Inapplicability of restitution law to real property confiscated as penalty for common-law embezzment

Imobil preluat de stat ca urmare a aplicării măsurii confiscării dispuse de instanța judecătorească ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare. Inaplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate.

Index alfabetic : imobil confiscat

- notificare

- infracțiune de drept comun

Legea nr. 10/2001

Sunt excluse de la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, imobilele intrate în proprietatea statului ca urmare a aplicării măsurii confiscării dispuse de instanța judecătorească ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea unor infracțiuni economice.

Instanța învestită în temeiul Legii nr. 10/2001 cu o cerere de restituire a unui astfel de imobil sau de acordare a măsurilor reparatorii, trebuie să aprecieze dacă infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea, face parte sau nu din categoria infracțiunilor de natură politică, conform reglementărilor în vigoare la data respectivă.

Infracțiunea de delapidare este o infracțiune de drept comun și, în consecință, nefăcând parte din categoria infracțiunilor politice, măsura confiscării averii dispusă în baza ei, nu are caracter abuziv și deci nu este realizată condiția impusă de art. 2 lit. a din Legea nr. 10/2001 pentru a putea fi acordate măsuri reparatorii.

ICCJ, Secția Civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 3648 din 4 mai 2011

Prin sentința civilă nr. 548/2009, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată contestația formulată de T.C.E., T.E.V., T.C.A., reținând că prin dispoziția nr. 1901/2002 emisă de Primarul Municipiului Ploiești, s-a respins notificarea, prin care s-a solicitat restituirea în natură a unei cote părți din imobilul situat în Ploiești, care a aparținut în cota de ˝ autorului T.A., reținându-se că acesta a trecut în proprietatea statului ca urmare a unei proceduri judiciare de executare silită prin confiscare a bunurilor cu titlu de pedeapsa pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.2 din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 197/2009, Curtea de Apel Ploiești a respins apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței Tribunalului Prahova, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului Ploiești prin primar și Primarul Municipiului Ploiești, ca nefondat.

S-a reținut că, în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2, lit. b din Legea nr. 10/2001.

Instanța fondului analizând materialul probator al cauzei a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit. b din Legea nr. 10/2001 întrucât partea de imobil ce a aparținut autorului contestatorilor a intrat în proprietatea statului ca efect al pedepsei complementare de confiscare a averii în urma comiterii infracțiunii de delapidare.

Instanța civilă este abilitată să verifice și să constate dacă imobilele pentru care se pretind măsuri reparatorii au fost preluate prin confiscarea averii în baza unor hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală și săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist.

În caz contrar, când măsura confiscării a fost dispusă pentru săvârșirea altor infracțiuni - de drept comun, cererea formulată de persoanele pretins îndreptățite, la măsuri reparatorii nu poate fi primită, întrucât imobilele confiscate nu cad în sfera de aplicare a acestei legi de reparație fără a analiza, nefiind abilitată în acest sens legalitatea măsurii confiscării dispusă de instanța penală.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. și în esență vizează următoarele:

Notificarea formulată de reclamanți ar fi trebuit să fie soluționată prin prisma Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 care în art. 1 pct. 1.3 lit. a stabilește că preluarea abuzivă nu este prezumată, ci în funcție de fiecare situație, entitatea obligată de lege a soluționa notificarea trebuind a aprecia incidența cazurilor prevăzute de art. 2 al. 1 din lege.

H.G. nr. 498/2003 de aprobare a Normelor de aplicare a Legii nr. 10/2001, stabilea în art.

1 pct. 11 litera c subpunctul 1, că nu constituie preluare abuzivă și prin urmare nu face obiectul legii confiscarea unor bunuri de către stat ca urmare a aplicării măsurii confiscării dispusă de instanță ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea unor infracțiuni economice grave. Acest text nu este incident în cauză, deoarece autorul lor nu săvârșise o infracțiune economică gravă, iar măsura confiscării era vădit disproporționată față de așa zisul prejudiciu cauzat prin săvârșirea infracțiunii.

Instanța trebuia să se pronunțe asupra aspectelor care vizau definirea caracterului abuziv al preluării imobilelor ci asupra legalității restituirilor.

Examinând cererea de recurs instanța reține următoarele:

Recurenții și-au fundamentat recursul pe două argumentații juridice: prima vizează interpretarea art. 1 pct. 1.3 lit. a din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498/2003 potrivit cu care caracterul preluării abuzive nu este prezumat ci, se stabilește de entitatea obligată să soluționeze notificarea care apreciază incidența cazurilor enunțate la art. 2 al. 1 din lege; a doua vizează faptul că potrivit acelorași norme de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 nu constituie preluare abuzivă, confiscarea unor bunuri de către stat ca urmare a confiscării dispuse de instanță ca pedeapsă complimentară pentru săvârșirea unor infracțiuni grave, caracter pe care nu îl are infracțiunea săvârșită de autorul lor.

În realitate, cadrul juridic reglementator incident în cauză se circumscrie dispozițiilor art. 2 lit. b al Legii nr. 10/2001 care conferă caracter abuziv, pentru ipoteza confiscării averii ca urmare condamnării pentru săvârșirea unor infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist.

Prin urmare, în raport de circumstanțele concrete ale fiecărui caz, instanța trebuia să deceleze dacă infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea, face parte sau nu din categoria infracțiunilor de natură politică, conform reglementărilor în vigoare la data respectivă.

În cauză, infracțiunea pentru care a fost condamnat autorul reclamanților, este o infracțiune de drept comun – delapidare – exclus a fi catalogată ca infracțiune de natură politică, potrivit reglementărilor în vigoare la data pronunțării ei.

În consecință, nefăcând parte din categoria infracțiunilor politice, măsura confiscării averii dispusă în baza ei, nu are caracter abuziv și deci nu este realizată condiția impusă de art. 2 lit. a din Legea nr. 10/2001 pentru a putea avea dreptul la măsuri reparatorii.

Invocarea Normelor Metodologice nr. 498/2003 de aplicare a Legii nr. 10/2001, precum și a Normelor Metodologice nr. 250/2007 de aplicare a aceleiași legi, este fără substanță juridică, deoarece Normele Metodologice nr. 498/2003 au fost abrogate și înlocuite de Normele Metodologice nr. 250/2007 care exclud de la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, confiscarea unor bunuri de către stat ca urmare a aplicării confiscării dispuse de instanța judecătorească ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea unor infracțiuni economice.

Față de cele arătate în mod corect instanța de apel a reținut că măsura confiscării nefiind dispusă pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celei prevăzute la art. 2 lit. b din Legea nr. 10/2001, ci pentru o infracțiune de drept comun, situația alegată de recurenți nu poate primi semnificația juridică, sub aspectul beneficiului măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 și în consecință recursul formulat de recurenți este neîntemeiat și a fost respins în sensul art. 312 C.proc.civ.