Expropriation compensation claim fails for lack of standing; appeal dismissed as unfounded.

Contract de cesiune de creanță încheiat cu o persoană care nu avea calitatea de proprietar al terenului expropriat. Lipsa calității de persoană îndreptățită de a solicita despăgubiri.

Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate.

Index alfabetic : persoană îndreptățită

- drept de creanță

- despăgubiri

- expropriere

Legea nr. 198/2004, art. 5

Sintagmele menţionate în alin. (1) și alin.(5) ale art. 5 al Legii nr. 198/2004, „orice persoană care justifică un interes legitim" sau „persoane aparent îndreptăţite", trebuie interpretate în litera și spiritului legii, în ansamblul ei.

Astfel, nu are calitatea de persoană îndreptățită de a solicita despăgubiri pentru un imobil expropriat, neputându-se prevala de dispoziţiile cuprinse în art. 5 din Legea nr. 198/2004, persoana care a dobândit printr-un act de cesiune un drept de creanță cu privire la terenul expropriat, cesionarul cumpărând la rândul său dreptul de creanță de la persoane care nu erau proprietarele terenului cu privire la care au făcut acest act de dispoziţie, întrucât, deși formulaseră cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, le-a fost respinsă acțiunea având ca obiect punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate asupra

terenului.

ICCJ, Secția I civilă, decizia nr. 8378 din 25 noiembrie 2011

Reclamanta D.M. a chemat în judecată Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi și Drumuri Naţionale din România și Municipiul Arad, solicitând să se constate că, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin. (1) și art. 5 alin. (5) din Legea nr. 198/2004, are calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri privind exproprierea imobilului - teren nr. top. A 253/4 (12.975 m.p.) situat pe raza Municipiului Arad; să fie obligaţi pârâţii la înscrierea ei în „Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 38/2010" în calitate de persoană îndreptăţită la despăgubiri privind exproprierea imobilului din litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 252 din 8.04.2010, Tribunalul Arad a respins acţiunea, reținând că, potrivit Legii nr. 18/1991, numitelor N.A. și P.L. le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 3,25 ha teren, fiind validată prin Hotărârea Comisiei Judeţene de fond funciar Arad, în anexa nr. 39 a lucrării de fond funciar la poziţia 130.

În baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 151/2004 al Biroului Notarial S.D., numitele N.A. și P.L. au cesionat, în favoarea numitului F.D.T., dreptul lor de creanţă și nu dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 3,25 ha teren, cumpărătorul obligându-se să facă toate demersurile la organele competente pentru a dobândi dreptul de proprietate asupra terenului în natură.

Prin actul de cesiune de creanţă nr. 386/2009, numitul F.D.T. i-a cesionat reclamantei creanţa sa, dobândită în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 151/2004.

Numitele N.A. și P.L. au formulat o cerere de chemare în judecată împotriva comisiilor de fond funciar, având ca obiect punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate asupra suprafeţei de 3,2496 ha teren arabil, situat pe raza municipiului Arad, inclusiv cu privire la terenul cu nr. top. A 2531/4 (12.975 m.p.)

Atâta vreme cât nu există o hotărâre judecătorească irevocabilă din care să rezulte că numitele N.A. și P.L. sunt proprietarele terenului și nici un act din care să rezulte dreptul de proprietate al reclamantei, instanţa a considerat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 5 alin. (2) și alin.(3) din Legea nr. 198/2004, astfel că a respins acţiunea reclamantei.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta.

Prin decizia nr. 438/A din 15 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, Secţia civilă a respins apelul ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat să se constate calitatea sa de persoană îndreptăţită la plata despăgubirilor privind imobilul expropriat situat pe raza Municipiului Arad, teren cu nr. top. A 253/4 în suprafaţă de 12.975 m.p., prevalându-se de dispoziţiile cuprinse în art. 5 alin. (5) din Legea nr. 198/2004, dar și de actul de cesiune de creanţă înregistrat sub nr. 386/2009, prin care numitul F.D.T. i-a cesionat reclamantei creanţa sa dobândită în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 151/2004.

Soluţia pronunţată de prima instanţă, de respingere a acţiunii reclamantei pe motiv că nu există o hotărâre judecătorească irevocabilă din care să rezulte că vânzătoarele N.A. și P.L. sunt proprietarele terenului expropriat, este temeinică și legală.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004 „expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate, în condiţiile art. 5 alin. (4 - 8) și art. 6 alin. (2), se poate adresa instanţei judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea anulării, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii".

