Stamp duty exemption for common-law loss of use claims on abuzively seized properties despite special restitution law provisions
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the state's appeal, overturned the appellate court's decision, and ruled that the lower court's dismissal of the claim due to non-payment of the stamp duty was correct, thereby upholding the procedural sanction against the claimants. The dispute involved a claim by property owners against the State for 5,000,000 EUR in compensation for the lack of use of an abuzzively seized property between 1950 and 2001; the core issue was whether this action was exempt from judicial stamp duty under the special restitution law. The Court held that the claim was based on general civil law for damages (Arts. 998-999 of the Civil Code) rather than the special restitution law, thus subject to general stamp duty rules (Art. 3 of Law 146/1997) and not the exemption in Art. 50 of Law 10/2001; further, the Court determined that challenging the stamp duty calculation requires a specific reexamination request under Art. 18 of Law 146/1997, not an appeal, and that the claimants failed to utilize available legal aid options under OUG 51/2008, making the stamp duty a justified procedural requirement rather than an infringement of access to justice under the ECHR.
Legislator headnote
AI generatedart. 18 O.U.G. nr. 51/2008, art. 3 din Legea nr.146/1997, art.50 din Legea nr. 10/2001, art.18 din Legea nr. 146/1997, art.304 pct.9 C.proc.civ, art.18 alin.(2) din Legea nr.146/1997; Stamp duty exemption for common-law loss of use claims on abuzively seized properties despite special restitution law provisions: The dispute involved a claim by property owners against the State for 5,000,000 EUR in compensation for the lack of use of an abuzzively seized property between 1950 and 2001; the core issue was whether this action was exempt from judicial stamp duty under the special restitution law. The Court held that the claim was based on general civil law for damages (Arts. 998-999 of the Civil Code) rather than the special restitution law, thus subject to general stamp duty rules (Art. 3 of Law 146/1997) and not the exemption in Art. 50 of Law 10/2001; further, the Court determined that challenging the stamp duty calculation requires a specific reexamination request under Art. 18 of Law 146/1997, not an appeal, and that the claimants failed to utilize available legal aid options under OUG 51/2008, making the stamp duty a justified procedural requirement rather than an infringement of access to justice under the ECHR.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited as the procedural basis justifying the admission of the cassation appeal due to the erroneous application of the law.
Cited as the procedural basis for the specific dispositive measures of admitting the appeal and modifying the appellate decision.
Full text
Contravaloarea lipsei de folosință a unui imobil preluat abuziv de stat solicitată pentru perioada cuprinsă între momentul preluării și momentul restituirii în natură. Aplicarea dreptului comun. Acțiune suspusă timbrajului. Contestarea modului de stabilire a taxei de timbru prin intermediul căii de atac. Obligația respectării dispozițiilor legale speciale.
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Dezbateri. Taxa de timbru.
Index alfabetic : taxă de timbru
- contravaloarea lipsei de folosință
- imobil
Legea nr. 146/1997, art. 3, art. 18
O.U.G. nr. 51/2008
Cod civil, art. 998, art. 999
(Notă : S-au avut în vedere dispozițiile vechiului Cod Civil, astfel cum erau în vigoare la data învestirii
instanței)
1. Acțiunea având ca obiect obligarea Statului român la plata unei sume reprezentând contravaloarea lipsirii de folosinţă în perioada 1950 – 2001, a unui imobil preluat de stat abuziv, este supusă dispozițiilor art. 3 din Legea nr.146/1997 și nu dispoziţiilor art.50 din Legea nr. 10/2001, instanţa de judecată nefiind sesizată cu soluţionarea unei cauze întemeiate pe dispoziţiile legii speciale de reparaţie, ci cu o acţiune de drept comun întemeiată pe dispoziţiile art.998-999 C.civ. cu referire și la art.1 al Protocolului nr. 1 adițional la CEDO.
2. Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru părțile au la îndemână procedura stabilită prin art.18 alin.2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, respectiv formularea unei cereri de reexaminare și nu un drept de opţiune între calea de atac specială stabilită de legiuitor și calea de atac de drept comun.
ICCJ, Secția I civilă, decizia nr. 8091 din 15 noiembrie 2011
Prin sentinţa civilă nr.667 din 06.05.2010, Tribunalul București, Secţia a IV-a civilă a admis excepţia netimbrării și în consecinţă, a anulat acţiunea formulată de reclamanţii C.M.C., M.Ș.G. P.N., în contradictoriu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca netimbrată.
Tribunalul a reţinut că potrivit art.20 alin. l și alin.3 din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligaţiei până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea cererii.
De asemenea, potrivit art.9 din O.G. nr.32/1995, cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate dacă nu sunt timbrate corespunzător, iar în cazul nerespectării dispoziţiilor ordonanţei, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.
În speţă, reclamanţii deși au fost citaţi cu menţiunea timbrării acţiunii cu taxa de timbru în cuantum de 207.521 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei, aceștia nu au făcut dovada plăţii la termenul de judecată stabilit și nici nu au formulat cerere de ajutor public judiciar prin care sa solicite scutirea de plata taxei de timbru, sau reducerea acesteia, motivate de faptul ca starea materială pe care o au nu le permite aceasta plata potrivit O.U.G. nr.51/2008 și nici nu au formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru potrivit art.18 din Legea nr. 146/1997.
