Contestatie in anulare: omissione de cercetare a motivelor de recurs formulate în afara termenului legal prin note de ședință

Critici de nelegalitate formulate peste termenul de recurs. Necercetarea acestor motive de recurs de către instanță. Contestație în anulare. Neîndeplinirea cerinței prevăzute de dispozițiile art. 318 din Codul de procedură civilă.

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Contestația în anulare.

Index alfabetic : contestație în anulare

- motive de recurs

C.proc.civ., art. 318

Textul articolului 318 din Codul de procedură civilă, arătând că hotărârea instanței de recurs poate fi retractată când instanța „a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare", are în vedere acele situații în care partea, prin recursul declarat, fie sub forma enunțiativă, fie prin dezvoltarea criticilor, a înțeles să invoce mai multe din motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C.proc.civ., iar instanța, din greșeală, a analizat doar parte dintre acestea.

Obligația de examinare a instanței se circumscrie exclusiv motivelor de recurs formulate cu respectarea dispozițiilor procedurale, adică în termenul legal de recurs, cu excepția celor de ordine publică, care pot fi invocate până la închiderea dezbaterilor.

Această obligație a instanței nu subzistă însă și în ceea ce privește motivele de recurs formulate în afara cadrului legal, care nu se constituie într-un motiv de ordine publică, cum ar fi cele dezvoltate prin notele scrise la care părțile sunt îndatorate a le depune sau pe care acestea înțeleg să le depună după închiderea dezbaterilor.

Într-o astfel de situație, partea nu are deschis exercițiul căi de atac a contestației în anulare, întrucât nu suntem în prezența unei omisiuni, din greșeală, de cercetare a motivelor de recurs, ci în prezența unei interdicții legale impusă instanței de recurs de a analiza motive de recurs formulate de părți în afara cadrului legal impus pentru exercițiul căii de atac a recursului.

Secția I civilă, decizia nr.2930 din 2 mai 2012

Prin cererea înregistrată la data de 16 martie 2007, reclamantul M.N. a chemat în judecată Agenția Domeniilor Statului cerând să fie obligată la restituirea în deplină posesie și proprietate a mai multor terenuri cu destinația agricolă, fânaț, izlaz-fânaț și grădini, terenuri situate pe raza satului Crivești, județul Iași, preluate de stat în mod abuziv în anul 1945 din patrimoniul autorilor săi, invocând incidența dispozițiilor art. 480 C.civ.

Prin sentința nr.2035/2007, Tribunalul Iași, secția civilă a respins cererea, ca nefondată.

Prin decizia civilă nr.155/2008, Curtea de Apel Iași, Secția civilă a admis apelul declarat de reclamant și a schimbat, în tot, sentința, în sensul că a respins cererea în revendicare pentru lipsa calității procesuale pasive a reclamantului.

În motivarea deciziei, instanța a reținut că reclamantul, care a dovedit calitatea de moștenitor după defuncții M.D., M.M. și M.O., nu a dovedit, prin înscrisurile depuse și calitatea de proprietari a autorilor săi asupra terenurilor revendicate.

Prin decizia civilă nr. 7916 din 5.01.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală a admis recursul declarat de reclamant, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea hotărârii, instanța a reținut incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C.proc.civ.

În argumentarea soluției s-a reținut că instanța de apel, prin reținerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului în propria sa cale de atac, a pronunțat hotărârea cu încălcarea principiului neagravării situației în propria cale de atac. Aceasta, întrucât, prima instanță, respingând acțiunea în revendicare ca nefondată, a analizat, cu prioritate, aspectele legate de calitatea procesuală activă și pasivă a părților, reținând, implicit, că reclamantul a dovedit calitatea procesuală activă.

În raport de cele menționate, Înalta Curte a constatat că nu se impune analizarea celorlalte motive de recurs formulate de reclamant și a solicitat instanței de trimitere ca, în rejudecare, să analizeze în primul rând eventualele excepții incidente în cauză și să administreze probatorii prin care să tranșeze problema titlului de proprietate în raport de imobilul revendicat.

Prin decizia nr.48 din 8 aprilie 2011, Curtea de Apel Iași, Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în rejudecare, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, reclamantul M.N., invocând incidența motivului de modificare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.9 C.proc.civ., susținând că hotărârea „a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii” și respectiv, că aceasta ar „cuprinde motive străine de natura pricinii” pentru argumentele de drept amplu dezvoltate prin memoriul de recurs.

Prin decizia civilă nr. 7729 din 2.11.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul.

În motivarea deciziei, Înalta Curte a analizat cele două motive de recurs invocate de reclamant răspunzând punctual argumentelor de drept invocate în susținerea acestora prin memoriul de recurs.

Instanța de recurs a analizat motivul de modificare prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ., prin gruparea argumentelor, în raport de dispozițiile legale pretins încălcate sau, după caz, pretins interpretate și aplicate greșit și anume:

- dispozițiile legale care garantează și ocrotesc dreptul de proprietate: art. 44, art. 53, art. 136 alin. (5) din Constituția României, art. 480, art. 481 C. civ., art. 18 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 Protocolul 1 adițional la Convenție,

- dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului cu privire la dreptul de acces la instanțe, prevederile art. 1 alin. (5), art. 11, art. 15, art. 20 și art. 21 din Constituția României și ale art. 3 C. civ.;

- dispozițiile relative la garanțiile instituite de art. 6 din Convenție, referitoare la dreptul la un proces echitabil,

- dispozițiile deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Totodată, instanța de recurs, în aplicarea prevederilor art. 306 alin.(3) C.proc.civ., cu privire la criticile de nelegalitate relative la calitatea considerentelor deciziei recurate, apreciate a fi străine actului juridic dedus judecății, a statuat că se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ. și le-a analizat în consecință.

Prin contestația înregistrată la data de 18 noiembrie 2011, reclamantul M.N. a cerut anularea deciziei nr. 7729 din 2.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă, invocând incidența prevederilor art.318 teza a II-a C.proc.civ.

În motivarea contestației, reclamantul susține că instanța de recurs a omis să se pronunțe „asupra motivelor de recurs promovate, întregite și completate cu cele dezvoltate și susținute în ședința de la 02.11.2011 și consemnate în Notele de ședință (concluzii scrise) depuse cu această ocazie. "

În argumentarea criticii, contestatorul susține că instanța de apel nu s-a conformat îndrumărilor date prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual, decizia nr. 7916 din 5.10.2009, îndrumări potrivit cărora, în rejudecare, se va avea în vedere soluționarea eventualelor excepții incidente în cauză și se vor administra noi probe prin care să fie tranșată problema titlului de proprietate în raport de imobilul revendicat.

Contestatorul susține că instanța de apel, în baza acestei îndrumări, trebuia să aprecieze direct și complet asupra dreptului său de proprietate și nu în mod formal, astfel cum a procedat, prin redactarea unor considerente ce se circumscriu, în opinia sa, excepției inadmisibilității cererii în revendicare dedusă judecății.

Contestatorul susține că a formulat această critică de nelegalitate, relativă la încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 315 alin.(1) C.proc.civ., prin intermediul recursului, fără ca instanța să o analizeze.

Contestatorul reiterează, totodată, criticile de nelegalitate relative la calitatea considerentelor deciziei instanței de apel, apreciate a fi străine actului juridic dedus judecății, dat fiind că se subsumează excepției de inadmisibilitate, considerente care au fost însușite și de instanța de recurs, și afirmă că, soluționând într-o astfel de manieră de procesul, instanțele i-au încălcat dreptul de acces la justiție, garantat de dispozițiile art. 21 din Constituția României și art. 3 C.proc.civ.

Analizând contestația în anulare dedusă judecății, Înalta Curte constată că nu poate fi primită pentru următoarele motive:

În drept, potrivit prevederilor art. 318 C.proc.civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."

Arătând că hotărârea instanței de recurs poate fi retractată când instanța „a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare", textul are în vedere acele situații în care partea, prin recursul declarat, fie sub forma enunțiativă, fie prin dezvoltarea criticilor, a înțeles să invoce mai multe din motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C.proc.civ., iar instanța, din greșeală, a analizat doar parte dintre acestea.

În atare situație, partea este îndreptățită ca, pe calea contestației în anulare, să obțină răspuns și la motivul/motivele de casare ori de modificare pe care instanța de recurs a omis a le examina prin decizia pronunțată.

Întrucât, potrivit prevederilor art. 303 C.proc.civ. „Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs", este de înțeles că obligația de examinare a instanței se circumscrie exclusiv motivelor de recurs formulate cu respectarea dispozițiilor procedurale, adică în termenul legal de recurs, cu excepția celor de ordine publică, care pot fi invocate până la închiderea dezbaterilor.

Obligația de examinare a instanței de recurs nu subzistă însă și în ceea ce privește motivele de recurs formulate în afara cadrului legal, cum ar fi cele dezvoltate prin notele scrise la care părțile sunt îndatorate a le depune sau pe care acestea înțeleg să le depună după închiderea dezbaterilor.

Într-o astfel de situație, partea nu are deschis exercițiul căi de atac a contestației în anulare, întrucât nu suntem în prezența unei omisiuni, din greșeală, de cercetare a motivelor de recurs, ci în prezența unei interdicții legale impusă instanței de recurs de a analiza motive de recurs formulate de părți în afara cadrului legal impus pentru exercițiul căii de atac a recursului.

În speță, verificând lucrările dosarului, se constată că prin declarația și memoriul de recurs, contestatorul a invocat două dintre motivele de modificare prevăzute de art. 304 C.proc.civ., anume, cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. și un alt motiv, indicat eronat ca fiind cel prevăzut de art. 304 pct. 9, prin care susține că hotărârea „cuprinde motive străine de natura pricinii".

Având în vedere dezvoltarea criticilor expuse prin motivul de recurs indicat eronat, relative la greșita soluționare a cererii deduse judecății pe calea unei excepții procesuale, aspect dedus din maniera de redactare a considerentelor, excepție deja soluționată, în mod irevocabil, printr-o încheiere interlocutorie, și care nu mai putea constitui actul juridic dedus judecății, instanța de recurs a reținut că acestea se circumscriu motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ. și le-a examinat în consecință.

În cuprinsul deciziei, se constată că instanța de recurs, în analiza celor două motive de modificare invocate prin intermediul recursului, a răspuns punctual argumentelor de drept dezvoltate în susținerea lor.

Printre criticile de nelegalitate invocate prin memoriul de recurs în susținerea motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., se constată că nu a fost invocată în mod explicit și cea referitoare la pretinsa încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 315 alin.(1) C.proc.civ., critică care se regăsește în cuprinsul concluziilor scrise depuse cu ocazia dezbaterilor publice.

Așa fiind, cum această critică de nelegalitate suplimentară, care nu se constituie într-un motiv de ordine publică, a fost formulată în afara cadrului legal impus pentru indicarea motivelor de recurs, anume pe calea concluziilor scrise, instanța de recurs nu avea obligația de a o examina în cuprinsul hotărârii.

Pe cale de consecință, contestatorul nu poate invoca prin intermediul contestației în anulare o astfel de omisiune de examinare, întrucât, astfel cum s-a arătat, nu suntem în prezența unei omisiuni, din greșeală, de cercetare a motivelor care să fi fost săvârșită de instanța de recurs, ci în prezența unei interdicții legale impusă instanței de recurs de a analiza motive de recurs formulate în afara cadrului legal.

Totodată, se observă că în justificarea pretenției de anulare a hotărârii atacate, contestatorul reiterează critica formulată și pe calea recursului, relativă la greșita dezvoltare de către instanța de apel în cuprinsul hotărârii a unor considerente ce se subsumează nu fondului litigiului ci excepției de inadmisibilitate a cererii în revendicare, excepție ce fusese soluționată irevocabil, critică ce a fost examinată de instanța de recurs în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ.

O astfel de critică, prin care se invocă săvârșirea unor greșeli de judecată de către instanța de apel ori de instanța de recurs cu ocazia soluționării litigiului, presupune însă o reexaminare a procesului și a hotărârilor judecătorești deja pronunțate, intrate în puterea lucrului judecat, ceea ce nu este permis instanței a efectua pe calea contestației în anulare.

Așa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte a respins contestația dedusă judecății.