Din textul sus-enunţat rezultă că art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 se referă la situaţia „expropriatului nemulţumit de cuantumul despăgubirilor" căruia nu i s-a comunicat hotărârea de stabilire a despăgubirilor, însă în speţă, reclamanta solicită instanţei să constate calitatea sa de persoană îndreptăţită la despăgubiri privind imobilul situat pe raza Municipiului Arad, teren cu nr. top. A 253/4 în suprafaţă de 12.975 m.p.

Reclamanta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la despăgubiri privind imobilul situat pe raza Municipiului Arad, conform art. 5 din Legea nr. 198/2004, text potrivit căruia „actele doveditoare referitoare la existenţa drepturilor reale asupra bunului imobil expropriat, precum și dovada dreptului de proprietate și a celorlalte drepturi reale asupra imobilelor expropriate, poate fi făcută prin orice mijloace de

probă admise de lege".

Reclamanta a făcut dovada unei creanţe, dobândită prin contractul de cesiune de creanţă nr. 386/2009, nicidecum dovada unui drept real asupra terenului supus exproprierii, mai mult, persoanele cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu au înregistrat pe rolul Judecătoriei Arad dosarul cu nr. 17507/55/2009, în contradictoriu cu comisiile de fond funciar, acest litigiu având ca obiect punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate pentru suprafaţa de 3,24 ba teren, suprafaţă care nu se cunoaște dacă va include și terenul expropriat.

Faţă de cele ce preced, Curtea a constatat că reclamanta apelantă nu a făcut dovada că ar fi îndreptăţită la acordarea despăgubirilor pentru imobilul expropriat, context în care, nu se poate dispune înscrierea acesteia în Hotărârea privind stabilirea despăgubirilor conform Legii nr. 198/2004, neîndeplinind condiţiile de persoană îndreptăţită la despăgubire, astfel încât să se poată prevala de dispoziţiile cuprinse în art. 9 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 198/2004.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând următoarele motive :

Sub un prim aspect, a criticat hotărârile ambelor instanţe de fond pentru că au aplicat greșit dispoziţiile

art. 5 din Legea nr. 198/2004, impunând reclamantei să facă dovada calităţii sale sau a numitelor N.A. și P.L. de proprietari asupra terenului expropriat, deși textul de lege nu restrânge condiţiile la o astfel de calitate.

Temeiul juridic al cererii de chemare în judecată îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. (1) si art. 5 alin. (5) din Legea nr. 198/2004.

Dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, pe care le-a invocat în justificarea calităţii de persoană îndreptăţită la plata despăgubirilor pentru terenul expropriat de către stat, au în vedere două categorii de persoane care pot formula cereri pentru plata despăgubirilor, respectiv: „titularii drepturilor reale" și „orice persoană care justifică un interes legitim".

Legea nr. 198/2004 folosește și o altă terminologie, respectiv, de „persoane aparent îndreptăţite", atunci când stabilește în art. 5 alin. (5) că: „In cazul în care despăgubirile referitoare la același imobil sunt cerute în concurs sau în contradictoriu de mai multe persoane aparent îndreptăţite, despăgubirile se vor consemna pe numele tuturor, urmând să fie împărţite potrivit legii civile. Despăgubirea va fi eliberată numai titularilor drepturilor dovedite prin acte autentice și/sau hotărâri judecătorești definitive si irevocabile".

Este adevărat că dispoziţiile art. 5 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 198/2004, reţinute de către instanţele de fond, precizează modalitatea în care se face dovada dreptului de proprietate și a celorlalte drepturi reale, însă aceste dispoziţii nu precizează nimic cu privire la categoria persoanelor care justifică un interes legitim.

Cu toate acestea, deși legiuitorul nu precizează expres, este evident că o astfel de persoană trebuie să-și dovedească un interes aparent de a formula o astfel de cerere de despăgubiri, fără însă a i se putea impune dovada dreptului de proprietate sau dreptului real asupra imobilului, cât timp nu face parte din categoria persoanelor titulare ale vreunui drept real.

Sub un al doilea aspect, se critică invocarea greșită de către instanţă a obligativităţii calităţii de expropriat.

În acest sens reclamanta susţine că, deși a indicat în mod expres ambelor instanţe că își întemeiază acţiunea pe dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, cauza a fost soluţionată având în vedere prevederile art. 9 alin. (1), reţinându-se că aceasta nu are calitatea de persoană expropriată.

Art. 9 din Legea nr. 198/2004 reglementează două cazuri diferite de contestare a hotărârilor de stabilire a despăgubirii, însă instanţa de apel a apreciat greșit că și „art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 se referă la situaţia expropriatului nemulţumit de cuantumul despăgubirilor".

