Scope of successor's reparatory claim for nationalized property under Law No. 10/2001 when co-owner survived enactment

Notificare formulată în nume propriu prin care se solicită despăgubiri pentru un imobil preluat de stat de la autorii notificatorului, în situația în care unul dintre autorii săi era în viață la momentul apariției Legii nr. 10/2001 și nu a urmat procedura legii speciale de reparație. Stabilirea măsurilor reparatorii cuvenite persoanei îndreptățite în raport de cota sa parte din dreptul asupra imobilului.

Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate.

Index alfabetic : notificare

- imobil

- gestiune de afaceri

- drept de acrescământ

Legea nr. 10/2001 : art. 4

Codul familiei : art. 30, art. 36

Notificarea formulată în nume propriu, prin care se solicită acordarea de despăgubiri pentru un imobil preluat abuziv de stat de la autorii persoanei solicitante, în condițiile în care unul dintre autorii săi era în viață la data apariției Legii nr. 10/2001 și nu a formulat notificare, îi dă dreptul notificatorului la

obținerea măsurilor reparatorii doar potrivit cotei sale părți.

În această situație, notificatorul nu poate solicita acordarea despăgubirilor pentru întreg imobilul în temeiul gestiunii de afaceri, deoarece pentru a fi în prezenţa acestei instituții de drept, trebuia ca garantul să facă actul juridic, respectiv notificarea, atât în interes propriu cât și în interesul autoarei sale.

Pe de altă parte, chiar dacă între notificator și autoarea sa ar fi operat gestiunea de afaceri, aceasta din urmă ar fi fost îndreptăţită să solicite măsurile reparatorii pentru cota sa parte din imobilul naționalizat și nu notificatorul, întrucât, cu privire la această cotă nu devin aplicabile prevederile art. 4 alin.(4) din Legea nr. 10/2001.

ICCJ, Secția Civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 4146 din 18 mai 2011

Prin sentinţa civilă nr. 11/2010, Tribunalul Mureș a admis în parte contestaţia formulată de reclamantul L.L.S., în contradictoriu cu Municipiul Târgu Mureș, a stabilit în favoarea reclamantului dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru o cotă de 1/2 părţi din imobilul-apartament nr. 12, situat în Târgu Mureș, reprezentând diferenţa dintre valoarea de piaţă a cotei de 1/2 parte din imobil și contravaloarea cotei de 1/2 parte din despăgubirea primită în temeiul Decretului nr. 223/1974.

Prima instanţă a reţinut că reclamantul, în calitatea de fiu al foștilor proprietari tabulari ai imobilului în litigiu, a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, ce a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 223/12974.

În notificare reclamantul a indicat calitatea de moștenitor al tatălui său decedat, însă nu a putu dovedi că demersul său este făcut și în numele mamei sale și astfel măsurile reparatorii vizează doar cota de 1/2 părţi din imobilul naţionalizat. Măsurile reparatorii pot fi acordate doar prin echivalent în condiţiile în care imobilul naţionalizat a fost vândut chiriașilor, în temeiul Legii nr. 112/1995.

Prin decizia nr. 82/A/2010, Curtea de Apel Târgu-Mureș – Secţia civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, cu opinie separată, a respins apelul formulat de reclamant, reţinând că pentru a fi incidente dispoziţiile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, în sensul de a beneficia de drepturile celorlalţi coproprietari ai imobilului, trebuia ca și mama reclamantului să fie decedată, iar reclamantul să vină în concurs cu un alt moștenitor care nu a făcut demersurile necesare pentru acordarea măsurilor reparatorii. Mandatul tacit, la care face trimitere reclamantul atunci când invocă faptul că cererea sa reprezintă un act de conservare a dreptului de proprietate, nu poate fi aplicabil în speţă în condiţiile în care reglementează acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul naţionalizat și nu pot fi reţinute ca fiind aplicabile dispoziţiile art. 30, respectiv art. 36 C.fam., privind dreptul de proprietate în devălmășie, deoarece acestea sunt aplicabile doar în timpul căsătoriei, ori în cauză, prin decesul unuia din soţi, căsătoria a încetat.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul arătând că, așa cum s-a reţinut prin motivarea opiniei separate, demersurile întreprinse de unul dintre coproprietari pentru restituirea imobilului preluat în mod abuziv de stat au drept scop conservarea patrimoniului comunitar, având caracterul unui act de administrare util, conform gestiunii de afaceri, urmând ca, ulterior, coproprietarii să se desocotească între ei pe calea dreptului comun sau pe cale amiabilă. În raport de prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001, trebuie să se stabilească dreptul de proprietate pe cote-părţi ideale numai când restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite, coproprietare ale bunului imobil solicitat.

În aplicarea Legii nr. 10/2001 nu operează regula unanimităţii ca în cazul indiviziunii, indiferent de izvorul acestuia, și că, potrivit dispoziţiilor art. 30 și art. 36 C.fam., trebuie să se ţină seama și de consecinţele dreptului de proprietate comună în devălmășie.

