv înlăturând motivat probele, după cum acestea se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.

În cauză, din probele administrate, rezultă că la data de 5 iulie 1998, partea vătămată a fost victima unui furt săvârșit în apartamentul său. Când a venit acasă și a încercat să deschidă ușa (blocată în interior cu lanțul de siguranță) partea vătămată a văzut chipul unui tânăr care în acel moment a deschis ușa, a împins-o la perete și a fugit împreună cu o femeie ce se afla împreună cu el în apartament.

Cei doi au fost urmăriți de soțul părții vătămate care nu i-a prins, iar pe casa scărilor au fost observați de martorele V.B. și V.A.

Inculpatul, în mod constant, nu a recunoscut săvârșirea faptei, iar vinovăția sa a fost stabilită de instanța de fond numai pe baza plângerii formulate de partea vătămată la data de 5 iulie 1998 și a recunoașterii din grup a inculpatului la data de 18 martie 1999.

Martorele audiate în cauză nu l-au indicat, cu certitudine, pe inculpat, ca fiind tânărul ce alerga pe scări, iar urmele papilare găsite în locuința părții vătămate nu corespund impresiunilor digitale prelevate de la inculpat.

În raport de aceste probe și având în vedere că la momentul surprinderii în apartament, tânărul purta și o șapcă cu cozoroc pe cap, corect instanța de apel a apreciat că sunt serioase dubii cu privire la obiectivitatea părții vătămate care l-a indicat pe inculpat drept autor al infracțiunii.

Așa fiind, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de parchet.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș împotriva deciziei penale nr. 71 din 25 aprilie 2002 a Curții de Apel Tg. Mureș, privind pe intimatul inculpat S.E.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 aprilie 2003.