Nullity of 1967 donation upheld; municipality’s appeal rejected, donor heirs prevail in restitution claim.

Imobil preluat de Stat printr-un contract de donație. Notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care s-a solicitat restituirea în natură. Justificarea interesului în promovarea cererii de constatarea nulității contractului de donație. Lipsa intenției de a gratifica.

Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate.

Index alfabetic : contract de donație

- imobil

- cerere de restituire în natură

Legea nr. 10/2001

Cod civil, art. 801, art. 803, art. 948, art. 966

(Notă : S-au avut în vedere dispozițiile vechiului Cod Civil, astfel cum erau în vigoare la data învestirii instanței).

Promovarea cererii de constatare a nulității absolute a unui contract de donaţie încheiat cu Statul Român, este justificată de necesitatea obţinerii unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care să se dispună cu privire la valabilitatea contractului, atât timp cât a fost formulată notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului care face obiectul contractului de donație.

Donaţia făcută după instaurarea puterii comuniste, nu cu intenţia de a gratifica Statul Român, ci pentru a înlătura presiunile exercitate asupra proprietarilor imobilului, face ca actul juridic încheiat să fie lipsit de animus donandi, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii absolute, iar împrejurarea că donatorii și-au exprimat consimţământul în faţa notarului nu echivalează cu valabilitatea consimţământului astfel exprimat, deoarece notarul, în cadrul atribuţiilor ce-i revin, ia act de voinţa părţilor, fără să aibă posibilitatea de a cenzura în ce măsură acea voinţă a fost sau nu afectată de o cauză de nulitate absolută sau relativă.

Astfel, nulitatea actului juridic este atrasă nu de lipsa ori de vicierea consimţământului exprimat la încheierea donaţiei, ci de lipsa intenţiei de a gratifica, ceea ce echivalează cu lipsa cauzei actului juridic astfel încheiat.

ICCJ, Secția I civilă, decizia nr. 8577 din 6 decembrie 2011

Reclamanta P.G. a chemat în judecată Municipiul București, prin Primarul General și a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat sub nr. 8874/1967, prin care autorii săi au donat statului terenul viran în suprafaţă totală de 838,5 mp, situat în București.

Prin sentinţa civilă nr. 667 din 28.04.2010, Tribunalul București, Secţia a III-a Civilă a admis acţiunea, a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat sub nr. 8874/1967 de Notariatul de Stat al Raionului 30 Decembrie București, încheiat între R.C. și M., în calitate de donatori și Sfatul Popular al Raionului 30 Decembrie, în calitate de donatar.

Prima instanţă a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 23851/1947 de Tribunalul Ilfov Secţia Notariat, C.R. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, stăpânindu-l împreună cu soţul său, M.R., până în anul 1967 când, prin contractul de donaţie autentificat sub nr. 8874/1967, terenul în litigiu, în suprafaţă de 838,50 mp, a fost donat Sfatului Popular al Raionului 30 Decembrie.

Din înscrisurile depuse, a reieșit că R.M. a fost reţinut de organele Ministerului Afacerilor Interne, începând cu data de 06.05.1950 până la data de 06.05.1955, pentru activitate contra clasei muncitoare, fiind internat într-o colonie de muncă și pus în libertate înainte de expirarea măsurii, fără a se pronunţa împotriva sa o hotărâre judecătorească de condamnare. S-a mai reţinut că, în anul 1949, soţii R. au fost evacuaţi din locuinţa lor situată în București. Locuinţa a fost preluată de stat, iar bunurile mobile aflate în locuinţă au fost confiscate.

Referitor la terenul în litigiu, învecinat cu terenul pe care se afla locuinţa, prima instanţă a reţinut că

acesta a fost preluat în proprietatea statului ca bun abandonat, în baza Decretului 111/1951, astfel cum reiese din cărţile de judecată civile nr. 559/1952 și nr. 871/1952, însă acestea au fost reformate prin sentinţele civile nr. 1917/1956, respectiv nr. 1300/1956, pronunţate de Tribunalul Popular al Raionului Griviţa Roșie, cele 4 parcele, nr. 10, 11, 26 și 27, care compuneau terenul în litigiu, fiind retrocedate soţilor R.

În ceea ce privește condiţiile de validitate ale contractului de donaţie autentificat sub nr. 8874/1967, tribunalul a reţinut că, la momentul încheierii contractului de donaţie, donatorii C. și M.R. nu au avut intenţia de a dona terenul în suprafaţă de 838,50 mp., obiect al contractului, manifestarea de voinţă nefiind exprimată cu scopul real de a produce efecte juridice, deoarece a lipsit intenţia serioasă de a-l gratifica pe donator, în sensul de a-i procura, în mod irevocabil, un folos patrimonial.