Examinând decizia recurată în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C.proc.civ., instanţa constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește situaţia de fapt, așa cum a fost stabilită de instanţele de fond și apel, se constată că imobilul în litigiu, proprietatea autorilor reclamantului, a trecut în proprietatea statului, potrivit Deciziei nr. 11 din 24 ianuarie 1989, în baza Decretului nr. 223/1974.

Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, autorul reclamantului a decedat și la data formulării notificării, mama reclamantului era în viaţă, iar, prin notificarea înregistrată sub nr. 1165/2001 la BEJ „S.P.”, reclamantul a solicitat în nume propriu acordarea de despăgubiri bănești, reprezentând diferenţa dintre așa-zisa „justă” despăgubire și contravaloarea reală a apartamentului în litigiu, potrivit art. 1 alin.(2) , art. 2 lit. g, art. 22, art. 24 alin.(2) și art. 36 din Legea nr. 10/2001. Dreptul de proprietate în devălmășie al autorilor reclamantului, potrivit art. 30 și art.36 C.fam., nu mai subzistă, deoarece aceste dispoziţii sunt aplicabile în timpul căsătoriei, ori, în cauză, căsătoria a încetat prin decesul unuia dintre soţi.

Reclamantul susţine că este incidentă instituirea gestiunii de afaceri și, prin urmare, este îndreptăţit la despăgubiri pentru întregul imobil și că sunt aplicabile dispoziţiile art.30 și art. 36 C.fam., privind proprietatea codevălmașă, precum și că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 sunt aplicabile când „restituirea în natură este cerută de mai multe persoane îndreptăţite coproprietare ale bunului imobil solicitat”.

Or, proprietatea devălmașă asupra bunului în litigiu, potrivit art. 30 și art. 36 C.fam., a încetat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, prin decesul autorului reclamantului, iar în măsura în care nu s-au făcut dovezi în sensul că aportul unuia din soţi la dobândirea bunului comun a fost mai mare decât al celuilalt, legal instanţele de fond și apel au constatat că autorii reclamantului au dobândit, în cote egale, apartamentul în litigiu, respectiv în cotă de 1/2 fiecare.

Prin urmare, reclamantul și mama sa se aflau în indiviziune asupra cotei de 1/2 din imobil, ce a aparţinut tatălui său, respectiv soţului predecedat, situaţie în care reclamantul, în măsura în care celălalt comoștenitor, respectiv mama sa, nu a urmat procedura prevăzută la capitolul III din lege, a profitat de cota acestuia, ca moștenitor al persoanei îndreptăţite ce a formulat cererea de restituire în termen, potrivit art. 4 alin.(4) din Legea nr. 10/2001.

Cu alte cuvinte, reclamantul a beneficiat de dreptul de acrescământ, reglementat de art. 697 C.civ., asupra cotei de 1/4 din 1/2 din imobilul în litigiu, ce îi revenea mamei sale din succesiunea autorului reclamantului, ca soţie supravieţuitoare, întrucât, deși acesta avea dreptul succesoral doar de 3/4 din cota de 1/2 parte din imobilul în litigiu, instanţele de fond și apel i-au recunoscut dreptul la măsuri reparatorii pentru o cotă de 1/2 parte din

imobilul în litigiu.

Prin urmare, în speţă, nu sunt incidente prevederile art. 30 și art. 36 C.fam., privind proprietatea codevălmașă, iar în privinţa cotei de 1/2 parte din imobilul în litigiu ce a aparţinut autorului L.L., instanţele de fond și apel au făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Critica potrivit căreia, în speţă, este incidentă instituţia gestiunii de afaceri, deoarece demersurile întreprinde de reclamant, în calitate de coproprietar, au drept scop conservarea patrimoniului comunitar este, de asemenea, nefondată.

Așa cum s-a arătat, reclamantul a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, în nume propriu nu și în interesul mamei sale.

Pentru a fi în prezenţa gestiunii de afaceri trebuie ca garantul să facă un act juridic, în speţă notificarea, atât în interes propriu cât și în interesul mamei sale. Or, câtă vreme din conţinutul notificării nu rezultă că între reclamant și mama sa a operat gestiunea de afaceri, în sensul că notificarea, ca act juridic, a fost făcută și în interesul mamei sale, în mod legal au reţinut instanţele de fond și apel că în speţă nu este incidentă instituţia gestiunii de afaceri.

Pe de altă parte, chiar dacă între reclamant și mama sa ar fi operat gestiunea de afaceri, aceasta din urmă ar fi fost îndreptăţită să solicite măsurile reparatorii pentru cota de 1/2 parte din imobilul în litigiu și nu reclamantul, întrucât, cu privire la această cotă nu devin aplicabile prevederile art. 4 alin.(4) din Legea nr. 10/2001.

Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin.(1) C.proc.civ., a respins recursul declarat de reclamantul L.L.S.