Tribunalul a constatat că nu se poate reţine scutirea de plata taxei de timbru potrivit art.15 lit.r din Legea nr. 146/1997 având în vedere că obiectul prezentei cauze nu este o cerere de restituire a unui imobil trecut în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar cererea formulată pe cale accesorie sau incidentală trebuie să aibă tot acest obiect, ori acţiunea de faţă are ca obiect obligarea pârâtului la lipsa de folosinţă a imobilului pentru perioada 1950 și până la restituirea în natură.
Curtea de Apel București, Secţia a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamantă, prin decizia nr.38 din 19.01.2011, a admis calea de atac, a anulat sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare, reținând că :
Prin acţiunea introductivă, reclamanţii au solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 5.000.000 euro, reprezentând lipsă de folosinţă pentru imobilul situat în București, ce a
fost preluat fără titlu valabil, în mod abuziv, de către stat de la autorul reclamanţilor.
Potrivit dispoziţiilor art.50 din Legea nr. 10/2001, cererile sau acţiunile în justiţie legate de aplicarea prevederilor prezentei legi și de bunurile care fac obiectul acesteia sunt scutite de plata taxei de timbru.
Acest text de lege reprezintă un text de lege special derogatoriu de la prevederile generale ale Legii nr. 146/1997.
Obiectul prezentei cauze îl reprezintă lipsa de folosinţă a unui imobil ce intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 și ca atare acţiunea este scutită de plata taxei de timbru.
Dispoziţiile art.50 din Legea nr.10/2001 nu disting între tipurile de acţiuni ce se pot formula având ca obiect imobile ce cad sub incidenţa legii, astfel încât orice fel de acţiune ce vizează un astfel de imobil nu se timbrează.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.9 C.proc.civ., susținând că reclamanţii nu beneficiază de scutirea de plată a taxei de timbru faţă de dispoziţiile art.15 lit.r din Legea nr.146/1997 faţă de obiectul cauzei care nu reprezintă o cerere de restituire a unui imobil trecut în proprietatea statului în perioada martie 1945 - decembrie 1989.
Înalta Curte, analizând decizia recurată a constatat caracterul fondat al recursului pentru argumentele ce succed :
Reclamanţii, prin cererea de chemare în judecată, au solicitat obligarea Statului român la plata sumei de 5.000.000 euro reprezentând contravaloarea lipsirii de folosinţă a imobilului proprietatea lor în perioada 1950 - 2001.
Prin rezoluţia de primire, instanţa a impus reclamanţilor plata unei taxe judiciare de timbru de 207.521 lei și a unui timbru judiciar de 5 lei.
Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru reclamanţii aveau la îndemână procedura stabilită prin art.18 alin.(2) din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, respectiv formularea unei cereri de reexaminare.
Reclamanţii nu au un drept de opţiune între calea de atac specială stabilită de legiuitor și calea de atac de drept comun.
Osebit de aceasta, cuantumul taxei judiciare de timbru a fost legal stabilit deoarece corespunde valorii obiectului cererii de chemare în judecată, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art.3 din Legea nr.146/1997 și nu dispoziţiile art.50 din Legea nr. 10/2001, cum a statuat instanţa de apel.
Astfel, instanţa de judecată nu a fost sesizată cu soluţionarea unei cauze întemeiate pe dispoziţiile legii speciale de reparaţie, ci cu o acţiune de drept comun întemeiată pe dispoziţiile art.998-999 C.civ. cu referire și la art. 1 al Protocolului nr. 1 CEDO.
Cauza Weissman împotriva României din 2006 prin care s-a constatat că suma impusă cu titlu de taxă de timbru pentru suma solicitată de reclamanţi pentru lipsa de folosinţă a fost excesivă, blocându-se astfel accesul reclamanţilor la instanţă, ceea ce a atras o ingerinţă nejustificată în dreptul de proprietate, încălcându-se astfel art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie nu are relevanţă în cauză întrucât legiuitorul, prin adoptarea OUG nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar, a instituit un mecanism coerent pentru că accesul la justiţie să nu fie obstrucţionat de plata unei taxe de timbru.
Reclamanţii aveau posibilitatea să formuleze o cerere de ajutor public judiciar în temeiul art.2 din ordonanţă sub forma scutirii de plată a taxei judiciare de timbru ori a reducerii acesteia determinată de cuantumul prea mare ori de starea financiară a părţilor, procedură la care aceștia nu au apelat.
Cum legea internă, OUG nr.51/2008, acordă justiţiabililor mijloacele eficiente pentru ca accesul la justiţie să fie liber în vederea realizării drepturilor pretinse, Înalta Curte constată că nu se impune aplicarea directă a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Înalta Curte, pentru argumentele ce preced, reţinând incidenţa dispoziţiilor art.304 pct.9 C.proc.civ., a admis recursul în temeiul dispoziţiilor art.312 alin.(l), alin.(2) și alin.(3) C.proc.civ. și a modificat decizia în sensul că a respins apelul reclamanţilor, ca nefondat.