Primul caz, prevăzut de alin. (1) al art. 9, se referă la dreptul persoanei expropriate de a contesta în faţa instanţei de judecată cuantumul despăgubirii stabilit prin hotărâre. Al doilea caz, reglementat de alin. (2) al art. 9, dispoziţii pe care se întemeiază și acţiunea reclamantei, se referă la dreptul oricărei persoane care se consideră îndreptăţită la despăgubire să se adreseze instanţei de judecată care va stabili asupra dreptului său la despăgubire.

Persoana la care face referire art. 9 alin. (2), nu trebuie să aibă calitatea de expropriat, concluzie care se desprinde din cuprinsul acestui articol conform căruia „orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanţei judecătorești competente".

Prin referirea la „orice persoană care se consideră îndreptăţită" este evident că legiuitorul nu a avut în vedere doar persoana expropriată așa cum a făcut-o în redactarea alin. (1) al art. 9. Pentru situaţia prevăzută în alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 198/2004, legiuitorul a prevăzut un termen de introducere a acţiunii de 3 ani, spre deosebire de acţiunea prevăzută la alin. (1) în care termenul este de 30 de zile, fiind evidentă distincţia dintre cele două acţiuni.

Totodată, trimiterea pe care o face art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 la dispoziţiile art. 21 - art. 27 din Legea nr. 33/1994 are în vedere strict procedura de judecată în faţa instanţei în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirii, iar nu și a dreptului la despăgubire.

Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanta a solicitat doar să se constate că pretinde un drept de proprietate asupra imobilului expropriat în baza Hotărârii nr. 38/2010 și că, astfel, justificând un interes legitim, solicită înscrierea în această Hotărâre, în concurs cu Municipiul Arad, până la data la care își va dovedi dreptul de proprietate asupra terenului prin act autentic sau hotărâre judecătorească așa cum impune art. 5 alin. (5) teza finală din Legea nr. 198/2004. Efectul pronunţării acestei hotărâri judecătorești constă în faptul că despăgubirea va fi consemnată și pe numele reclamantei, în concurs cu Municipiul Arad, fără însă a fi eliberată

decât dacă va face dovada dreptului de proprietate asupra terenului.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Înalta Curte a constatat că nu este fondat, pentru considerentele ce succed:

În ceea ce privește prima critică, prin care se invocă aplicarea greșită de către instanţele anterioare a dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 198/2004, cu referire la calitatea recurentei reclamante de persoană care justifică un interes legitim în promovarea acţiunii pendinte, ci nu de titular al unui drept real cu privire la terenul expropriat, Înalta Curte constată că nu este întemeiată.

În primul rând se constată că expresiile „orice persoană care justifică un interes legitim" sau „persoane aparent îndreptăţite" menţionate în alin. (1) și alin.(5) ale art. 5 al Legii nr. 198/2004, invocate de recurenta reclamantă, trebuie interpretate în litera și spiritului legii, în ansamblul ei.

În acest sens se reţine că recurenta reclamantă a solicitat instanţei să se constate calitatea sa de persoană îndreptăţită la plata despăgubirilor privind imobilul expropriat situat pe raza municipiului Arad, teren cu nr. top. A 2531/4, în suprafaţă de 12.975 m.p., prevalându-se de dispoziţiile cuprinse în art. 5 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 198/2004 și să fie obligaţi pârâţii la înscrierea ei în hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 38/2010, în calitate de persoană îndreptăţită la despăgubiri privind exproprierea imobilului din litigiu.

Prin motivele de recurs formulate, recurenta reclamantă susţine că pe baza actelor juridice anexate cererii de chemare în judecată, pretinde un drept de proprietate asupra terenului supus exproprierii prin Hotărârea nr. 38/2010, drept care, deși nu este actual, se prefigurează și îi dă dreptul de a-1 conserva și de a-1 proteja prin promovarea prezentei acţiuni permise de lege, justificând și interesul legitim necesar. Aceasta a solicitat și înscrierea sa în Hotărârea de Guvern menţionată, în concurs cu Municipiul Arad, până la data la care își va dovedi dreptul de proprietate asupra terenului prin act autentic sau hotărâre judecătorească așa cum impune art. 5 alin. (5), teza finală din Legea nr. 198/2004. Efectul pronunţării acestei hotărâri judecătorești constă în faptul că despăgubirea va fi consemnată și pe numele reclamantei, în concurs cu Municipiul Arad, fără însă a fi eliberată decât dacă va face dovada dreptului de proprietate asupra terenului.

Pornind de la aceste susţineri, se constată că prin „actele juridice anexate cererii de chemare în judecată", pe care recurenta reclamantă și-a fundamentat solicitările, aceasta a avut în vedere actul de cesiune de creanţă înregistrat sub nr. 386 din 20.12.2009, prin care numitul F.D.T. i-a cesionat un drept de creanţă cu privire la terenul în litigiu.