Astfel, din declaraţia martorei B.M., tribunalul a reţinut că actul de donaţie a fost încheiat sub presiunea autorităţilor timpului, soţii R. fiind supuși permanent la presiuni psihice din partea organelor statului comunist. Declaraţia acestui martor se coroborează cu declaraţia martorei A.E., dar și cu celelalte înscrisuri din care rezultă evacuarea soţilor R., internarea lui M.R. într-o colonie de muncă și preluarea tuturor bunurilor acestora.

Tribunalul a constatat că obligaţiei născute din contractul de donaţie îi lipsește cauza, iar conform art. 966 C.civ. „obligaţia fără cauză (…) nu poate avea nici un efect”, astfel încât, văzând și dispoziţiile art. 948 pct. 4 C.civ., apreciind că la încheierea contractului a fost nesocotită o cerinţă esenţială pentru validitatea acestuia, sancţionată cu nulitatea, a fost admisă acţiunea și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Municipiul București, iar prin decizia nr.738 A/2010 a Curţii de Apel București, apelul a fost respins ca nefondat, reținându-se următoarele :

Prin sentinţa apelată s-a reţinut nulitatea absolută a contractului de donaţie ca urmare a constatării lipsei intenţiei de a gratifica, care atrage lipsa cauzei actului juridic, în temeiul art. 966 și art. 948 pct. 4 C.civ.

Argumentele din apel susţinute de apelantul pârât sunt străine de motivul de nulitate a actului juridic, reţinut în hotărâre. Astfel, apelantul invocă aspecte privind existenţa și valabilitatea consimţământului, respectiv, condiţiile de formă ale actului de donaţie, deși, nici prin acţiunea introductivă și nici în considerentele hotărârii apelate nu se reţine vreun motiv de nulitate care să aibă legătură cu consimţământul donatorilor sau condiţiile de formă ale actului juridic.

Împrejurarea că autorii reclamantei și-au exprimat consimţământul de a dona imobilul nu exclude posibilitatea ca această manifestare de voinţă să fie lipsită de cauză juridică. Or, tocmai acest aspect s-a constatat de către tribunal, în primă instanţă, pe baza probelor administrate, constatare care nu este contrazisă în nici un fel prin motivele de apel.

Împrejurarea că actul autentic se bucură de prezumţia de autenticitate și validitate nu poate duce la concluzia că partea interesată nu ar putea invoca nulitatea actului. Domeniul prezumţiei de autenticitate, instituită de art. 1173 alin.(1) C.civ., acoperă numai formalităţile îndeplinite de organul care conferă solemnitate înscrisului, nu însă și validitatea sa intrinsecă. Împotriva constatărilor agentului instrumentator, care deși personale, depășesc competenţa sa, cum ar fi cele referitoare la existenţa și valabilitatea cauzei actului juridic, se poate face dovada contrară, deoarece notarul ia act de voinţa părţilor, fără să aibă posibilitatea de a controla în ce măsură acea voinţă a fost sau nu afectată de o cauză de nulitate absolută sau relativă.

În analiza cauzei în materie de donaţie este necesar a se stabili scopul sau motivul care a fost determinant în voinţa dispunătorului în acest sens. Cauza actului de donaţie cuprinde, pe lângă voinţa de a dărui, și motivul care a hotărât pe dispunător să facă liberalitatea, aceste elemente neputând fi separate și examinate în mod izolat. Ca atare, la stabilirea existenţei și validităţii cauzei actului de donaţie, instanţa trebuie să aibă în vedere împrejurările contemporane efectuării donaţiei.

Din probele administrate pe parcursul procesului rezultă că atât imobilul care constituia locuinţa donatorilor, cât și terenul în litigiu au fost preluate de stat în fapt, fără nici o despăgubire, anterior ofertei de donaţie. De asemenea, au fost confiscate toate bunurile mobile ale soţilor R., aceștia fiind obligaţi să locuiască într-o încăpere din subsolul unui bloc. Soţul proprietarei, M.R., a fost arestat, fără a exista o hotărâre judecătorească de condamnare, și internat timp de 5 ani într-o colonie de muncă forţată.

După revenirea din detenţie, ca urmare a demersurilor efectuate de soţii R., terenul în litigiu a fost restituit acestora, prin sentinţele civile pronunţate de Tribunalul Popular al Raionului Griviţa. Rezultă în mod evident că soţii R. doreau să redevină și să rămână proprietarii terenului, altfel neputându-se explica de ce au făcut demersuri pentru redobândirea lui.

Având în vedere că autorii reclamantei au fost deposedaţi de imobilul în litigiu împotriva voinţei lor, anterior datei la care aceștia au făcut oferta de donaţie, precum și faptul că au solicitat în mod repetat restituirea acestui imobil, Curtea de Apel a apreciat că cei doi soţi nu au avut intenţia de a gratifica statul, nu a existat animus donandi, actul de dispoziţie efectuat în acest sens fiind consecinţa conjuncturii sociale, economice în care s-au derulat faptele, a posibilităţilor limitate de manifestare individuală în ceea ce privește dreptul lor de proprietate.

În lipsa intenţiei reale de a gratifica, contractul de donaţie nu are o cauză licită și este sancţionat cu nulitatea absolută.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General, formulând următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.:

În mod greșit instanţa de apel a considerat că în cauză lipsește intenţia părţilor de a gratifica Statul Român cu imobilul ce le aparţinea. Oferta de donaţie poartă semnătura donatorilor dată în fata Notarului de Stat astfel încât nu poate fi reţinută motivarea instanţei în sensul că nu a există intenţia de a gratifica.

Lipsa consimţământului putea fi invocată doar dacă actul de donaţie nu ar fi fost semnat. Or, faţă de regimul juridic al actelor autentice și forţa probantă în privinţa constatărilor notarului, lipsa consimţământului ca o cauză de nulitate absolută, nu poate fi primită.

Oferta de donaţie a fost acceptată de către Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București în conformitate cu prevederile Decretului nr.478/1958. Mai mult, donaţia este un act juridic esenţialmente irevocabil, caracter consacrat de art. 801 C.civ.

Se mai susţine că reclamanta nu justifică un interes în promovarea acţiunii.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte a constatat că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Contrar celor susţinute prin cererea de recurs, reclamanta justifică un interes în promovarea cererii de constatare a nulităţii absolute a contractului de donaţie autentificat sub nr. 8874/1967, încheiat de autorii săi cu Statul Român. A rezultat din probele administrate în cauză că reclamanta a formulat, în temeiul Legii 10/2001, notificarea nr. 1338/2001 prin care a solicitat, în condiţiile acestei legi, restituirea prin echivalent a terenului ce face obiectul contractului de donaţie menţionat.

Or, faţă de prevederile art. 2 lit. c din Legea 10/2001, promovarea cererii de chemare în judecată era justificată de necesitatea obţinerii unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care să se dispună cu privire la valabilitatea contractului de donaţie încheiat.

În ceea ce privește dezlegarea dată cererii având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie făcută Statului Român de autorii reclamantei, decizia instanţei de apel este, de

asemenea, legală, criticile formulate de recurent fiind nefondate.

Așa cum rezultă din cuprinsul art. 801-803 C.civ., donaţia este un contract solemn, unilateral și cu titlu gratuit prin care donatorul, cu intenţie liberală, își micșorează în mod irevocabil patrimoniu cu un drept real sau de creanţă, mărind în mod corespunzător, cu același drept, patrimoniul donatarului, fără a urmări să primească ceva în schimb.

Valabilitatea donaţiei, ca a oricărui alt contract, se apreciază prin raportare la condiţiile prevăzute de art. 948 C.civ. Liicitatea cauzei – impusă drept condiţie pentru validitatea unei convenţii – trebuie analizată atât din perspectiva art. 966 C.civ cât și în raport cu specificul contractului de donaţie ca liberalitate.

Admiţând existenţa a două elemente care compun cauza actului juridic și anume scopul imediat (scopul obligaţiei, care în cazul contractelor unilaterale cu titlu gratuit constă în intenţia de a gratifica) și scopul mediat (scopul actului juridic reprezentat de motivul determinant al încheierii actului juridic), urmează a considera că atunci când lipsa cauzei se datorează lipsei intenţiei de a gratifica, în actele cu titlu gratuit, lipsește un element esenţial al actului juridic. În acest caz, lipsa scopului imediat absoarbe eroarea asupra scopului mediat, iar sancţiunea aplicabilă este aceea a nulităţii absolute a actului juridic.

În cauză, donaţia a fost făcută după instaurarea puterii comuniste, nu cu intenţia de a gratifica Statul Român, ci pentru a înlătura presiunile exercitate asupra proprietarilor imobilului, astfel încât actul juridic încheiat este lipsit de animus donandi, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii absolute.

Nu există, așa cum se susţine prin recursul declarat de pârât un regim juridic diferit, sub aspectul sancţiunii aplicabile, în situaţia lipsei cauzei actelor de donaţie încheiate în temeiul Decretului 478/1954. Simpla împrejurare că oferta de donaţie a fost acceptată în temeiul acestui act normativ, nu salvează actul de la sancţiunea nulităţii atrasă de lipsa intenţiei de a gratifica.

Tot astfel, împrejurarea că donatorii și-au exprimat consimţământul în faţa notarului nu echivalează cu valabilitatea consimţământului astfel exprimat, deoarece notarul, în cadrul atribuţiilor ce-i revin, ia act de voinţa părţilor, fără să aibă posibilitatea de a cenzura în ce măsură acea voinţă a fost sau nu afectată de o cauză de nulitate absolută sau relativă.

Însă, pentru considerentele anterior expuse, nulitatea actului juridic în cauză este atrasă nu de lipsa ori de vicierea consimţământului exprimat la încheierea donaţiei, ci de lipsa intenţiei de a gratifica, ceea ce echivalează cu lipsa cauzei actului juridic astfel încheiat.

În consecinţă, pentru considerentele anterior expuse, în baza art. 312 alin.(1) C.proc.civ., Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat.