Rape of minor under 14 via anal intercourse: Rejection of reclassification to non-coercive sexual acts with a minor

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 293 din 5 septembrie 2002, Tribunalul Bacău a condamnat pe inculpatul B.I. la 12 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) teza I C. pen.

S-a menținut starea de arest și s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 4 mai 2002, la zi.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 3.000.000 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în ziua de 3 mai 2002, inculpatul a condus-o pe minora R.G.C. în vârstă de 7 ani, cu bicicleta, pe un teren viran de la marginea orașului Bacău, unde, prin violență, a întreținut acte sexuale anale cu aceasta, provocându-i leziuni care au necesitat 6 - 8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr. 335 din 17 octombrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul solicitat, în principal, achitarea, potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin (1) lit. d) C. proc. pen., susținând că în cauză nu există probe de vinovăție, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) teza I C. pen., în infracțiunea de raport sexual cu o minoră, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., cu reducerea corespunzătoare a pedepsei.

Împotriva menționatelor hotărâri, inculpatul a declarat recurs, în temeiul art. 3859 pct. 14, 17 și 18 C. proc. pen., solicitând ca și în apel, în principal, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol pentru care a fost condamnat, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice din această infracțiune în infracțiunea de raport sexual cu o minoră, prevăzută de art. 198 alin. (1) C.pen, în cauză nefăcându-se dovada constrângerii victimei.

Examinând hotărârile pronunțate, în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât și din oficiu, se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrarea juridică în infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) teza I C. pen., fiind corespunzătoare.

Faptul că la data de 3 mai 2002, inculpatul a întreținut raporturi sexuale pe cale anală, cu minora R.G.C., rezultă fără dubiu din declarațiile constante ale părții vătămate și declarațiile inculpatului date în cursul urmăririi penale, prin care au arătat cu lux de amănunte, cum s-au desfășurat faptele și declarația martorei U.G., coroborate cu actul de constatare medico-legală care concluzionează că victima prezenta fisuri perianale radiare recente, specifice unei agresiuni sexuale cu perforare anală.

Cum fapta a fost comisă prin constrângerea victimei, care la vârsta de numai 7 ani, nu putea să-și exprime voința și să se apere de acțiunile inculpatului, încadrarea juridică în prevederile art. 197 alin. (3) teza I C. pen., respectiv, în infracțiunea de viol, comis asupra unei minore care nu a împlinit vârsta de 14 ani, este corectă, în cauză nefiind aplicabile prevederile art. 198 C. pen., care sancționează raportul sexual cu o persoană de sex feminin care nu a împlinit vârsta de 14 ani, fără ca fapta să fi fost săvârșită prin constrângerea victimei.

Referitor la pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului, se constată că aceasta a fost just individualizată, instanța de fond având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 și 52 C. pen., respectiv, pericolul social sporit al faptei comise, apreciat în aport de împrejurările în care a avut loc, de rezultatul produs, de vârsta victimei, cât și de persoana infractorului, care nu este cunoscut cu antecedente penale.

Întrucât din actele dosarului nu rezultă existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive, respectiv, de la 4 mai 2002 la zi.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 335 din 17 octombrie 2002 a Curții de Apel Bacău.

Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 4 mai 2002, până la 17 aprilie 2003.

Obligă recurentul la 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 aprilie 2003.