Territorial jurisdiction for challenging pension recalculation by sectoral pension houses under Law 263/2010
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania resolved a negative conflict of jurisdiction by ordering that the Dolj Court of Appeal, as the court of the plaintiff's domicile, had the exclusive territorial competence to adjudicate the case, effectively reversing the initial declination by that court and the subsequent declination by the Bucharest Court of Appeal. The dispute involved a challenge to a pension recalculation decision issued by a sectoral pension house based on Law No. 119/2010, where the primary issue was whether the applicable territorial jurisdiction was determined by the law in force at the time the administrative decision was issued or at the time the judicial action was filed. The Court held that because Law No. 263/2010, which abrogated the previous law and established that claims against sectoral pension houses fall under the jurisdiction of the court of the claimant's domicile, was in effect when the lawsuit was registered, its procedural norms applied immediately under Article 725 of the Code of Civil Procedure, thereby establishing the competence of the Dolj Court of Appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 156 Legea nr. 263/2010, art.154 alin.(1) din Legea nr.263/2007, art.725 alin.(1) C.proc.civ, art.154 din Legea nr.263/2010, art.156 din Legea nr.19/2000, art.725 C.proc.civ; Territorial jurisdiction for challenging pension recalculation by sectoral pension houses under Law 263/2010: Prin urmare, cum la data sesizării instanței era în vigoare Legea nr.263/2010 și cum potrivit dispoziţiile art.725 alin.(1) C.proc.civ., normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, norma de competenţă aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art.154 din Legea nr.263/2010.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Contestaţie împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr.119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii. Competența teritorială după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010. Instanța domiciliului reclamantului competentă să soluționeze cauza.
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența materială.
Index alfabetic : competență materială
- conflict negativ
- casa de pensii sectorială
- decizie de recalculare a pensiei
Legea nr. 119/2010
Legea nr. 19/2000, art. 156
Legea nr. 263/2010, art. 154
Potrivit art.154 alin.(1) din Legea nr.263/2007, instanța competentă să soluționeze contestaţia împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr.119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, este cea de la domiciliul reclamantului.
Chiar dacă la data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr.19/2000, care prevedea că „cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul”, această lege fiind abrogată, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.263/2010 competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei și Internelor și SRI, s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.
Prin urmare, cum la data sesizării instanței era în vigoare Legea nr.263/2010 și cum potrivit dispoziţiile art.725 alin.(1) C.proc.civ., normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, norma de competenţă aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art.154 din Legea nr.263/2010.
(În această materia, practica Secției I civilă este constantă, în același sens deciziile : nr. 207 din 17.01.2012, nr. 236 din 18.01.2012, nr. 238 din 18.01.2012, nr. 300 din 20.01.2012, nr. 364 din 24.01.2012, nr. 473 din 27.01.2012, nr. 499 din 27.01.2012, nr. 569 din 1.02.2012, nr. 645 din 3.02.2012, nr. 810 din 9.02.2012, nr. 878 din 10.02.2012, nr. 921 din 10.02.2012, nr. 991 din 15.02.2012, nr. 1140 din 21.02.2012, nr. 1181 din 22.02.2012, nr. 1217 din 23.02.2012, nr. 1897 din 15.03.2012, nr. 2265 din 27.03.2012)
Secția I civilă, decizia nr. 2656 din 6 aprilie 2012
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 04.02.2011, reclamantul T.M.M. a chemat în judecată Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, solicitând să se dispună anularea deciziei emisă de pârâtă, privind recalcularea pensiei de serviciu în baza Legii nr.119/2010, menţinerea drepturilor de pensie stabilite prin decizia nr.093744/2007 și obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre pensia de serviciu și cea recalculată prin decizia contestă, adiţionată cu dobânda legală.
Prin sentinţa civilă nr.3197 din 07.03.2011, Tribunalul Dolj, Secţia conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale și a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reţinând că dispoziţiile art.156 din Legea nr.19/2000 instituie o competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică, în favoarea instanţei în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul pârâtului, pentru contestaţiile împotriva deciziilor emise de casele sectoriale de pensii, cum este cazul în speţă.
Învestit prin declinare, Tribunalului București, Secţia a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a pronunţat sentinţa civilă nr.11481 din 19.12.2011, prin care și-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea primei instanţe sesizate, Tribunalul Dolj și, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, întrucât Legea nr.19/2000 a fost abrogată începând cu data de 01.01.2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.263/2010, în speţă, determinarea instanţei competente se face în raport de dispoziţiile în materie ale legii noi, și anume art.154 din Legea nr.263/2010.
Prin legea nouă, competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naţionale, a Ministerului Administraţiei și Internelor și SRI) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.
Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispoziţiilor art.725 C.proc.civ., astfel că în raportat de norma de competenţă instituită prin legea nouă, cuprinsă în art.154 din Legea nr.263/2010, competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei de la domiciliul reclamantului, în speţă Tribunalul Dolj.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art.22 alin.(3) raportat la art.20 pct.2 C.proc.civ., Înalta Curte a reţinut următoarele:
Cererea dedusă judecăţii are natura unei contestaţii împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr.119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și anume Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale.
Decizia contestată a fost emisă la data de 31.12.2010, iar sesizarea instanţei s-a făcut la data de 04.02.2011.
Este adevărat că la data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr.19/2000, care prin art.156 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtului”.
Legea nr.19/2000 a fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 01.01.2011, conform dispoziţiilor art.196 lit. a) din Legea nr.263/2010.
Prin urmare, la data sesizării instanţei, și anume 04.02.2011, era în vigoare Legea nr.263/2010, care cuprinde dispoziţii privitoare la competenţă în art.154.
Astfel, potrivit alin.(1) al art.154 din Legea nr.263/2010, „Cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul”, iar potrivit alin.(2) al aceluiași articol, „Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.”
Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.263/2010, competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei și Internelor și SRI, s-a modificat în sensul că aceste
cereri se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.
Raportat la dispoziţiile art.725 alin.(1) C.proc.civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reţine că norma de competenţă aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art.154 din Legea nr.263/2010, în vigoare la data sesizării instanţei.
Cum, în speţă, instanţa a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit
art.154 alin.(1) din Legea nr.263/2007, o astfel de cerere se adresează instanţei de la domiciliul reclamantului, instanţa competentă teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Dolj.