La rândul său, numitul F.D.T. a cumpărat dreptul de creanţă, astfel cesionat, de la numitele N.A. și P.L. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 151/2004, acestea înstrăinând, prin urmare, dreptul de creanţă și nu dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 3,25 ha teren și obligându-se să facă toate demersurile la organele competente pentru a dobândi dreptul de proprietate asupra terenului în cauză.

În speţă, vânzătoarele N.A. și P.L. nu erau proprietarele terenului cu privire la care au făcut aceste acte de dispoziţie.

Astfel, din starea de fapt reţinută în speţă, reiese că numitele N.A. și P.L. au fost validate în anexa nr. 29 a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 18/1991, prin Hotărârea Comisiei Judeţene de fond funciar Arad, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra suprafeţei totale de 3,25 ha teren, fiind

înscrise la poziţia 39 a anexei nr. 29 a lucrării de fond funciar.

Ulterior, acestea au formulat o cerere de chemare în judecată împotriva comisiilor de fond funciar și a Municipiului Arad prin Primar, având ca obiect punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate asupra suprafeţei de 3,2496 ha teren arabil, situat pe raza municipiului Arad, suprafaţă care nu se cunoaște dacă include și terenul expropriat de Statul Român de la Municipiul Arad în vederea construirii autostrăzii Arad - Timișoara, astfel cum în mod judicios a reţinut și instanţa de apel în cauză.

Acţiunea astfel formulată a fost respinsă în mod definitiv, prin sentinţa civilă nr. 2673/2011 a Judecătoriei Arad, și irevocabil, prin respingerea recursului, în baza deciziei civile nr. 939/2011 a Tribunalului Arad, reţinându-se cu putere de lucru judecat, că reclamantele N.A. și P. L. nu sunt îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului mai sus­menţionat, atât în varianta restituirii în natură, cât și cea despăgubirilor solicitate ca urmare a nerestituirii în natură a terenului.

În contextul acestor considerente, recurenta reclamantă susţine că se încadrează în categoria persoanelor care justifică un interes legitim în formularea acţiunii de faţă, conform art. 5 alin. (1) teza finală din Legea nr. 198/2004, ci nu în categoria titularilor drepturilor reale cu privire la terenul expropriat.

Pentru ca interesul reclamantei să fie unul legitim, acesta nu trebuie să vină în conflict cu legea. În aceste cazuri legea îngăduie în mod expres celui interesat să recurgă la acţiune pentru verificarea în fapt a existenţei dreptului afirmat.

Este vorba despre afirmarea unui drept, iar dreptul subiectiv civil afirmat de recurenta reclamantă în cauză, privind îndreptăţirea acesteia la acordarea despăgubirilor pentru imobilul expropriat, pentru a putea fi exercitat, deci pentru a se bucura de protecţia juridică a acţiunii exercitate, trebuie să fie recunoscut și ocrotit de lege, adică să nu intre în conţinutul unui raport juridic ilegal, care să contravină ordinii publice sau bunelor moravuri.

Or, în speţă, verificând în fapt existenţa dreptului afirmat, se constată că recurenta reclamantă nu poate pretinde niciun drept asupra terenurilor supuse exproprierii prin Hotărârea nr. 38/2010, nefiind confirmat „prin acte autentice și/sau hotărâri judecătorești definitive și irevocabile" un drept real sau de creanţă în patrimoniul vânzătoarelor iniţiale – N.A. și P.L. și, mai departe, al cesionarului F.D.T., pentru ca acesta să fi putut transmite în mod valabil un drept care, astfel cum susţine recurenta reclamantă, să se prefigureze și să dea dreptul acesteia de a-1 conserva și de a-1 proteja prin promovarea prezentei acţiuni permise de lege.

În consecinţă, prin respingerea definitivă și irevocabilă a acţiunii vânzătoarelor iniţiale – N.A. și P.L., prin sentinţa civilă nr. 2673/2011 a Judecătoriei Arad, mai sus menţionată, recurenta reclamantă nu justifică existenţa niciunui drept actual și niciunui interes legitim în promovarea acţiunii de faţă, astfel încât, toate criticile formulate cu privire la greșita aplicare a dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 198/2004, nu sunt întemeiate.

Pentru identitate de raţiune, instanţa de recurs nu a mai dezvoltat pe larg și înlăturarea criticilor formulate cu privire la greșita aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 cu privire la calitatea de persoană expropriată, considerentele de fapt și raţionamentul juridic fiind aceleași.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă.